La restaurant cu Peter Imre - Zerillo''s, napoletanul din Lahovari

Ce ti-e si cu dragostea asta… Zic eu ca e forta care poate sa te ridice sau sa te distruga, sa te faca sau sa te desfaca. Cel mai bun exemplu care-mi vine in minte e discutia dintre doua tinere neveste. La un moment dat, una spune: “Eu am facut din sotul meu un milionar”. Cealalta, usor piscata de invidie, o intreaba: “Dar cum ai reusit, draga?”. La care prima zice: “Cand l-am cunoscut, era miliardar”.

Dragostea e o nebunie temporara care poate fi vindecata prin mariaj. Dragostea mai poate sa-ti dea viata, dar si sa te ucida prin ulcerul produs de persoana de langa tine. Dar parca e preferabil un ulcer decat tristetea provocata de faptul ca nimeni nu te iubeste.

Asa cugetam eu pe 14 februarie, de Sfantul Valentin, cand, amarat ca nu am iubita pe care sa o scot la restaurant, m-am adunat totusi de pe canapeaua unde sufeream in tacere, mi-am pus un pulover roz ca macar asa sa intru in spiritul sarbatorii si m-am aventurat in lume. Mai precis la Zerillo”s, restaurantul napoletan din Piata Lahovari, unde, evident, se mutase epicentrul romantismului: baloane, inimioare, muzica dulce si datatoare de fior sentimental, perechi de indragostiti cu ochii stralucind de iubire – toate se unisera ca sa-mi aduca aminte ca sunt singur de Ziua Indragostitilor.

Ce-i drept, Zerillo”s este cum nu se poate mai nimerit pentru o seara romantica, mai ales in toiul iernii, cand e de ajuns sa arunci o privire la soba gigantica de alama, proptita chiar in mijlocul incaperii, ca sa nu-ti mai fie frig pana la anul. Iar de Sfantul Valentin, soba a fost cum nu se poate mai nimerita, pentru ca afara ningea si troienea, iar sufletul meu inghetase si el din lipsa unei femei care sa-l incinga pana sa dea in clocot. Asa ca m-a incantat soba (ca si cea de teracota alba de la intrare), care m-a dus cu gandul la seri romantice, cu Nicu Alifantis pe fundal, in timp ce stradutele de pe la Piata Lahovari sunt acoperite de zapada.

Am revenit insa urgent la realitate cand m-am asezat la masa, pentru ca, in loc sa privesc cu nesat in ochii de caprioara ai femeii iubite, eu venisem la restaurant cu fotograful. Pe de alta parte, mi-am zis, ce e si cu romantismul asta programat, in cadrul organizat? E de ajuns ca americanii sa marcheze o data in calendar si restul lumii se buluceste sa sarbatoreasca, nestiind prea bine ce. Iar americanii au si ei doua obsesii – sa se vanda bine si sa fie la Bursa. Prin urmare, acest sentiment care pune lumea in miscare si care creeaza universuri a ajuns sa fie vandut la kilogram pentru ca, daca asa au decis corporatiile, pe 14 februarie lumea trebuie sa cumpere dragoste. Ma irita toata cuantificarea asta si faptul ca mi se stabileste o zi in care sa fiu dragastos – mi se pare normal ca ziua iubirii sa fie in fiecare zi a anului, nu numai de Sfantul Valentin. Poate ca, in cele din urma, americanii or sa scoata si Valentine”s Day la Bursa, printr-un IPO.

In fine – oi fi si eu ca vulpea care nu ajunge la struguri. Ce-i drept, nu prea ma mai trage inima sa-mi mai scot iubita la restaurant, dupa ce am facut asta si am fost parasit.

Asa ca, eu si cu fotograful ne-am decis sa sarbatorim la Zerillo”s, care mai avea putin si se inalta spre ceruri de la atatea baloane rosii si albe. Parca o si vad pe Monica de la ora 5 prezentand explozia sentimentala de la Zerillo”s.

Eu nu eram in niciun pericol sa explodez de romantism, dar ma pastea primejdia din alta parte. Dupa cum unora le e frica de inaltime, mie mi-e groaza de latime. Insa, cum n-am iubita, imi trebuia si mie un puseu de serotonina, asa ca m-am indreptat cu speranta catre mancare.

Cred ca in ultima perioada am tot repetat puseul asta, asa ca am inceput sa ma extind in latime si prevad ca si anul viitor tot singur o sa stau de Ziua Indragostitilor.

Pentru inceput, au adus o pizza cu blat subtire si crocant, acoperita cu patru feluri de branza, pe care am stropit-o cu niste ulei de masline picant si nici nu mi-a venit sa cred cat de repede a putut sa dispara din farfurie.

Apoi a inceput procesiunea felurilor de mancare cu nume care mai de care mai amoroase, asa ca totusi am avut si eu parte de ceva sentimentalism in seara cu pricina.

De pilda, antreul Romeo si Julieta, cu bresaola, parmesan, rosii mititele si dulci sau uscate la soare, mozzarella proaspata si cremoasa, masline verzi, salamuri italienesti, pepene galben si prosciutto. Gigi d”Alessio facea vocalize pe fundal, iar eu ma delectam cu delicatese tipic italienesti. Deja ma simteam mai bine. Mai ales cand completam cu foccaccia crocanta, cu ulei picant ca dragostea napoletanului de varsta mijlocie pentru romance. Se spune ca toate drumurile duc la Roma – e doar o poveste.

De fapt, toate drumurile duc de la Roma la Bucuresti, unde Giuseppe aluneca si aterizeaza pe posterior, iremediabil lovit de Cupidon cand o zareste pe fata focoasa din Berceni.

In Bucuresti, pe 14 februarie, toate drumurile au dus la Zerillo”s, judecand dupa cat era de plin res-taurantul – de altfel, cum sa nu te cucereasca, cu atmosfera calda, dar nu incarcata, fetele de masa in carouri albe si rosii, farfuriile albe ca laptele, mobila vopsita tot in alb, si, nu in ultimul rand, serviciul impecabil. Sunt convins ca toti chelnerii de la Zerillo”s sunt telepati, pentru ca de fiecare data pareau sa stie ce-mi doresc inainte sa deschid gura. Cu camasile lor mov si parul bine aranjat cu gel sigur rup destule inimi in fiecare zi, dar asta e alta poveste, nu pentru Sfantul Valentin.

Ca tot vorbim de zile speciale, am senzatia ca guvernului ii plac sarbatorile pentru ca atunci oamenii se ocupa de altceva decat de ororile pentru care isi asuma responsabilitatea Executivul. Poate ca marele guvern o sa puna taxa si pe Ziua Indragostitilor, asa, ca sa mai ajute starea de sanatate fizica si psihica a populatiei. De asta va si rog oameni buni – nu furati, pentru ca guvernului nu-i place concurenta.

Revenind la Zerillo”s, am continuat cu mancarurile cu nume dragastoase, doar-doar de-oi avea si eu senzatia de iubire. Si poate doar mi s-a parut, dar am avut impresia ca spigola inamorata chiar se uita gales la mine din farfurie, asa ca am mancat cu mare pofta. File-ul de peste cu carne alba si gustoasa cred ca a fost pregatit de un bucatar a carui imaginatie a prins aripi datorita iubirii, pentru ca altfel nu-mi explic combinatia improbabila dintre o vietuitoare subacvatica si un sos alb cu coji de portocale si lamaie si o idee de vanilie.

Poate suna mai ciudat, dar va garantez ca e cel mai bun peste pe care l-am mancat in Bucuresti.

Muschiul de vita cu hribi poate ca nu e chiar asa de romantic, dar cu siguranta e gustos si foarte fraged, chiar daca e practic ars, asa cum ii place colegului meu.

La desert, am revenit in atmosfera romantica – Baci di Donna (adica sarutarile unei doamne) m-a salvat de la rusinea de a spune ca nu m-a pupat nimeni de Sfantul Valentin, asa ca l-am dat gata cat ai clipi. Foarte bun si Tiramisu amoroso, care, cu toata crema si pudra fina de cacao pura sigur a fost un succes al serii, ca si tortul de ciocolata. Stiti ce se spune – ca e de ajuns sa mananci cateva bucatele de ciocolata ca sa te simti ca si cum ai fi indragostit. Eu, dupa ditamai felia de tort de ciocolata cred ca as fi putut sa scriu un roman de dragoste.

Mi-am amintit insa cu tristete ca doar atunci cand iubesti, nu trebuie sa te temi de calorii pentru ca tot efortul de a-ti cuceri si apoi a-ti pastra iubita le topeste cat ai clipi. Ceea ce nu e si cazul meu, asa ca la mine totul se depune ca banii in banca – cu dobanda.

Bine macar ca a trecut Ziua Indragostitilor si pot sa mai rasuflu pana de 1 martie.

peter.imre@zf.ro

Str. Lahovari nr. 2.

Rezervari la: 021/210.83.46

Gastronomie