La restaurant cu Peter Imre: Victorie la Waterloo

Noi tot vorbim de cooperare interetnica si de principiile de autonomie, dar nu ne uitam cu destula atentie la belgienii al caror exemplu se presupune ca ar trebui urmat de intreaga Europa: baietii astia traiesc toti sub acelasi chapeau,

dar nici daca-i bati nu invata unul limba celuilalt.

Cred ca va amintiti povestea parlamentarului socialist valon care s-a indragostit de colega parlamentara liberala flamanda. Pana la urma pe amandoi i-au dat afara din partide. Cam asta cred belgienii despre casatoriile mixte. Si ei sunt cei care ne vorbesc noua despre integrarea etnica si europeana. Cred ca cel care a ales Belgia ca centru UE a facut-o dinadins. S-a gandit probabil ca, pana se construieste Europa unita, poate se uneste macar Belgia.

La toate astea ma gandeam dupa ce m-am asezat la masa la Waterloo, locul unde Napoleon si-a pierdut imperiul. Ce-i drept, eu n-am fost pana-n Belgia – doar pana pe la Hala Traian, unde, un om care sigur e belgian sau macar a petrecut ceva timp pe acolo, si-a facut o taverna belgiana veritabila – joasa, intunecoasa, cu o lumina calda. Peretii sunt tapetati cu ziare belgiene vechi, iar pe fundal susura cate un Jacques Brel.

La popoarele imperiului austro-ungar exista un cuvant care inseamna “mancare intr-o singura farfurie” – adica e si pe post de felul 1 si de felul 2. Asa e si ciorba de fasole de la Waterloo – mai multa fasole si afumatura si mai putina zeama (cat sa tina legata toata povestea). Eu stiu ca se fierbe fasolea colorata pana cand scade bine, dupa care se amesteca cu zeama in care s-a fiert afumatura si se pun si toate soiurile de carne (bacon, jambon, carnati de casa si ciolan). Bucatarul nu uita nici foile de dafin, boiaua si cimbrul. Instructiunile de folosinta includ si ceapa rosie- nu se poate fara. Iar eu m-am conformat instructiunilor, foarte relaxat, stiind ca acasa nu ma asteapta nimeni care sa se supere.

Are si singuratatea avantajele ei – mananci si ceapa si usturoi, nu te zapaceste nimeni la cap. Toti barbatii or sa ma urasca pentru asta. Pot sa ma duc la meci cand vreau eu – mai ales in perioada asta cand Jiji se lupta cu vicepremierul cu tunsura de ANAF. Eu pot sa ma uit la televizor – stau singur si pun picioarele pe masa. Sigur, astea sunt partile bune ale singuratatii. Dar nu pot sa nu ma gandesc la ceva – daca doua femei se intalnesc, ele palavragesc fara sa spuna nimic.

Insa cand o femeie e singura si vorbeste, dezvaluie intreaga esenta a vietii. Norocos e acela care se nimereste in apropiere.

Revenind la mancare, decretez ca cea mai buna ciorba de fasole din Bucuresti este la Waterloo. La fel de buna e si crema de ceapa consistenta, aromata, bine fiarta, in care se pune si o felie de toast, galbenus de ou si parmezan.

Asa am mancat de bine ca si uitasem de ce a pierdut Napoleon la Waterloo – se pare ca batrana lui garda nu a mai avut curaj (eu de altfel cred ca nici nu exista curaj, doar diferite grade de lasitate). Dar altii spun ca a pierdut pentru ca il parasise norocul, pe numele sau Iosefina.

Fiecare mare om e definit de o femeie – Samson de Dalila (care mie n-ar avea ce par sa-mi mai taie), Napoleon de Iosefina, iar conducatorul economiei moderne trebuie sa aiba o Casiana alaturi. Ce ziceti? Nu-i asa ca Dalila si Casiana sunt nume cu o candoare aparte? Dalila si Casiana sunt cele mai frumoase nume.

Un nume la fel e frumos este si Stoemp – un piure de cartofi amestecat cu jambon si ceapa si care merge perfect langa ciolan. Vorbim noi despre ciolanul ardelenesc si cel dambovitean – desi vad ca ciolanul dambovitean s-a impartit deja: au luat si Camera.

Tanarul liberal o sa conduca cu mana de fier … Citroa??nul pana la locul de munca. Si am auzit ca nu mai vrea SPP – la cat e de subtire, oricum l-ar fi pierdut SPP-istii pe drum. Dar daca vreti sa ajungeti la ciolanul adevarat, la Waterloo e treaba.

Porcul in mod cert a fost mare cand l-au ales pentru acest ciolan, care cu greu a incaput in farfurie. La Waterloo, ciolanul e fiert pana se face moale ca untul si e servit cu piureul de care vorbeam mai devreme. Fara doar si poate e perla ciolanelor. Pentru asta ar trebui sa se bata parlamentarii – sa vina la Waterloo si sa castige batalia cu ciolanul.

Ce mai e si cu partidele astea – ascultam si eu declaratiile: ala pleaca, celalalt pleaca si el. Nu stiu cum sa interpretez. Zicea unul: “Domnule, pe mine partidul asta nu ma mai reprezinta”. Cred si eu ca nu-l mai reprezinta pentru ca acuma nu mai e nimic de impartit decat saracia si acuzatiile.

Ce bine ar fi fost sa vina la Waterloo – ciolanul e atat de mare ca ar fi ajuns tuturor parlamentarilor. Va las pe dumneavoastra sa trageti concluziile: ori ciolanul a fost mare, ori eu sunt idealist. La Waterloo am inteles de ce se bat politicienii pe ciolan – prea e fin si gustos.

Cred ca la Waterloo i-au prins si ei gustul. Decat sa faca tot circul asta ieftin in fata noastra la Parlament, mai bine ar veni la Waterloo si s-ar infrunta intr-un mancat de ciolan si baut de bere buna, dupa care ar conduce tara mai cu spor. Iar cine ar avea rezultate bune ar primi un ciolan gratis la sfarsit de luna.

Daca nu alegeti stoemp, incercati cartofi “farcies”: cartoful mare, roz Desire se fierbe, dupa care se scoate interiorul si se amesteca cu jambon tocat, cascaval, smantana, foaie de dafin, rozmarin si oregano.

Cu amestecul asta se umple coaja cartofului si toata constructia se baga la cuptor unde sta pana cand cascavalul din compozitie incepe sa se topeasca si sa creeze o crusta portelanata, cu punctulete rozacee – bucatelele de jambon usor prajite. Nu e o bucatarie fina si subtila. La urma urmei, belgienii sunt un popor din topor. Dar mie mi se pare mancarea lor imbatabila si ii admir si pentru ce au reusit sa faca din Marea Nordului.

Macar pentru asta si merita sa ne integram, ca sa mergem pana la Knoke si pana la Zoot, unde sunt cele mai fabuloase moules. La gandul asta mi-am comandat Moules provencales – patronul aduce direct din Belgia scoici proaspete, mari cat o scrumiera, care se fierb intr-un sos de vin cu morcovi rasi, usturoi, rosii, putina varza si ardei iute cat sa-i dea o usoara piscatura.

Cand vezi oala mare cu scoicile aburinde si cu cartofii prajiti cum numai in Belgia se fac (drepti, aurii, crocanti fara sa musteasca de ulei), iti vine sa spui ca Mihaela Radulescu: “Viata sanatoasa!” Toata treaba asta de la Marea Nordului pe fondul lui Brel care zice “Ne me quittes pas…” Da” ce sa nu ma quitte ca deja m-a parasit. Indemnul putea doar sa fie pentru mine sa nu parasesc scoicile, ceea ce nici n-am facut.

Ma gandeam la Belgia – tara micilor fabricanti de bere, care nu se compara cu lichidele industrializate pe care le vedem noi la TV. Cum rachiul de la magazine nu are nimic de-a face cu palinca din pruna mare albastra de Bistrita, fiarta la cazan, nici sponsorii campionatelor de fotbal nu au nici o legatura cu berea facuta in mici cazane de cupru de catre calugari. Asa mi se pare si mie in regula sa te calugaresti.

Berea belgiana te aduce mai aproape de Dumnezeu, ca si mancarea de la Waterloo, pentru ca te simti in Rai. E tare bine sa faci scoica sa alunece cu un val de Chimay. Stiti ca trapist nu e numai un soi de branza. Branza a fost denumita dupa calugari, nu calugarii dupa branza.

Cu berea asta simte si scoica noastra ca n-a fost scoasa degeaba din Marea Nordului. Un gourmand priceput la gatit a consumat-o in compania unui pahar mare de bere. Ce ospat!

Cand o sa vina primavara o sa fie si mai bine la Waterloo, pentru ca patronul cunoaste meserie si a amenajat si o terasa, unde, daca te pui langa o bere si un ciolan, chiar ca te da nevasta afara din casa, din doua motive: pentru ca vii foarte tarziu acasa si mai si mirosi a ceapa.

La desert mi-am amintit de ce belgienii sunt mai cunoscuti pentru ciocolata decat pentru unitatea nationala – ciocolata minunata, consistenta, autentic belgiana, este transformata intr-o crema, amestecata cu bucatele de portocala si se toarna peste blatul imbibat cu sirop de portocale. De exceptie.

O fi pierdut Napoleon batalia la Waterloo, dar noi am castigat la Waterloo, pentru ca am mancat tot. peter.imre@zf.ro

Gastronomie