La restaurant cu Peter Imre: Un Piccolo Mondo mare si bun

Desi se numeste piccolo, locul nu e deloc mic, ci are o ditamai terasa racoroasa si eleganta, presarata cu scaune dotate cu perne moi, care te imbie la odihna si la o degustare relaxata a tuturor mancarurilor din meniu – si sunt multe. In timp ce stai la umbra cu o limonada rece in fata si te gandesti la ce bunatati o sa mananci, te invaluie muzica arabeasca lenta si leganata, numai buna pentru o dupa-amiaza de vara. Ca Hard Rock Cafe, si ei ar trebui sa ia un premiu pentru promovarea culturii specifice – de data asta tot ce inseamna gastronomie libaneza. Nu ratati fantana din interior, ornata cu mozaic si cu ghivece cu flori care curg in fantana. E o atmosfera ca in palatul califilor din povesti.
Si e bine ca avem oaza asta de liniste orientala pentru ca vara asta, totusi, se pare ca nu va fi atat de calma precum anticipasem – au venit inundatiile cele de fiecare an. Si nici ca puteau sa se nimereasca mai la tanc decat intr-un an electoral.
Am vazut ca partidul prezidential s-a intarit ca mirele inainte de prima noapte. Eu zic ca nici macar n-ar trebui sa se roage sa se darame vreun pod – daca ar fi activisti de partid adevarati, i-ar da cu furtunul pe la picioare pana s-ar darama, ca sa aiba cetateanul prim al tarii ce sa repare. Oricum s-a repezit la inundatii ca fata mare la maritis – hop in elicopter si top la inundatii. Mana electorala, ce mai!
O adevarata mana este insa mancarea de la Piccolo Mondo – humus fin ca matasea, facut in casa si asezonat cu muguri crocanti de pin sau cu bucatele gustoase de carne, salate de tot felul, vinete cu ulei de masline si usturoi, muraturi crocante si usor picante, servite reci, iaurt asa cremos ca poti sa-l folosesti vara pe post de lotiune de soare, amestecat cu menta, ulei de masline si putin usturoi, carne de vita marinata in sos de lamaie si usturoi.
Toate vin in strachinioare de lut si sunt acompaniate de o pitta uriasa, aburinda, presarata cu seminte de susan. Pitta face toti banii – bate si painea interbelica, si bagheta frantuzeasca si cea mai buna ciabatta.
Carnea e in toate felurile – macerata, marinata, fripta, facuta pe carbuni, completata de condimentele libaneze, de la oregano pana la diverse ierburi aromate. Puiul e de o veselie… Nici cand traia nu era asa de parfumat si aranjat.
Una peste alta, daca celelalte restaurante libaneze sunt bune, atunci asta e hors concours. Nu pot sa-mi inchipui un loc mai bun de stat si vazut inundatiile la televizor decat Piccolo Mondo, avand in vedere ca au umplut timpul de antena intre Europenele de fotbal si Olimpiada.
Sa nu fiu inteles gresit – toata compasiunea mea pentru cei care au de suferit de pe urma apelor. E o tragedie.
Eu de cand imi stiu mintile in fiecare an au fost inundatii. Nu am absolut nicio problema cu manifestarile de simpatie sau cu exprimarea compasiunii de catre politicieni, chiar daca sunt farisei.
Am insa ceva cu mediatizarea senzationalista, cu umflarea dincolo de orice proportii a lucrurilor. Mai mult, guvernele fac legi, centre de criza, de comanda – ce pot si ei. Dar, una peste alta, localnicii sunt aceia care stiu ce trebuie sa faca in caz de, si, asa cum m-am manifestat si cu alte ocazii, sunt complet in dezacord cu faptul ca simpatia nationala merge la doua sate, dar jumatate de sat e la birt si bea in timp ce cealalta jumatate e sub ape.
As reprosa totusi si guvernului ceva – bulgarii, de exemplu, au un minister al catastrofelor si dezastrelor naturale. La noi nu se stie cine cu ce se ocupa si cand: Ministerul de Interne? Ministerul presedintiei? Ministerul Pompierilor? Cine?
Oricum, dupa cum am mai spus, la fix au venit inundatiile – primul om al tarii se simte ca marinarul pe apa. I-au redat obiectul muncii. In plus, sa nu uitam ca se apropie alegerile si trebuie exersat plansul in public. Desi, daca ar veni aici la Piccolo Mondo, nu ar avea de ce sa planga; poate doar de bucurie, asa de buna e mancarea. Acuma si cu alegerile astea, eu, daca trebuie sa aleg intre doua rele, il aleg pe acela pe care inca nu l-am incercat. Ca si notiunea de “bun” este destul de ambigua. Cineva poate sa-si impuste nevasta de la 500 de metri – e un bun tinta, dar nu si un om bun. Deci oare ce e un bun politician?
Fara nicio ambiguitate, desertul de la Piccolo Monod e bun. Foarte bun. Crema de lapte cu miere si fistic sau amestecata cu un blat imbibat cu cafea si cu migdale crocante si dulci. E ceva fara egal, mai mult decat perfect pentru o zi caniculara.
Le-as fi dat 6Imre, dar serviciul lasa mult de dorit, asa ca primesc 5Imre.
In incheiere, as vrea sa le transmit reprezentantilor Coca-Cola ca degeaba ma ameninta – problema nu e cine scrie; problema e cu Consiliul Concurentei si cu Protectia Consumatorului care ar trebui sa-si faca treaba. Singurul lucru pe care l-au inteles baietii de la Coca-Cola e ca atunci cand omul de buna-credinta arata cu degetul luna, iar prostul vede degetul (la cerere pot pune la dispozitie parerea cititorilor precum si marturiile restauratorilor).

Str. Clucerului nr.9. Rezervari la: 021 / 223 22 25

Gastronomie /La restaurant cu Peter Imre