La restaurant cu Peter Imre: Un dragon bun - Dragonul de Aur

Daca tot putem sa umblam asa hai-hui prin Europa, am pornit si eu creanga prin tarile care au ajuns in Europa inaintea noastra. Sigur, am ajuns si in cateva care nu sunt inca in UE, printre care Croatia, despre care voi spune doar atat: mergeti o data si veti vedea cam cate sanse are turismul romanesc (cam tot atatea cate are un betiv care ar incerca sa apeleze un numar din Tokio de la un interfon din Drumul Taberei).
Dar asta e alta poveste, pe care o voi dezvolta la un moment dat. Acum as vrea totusi sa va spun despre un restaurant care se incadreaza la capitolul “Se poate si asa”.
In peregrinarile mele prin restaurante am vazut multe lucruri, si bune si mai putin bune. Multe m-au impresionat, dar sunt putine restaurante pe care le-as pune la loc de cinste sau pe un podium, in felul in care l-am pastrat in amintire pe cel despre care va voi povesti.
Pentru concetatenii nostri care au trecut deja de faza cu “Nu ne vindem tara” si “Ungurii ne fura Ardealul cu brazi cu tot”, o vizita la Budapesta poate fi reconfortanta si instructiva. Si daca tot ajungeti la Budapesta, la 20 de kilometri de capitala, in curbura Dunarii, se afla un orasel pe numele sau Sf. Andrei (sau St. Endre, in original). E un loc cu o atmosfera superba, un refugiu al artistilor, cu stradute inguste si elegante, racoroase si in partea asta a anului, care ascund galerii de arta impresionante si buticuri viu colorate. E un loc unde automat intineresti si tasneste romantismul din tine. Mai ales daca esti cu iubita, nu cu nevasta. In cazul meu, am emanat efluvii de romantism chiar daca eram cu nevasta. Dar cu siguranta eu sunt un caz atipic.
In oraselul acesta minuscul se gasesc sute de restaurante, unul mai original si mai renumit decat celalalt.
Dar vreau sa va asigur ca niciunul nu se apropie macar de Dragonul de Aur. Dupa umila mea parere, ca sa incepem cu sfarsitul, asa cum spune o reclama la bere, e probabil cel mai bun restaurant din Ungaria. Rar vei simti intr-o incapere asa de mica o atmosfera atat de calda (si nu ma refer nici la manifestarile incalzirii globale, nici la caldura care se degaja din bucatarie). Cele noua mese din lemn batran sunt plasate langa peretii pictati cu motive de lalea si ornamentati cu vase de alama (tigai, forme in care se face kuglof-ul sau gogosi). Toate mesele dau spre o bucatarie deschisa, unde doi bucatari si o kucta (ajutor de bucatar), cu tot cu jobenul alb al meseriei, fac vrajitorii culinare.
Numele restaurantului nu vine de la dragonul de casa, adica nevasta din bucatarie. Ci de la originile sarbesti ale orasului, al carui protector era Sfantul Gheorghe. In mod interesant, Dragonul de Aur e cel mai vechi restaurant privat din Ungaria, infiintat in 1977. Daca mai tineti minte, era perioada in care noi cu vehementa condamnam proprietatea privata. Poate si asta a contribuit la faptul ca vecinii sunt cu cativa ani inaintea noastra. Dar la ei gulas-comunismul i-a facut sa fie cea mai vesela baraca din lagar. Revenind la Dragonul de Aur, proprietarul, domnul Mahr Attila, e un om jovial, cu barba alba si privire inteleapta (trebuie sa fii intelept ca sa poti tine un restaurant 30 de ani). Sunt convins ca ar putea sa mareasca restaurantul sau sa-l inmulteasca si la fel de sigur sunt ca ar gasi oameni care sa-i manance mancarea in mai multe locatii. Dar el stie ca lucrurile bune vin in cantitati mici. Si ca e vorba de un restaurant de elita, nu o cantina.
A trebuit sa o surprind pe nevasta-mea si sa-i fac un cadou, deci i-am oferit o masa la Dragonul de Aur. In pofida meniului, restaurantul e tipic unguresc. Consoarta n-a fost foarte convinsa la inceput, dar dupa ce a aruncat o privire asupra listei de bucate, s-au schimbat lucrurile.
Ca sa reusim sa contrabalansam dieta de peste si fructe de mare pe care am urmat-o in Croatia am comandat supa casei (Supa Dragonului), o zeama concentrata din coada de vacuta, de o culoare auriu-ruginie ca frunza de toamna, cu legume taiate subtiri si bine fierte si fasii de carne fina de vita, presarate cu putin sofran, langa care bucatarul a pus si un os cu maduva, o felie de paine de casa prajita si niste usturoi cu care sa freci painea inainte sa o ungi cu colesterolul pur. Pot sa va asigur ca nicio gospodina, oricat de indemanatica, nu ar putea egala gustul acestei licori.
Ce a urmat s-a numit pur si simplu moartea dietei sau inconstienta colesterica. Bucati sanatoase si frumoase de ficat de gasca, facute doar asa cum bucatarul de la Golden Dragon stie: invelite in costita, servite cu broccoli si cartofi la cuptor. Au facut-o pe nevasta-mea sa uite complet de mine si de frumusetea mea: cinci minute n-a vorbit cu mine. Sincer, este pentru prima data cand am fost gelos. Pe ficatul de gasca. Pentru ca a primit mult mai multa atentie decat mine.
Eu m-am multumit cu un papricas din curcan afumat, intr-un sos pregatit cu boia putin picanta, la care bucatarul iscusit a servit paste facute in casa, amestecate cu branza de burduf si usturoi. Iar castravetii murati taiati felii subtiri si serviti reci au fost o completare perfecta la aceasta combinatie extraordinara. Si acum, cand scriu aceste randuri, mi se face o pofta nebuna de papricasul din curcan, de mai ca m-as duce inapoi.
Dupa papricas, am crezut ca totul s-a terminat, dar din nefericire nu a fost cazul. O umplutura dulce de nuci pisate si amestecate cu visine rosii ca sangele, intr-o clatita peste care au presarat scortisoara amestecata cu pesmet fin, totul inotand intr-un sos de martipan. Asta ma astepta. Apai caracter sa fie acela care poate rezista la asa ceva. Eu recunosc: n-am putut. In dupa-amiaza aceea, a fost singurul lucru pe care l-am facut in comun cu Marina: am mancat clatitele impreuna. Credeti-ma: merita sa faceti un drum pana la Dragonul de Aur! Atmosfera, gusturile, aromele supravegheate atent de privirea blanda a patronului – sunt minunate.
Rar mi-a fost dat un festin gastronomic atat de memorabil. Ceea ce sigur a contribuit foarte mult si la admiratia nevesti-mii fata de mine, care in zilele respective atinsese o cota destul de scazuta. Cat despre Dragonul de Aur, imi pare doar rau ca nu e ca dragonii din poveste, carora daca le taiai un cap, rasareau imediat alte sapte. Ar fi bine ca dragonul asta sa faca niste pui, pentru ca rafinamentul culinar e atat de mare, incat e pacat sa pierdem asa ceva. Sau sa calatorim sute de kilometri ca sa avem parte de un papricas si o clatita.
Dragonul de Aur primeste 6Imre numai pentru ca este nivelul maxim al sistemului de valori Imre. Daca aveam o calificare mai inalta, i-o acordam din toata inima.
De saptamana viitoare ne revedem pe meleagurile mioritice.

Cultură /La restaurant cu Peter Imre