La restaurant cu Peter Imre: Thalassina, grecul bun

Saptamana trecuta, Violeta m-a certat ca nu a primit destui Imre. De data asta e invers – nu e vorba de acea Violeta care a petrecut cativa ani alaturi de mine, pentru ca ea a primit destui Imre cat sa-i ajunga pentru doua vieti. Acum ma refer la Violeta patroana de bistro, care era foarte indignata ca nu i-am acordat o nota mai mare. Asa de tare m-am speriat de vehementa protestelor violete, incat m-am gandit serios sa nu mai tin rubrica asta, ca cine stie ce se poate intampla. Plus ca nici nu vreau sa supar pe nimeni.
Dar pana la urma, luni dupa-amiaza trebuia sa aleg intre a ramane la birou si a merge totusi la restaurant sa-mi scriu articolul. A doua varianta parea mai atractiva, mai ales ca asa scap si de telejurnal, ceea ce e un castig net. Dupa ce am vazut stirea cu romanul activ sexual care a iubit o vaca gestanta, nici nu mai indraznesc sa ma uit la stirile de seara. Intre stirile de la ora 5 si Paul Pacuraru, nici nu stiu care e mai dramatic de urmarit. Totusi, daca as fi condamnat sa aleg, as alege stirile de la ora 5. M-am gandit ca, asa cum s-a facut campanie publica sa scape poporul de taxa de prima inmatriculare, ca sa ne fie bine, am putea sa facem o campanie ca sa-l scape pe Paul Pacuraru de guvernare. I-ar fi mai bine, ca asa se chinuie, saracul. Se spune ca fiecare orator bun a fost, initial, un orator prost. Cu exceptia lui Paul Pacuraru, care niciodata nu a fost un orator bun, dar a ramas un orator prost. Dar, pe langa politicieni, nici cu presa nu mi-e rusine: exista si jurnalisti onesti, asa cum exista si politicieni cinstiti: daca i-ai cumparat o data, nu mai sunt de vanzare pentu altii. Pentru cine vrea mai multe amanunte despre probitatea, impartialitatea si coloana vertebrala a presei, va recomand sa cititi Le Moniteur, editiile din 9-22 martie 1815, de la Paris.
Revenind la chestiuni gastronomice, in final am mers la restaurant – si nu numai ca am mers, dar am si nimerit unul spectaculos. In seara aceea eram cam abatut pentru ca imi doresc sa vina mai repede primavara. Din pacate, intre timp vine ziua mea, chestie dramatica, pentru ca imi dau seama cum trece timpul, fara rost si fara folos.
In fine, sa lasam aceste lamentatii, pentru ca eram doar usor deprimat, nimic serios cat sa nu poata fi reparat de o masa buna. De care am avut parte la Thalassina, un restaurant grecesc nou de pe langa Lascar Catargiu. Restaurantul e foarte elegant si se vede ca oamenii s-au straduit la amenajare. Dupa cum a remarcat partenera mea, locul este extrem de solar, cat sa te poti crede intr-o zi lenevoasa pe malul Mediteranei, chiar daca de fapt e februarie in Bucuresti. Camerele mari si foarte inalte ale vilei frumos restaurate nu au fost sufocate cu tot felul de decoratiuni interioare, ci peretii sunt impodobiti cu niste catarge evocatoare de aventuri pe valuri. M-am pozat si eu langa unul, intr-o atitudine demna de Leonardo di Caprio. Din fericire, Thalassina nu e Titanicul, ci totul merge perfect si are un sfarsit cat se poate de fericit. Dar despre asta mai tarziu. Decorul restaurantului e completat de draperiile care sunt tot in forma de catarg, de tablourile cu valuri inspumate si colaci de salvare, de pianul asezat discret intr-un colt. Totul in nuante de alb, bej si galben, ca sa te crezi chiar pe plaja, sub lumina calda a soarelui. Parchetul vechi a fost si el intinerit, iar nuanta calda de bej te duce cu gandul la nisipul la fel de cald de pe plajele grecesti. E un loc aerisit, cu mese bine distantate, astfel incat poti sa stai linistit, fara sa fii nevoit sa asculti conversatia celor de la mesele vecine.
Asta in teorie, pentru ca noi am avut “placerea” de a merge la Thalassina in aceeasi seara in care a aterizat acolo o doamna bine, care a tinut mortis ca, in timpul mesei, sa-si rezolve la telefonul mobil toate problemele companiei de care nu se ocupase peste zi. Totul pe un ton raspicat, la un nivel impresionant de decibeli, astfel incat am aflat si despre firma dansei, si despre aventurile din Brazilia si despre doamna cu copilul care plangea pe parcursul unui zbor etc. Sunt constient insa ca cei de la restaurant chiar nu au ce face in acest sens, pentru ca situatia cu clientela e ca si cu ideologia, care nu e responsabila de calitatea oamenilor care o adopta.
Asa ca am avut parte de o seara oarecum balansata, intre minunatiile gastronomice si discursul urlat al doamnei de la masa vecina. Apropo de balans, se spune ca politicianul e un foarte bun acrobat, care isi mentine echilibrul intre doua extreme – face exact opusul a ceea ce spune.
Dar eu, fiind o fire optimista si stimulat si de atmosfera solara din restaurant, m-am concentrat asupra deliciilor din farfurie. In sfarsit, a aparut si in Bucuresti un restaurant grecesc foarte bun, nu asa cum sunt in Grecia majoritatea. Am inceput cu mai multe antreuri, aduse la masa in acelasi timp, ca sa fim coplesiti de bunatati. Branza greceasca de oaie ferma cu rigani (oregano) uscat si maruntit deasupra si cu ulei de masline apartine unei varietati de gustari grecesti aristocratice. Vinetele sunt frecate cu mai putine ingrediente decat se obisnuieste pe la noi, dar cred ca uleiul de masline e in mare parte responsabil de textura lor incredibil de fina. Chiar merita incercate. Pasta de masline e foarte cremoasa, pestele marinat si afumat e o avanpremiera la cele doua pagini de preparate marine, iar tzatziki e asa cum trebuie, facut in casa din iaurt gros de poti sa-l tai cu cutitul, bine amestecat cu bucatele acrisoare de castravete si feliute de usturoi, atat cat sa nu poti merge acasa in liniste – ori vii cu dansa, ori te culci singur. Icrele sunt si ele de mare savoare, iar in timp ce le intindeam pe painea calda si usor crocanta ma gandeam cum se fac asa roz? Cumva dintr-un peste roz? Din rosioara?
Amestecurile astea inspirate de antreuri imedidat m-au facut sa simt ca primavara totusi vine – tot ce-are de-a face cu rosiile, lamaia si uleiul de masline e solar si primavaratic.
Thalassina face cinste bucatariei elene. Am mai fost prin celelalte restaurante grecesti prin Bucuresti, dar, dupa cum se prezinta situatia pe acolo, cred ca sunt tinute de greci din Braila. Adevarul e ca de mult n-am mai descoperit asa un loc bun, ceea ce m-a ajutat sa mai uit de cat de bine merge tara. E o atmosfera foarte placuta, iar oamenii – draguti si ospitalieri. Muzica de sagapao te face sa te uiti pe geam si sa vezi marea. Daca ar fi dupa restaurantul asta, mi-as schimba opinia despre greci ca sunt la fel ca noi: superficiali, gargaragii si marginal harnici. Dar pana si ei au reusit sa stea departe de Kosovo – numai noi trebuie sa ne bagam. Daca taceam, intelepti ramaneam. De ce ne infratim noi cu sarbii? Parca si depinde foarte mult viitorul economic al tarii de Serbia.
Revenind la gastronomia greceasca, un punct forte la Thalassina sunt sosurile – de mustar, de lamaie si ulei de masline, picante cu ardei iuti. Se simte ca maestrul bucatar e asa priceput ca stie sa faca mai mult decat un singur fel de sos. Pentru ca la sosuri se vede cu adevarat maiestria unui bucatar.
Eu am avut parte de sosul iute, care a venit langa crevetii la gratar, simpli dar fripti exact atat cat trebuie ca sa ramana suculenti. Filetul de ton, la gratar si el, arata de steakul de vita din pampasul argentinian ar fi putut sa se rusineze daca i-ar fi stat alaturi. E ditamai halca de peste, cu o carne bine rumenita, zemoasa, foarte gustoasa. Iar calcanul, cel mai gustos peste, vine dezosat, ca sa te infigi mai repede in carnea alba, peste care se toarna amestecul de lamaie si ulei de masline. Calcanul e fantastic, fabulos, fenomenal – daca mergeti la Thalassina veti vedea ca nu e o lauda desarta. Asta e realitatea.
Ce-i drept, ne-a stat putin in gat bunatate de peste pentru ca eram fortati sa ascultam aventurile doamnei galagioase la poarta – la poarta otomana, la poarta de pe aeroport. In acele momente am realizat ce neplacut e sa fii neplacut si m-am jurat ca niciodata nu o sa vorbesc tare in restaurant. De ce oare doamna nu se face politician? Ar putea sa se certe toata ziua cu Corina Dragotescu la televizorul de talk show-uri. A fost aproape mai neplacuta decat domnul Monica Tatoiu, ceea ce trebuie sa recunoasteti ca e o performanta. Cei de la restaurant si-au facut datoria – au adus cel mai bun bucatar si cea mai buna mancare. Clientii si societatea sunt cum sunt. Dar, dupa cum spunea Maestrul, societatea se dezvolta noaptea, atunci cand politicienii dorm. La oamenii de la masa vecina, cred ca dezvoltarea s-a oprit la cea financiara. Dar eu stiu sigur ca nu o sa treaca nici zece ani si oamenii astia se vor purta impecabil intr-un alt restaurant. Le acordam totusi creditul ca ori se vor civiliza, ori isi vor distruge coardele vocale. Asa nu o mai pot duce mult, sunt sigur.
La inceput spuneam ceva despre happy-ending – la Thalassina, a constat dintr-un desert fenomenal. In momentul cand au adus cataiful, baclavaua, tortul de ciocolata si tarta cu branza am stiut ca sub nicio forma nu o sa reusesc sa slabesc cele cinci kilograme anul asta. Atunci am realizat ca sunt pierdut. Cataiful fierbinte nici nu poate fi descris de bun ce e – pot doar sa ma refer la cat e de bine insiropat si la mirodeniile cu care a fost presarat (cuisoare, scortisoare si cine stie ce alte chestii datatoare de dependenta). Tarta supradimensionata (cum am sanse sa ajung si eu) are o umplutura in care s-au amestecat in proportii egale branza si stafidele, iar deasupra o bula de inghetata amaretto. O declar tarta anului.

Str. Povernei nr.22. Rezervari la: 031.425.09.50

Gastronomie /La restaurant cu Peter Imre