La restaurant cu Peter Imre: Si Salsa, si Picante!

Daca as fi fost englez, as fi avut din start o problema cu restaurantul Salsa Picante, pentru ca, in limba britanicilor, “salsa” se refera deja la un sos picant, asa ca, oricat de frumos ar suna in spaniola, “picante” n-ar mai fi avut niciun sens. Ar fi fost doar parte a unui pleonasm.

Din fericire, eu sunt ungur/roman asa ca in urechea mea, Salsa Picante suna foarte bine si foarte promitator. Mai ales cand restaurantul se afla intr-o vila frumoasa, chiar vizavi de Schitul Darvari, asa ca, in timp ce mananci o paella, te mai gandesti si la iertarea pacatelor. Nimic nu e mai inaltator decat iertarea pacatelor, pentru ca asa putem pacatui din nou, sperand ca vom fi iertati din nou. Dupa cum spune Maestrul, e mai usor sa cer iertare decat permisiune.
Curtea, transformata intr-o terasa foarte cocheta, e imbogatita de farmecul unui dud vanjos, din care, cand ti-e lumea mai draga, iti cad in cap frunze si, in perioada asta a anului, dude. Dar e bine. Chiar si in conditiile in care cainele din curtea alaturata latra pana reuseste sa ma faca sa-i inteleg putin pe hingheri. Nea Traian mai trebuia sa stea putin la primarie, ca sa-si termine treaba.
Ma gandesc cum ar fi fost restaurantul asta in Geneva – sa ai un loc asa frumos si sa-ti distruga nervii cainele comunitar din curtea vecinului, care latra disperat si produce un zgomot ce poate fi invidiat si de parlamentarii la primul mandat.
Avand in vedere ca e vorba totusi de Geneva, probabil ca nu ar fi existat nici animalul (acolo nu stiu sa fie patrupezi comunitari), nici restaurantul, pentru ca ei au reguli care sunt respectate si nu cred ca orice elvetian care vrea sa-si faca restaurant in curte are si voie. Dar noi suntem in Bucuresti, unde toata lumea face ce vrea, de la animale la oameni. Uneori e parca mai bine asa. Si parca tocmai in asta consta atmosfera specifica Bucurestiului, pe care nu o mai are nicio alta capitala europeana, amestecul de oriental si occidental, de business si dolce far niente.
De-abia iti mai scade putin tensiunea propulsata de simpaticul catel, si tasneste din nou, cand o vezi pe chelnerita. E exact ca si chili: mica, rosie (la uniforma) si picanta, cu un simt al umorului destul de condimentat. Sper ca aprecierile mele nu intra la capitolul declaratiilor care incalca demnitatea chelneritei.
In timp ce stateam si ma uitam la chelnerita, iar frunzele de dud ningeau prin curte, am inceput brusc sa apreciez utilitatea obiectelor promotionale, in acest caz umbrela imprimata cu firma de bere, care m-a pazit de dudele care cadeau precum grindina.
Asa ca, intr-o dupa-amiaza in care unii isi numara voturile pentru motiuni, eu m-am relaxat la Salsa Picante (ca tot veni vorba, pana una-alta scorul e unu la unu: n-a cazut presedintele, n-a picat premierul, n-a plecat PD-ul, n-a fost alungat PNL-ul). De observat ca unul n-ar lasa din mana scaunul. Exact ca Prometeu, se leaga cu lanturi, in cazul lor de bideu, ca sa nu plece de la putere. Si asta numai pentru ca fara ei nu se poate. Este efectul razelor asupra politicienilor, sindromul “fara mine nu se poate” sau “numai eu salvez neamul”.
In timp ce ei salvau neamul, noi asteptam chorizo si jambon si paella la Salsa Picante. In poza vedeti jambonul Serrano impreuna cu mine, iar in aceasta saptamana ofer un premiu special cititorului care ghiceste care e jambonul si care e autorul. Un mic indiciu pentru participantii la quiz: jambonul e mai slab decat mine.
Pana la mancare, a venit micuta dansatoare de flamenco si ne-a adus un ulcior plin cu suc de portocale proaspat stors, cu o lingura de lemn ca sa amesteci probabil mai bine cu ceva Campari. Portocalele astea, la cat sunt de dulci, probabil ca provin chiar din insorita Spanie. Apropo – mi-am dat seama ca romanii au plecat in Spania nu atat ca ar face mai multi bani, ci pentru ca nu mai platesc nimic pentru incalzire.
Eu n-am de ce sa plec in Spania, pentru ca la zidarie nu ma pricep, nu ma dau in vant dupa capsuni, plus ca acum am mancare spanioleasca buna in Bucuresti.
Ne-au adus, pentru inceput, paine de casa, pe care au frecat-o bine cu usturoi pana cand a devenit zemoasa, au acoperit-o cu un strat de branza spaniola, putin piscacioasa si au presarat-o cu susan. Dupa care au varat-o in cuptor pana cand branza s-a facut aurie si usor crocanta. Acum ca am mancat paine cu usturoi facuta asa cum se cuvine, pot doar sa spun ca variantele din alte restaurante sunt doar o copie palida a antreului de la Salsa Picante.
Jambonul de Serrano e perfect. Oare porcul nostru ordinar de ce nu poate fi atat de nobil? Se ingrasa ca disperatul si, in loc sa aiba sunca asa subtirica si fina, el face numai grasime. In jambonul de la Salsa Picante se simte toata caldura Mediteranei si focosenia sudului. Spaniolii din nord sunt mai europeni – mai calzi sunt cei din sud, de langa Gibraltar, care s-au amestecat cu maurii.
Tot pentru inceput, buni si puiutii de creveti intr-un sos excelent de usturoi, care inotau linistiti intr-o strachinioara, ciupercutele la gratar cu gorgonzola si calamarii pane.
Dar trebuie neaparat sa spun ceva si despre chorizo – feliute de carnat spaniol, o idee picant, tras la tigaie pana se face crocant-crocant si servit cald. E foarte bun. Problema e ca, odata pornit, nu te mai poti opri si il mananci ca pe seminte sau ca pe floricele. Dovada sta si faptul ca am mai cerut o portie.
Supa de usturoi e subtire, din usturoi presat, in care se sparg niste oua. Zeama are un gust lejer, de inceput de vara. Poti sa te pupi cu cine vrei dupa asta si tot te va iubi. Daca stiam de anul trecut de restaurantul asta, imi faceam nunta aici. Si asa m-as fi desfatat de atunci cu ardeii capia dulci, copti, si umpluti cu crema de branza frecata cu boia – un deliciu de zile mari.
Mai bine sa freci branza decat sa o freci prin Parlament, vorbind despre popor si despre motiune: “Ne-am luptat cu dusmanul, am scris motiunea, am depus motiunea, am discutat motiunea, am votat motiunea”. Sper ca va dati seama ca oamenii astia, daca ar fi lasati liberi pe strada, n-ar fi in stare sa gaseasca singuri gaura de metrou.
Dar sa nu-mi stric dispozitia, cand ma aflu la un restaurant splendid, cu atmosfera tinereasca si cu mancare excelenta. Jambonul, mai ales, merge perfect cu un Tio Pepe. In barurile din Sevilla, jambonul atarna deasupra tejghelei si barmanul il taie in fasiute transparente cu ditamai cutitul. Mananci asta si bei sherry de Tio Pepe, dupa care nu-ti mai trebuie nimic. Sherry e asa uscat de parca ai bea praf, dar e nemaipomenit.
Paella de porc are, in primul rand, orez crocant cu mult sofran, presarat cu bucati de carnaciori spanioli si cu carnita macra de porc. Toata treaba asta se serveste intr-o craticioara, cu o lingura de lemn. Din orezul galben-auriu se raspandea mirosul ametitor al carnaciorului picant, ca un parfum Chanel de care si-a luat nevasta-mea saptamana trecuta din duty-free. Ati remarcat menirea magazinelor duty-free? Preturile sunt la fel de mari ca si in magazinele duty-included, numai ca niste companii nu platesc darile. Dar ati observat cum s-a luptat parlamentarul nostru ca sa ramana magazinele duty-free deschise? Nu cumva sa piarda tara.
Ma si gandeam asa, intr-o zi, in prostimea mea infinita, de ce ar dori cineva care merge din Romania in Ucraina sa cumpere o marfa cu 40% mai scumpa decat ar putea gasi in primul sat ucrainean? Am impartasit cititorilor toata treaba cu magazinele duty-free ca sa nu creada parlamentarul roman ca toata tara e complet imbecila si nu intelege nimic din jocurile lor de doi bani (sau mai mult?). Eventual, odata, la cerere, voi furniza mai multe informatii despre subiect.
Pana atunci, pot doar sa-i spun amicului meu: “Jose, du-te la Salsa Picante ca e mai bun decat in Cuba ta natala!”
La desert iar mi-am dat in petic si am terminat o mousse de ciocolata cremoasa, groasa, un desert din ala innebunitor pe care stii ca trebuie sa-l dai gata. E ca si cum ar fi topit o halca de ciocolata de casa si ar fi amestecat-o cu bucatele de portocale, cat sa ii sublinieze gustul. Buna si placinta cu branza dulce, caise si migdale, cu foietaj facut in casa si cu fructe proaspete.
Pana saptamana viitoare, hasta la vista!