La restaurant cu Peter Imre: Servicii bune la Palladium

Oricine orice ar zice, conducatorul cel mare a avut viziuni. Sigur, chestia asta cu viziunile poate fi interpretata in mai multe feluri. Totusi, in perioada respectiva s-au facut baraje, hidrocentrale; inclusiv singura autostrada oarecum terminata dateaza tot de pe vremea lui. Cat despre Casa Mare si Bulevard, guvern de guvern nu va construi asa ceva. Cred ca numai destinatia a fost gresita. Constructia e ok. Depinde la ce o folosesti.
Dar noi, popor harnic si consecvent, numai putin am avut o grija si un disconfort, pana l-am impuscat. Ca pe urma repede ne-am mutat in Casa Poporului si am pus bulevardul la vanzare.
Si asa a devenit profitabil cel mai interesant hibrid – niste cladiri comuniste, construite de sclavi, au devenit centru capitalismului de tranzitie si emancipat. Bineinteles ca, in Casa Mare, au mai ramas o parte din dinozaurii politici, dar, incet-incet, modelul dupa care fura ii califica si pe ei pentru economia de piata.
Ma gandeam la toate astea stand la o masa dintr-un restaurant de o eleganta minimalista si impecabila, un loc de unde, privind pe geamurile imense, poti sa-ti imaginezi orice, numai Cantarea Romaniei nu.
Restaurantul se numeste Palladium si se gaseste fix in fata Casei Poporului, printre ministerele din zona. E un loc frumos – poate prea frumos pentru ce birocrati isi fac veacul prin sediile institutiilor de stat. Decorul, dupa cum am spus, e minimalist, cu mese simple de lemn brun, scaune elegante si foarte confortabile din piele bej, multe flori (crizanteme si hortensii) in eprubete, ceva arta abstracta pe pereti. Si cam atat am reusit sa vad, pentru ca era deja seara, iar locul era cufundat intr-o semiobscuritate confortabila si, pentru cuplurile de pe la mese, de-a dreptul romantica. Pe fundal, muzica de chill out foarte bine aleasa, cat sa poti bea un pahar cu vin sau sa savurezi o faurfurie de paste fara sa adormi in scaun. Restaurantul asta intruchipeaza Romania medie, asa cum ar trebui sa fie ea, o faza de evolutie care si in Europa Occidentala se incadreaza la modern: plasme incadrate in rame, cu Fashion TV on, chelneri informati si politicosi, o zona de lounge eleganta si confortabila, bine demarcata de zona de mese, plus niste toalete de lux, mari cat o garsoniera de parlamentar.
Eu am inceput cu un carpaccio de vitel fabulos, asezonat cu putin ulei de masline picant, rucola proaspata si crocanta, plus feliute de parmezan aromate. Vedeta antreurilor a fost, fara doar si poate, platoul Palladium, un fel de corn al abundentei, incarcat cu masline lucioase si carnoase, mozzarella fina cu busuioc, rotocoale de prosciutto, rosii cat ciresele, salam italienesc si cubulete de parmezan. E cu adevarat un melanj mediteraneean – un pic de Grecia, un pic de Franta, un pic de Italia.
In timp ce mancam, admiram silueta masiva a Casei Poporului si, gandindu-ma la cei care populeaza locul, singurul indemn care mi-a venit in minte a fost: “Domne, NU VOTATI ca ii incurajati!” Vad ca si pendulul tiganiadei incepe sa bata din ce in ce mai incet. Desigur ca nimic nu s-a rezolvat si problemele nu sunt nici mai mari, nici mai mici decat la inceput, numai ca viata merge inainte si presa gaseste alte subiecte de senzational.
Tot langa restaurant e sediul Ministerului Integrarii, asa ca sigur locul nu duce lipsa de clienti la ora pranzului. Bine ca Ancuta Boagiu a angajat multi tineri si, in general, oameni educati, de Europa, nu fosile, care stiu sa aprecieze gastronomia de la Palladium.
A urmat o saltimbocca ? la romana senzationala, doua felii fine, fragede, subtiri de carne foarte proaspata (nu ditamai bucata de ai impresia ca a cazut halca de pe porc), acoperita cu prosciutto impregnat deja in carnea de porc, si asezonata cu o zeama de la cuptor putin picanta. Toata chestia asta merge de minune cu piureul de cartofi facut pe loc. Pentru impresie artistica, piureul e trecut prin tocatorul de carne, de arata ca spaghetele. Nu-i schimba gustul, dar arata special. Foarte bun si muschiul de vita cu funghi porcini, mai ales ca poti sa intinzi in sos bucatele de foccaccia pufoasa si fierbinte, cu mult usturoi si parmezan. Avand in vedere calitatea locului, cred ca si dintre parlamentari numai o anumita categorie vine aici. Adica cei de genul lui Bogdan Olteanu, nu aia trecuti de 80 de ani. Apropo de parlamentari, mi-am amintit ca astia nu s-au oprit nicio secunda din porcait. Doar la inceputul toamnei au stat putin linistiti sa-si odihneasca oboselile vacantei, au prins curaj si acum – la lupta din nou. De asta sunt sigur ca nu exista nicio tara unde politicienii sa se balacareasca asa ca aici. Exista o confruntare de opinii, o diferenta de ideologii, de programe, de actiuni, dar balacareala asta ieftina, fara substanta, e pur romaneasca. Oare asta o fi blestemul neamului? Oi fi eu prea pesimist azi? Nu prea cred, pentru ca, totusi, pesimistul e definit ca acela care dintre doua rele le alege pe amandoua. Eu sper sa aleg raul cel mai mic si sa ma gandesc serios sa emigrez. In Congo nu m-as duce, dar cred ca un bilet de avion pana la Geneva mi-as permite.
Pentru ca nu se mai poate. Prea multe lucruri nu s-au schimbat nici acum in capul celor care ne conduc. Eu stiu ca telefoanele nu mai sunt ascultate ca pe vremuri si daca brusc convorbirea se intrerupe e o pura coincidenta – a cazut releul companiei de telefonie pe piciorul sereistului. Nu-mi dau seama totusi ce ma califica la o pozitie atat de importanta incat sa fiu bagat in seama de toate serviciile care misca in tara asta. Inainte de ’89, baietii erau si mai discreti, si mai profesionisti.
Ce va spun acum as vrea sa ramana intre noi si specialistii in telecomunicatii: abia astept sa-i vad o data utilizand la ceva toate discutiile mele private. Desi nu stiu de ce nu intreaba, ca le-as spune eu tot. Si-asa – acum ce mai poti sa furi? Cel mult, secretele bordurizarii si sa le vinzi dusmanului de clasa. Cu mult amuzament constat ca la TV unele posturi mai au emisiuni despre spionii straini care au invadat Romania. Baieti, ce s-a schimbat in capul vostru? Bateriile in mod cert nu. Nu ne trebuie noua, dupa cum am mai spus, nici spioni straini, nici dusmani, la clasa politica si jurnalistica pe care o avem.
Dar daca Romania ar fi judecata dupa restaurantele sale, am avea mai multe sanse. Bine ca asa se si intampla: strainii nu se uita nici la televizorul tabloid, nici la ziarul care il balacareste pe adversar in cel mai sinistru mod. Ii doare pe ei in 14 de cine asculta si cum. Singurii care isi fac rau sunt bastinasii si, ca sa folosesc un termen gastronomic, noi ne fierbem in sucul nostru propriu de paranoia, ascultari si transcrieri. Eu cred ca atunci vom deveni o natie sanatoasa si coapta pentru democratie cand vom uita de Securitate, de SRI, SIE, DIE etc. In principal, nu sunt vinovati cei care asculta, inregistreaza, transcriu, interpreteaza si analizeaza. Ei sunt doar niste executanti. Problema e a celor care comanda asa ceva, care cred ca un popor poate fi domesticit ascultandu-l ce face in dormitor, a celor care vor sa fie si se pretind cei mai informati oameni din tara, si nu numai. La cantitatea de falseturi ce li se baga, cred ca doar asa devin cei mai dezinformati oameni. Si astfel, acele institutii care ar trebui sa faca cetateanul sa se simta in siguranta nu fac altceva decat cresc gradul de paranoia atat al politicienilor, cat si al cetatenilor. Dezvaluirile prin mass-media, filmarile prin parcuri, santajul prin dosare si ascultari mai mult sau mai putin legale fac parte din specificul national. De ce oare?
Revenind la Palladium, pentru cei care ma acuza ca niciodata nu scriu despre vinuri, mentionez ca aici e o colectie impresionanta. Trebuie sa vina cunoscatorii sa-si dea cu parerea, pentru ca eu am vazut numai sticle multe.
Despre desert pot sa comentez, ca doar ma pricep. Tortul casei este o ditamai felia somptuoasa de prajitura inecata in ciocolata, pe care stii ca nu ar trebui sa o dai gata, dar nu te poti abtine. Acelasi lucru se intampla si cu placinta cu branza, facuta si ea tot in casa – un blat crocant, cu o nuanta de caramel, acoperit de o crema excelenta de branza si dulceata de fructe de padure. Iar profiterolul alb-negru inseamna cateva gogosele umplute cu crema, care dispar sub un munte de frisca si sirop de ciocolata.
Dar mie tot de situatia Romaniei imi ardea, desi desertul era asa de bun. Ma gandeam ca suntem asa de incimentati in practicile securiste, incat atunci cand in fruntea unui serviciu vine un om binevoitor care stie sa scrie corect cuvantul “democratie”, trebuie repede mazilit ca nu cumva serviciile sa prinda un iz democratic.
Ca sa inchei pe o nota pozitiva, Palladium primeste 4Imre binemeritati si ar fi fost chiar de 5 daca nu m-as fi lovit de ditamai reclama in salonul unde am luat cina. Locul e prea frumos pentru materiale promotionale. Ca si tara – e prea frumoasa pentru atatea servicii.

Bulevardul Unirii nr. 1. Rezervari la: 0729 144 144

Cultură /La restaurant cu Peter Imre