La restaurant cu Peter Imre: Restaurantele, dupa primul an european

Vazui mai acum cateva zile la televizor ca la ultimele alegeri din Statele Unite s-a propus sa se legifereze ca limba oficiala din statul Arizona sa fie engleza. Evident, chestionarul de la referendum a fost tiparit in spaniola. Asta apropo de limbi si circulatia lor. Acum, cu comisarul asta al nostru de multi-limbi, ar trebui sa vedem daca romana se va face obligatorie in unele parti ale Europei. Sau limba rroma, vorba cantecului” Roma, Roma, Roma”… Asta e adevarata cucerire a Europei – prin limba si cultura si gastronomie (unde o reteta etnica incepe cam asa: “Se fura o gaina, dupa care se opareste bine”).
Apropo de chestiuni politice, mi-am amintit de jocul acela cu Da si Nu, in care ti se pun tot felul de intrebari si tu nu ai voie sa folosesti in raspunsuri cuvintele “da” sau “nu”. Tot asa, politicienilor ar trebui sa li se interzica sa mai pronunte cuvintele “popor” sau “bunastare”, pentru ca le-au demonetizat de tot.
La urma urmei, nu politicienii sunt de vina pentru ceea ce se intampla, ci noi ar trebui sa recunoastem ca avem ce meritam. Problema e ca alegerile sunt doar o data la patru ani, ceea ce, de altfel, ii si face pe politicieni sa se ingrase si sa devina atat de relaxati. E ca si cum studentii ar avea pe tot timpul facultatii doar examenele de admitere si de licenta. Nimic intre.
Oameni buni, si la facultate sunt partiale, semestriale, colocvii, seminarii, la care primesti note si, daca nu esti pregatit, ramai repetent. Ar trebui sa nu-i mai lasam sa ne faca promisiuni pe patru ani – cel mult pe sase luni si sa dea socoteala neaparat de doua ori pe an, punctual si exact: “Am terminat cei 5 kilometri de autostrada promisi”. Daca nu i-au terminat – piata publica, esafodul, guillotine. Desi, in cazul politicienilor nostri, chiar si dupa sase luni guillotine poate sa se traduca printr-un exil pe croazeta la Cannes. E vina noastra ca acceptam situatia asta si ca nu-i supunem la examen.
Eu am supus la examene riguroase toate restaurantele in care am calcat anul acesta si ma bucur ca am remarcat un progres evident in lumea restauratorilor, dar am avut si dezamagiri. Cea mai mare dezamagire din 2007 a fost restaurantul Heritage, la care s-a vazut ca banii, prin simpla lor cantitate bancheristica, nu aduc fericirea consumatorului.
Bucatarul e excelent, meniul e interesant si echilibrat, dar serviciile sunt de-a dreptul deprimante. Eu i-as sfatui sa se asocieze cu un restaurant din strainatate sau macar sa se uite la televizor pentru ca pe M6 sunt mereu emisiuni despre instruirea personalului din restaurante. Revenind la bancheri, daca cineva le-ar fi prezentat un plan de afaceri cum au facut ei restaurantul, cred ca omul ala nu primea niciun leu de la banca.
De unde deducem ca viata e nedreapta. Ca sa exemplific – eu sunt gras, chel si urat. Iar altii sunt tineri si frumosi. Nu prea exista dreptate pe lumea asta. Si, dupa ce ca sunt atatea probleme in viata, e pacat ca bancherii s-au apucat sa faca un lucru la care nu se pricep, provocand victime in randurile consumatorilor.
Daca eu m-as apuca sa dau bani cu camata, as ajunge la Rahova, langa Nutu. Bine zicea Maestrul: “Cizmarul sa ramana la calapod”.

Pe de alta parte, nici eu nu am ramas cantonat in minunata lume corporatista si m-am aventurat in cronici gastronomice, dar, sper, cu o rata de succes mai mare decat a patronilor de la Heritage. Ca sa continui cu topul pentru 2007, Restaurantul Anului este Poem, din cadrul hotelului Carol Parc – pentru bun-gust, aranjarea minunata a locului, vila care se afla probabil in cel mai frumos punct din Bucuresti, mancare si servicii de foarte buna calitate. Locul are tinuta. Iar ficatul de gasca de aici e foarte apropiat de calitatea pariziana (nu ca asta ar fi neaparat o garantie, avand in vedere ca 90% dintre restaurantele din Paris nu bat nivelul. Dar ei traiesc bine-merci din poleiala turnului).

Cel mai bun restaurant de peste si fructe de mare este Insulita fermecata, adica Isoletta de pe malul Lacului Herastrau, o oaza de mancare buna si servicii impecabile, cu o terasa de unde nu-ti mai vine sa pleci vara. Aici fac niste scoici marinate in zeama de usturoi de uiti de toate necazurile.

Cel mai bun restaurant romanesc de peste – Mamma Leone, unde mananci o saramura de crap si peste proaspat la gratar la fel de bune ca la cherhanalele cu pretentii.

Cel mai bun restaurant fusion – MJU, un loc exceptional cu o lista de combinatii asiatico-europeene indraznete si care seamana cu niste tablouri de Picasso puse in farfurii. Decorul e relaxant, iar comportamentul chelnerilor – si mai si. Am inteles ca MJU e atat de bine cotat, incat chiar si politicienii pretentiosi il frecventeaza. Contrar parerii generale, politicienii romani nu iau chiar in fiecare zi masa in strainatate, asa ca atunci cand mai calca prin noroiul bucurestean se duc sa se relaxeze la MJU.

Cel mai bun restaurant spaniol – Salsa Picante, situat intr-o zona superba si o vila la fel de frumoasa.

Cel mai bun restaurant minimalist este Palladium, cu o bucatarie pe care as denumi-o europeana moderna.

Cel mai bun pub este Calul Alb – la White Horse, unde de multi ani se poate duce bucuresteanul sa manance foarte bine si proaspat, dar si sa urle la meciurile de fotbal, daca are chef.

Cel mai bun restaurant de hotel – Times de la Golden Tulip. Elegant, subtil si cu un meniu inovativ.

Cel mai bun restaurant de cartier este La Misto. E cel mai bun restaurant de categorie medie, in cartierul Tineretului, cu mancare excelenta si cei mai spectaculosi papanasi. Pot spune chiar ca e cel mai bun restaurant popular (numai si numai in acest context e acceptabila folosirea cuvintelor “popor”, “popular” si a altor derivate). Pe langa toate celelalte calificative, trebuie sa adaug ca este si cel mai kira kira restaurant (sigur, kira kira este o categorie noua in clasament si se adreseaza unui segment redus si initiat).

Premiul pentru constanta il primeste Aquarium, care de zece ani reuseste sa mentina o calitate fara repros si la mancare, si la ambianta si la servicii. Pastele cu fructe de mare de la Aquarium sunt mai ceva ca in Italia. Desi am inteles ca acolo in ultima vreme se poarta mititicariile. Oricum, Aquarium e atat de bun, incat am inteles ca a fost si Doamna Elena pe acolo.

Cel mai bun restaurant de la mare este in hotelul Rex din Mamaia, care a reusit sa creeze un coltisor de eleganta si normalitate pe litoralul nostru. Acolo am mancat excelent in prima noastra vara europeana, la niste preturi care debordeaza de bun-simt.

Ma bucur ca anul asta nu am mai gasit asa multe restaurante unde nu as mai pune piciorul vreodata, dar as mentiona totusi cateva, unde am vazut foarte mult loc de mai bine. Cele trei la care o sa ma refer seamana foarte mult cu tarisoara noastra.

Casa Oamenilor de Stiinta (COS pentru initiati) a ramas ruginita in trecut si mai si ocupa degeaba unul dintre cele mai frumoase si elegante spatii din Bucuresti. Mancarea e ca pe vremea raposatului, iar chelnerii la fel de obraznici si smecheri ca si cei de dinainte de ’89.

Menuet are un nume inspirat, fiind in spatele Ateneului, dar nu prea-ti dai seama de ce se afla pe acolo, pentru ca toate sunt ascunse sub un strat gros de praf. Dupa cum ne-a explicat cam iritat chelnerul, e o strada circulata si e normal sa existe asa mult praf.

Excalibur e locul fara lumina (unde era sa-mi inchei ilustra cariera de cronicar si chiar viata pe scara abrupta si cufundata in intuneric) si fara tacamuri. Restaurantul asta e ca si Romania: si-a deschis portile publicului inainte sa fi fost finalizat. Trebuie sa stam noi linistiti si sa asteptam sa treaca cei 20 de ani ai lui Brucan, dupa care vedem cum mergem mai departe, europeni sau neeuropeni. Ca, vedeti dumneavoastra, ne-a trebuit o zi sa iesim din Europa si 60 de ani ca sa ajungem inapoi. Ar trebui sa fim mai atenti si, ca la restaurant, sa invatam bunele maniere, cum sa folosim cutitul si furculita.

Ceva totusi a ramas constant in tara asta in 2007 – politicienii au reusit sa nu faca NIMIC pentru noi si anul acesta. Bine ca soarele si luna nu sunt in raza lor de actiune, altfel ar fi disparut amandoua deja, privatizate, vandute sau pur si simplu stricate. Printr-o lege, eventual.
Ca sa recapitulez, pe langa restaurante si evenimentele majore ale anului care tocmai se incheie, trebuie sa amintesc ca Mihaela Radulescu a scris o carte, Daniela Gyorfi nu s-a maritat nici anul asta, iar in Paradis au aparut mici probleme.
Si ca sa mai var ceva despre politica in articolul asta, e un joc tare interesant (la politica ma refer): nu exista nici prietenii permanente, nici dusmanii permanente, numai interese permanente. Norocul nostru, al intregii omeniri, dar mai ales al romanilor, este ca, atunci cand lucrurile merg rau, ne consolam cu faptul ca ar fi putut sa mearga si mai rau. Iar cand lucrurile merg si mai rau, ne spunem ca mai rau de-atat nu se poate si va fi doar mai bine de acum incolo. Las la latitudinea cititorului inteligent sa-si aleaga felul cel mai convenabil de suferinta. Pana atunci, raman cu drag, usor ingrasat, dar cu acelasi apetit pentru mancare si barfa buna, cronicarul dumneavoastra de restaurante. Din punctul meu personal de vedere, a fost un an bun pentru ca nu m-am ingrasat prea tare, nu am fost dat afara din serviciu (nu va spun din care), anticoruptia inca nu m-a ajuns din urma si traiesc o viata senina, fiind in permanenta ascultat si ingrijit de mai multe persoane decat mi-as putea dori. Avand in vedere ca, la noi, faptele nu vorbesc, va urez pentru anul care vine doar speranta si optimism.

Cultură /La restaurant cu Peter Imre