La restaurant cu Peter Imre - Papi pui La Papi

Am fost de curand la un restaurant care se numea La Mama si am zis ca, decat sa mananc la mama de asta mai bine imi gatesc eu singur. M-am gandit ca as putea sa ma duc la tata, de exemplu.

Asa ca m-am repezit langa Cismigiu, intr-un loc numit La Papi. De-abia pe urma mi-am dat seama ca La Papi nu inseamna nici La Tata, nici La Bunicul. E, de fapt, un restaurant care urmeaza bunul model american – adica daca Stallone si Redford au putut sa-si faca restaurant, pe Papi ce-l impiedica? Pentru ca filmele in care joaca Stallone nu sunt deloc mai bune decat o telenovela romaneasca precum Numai iubirea, care mie unul mi-a placut. A fost totusi o capodopera a telenovelelor, fata de brutalitatile inutile ale lui Stallone.

Trebuie sa va spun ca am avut o oarecare temere inainte sa merg la Papi, pentru ca eu chiar sunt de principiul ca cizmarul ar trebui sa ramana la calapod. Si ma gandeam ca nivelul seninatatii se plateste – cu cat sunt asteptarile mai mari, cu atat cresc si deziluziile. Eu venind cu asteptari mici la Papi, locul m-a surprins placut, ca si concept si calitate.

E genul de restaurant intr-adevar popular, unde lumea se ingramadeste de dimineata pana seara ca sa manance cu prietenii sau sa fuga de la vreo sedinta si sa se dreaga cu ditamai cotletul de vitel la gratar.

Locul e luminos, colorat, viu, fara mari pretentii, dar foarte vesel. Iar chelneritele ar fi mai la locul lor intr-o telenovela de prim rang decat cu farfuriile in brate, pentru ca la cat sunt de suple, brunete si ochioase ar da tare bine pe sticla.

Asta ca sa nu mai zic ca, daca vii aici, poti sa te intalnesti chiar cu Papi pentru un autograf si o poza. Aviz amatoarelor din provincie – cand veniti la Bucuresti, treceti pe la Papi, pentru poza si mancare buna. Si daca nu il prindeti pe proprietar, puteti macar sa va uitati la pozele de pe pereti, unde se lafaie afise ale filmelor celebre – Casablanca, La Dolce Vita…

Meniul e plin de tot felul de italienisme, dar eu a trebuit sa-mi comand pui, nu pentru ca mi-ar placea in mod deosebit, ci pentru ca puiul romanesc e special – precum poporul roman.

Talentul de a rezolva problemele e mai diminuat in cazul nostru, dar la revolutii, parastase si circ public nu e natie care sa ne bata.

Toata lumea ne aplauda, europenii zic ca stam bine, dar, sub aceste auspicii minunate, noi ce altceva putem sa facem decat sa ne punem poalele-n cap? N-as vrea deloc sa minimizez pericolele si efectele bolii de gaina, dar stimat popor, gripa asta aviara a existat si acum 50 de ani. Bunica mea cand vedea gaina obosita prin curte o taia si o baga in oala. Ce mai supa de gaina iesea – galbena cu cerculete de grasime si cu mult morcov dulce…

Dar noua ne place circul cu carantina, cu declaratii si, mai ales, cu aparitii la televizor. Mai mult, ceea ce e complet impotriva firii romanului – am inceput si noi sa ne luam dupa nebuniile de afara, ceea ce, slava Domnului, ne ocolise pana acum. Daca americanii taiasera toti carbohidratii, asta n-a insemnat ca noi ne-am lasat de paine. Si daca altii mancau doar alimente de o anumita culoare toata ziua, noi am reusit sa ocolim si prostia asta.

Dar acum, cand Europa urla ca nu mananca pui (desi toti europenii baga in ei carne de zburatoare), ne-am gasit si noi sa strambam din nas la carnea de pasare, ca asta e moda. Dupa parerea mea, acum e momentul sa-ti deschizi o ferma de pui si sa-ti arati patriotismul. Sa mancam pui romanesc! E mic, daÃ e al nostru. E puiul tricolor: rosu-n cioc, galben de aviara si albastru de nervi ca toata lumea il zapaceste.

Pe de alta parte, desi am intrat “in randul lumii” cu mofturile astea la mancare, tot nu i-am ajuns din urma pe americani. Pai acolo cand e amenintata o industrie, aia chiar fac ceva – cand lumea nu mai punea gura pe cartofi din cauza obsesiei sa nu mai aiba nimic de-a face cu carbohidratii, fermierii au facut demonstratii, au facut reclama cartofului cum ca e bun si nu ingrasa si au reusit sa schimbe situatia.

Crescatorii nostri de pui au acceptat situatia ca ciobanelul moldovean si asteapta resemnati sfarsitul. Nu au ripostat cand presa s-a isterizat si a strigat sa nu mai manance nimeni carne de pui. DaÃ ce sa mancam? Melci?

Eu, din patriotism, am comandat pulpe de pui cu smantana la Papi, desi mi-ar fi fost pofta de ceva mai romanesc – un pui cu mujdei sau la ceaun. Nu stiu cum se face ca, tocmai acum cand toata lumea se fereste de pasari ca de otrava, eu poftesc numai la pui la rotisor si alte mancaruri din zburatoare.

In fine, ca sa incepem cu inceputul, la antreu am mancat un amestec de ciuperci trase la tigaie in ulei de masline si usturoi. E ca o tocanita, din hribi, ghebe, sampinioane, manatarci si alte soiuri pe care nu le-am identificat, dar asta nu m-a impiedicat sa mananc tot si sa mai si sterg toata farfuria cu bucatele de foccacia.

Dupa care am mai gustat si din ciupercile colegului, palarii cat roata carului umplute cu gorgonzola si diverse mirodenii. Buna si bresaola cu parmezan, singura problema fiind ca e ditamai portia si nici chiar eu n-as avea vreo sansa sa o dau gata. E mancare buna, ca acasa. Ceea ce imi aduce aminte de povestea cu jucatorul la bursa care vine intr-o seara acasa si ii spune nevestei:

– Draga, am pierdut astazi enorm de multi bani pe bursa, asa ca, din pacate, trebuie sa ne schimbam stilul de viata. Nu ne mai putem permite sa fim atat de cheltuitori. Deci te rog frumos invata sa gatesti, pentru ca trebuie sa concediem bucatarul.

La care nevasta foarte calma zice:

– Dragul meu, n-ai vrea mai bine sa inveti tu sa faci dragoste ca sa putem concedia gradinarul?

Dupa antreul gustos, am asteptat cu nerabdare felul principal si ma gandeam ca toti astia care urla acum ca nu pun gura pe carne de pui acum o luna mancau acelasi pui aviar fara nici un fel de probleme. Si gata, nu mai critic neamul nostru cel mandru, pentru ca daca altii nu ne fac de cacao, noi compensam.

Oare de unde ni se trage masochismul asta national? Decebal s-a aruncat in sulita, noi avem o predilectie pentru tragedie ieftina, melodrama.

Cat despre celebrele servicii secrete romanesti, aparent stiu mult mai bine sa asculte decat sa interpreteze datele. Si toata povestea asta e pe banii nostri – eu platesc sa fiu interceptat, pentru ca ascultatul nu e pe gratis.

Dar la Papi e tare bine, un loc prietenos, unde nimeni nu asculta ce vorbesc ceilalti, ci toti isi vad de treaba lor, de farfuria lor si de conversatia lor.

Oricum, acum ca vine vara o sa treaca si gripa, iar guvernul o sa se restructureze ca sa mai aduca putina varietate in viata oamenilor, ca era cam plictisitor cu alianta asta atat de blanda si unita.

In sfarsit a venit si puiul tricolor – copanele dezosate de pui romanesc, aoperite de un sos din smantana si gorgonzola. E o carne sanatoasa, gustoasa, bine facuta pe jar, langa care merg la tanc cartofii fierti si apoi bagati la cuptor cu usturoi si rozmarin.

Se simte la gust ca puiul asta s-a hranit cu seminte din lanurile patriei – e conectat la glia stramoseasca. Si raul, si ramul, si fosnetul padurii, si vulturul, si uliul il cunosc pe puiul asta al nostru, care e de o mie de ori mai sanatos si mai gustos decat somonul congelat acum sapte ani de la hipermarket. Eu daca ma indragostesc am sa-mi invit iubita la un pui pe jaratec la Papi. Ce ti-e si cu fetele astea – lasa pe unii si se combina cu altii. Problema mea e ca eu mereu fac parte din categoria “unii” si niciodata din “altii”.

Bun si puiul la cuptor cu mazare si ciuperci, iar manzatul fezandat cu rozmarin e ditamai cotletul caruia trebuie sa-i dedici o ora daca vrei sa-l nimicesti.

Papi si-a ales foarte bine locul – chiar langa Cismigiu. Iei aici masa, dupa care, plin de telenovele in cap, o iei pe Marina si o plimbi prin parc, pe sub salcii. Si asa petreci o dupa-amiaza romantica, aruncand cate o privire blanda la Videanu, cum sta la el in birou si asfalteaza.

Totusi, romantismul e cam distrus de ditamai ladoiul de bere si bauturi racoritoare de care aproape te impiedici la intrare – Papi e un artist si nu cred ca frigiderul ii stimuleaza simtul estetic. Cat poate o multinationala sa fie de lipsita de consideratie si un patron atat de disperat ca sa suporte asa ceva? Nu sunt impotriva reclamei – dimpotriva. Stiu ca e sufletul comertului si vinde, dar trebuie sa stii unde sa te si opresti.

M-am oprit din peroratii pentru ca a venit desertul – cele mai bune si mai complexe clatite pe care le-am mancat vreodata: crepes ? la Papi, cu crema de ciocolata, pulpa de piersica, nuci, frisca, inghetata – vreo 3.200 de calorii fiecare inghititura. Sunt excelente, dar daca va fac cu ochiul trebuie sa va ganditi foarte bine pentru ca asta inseamna ca veti sari toate mesele timp de doua zile ca sa nu va ingrasati vreo doua kilograme. Acelasi avertisment si pentru tiramisu cu fructe de padure (cu crema smantanoasa si sos cald de fructe) si profiterolul care cred ca vine la kilogram.

In concluzie, restaurantul lui Papi nu e o telenovela – e realitate si e foarte bun. peter.imre@zf.ro

Gastronomie