La restaurant cu Peter Imre: Of, Doino!

Din pacate, noi suntem precum cainii batuti rau – nu mai putem concepe o viata normala, fara batai, insulte, injuraturi si scuipaturi. Daca doi candidati vin si isi spun planurile si nu se injura de mama, suntem dezamagiti ca nu se bat. Vrem sange! Ca la luptele de cocosi, altfel nu simtim importanta momentului. E paguboasa intersectarea asta dintre dementa unui om si placerea poporului (imi aduce aminte de Roma antica), desi acum se pare ca poporul a inceput sa-l mai dezavueze pe conducatorul suprem.
Na ca am inceput sa discut despre politica inainte sa spun macar numele restaurantului la care am fost saptamana asta. E vorba de Casa Doina, un clasic, dupa parerea mea cel mai frumos loc din Bucuresti.
Desigur, faptul ca se afla in apropiere de ambasada Rusiei si a Statelor Unite nu contribuie cu nimic la cresterea valorii locului, ba dimpotriva. Ar trebui mutate ca sa nu mai strice zona asta atat de placuta. Bineinteles ca, in perioada primului dictator modern, Casa Doina era locul de intalnire al spionilor de toate nationalitatile si cred ca si acum sunt bransati copacii. Aici s-a nascut celebrul “Nu rupeti florile – sunt Philips!” Probabil acum a fost preluat de SIE DIE sine die. Dar asta nu-i stirbeste cu nimic din farmec – e una dintre cele mai frumoase creatii ale arhitectului Mincu, in mijlocul unui parc de stejari si castani, o oaza in mijlocul orasului. Bine ca proprietarii au hotarat sa-l tina restaurant si sa nu faca pe terenul asta un Carrefour sau un mall. Mi se pare de-a dreptul ironic ca ii dau afara pe romani din Italia, Spania si Franta pentru ca doi nemernici au facut faradelegi, dar nimeni nu se mira ca la Carrefour se lucreaza in Romania cu un adaos comercial de le e si lor rusine, vazandu-l pe nefericitul de roman ca se bucura in hipermarket. Daca ar face asa ceva afara, n-ar fi boicotati, ci linsati direct.
Dar destul cu gandurile astea negre, pentru ca nu ai voie sa te simti asa cand te afli la o masa din gradina Casei Doina, langa fantana care susura racoritor intr-o dupa-amiaza torida, la umbra copacilor seculari, invaluiti de miresmele ametitoare ale trandafirilor in floare. Nimic nu e mai placut decat sa stai la masa, sa auzi vag forfota orasului si sa fii servit regeste.
Ajungand si la mancare, o sa incep prin a spune ca, in mod clar, nu se ridica la inaltimea locului – foitele de orez crocant umplute cu branza de capra si ciuperci sunt ca niste pachetele de primavara cam nereusite (iar branza de capra nu prea se simte). Carpaccio de vita e bun, doar ca feliutele de carne sunt mult mai groase decat scrie la carte – oamenii fac risipa de materie prima si, in acelasi timp, nemultumesc clientul. E o situatie clasica win-win. Ciorba de burta, insa, e fabuloasa – zeama fierbinte, gustoasa, presarata cu bucatele de burta curata si frageda, bine colesterizata cu smantana. Merita sa mergi pentru ea la Casa Doina, deoarece concureaza ciorba de burta de la carciumioarele de cartier (asta a fost un compliment pentru Casa Doina). Nu stiu daca e exact ce recomanda medicul pentru o zi fierbinte de vara, dar tare e buna la gust.
Iar ambianta merita toti banii – sa-ti iei familia si sa faci duminica o excursie pana la Casa Doina. Mult mai bine decat la hipermarket, unde te initiezi in tainele luptei corp la corp. Ati vazut, nici primul om al tarii nu mai merge la hipermarket.
Nici Piata Universitatii nu e destul de mare, asa ca deschide portile de la Palat ca sa poata sa se desfasoare. Urmeaza, probabil, ziua portilor deschise acasa la el, sa vada lumea cum gateste chiftelute marinaresti. Nimeni nu stie ce ne mai rezerva viitorul. Pardon, de fapt Gabi stie. Ma linisteste foarte tare faptul ca Gabi intelectualul, din tenebrele revelatiei cum ar spune un clasic in viata, a vazut viitorul si, cu generozitatea-i infinita, a impartasit aceasta viziune cu poporul, prin canalele mass-media. Sigur, am inteles ca intelectualii nu trebuie sa se implice – doar sa aiba viziuni si sa traseze directii. Gabita, te intreb cu umilinta, daca nu sunt intelectual, eu pot sa ma implic? Si prin aceasta intrebare vreau sa aflu si daca mai e valabil principiul sovietic al anilor ’50 “cine nu e cu noi e impotriva noastra”. Si daca nu-i cu noi, asta e un pacat de neiertat sau putem sa dialogam pe aceasta tema? Multumesc pentru iluminare.
Revenind la restaurante, Casa Doina nu e vreun loc pentru categoriile financiar defavorizate, dar gradina merita fiecare banut. Apropo de categorii sociale si finante, Maestrul facea analiza celor doua sisteme si spunea ca neajunsul capitalismului e impartirea inegala a bogatiei, iar problema comunismului era impartirea egala a saraciei. La Casa Doina partea mai putin favorizata a societatii nu se poate astepta la porti deschise, ca sa nu-i deranjeze pe bogatii tarii care vor sa-si odihneasca truda euroiului de peste saptamana la umbra castanului.
Stiu ca iar am divagat, dar de data asta am o scuza cat se poate de valabila – cu siguranta locul e mult prea mare, astfel incat pe chelneri ii vezi destul de rar la fata. Probabil se mai ratacesc si ei printre copaci si tufisuri cu flori, altfel nu-mi explic de ce intarzie atat cu comanda in conditiile in care nu erau ocupate decat cateva mese.
Iar faptul ca locul e atat de intins inseamna ca bucataria e pregatita si ea pentru multe persoane, mai mult pentru evenimente decat pentru a respecta standardele haute cuisine. Prin urmare, sigur nu-i paste pericolul ca vreo stea cazatoare Michelin sa pice peste ei. Adica – ceea ce ei numesc cordon bleu de somon nu e vreo mare scofala, iar sarmalutele in foi de varza, de care mi-a fost asa o mare pofta, sunt de-a dreptul dezamagitoare – fara afumatura, cu o umplutura foarte fada si o varza si prea acra, si arsa. Nu aveau niciun zvac, erau ca si cum fusesera facute de un neofit, la prima lectura a unei carti de bucate.
La desert, parfait de cafea nu are nici cel mai vag gust de cafea si e asortat cu minunata frisca din tub, iar tortul de ciocolata e doar comestibil. In mod clar, natura a intrecut bucatarul. Sau, altfel spus, cadrul e perfect, iar bucatarul e perfectibil. Dimensiunile si calitatea bucatariei recomanda restaurantul mai degraba pentru parastasuri, nunti si botezuri. E ca si Romania – pe dinafara locul e ofertant, dar mai are multe de schimbat.

Sos. Kiseleff nr.4. Rezervari la: 021/222.67.17

Gastronomie /La restaurant cu Peter Imre