La restaurant cu Peter Imre: Moods Reloaded

Cei care vor cu adevarat sa razbeasca trebuie sa aiba curaj, dar mai ales multa bafta. Cred ca eu fac parte dintre aceia carora tatal le-a spus: “Prost esti, noroc sa ai!” cand erau mici. Si nu ma plang, dar cu siguranta nu cred ca duc lipsa nici de curaj.
Spun asta pentru ca totusi comporta o oarecare vitejie sa te duci inapoi la un restaurant pe care l-ai facut praf intr-o cronica in urma cu ceva timp (pe merit), dandu-i o nota care exista numai in ecuatiile binare. Dar niciodata nu mi-a fost teama sa incerc lucruri noi, chiar daca, in cazul restaurantului Thai Moods nu e vorba tocmai de ceva nou, ci, mai degraba, de o ciorba reincalzita. Pentru ca restaurantul nu e proaspat deschis, ci, din cate am inteles, relansat.
Si, dupa cum am aflat saptamana asta, desi eram convins de contrariul, ciorba reincalzita si reasezonata poate fi chiar foarte buna.
Prima data cand am fost la Moods, acum vreo doi ani parca, nici macar nu era gata casa si locul functiona la parametri minimi. Acum, casa este minunat aranjata, primitoare, cu o lumina difuza cat sa te relaxezi dupa o zi grea de munca la multinationala. E o lumina placuta, blanda, cam ca aceea despre care Balzac spunea ca ajuta orice femeie trecuta de o anumita varsta sa arate ca si cum tocmai si-ar fi facut debutul in societate.
Pe pereti, tot felul de decoratiuni orientale, care mai de care mai colorate si mai placute la privit. Am observat ca exista un laitmotiv al elefantilor si tot felul de clopotei, brodeii si tapiserii. Preferata mea e soba din centrul salonului principal, pe care imi propun sa o pipai cu mult drag la iarna. Pe fundal se aud discrete acorduri de muzica din acea parte a lumii, cat sa te ajute sa inghiti mai cu spor pachetelele de primavara.
Interiorul ca interiorul, dar adevarata minunatie este gradina, a carei intindere nu poate fi ghicita de afara. Undeva in spatele curtii a fost amenajata o terasa superba, cu multi copaci si napadita de flori, cu mese si scaune confortabile si umbrele care sa te apere de dogoare.
Din pacate, avand in vedere ca afara erau doar vreo zece grade, n-am putut sa ma asez pe terasa, desi colega si-ar fi dorit sa stea in gradina si sa se joace cu mini-terrierul alb si zvapaiat, decat sa stea in interior si sa ma asculte pe mine vorbind vreo doua ore.
Thai Moods se afla intr-o zona minunata, populata numai cu aviatori si piloti, daca ar fi sa ne luam dupa numele strazilor. E un cartier care mi-e foarte drag. Ce Primaverii? Ce Cotroceni? Aici e adevarata aristocratie a anilor ’30, iar pentru mine reprezinta inceputul activitatii mele la multinationala din Bucuresti.
A fost, probabil, perioada cea mai placuta din viata mea. Intr-un Bucuresti terminat de 50 de ani de comunism, dar scuturat de atata entuziasm incat simteam ca si cum se putea construi toata lumea din nou.
Stiti prin ce se caracteriza inceputul anilor ’90? Cred ca optimismul revolutionar facea ca toti oamenii sa se iubeasca, erau foarte buni unii cu altii. In afara de faptul ca tot timpul voiau sa-i bata pe militieni, acelea au fost momentele de glorie ale poporului roman, in care putea sa-si manifeste predispozitia spre anarhie. Pe atunci, nu acceptau nicio autoritate.
Dar era o perioada de romantism frumos. Totul se facea cu entuziasm si cu sentiment. Nu ne izbiseram inca de cinismul multinationalelor.
Tocmai de aceea m-am si bucurat saptamana asta cand am revenit in zona Casin, pentru ca aici nu se pot face lanturi de restaurante multinationale. Singurele care isi au sensul sunt carciumioarele si restaurantele cochete de familie. Si tot din cauza nostalgiei mele pentru acele locuri am fost asa de suparat cand am vizitat pentru prima data restaurantul Thai Moods si am vazut ca nu era demn de aceste locuri preafrumoase si stilate.
Din fericire, situatia s-a schimbat radical, asa ca de-acum ma pot plimba linistit prin zona, dupa care inchei apoteotic cu o masa la Moods. Trebuie sa recunosc si ca au dat dovada de curaj pastrandu-si numele, pentru ca nu incepusera sub bune auspicii. Ba chiar debutul a fost de-a dreptul dezastruos, asa ca faptul ca nu au dat bir cu fugitii si ca au ales sa se schimbe in bine demonstreaza ca proprietarii sunt seriosi si ca vor sa aiba un restaurant bun. Mai ales ca restaurantele thailandeze nu sunt usor de facut – nici decorul, nici mancarea nu sunt simplu de transplantat in alta tara. Asta, bineinteles, daca vrei un restaurant autentic si nu vreo imitatie palida de mana a paispea. E o bucatarie complicata, care foloseste condimentele intr-un mod extrem de complex, unde baza majoritatii fierturilor e laptele de cocos, unde gusturile dulci si picante se intrepatrund neasteptat. Totusi, vorbim de tara zambetelor, unde exista unul dintre cele mai complexe popoare din lume.
Deci revenim la cuvantul-cheie al articolului – curaj. E nevoie de tare mult curaj ca sa poti face asa ceva in Bucuresti.
Inainte sa va povestesc despre mancare, as vrea sa-i sugerez ceva patronului. Daca tot ne confruntam cu criza asta teribila a fortei de munca, pentru ca romanul s-a dus sa-si gaseasca fericirea si implinirea prin strainataturile indepartate, poate ca ar fi mai interesant ca patronul sa fi adus la Thai Moods doua-trei thailandeze pentru bucatarie si pentru servire. Nu ca ar fi ceva in neregula cu chelnerul care ne-a servit, foarte amabil si care are cel putin un lucru in comun cu thailandezii: zambetul omniprezent si calduros.
Un fel de pre-antreu au fost crevetii prajiti, albi si intinsi ca niste flori de bumbac. Poate ca imbatranesc pentru ca nu-mi aduc aminte de crevetii vietnamezi de pe vremea Impuscatului, ci doar de un antreu foarte gustos, mai ales cand e combinat cu un sos dulce-picant.
Am inceput cu pachetele de primavara vegetariene, cu legume dulci si bune invelite intr-un foitaj crocant. Foarte bune, mai ales daca le inmoi in sosul picant.
Mult mai picanta a fost supa Tom Yum Goong, cu creveti, fasii prelungi de legume proaspete si bucatele de bombe biologice, cunoscute si sub numele de chili. Nu e o mancare pentru cei care se tem de un posibil infarct si carora nu le place sa naduseasca brusc de la zeama arzatoare. Insa e extraordinar de gustoasa, chiar daca probabil e facuta intr-un ceaun de fier, ca sa nu se topeasca de la chili si de la celelalte condimente. Si bolurile in care e adusa cred ca sunt dintr-un portelan ranforsat, ca sa nu se dezintegreze cand ti-e lumea mai draga. Bine ca, pe langa iutimea cataclismica, mai simti si note proaspete de coriandru si iarba de lamaie. Ca racusorul, saracul, sigur a murit de la chili.
Eu am reusit sa supravietuiesc, asa ca am continuat cu Marinated Chicken Satay si Prawns Satay – in esenta bucatele de pui marinat si crevetei roz trasi in frigaruie. Carnea e atat de frageda incat exista pericolul sa se topeasca in sosul cremos de nuca de cocos si alune cu care se serveste. Singura problema ar fi ca as fi putut manca doua portii, atat de bine pregatita e carnea.
Tot locul miroase a coriandru si a busuioc. E o placere sa stai la masa si sa astepti sa-ti vina mancarea. Si sa te gandesti la lucruri placute.
Eu m-am gandit ca de mine toata lumea stie ca sunt un socialist de moda veche, asa, iliescian. Sigur ca voi ramane iliescian, dar astia cu motiunea lor au fost slabi ca restaurantul Moods acum doi ani. Insa cred ca pot face si ei o revenire, avand in vedere ca Moods de pe ultimul loc s-au propulsat in top cinci. Probabil consultantii englezoi i-au spus lui Mircea ca nu are destula activitate, asa ca asta a intrat direct in overdrive.
Mircea, calmeaza-te, prietene, ca oricum nu e pe cine face cel mai mult zgomot. Linisteste-te. E o toamna asa blanda ca nici motiunile nu trec. Poate ca Uniunea asta Europeana ne-a mai temperat marlania nationala.
Si asa, cu un restaurant thailandez bun si un nivel mai scazut de marlanie, ne putem considera un popor aproape civilizat. Si, ca un om civilizat, am ales sa inchei masa intr-un mod foarte sanatos: sorbet de ananas servit cu foarte multe fructe proaspete – kiwi, mango, fructele pasiunii, litchi. Mai ales fructele pasiunii imi trebuie mie pentru ca nu am pasiune destula. Asta ca sa-mi pierd mintile (daca undeva ceva scade cu 0,2 milimetri, acestia in mod automat se adauga la pasiunea mea. Nici nu va dati seama ce imensitate inseamna 0,2 milimetri). Mango meringue si White mint chocolate delight sunt si ele foarte gustoase, chiar daca nu asa sanatoase.
A fost deci o masa foarte buna, din toate punctele de vedere. O experienta cu totul diferita fata de catastrofa de acum doi ani. Si daca un restaurant precum Thai Moods poate sa reuseasca o asemenea transformare, atunci exista speranta si pentru Romania.