La restaurant cu Peter Imre: Mizati pe Calul Alb

Vad ca din iarna asta, nu foarte grea de altfel (n-a trebuit sa punem cartile pe foc ca sa ne incalzim si nici sa mergem cu schiurile pe Calea Victoriei ca sa ajungem la birou), unii au iesit intariti, iar altii mai cu astenie de primavara.

Primul-ministru al tarii a prins o viteza de ai impresia ca e la campionatul mondial de kickboxing. Se vede ca steinii i-au facut bine. Probabil ca tactica a decurs in felul urmator: “doi ani il studiez, ii invat miscarile si punctele slabe, iar dupa aceea …” Timingul si l-a ales foarte bine, pentru ca celalalt si-a consumat toate gloantele pana acum, cand a fost perioada de incalzire, dar Olimpiada de abia acum incepe. Acum ca se apropie alegerile, asta, cu steinu’ in el, trage tare. E important sa-ti cunosti adversarul, dar sa nu uitam totusi la ce se reduce toata treaba: adversarul nu trebuie inteles si psihanalizat, ci invins. E interesant meciul asta de box, in care astepti sa vezi lovitura care urmeaza si cine da cu capul. Mie cel mai mult imi plac chibitarii, mai ales chibitarii din presa, care iau partea unuia sau a altuia in numele independentei jurnalistice. Bine ca nu sunt jurnalist si pot sa scriu ce vreau.
Se vede insa cu ochiul liber ca premierul e revitalizat, asa cum m-am revitalizat si eu la Calul Alb (desi medicul nu cred ca ar folosi tocmai acest termen, ci mi-ar declara ca am mai facut un pas spre recordul mondial de colesterol).
Nu am mai scris pana acum despre White Horse pentru ca mi se parea mult prea evident. Ca si atunci cand te uiti in fiecare zi la un serial cu mii de episoade, deja ai impresia ca ti-e parte din viata, ca ii cunosti pe oameni. Asa si cu White Horse – s-a insurubat asa de tare in vietile noastre, incat toata lumea merge aici, toata lumea se cunoaste si ma gandeam ca sunt unele lucruri si locuri care chiar n-au nevoie de recenzii. Dar saptamana asta mi-am schimbat parerea, nu de alta, dar prea mi-era pofta de placinta lor cu branza si smantana, asa ca am ales sa scriu despre ceva arhicunoscut. Sper sa nu plictisesc pe nimeni.
Pentru infometatii ca mine, e locul ideal pentru ca, pe langa meniul elegant legat in piele moale, in sala de mese exista si un ditamai bufetul incarcat cu felurile zilei, de unde sa alegi cate ceva. Eu insa, pofticios cum sunt, n-am putut sa aleg doar “ceva” si am ales doua “ceva”: adica, pe post de antreu, o manuta de mancare de mazare cu carne si inca un mormanel de ciulama de pulpe de pui dezosate, cu mamaliguta.
Pana sa vina mancarea, am admirat in jur lemnul masiv, etajerele, tot din lemn, cu ditamai farfuriile de ceramica, dar si capetele de cai albi din ghips care se uita bland la tine de pe perete, harnasamentul dintr-un colt si saua care statea pe acolo si astepta sa fie batuta, ca, eventual, ulterior, sa gasim si o iapa care sa inteleaga (ca tot veni vorba, politicienii nostri asta fac: gasesc tot felul de sei pe care le bat, nici ei nu stiu de ce, sperand ca, ulterior, sa gaseasca o iapa care sa inteleaga. Ce-i drept, unele chiar sunt iepe, dar nu dam nume). N-am avut timp insa sa admir prea mult, pentru ca la White Horse chelnerii cred ca beau mereu din bautura aia care iti da aripi, altfel nu-mi explic cum puteau sa zboare asa repede printre mese. Mi-au adus deci ciulamaua cat ai zice “puisor”. Foarte gustoasa mancare, o minunatie. Asta ar trebui sa le vindem alora de la Bruxelles. Majoritatea restaurantelor ofera mancaruri, exceptionale de altfel, din piept de pui. Dar la zburatoare pieptul e o treaba altfel decat la femei, unde e o parte tare apetisanta. Pieptul de pui e fad, uscat, deloc excitant. Pe cand pulpele sunt zemoase, gustoase si au caracter. Foarte buna si mazarea, dulce si frageda, intr-un sos rosu, aromat, facut cu rosii proaspete. Nu trebuie ratata nici ciorba de perisoare ? la grec, o zeama firebinte si groasa, dreasa cu multe linguroaie de smantana, prin care inoata fericite bilutele de carne proaspata.
Intre feluri, m-am racorit cu ditamai stacana de limonada, din apa de izvor si suc de lamaie proaspat stors, ca doar ma incalzisem de la atata efort – treaba grea sa mesteci, sa tot duci lingura la gura si, mai ales, sa stergi bine farfuria cu bucatelele de paine calda.
Cred ca White Horse a intrat in circuitul de business – e restaurantul clasei de mijloc de afaceri (adica, mai pe romaneste, business middle class). Stiti ca, in general, clasa de mijloc se opinteste cel mai abitir impotriva schimbarilor. Proletarul nu are nimic de pierdut, iar bogatul are destui bani incat sa inceapa o viata noua oricand si oriunde. Pe cand clasa de mijloc tine la apartamentul cu fotolii de piele, la televizorul cu plasma si la masina de productie autohtona si ii e teama sa nu-si piarda agoniseala. Apropo de schimbare, m-a surprins Alin Teodorescu zilele trecute, cand a emis si el un lucru destept, punandu-si intrebarea: “De ce avem noi nevoie de presedinte?” E o intrebare pe care eu o pun demult, avand in vedere ca, la noi, institutia presedintiei a fost creata de Ceausescu, pentru ca sa-si acorde o aparenta de legitimitate. De Parlament stiu de ce avem nevoie, dar presedintia chiar mi se pare in plus. As vrea sa fiu bine inteles – nu vorbesc de presedintele tarii, ci de institutie.
A venit insa felul principal si numai la politica nu m-am mai gandit cand am vazut ditamai sirul de coaste de porc, ca un xilofon, tolanit pe cartofi la cuptor, cu usturoi si rozmarin.
Carnea crocanta are exact atata grasime cat sa fie excelenta si e o placere sa rozi oasele pana la ultima bucatica, care a fost tinuta in bait cateva zile, cu enibahar si cuisoare. Coastele sunt puse intr-un sos secret, pe care numai bucatarul de la White Horse il cunoaste, dupa care se asaza pe carbune, la foc mocnit, si se lasa acolo pana se patrunde bine carnea. Iar rasolul este culmea rasoalelor. Cel putin din ce am mancat eu. Stiu ca e probabil plictisitor pentru cei care au citit mai mult de doua dintre articolele mele, dar rasolul de la White Horse e intr-adevar ca si cel pe care il facea bunica mea Olga. Rasolul ori se face cum il facea bunica, ori, mai bine, nu se mai face deloc. Carnea de vita era mai moale ca Tariceanu in primul an de guvernare. Si osul avea o maduva pentru care chiar merita sa faci atac de cord – merge perfect cu putina dulceata de prune. Aici regatenii trebuie sa inteleaga ca rasolul se mananca in combinatie cu dulceata, compot sau sosuri dulci, care scot in evidenta savoarea gustului unei carnite de vita frageda. La White Horse, iti aduc si un castronel cu crema de hrean tare de lacrimezi, indulcit de o picatura de smantana. Si, inconjurand bucatelele de carne, o fortareata de legume bine fierte, inclusiv morcovi dulci. Cand mergeti la Calul Alb, cereti o portie de rasol, pentru care eu garantez. Daca aveti reclamatii, va stau la dispozitie. Bun si somonul la cuptor, cu capere, ardei iute, piper si menta, scaldat intr-un sos de lamaie si ulei de masline.
Dupa ce m-am rasfatat cu rasol ? la bunica, am inceput sa ma uit in jur. Si ma gandeam ca, in sfarsit, vine primavara (din nou, nu ca am fi degerat in lunile care au trecut). Dar acum ies bucurestencele stoluri-stoluri pe terase, se dezvelesc de sube si apar asa frumoase cum n-a vazut nici Parisul, nici Bruxellesul. Haina de vizon e bagata la conservare si asteapta iarna viitoare. Desi, daca ma gandesc mai bine, cred ca la anul o sa vrea alt vizon, pentru ca, in halul in care duduie economia, ar fi si rusine sa porti aceeasi blana doua sezoane la rand. Asa ca sotul o sa decarteze, spre fericirea consoartei si spre linistea menajului, iar femeia de serviciu se va alege probabil cu vizonul. Sau, ca sa fim politically correct, gestionara casei, ca asa s-ar traduce, cred, americanul “house manager”. In orice caz, uitandu-ma la toate fetele astea care sunt, pentru mine, vestitorii primaverii si gandindu-ma la iubirile mele, mi-am dat seama ca exista si in viata mea o femeie pe care o respect si cu care aproape de cinci ani traiesc o poveste.
Noroc ca n-a aflat presa, altfel parca ma si vedeam in Star si in Ciao. Desi ma mir, pentru ca relatia asta a mea e chiar la vedere si aproape intima. Pentru ca ce poate fi mai intim decat sa mananci cel putin o data pe saptamana cu cineva, sa-i cunosti toate gandurile si placerile culinare, la ce saliveaza si la ce se stramba… La ce zambeste si la ce i se intuneca fata, radioasa de altfel. Ea care o data n-a comentat cand am intarziat si nici nu ma cearta ca nu ii aduc flori. In principiu, e femeia perfecta, desi probabil ca barbatul ei are alta parere. Pentru ca ea are si un barbat. E vorba de cea cu care de atata vreme imi scriu articolele.
Apropo de romancele noastre, zilele trecute eram la o emisiune cu Johnny Raducanu si l-am intrebat ce-i place cel mai mult in Romania. La care maestrul mi-a raspuns imediat: “Femeile”.
Mare dreptate are omul – femeia romana e cea mai mare bogatie a tarii. Pana si pentru romani, cand au venit aici, tot femeile s-au clasat in topul preferintelor. Avand in vedere ca si eu sunt un mare admirator al acestei bogatii nationale, tot fac eforturi sa arat mai prezentabil, drept pentru care am si comandat rasolul, ca m-am gandit ca o fi mai de dieta. Tot incerc, avand in vedere ca vine caldura si o sa mai dau jos din hainele acoperitoare, sa scap de rotunjimea din fata, care arata ca si cum mai am vreo 3-4 luni si nasc.
Acum, oi fi eu insurat, dar nu ma deranjeaza daca se mai uita femeile la mine. Oricum nu se uita, fie vorba intre noi, dar macar sa am si eu iluzia asta. Motiv pentru care am si cumparat cel mai genial produs de slabit – 150 de euro pe o cutie cu tot felul de potiuni pe care, daca le bei o perioada, timp in care nu mananci mai nimic si faci exercitii fizice pana la epuizare, garantat slabesti. Mare inventie.
Eu vreau sa slabesc, dar vreau sa si mananc, asa ca am o problema. Asta nu m-a impiedicat insa sa gust si din crema caramel, si din tortul de bezea care e irezistibil si din salamul de biscuiti cu sos de ciocolata. Dar, mai ales, m-am bucurat de placinta fierbinte cu branza si stafide, acoperita cu un strat gros de smantana rece.
E o minunatie din care as putea sa mananc in fiecare zi si a carei reteta constat, cu satisfactie, ca a fost pastrata intacta de cei de la White Horse ani intregi. In aceste conditii, am o presimtire ca degeaba am dat banii pe cutia cu licori de slabit.

Str. George Calinescu nr.4A. Rezervari la: 021/231.27.95

Gastronomie /La restaurant cu Peter Imre