La restaurant cu Peter Imre - Marele Dragon de Aur
Stau si ma uit la viata asta tumultuoasa damboviteana si la politicienii nostri care fac ce fac si reusesc sa se incurce unii pe altii. Printre putinele prezente agreabile din toata complicatia asta romaneasca a fost blonda de la Cotroceni, asa ca bineinteles ca nu s-au lasat pana n-au executat-o
Stau si ma uit la viata asta tumultuoasa damboviteana si la politicienii nostri care fac ce fac si reusesc sa se incurce unii pe altii. Printre putinele prezente agreabile din toata complicatia asta romaneasca a fost blonda de la Cotroceni, asa ca bineinteles ca nu s-au lasat pana n-au executat-o. Domnilor, sau mai bine zis barbatilor (pentru ca nu stiu cati mai suntem domni) – cititi articolul de saptamana trecuta despre femei: mai multe femei cu putere si tara asta va merge inainte. E pacat ca, atunci cand o persoana e frumoasa si inteligenta, automat pierde orice posibilitate de a deveni membra a clubului. Sunt convins ca pierderea e pentru viata politica, nicidecum pentru ea. Dar trebuie sa recunoastem ca era o oaza de rafinament si eleganta la Palat. Pacat.
Asa ma gandeam eu la politica si blonde in timp ce luam masa intr-un mediu de-a dreptul imperial de elegant – Golden Dragon. Ma extaziez cand vad locuri de genul acesta, care arata ca omul a investit mult si bine – adica nu si-a aruncat banii pe decoratiuni aberante si cacofonice, asa cum vezi la alte restaurante ce s-ar vrea demne de vreo stea Michelin.
Spre norocul Romaniei, dupa revolutie, tara nu a fost invadata de chinezismele de prost-gust, asa cum s-a intamplat in tarile vecine. Ca atare, nu avem cartiere chinezesti si cei 2-3 szechuanieni care au fost impachetati in vreun portbagaj nu reprezinta mare lucru in statistici. Partea mai putin pozitiva a lipsei harnicilor cultivatori de orez este penuria de restaurante chinezesti, atat de prezente in capitalele europene. Dar, cum se stie ca nu cantitatea, ci calitatea conteaza, cele cateva care totusi exista in Bucuresti compenseaza prin calitate.
In mod cert, noul Golden Dragon (cum altfel s-ar putea numi un restaurant chinezesc decat Dragonul de Aur, Marele Zid sau Templul a ceva?) este de departe cel mai elegant, dovedind ca economia de piata functioneaza perfect si in Republica Populara. E fascinant cum, pana acum cativa ani, toata lumea voia sa cucereasca China (economic vorbind), fara sa-si puna intrebarea ce se va intampla (ceea ce de fapt se intampla astazi) daca si chinezii vor purcede sa cucereasca lumea.
Dragonul de Aur e un loc unic din mai multe motive si de aceea va avertizez ca rubrica de astazi va fi doar un articol culinar, pentru ca prea e minunat restaurantul ca sa nu vorbim mai mult despre el. In primul rand, cladirea e cu adevarat imperiala, pastrand stucaturile aurite care decoreaza saloanele imense si combinandu-le cu mai multe elemente specific chinezesti fara ca aceasta combinatie sa dea impresia de kitsch. Ba chiar locul are un anumit aer puritan, pentru ca oamenii s-au ferit sa impovareze frumusetea architecturala cu tone de ornamente. Cat despre extazul culinar – am avut o presimtire buna din momentul in care am remarcat absenta vesnicelor pachetele de primavara si a puiului Shanghai. Asteptati-va la delicatese din bucataria dinastiilor demult apuse, pregatite de cinci bucatari, toti chinezi get-beget. Apropo de puiul Shanghai si alte zburatoare, stiti ca erotic este ceea ce se face cu o pana de pasare, iar pervers ceea ce se face cu o gaina intreaga.
Revenind la mancarurile noastre, mi-a placut meniul tras in piele rosie, ca sa ne amintim totusi ca e culoarea republicii chineze. Tot rosii sunt si servetele de damasc de sub farfurii si covorul are cam aceeasi nuanta, contrastand placut cu fetele de masa si peretii albi ca laptele. Iar delicatesele din meniu sigur n-o sa le mai vedeti la nici un alt restaurant din Bucuresti. Pe langa numele de poveste (“Dragonul joaca perla” sau “Primavara in gradina de piersici”), meniul mai cuprinde si legenda detaliata a unora dintre aceste mancaruri, servind astfel drept o carte de cultura generala. Asa ca a trebuit sa comandam “Buda sare prin perete”, despre care se spune ca, la ridicarea capacului, aroma s-a imprastiat in jur si a ajuns pana la Buda, care a lasat deoparte meditatia si a sarit prin perete ca sa vina la masa. Tot despre aceasta specialitate se spune ca ar fi fost favorita presedintelui american Ronald Reagan, ceea ce nu stiu daca e neaparat o recomandare foarte buna, pentru ca tot despre Reagan se spunea ca atunci cand i-a ars biblioteca a pierdut ambele carti pe care le avea, problema fiind ca pe a doua nu terminase inca sa o coloreze.
La meniul Dragonului imi mai place si ca e scris, pe langa engleza, si in limba romana, mentionand toate ingredientele, drept pentru care poti comanda in cunostinta de cauza, nu numai pe numere – cum ar fi numarul 69. De unde imi aduc aminte de discutia celor doi misogini care spuneau care sunt cele 70 de lucruri pe care trebuie sa stie sa le faca o femeie: cartofi prajiti si 69.
Pana sa sara Buda prin perete si sa ajunga la noi pe masa, am gustat diverse alte minunatii exotice – carida picanta de exemplu. Adica niste creveti crocanti, combinati cu ceea ce fie era ardei foarte iute, fie forma solidificata a vitriolului. Foarte bine pregatiti, crevetii sunt atat de crocanti incat de-abia mai tarziu iti dai seama ca limba ti-a luat foc. Pana cand am terminat carida, mi-a iesit toata apa din creier asa ca timp de doua ore dupa asta n-am mai putut sa gandesc. De parca inainte puteam…
Pe langa gustul nemaipomenit, compozitiile coloristice sunt si ele de mare efect. Daca as fi unul dintre acei asa-numiti experti care incurca japonezii cu chinezii, as spune ca prezentarea e atat de desavarsita si poetica incat e un adevarat haiku vizual. Dar cum e vorba de chinezi, o sa spun doar ca prezentarea mancarurilor e o poezie. Sa luam, de pilda, castravetele de mare, care sta falnic alaturi de cateva oua de prepelita albe ca laptele, doua buchetele de broccoli de un verde smarald si o palarie mare de ciuperca, cu irizatii ciocolatii. Inainte sa te bucuri de gust, te poti desfata cu privelistea desprinsa parca dintr-un tablou al unui mare maestru.
Mi-a placut mult castravetele de mare. Cu toate astea, eu care ma consideram un asa mare expert in mancarurile chinezesti incat as putea manca doar cu un betisor, m-am declarat invins si m-am repezit la furculita si cutit, pentru ca toate delicatesele astea sunt teribil de alunecoase. Si, cum nu voiam sa ma trezesc cu castravetele in poala, am pus deoparte, cu regret, perechea de betisoare luxoase.
Din cate am remarcat eu, toate bucatele sunt facute din ingrediente care sa-ti accentueze erotismul. Ma rog – la unii nu e nevoie, iar la altii nu se poate. Dar acestia din urma merita sa vina la Golden Dragon pentru ca macar le da impresia ca ceva-ceva tot o misca.
La garnituri, incercati bucatile mari de ciuperci de diferite soiuri, de o aroma inconfundabila, care in mod cert n-au crescut in padurea Andronache. Iar conopida Shang Tang, intr-un sos delicios, e usoara si gustoasa, o alta garnitura potrivita la orice.
E bine intr-un restaurant chinezesc de genul acesta pentru ca nu trebuie sa-ti bati capul care e felul unu, doi si care e desertul pentru ca oricum nu stii sa faci deosebirea intre ele si gusturile se amesteca. Asa au ajuns bobitele cu susan, umplute cu un cremos magiun, sa fie consumate cu crevetii picanti. Iar dupa al patrulea fel de ciuperci de care nici n-am auzit, daramite sa le mai fi si gustat, am ajuns la concluzia lui Pavel Stratan, ca am inteles ca nu inteleg nimic.
Intr-adevar, a fost un festin regal, pentru ca numai un rege odihnit isi poate permite sa guste din toate delicatesele pret de vreo patru ore. Si asa am ajuns si la peste, caruia bucatarul i-a tras probabil vreo tigaie in cap de i s-a turtit nasul si a ajuns cu capul plat (nici o aluzie la cei care ne conduc tara). Imbracat elegant intr-o plasa subtire de firicele lungi de morcovi (care am inteles ca sunt taiate cu satarul de catre bucatar), pestele arata ca o dama de companie la o nunta selecta.
Si cu pestele asta mergeau foarte bine slagarele chinezesti linistite, nu din alea de la culesul orezului, cand bat din picioare. Cat de putin stim despre tara asta atat de mare si avem tupeul sa ne indignam de ignoranta altora care nu au descoperit telemeaua romaneasca. Cand vezi in Bucuresti asemenea restaurante de vadit lux, trebuie ca economia merge bine si sunt oameni care isi permit sa vina in asemenea locuri, ceea ce ma face sa cred ca are perfecta dreptate premierul cand spune ca se poate si fara milogeala la FMI. Fara a cadea in nationalism, cred totusi ca ar fi timpul sa incepem sa ne conducem tara. Cat despre deficitul bugetar, e destul de mare ca sa-si poarte singur de grija.
In sfarsit, a venit si Buda si am inteles de ce a sarit prin perete. E o specialitate foarte rara si am sa o recomand numai acelora care intr-adevar au curajul de a incerca lucruri noi si diferite. Cred ca ingredientele vorbesc de la sine: aripioare de rechin, buze de rechin, stridii uscate, castraveti de mare, burta de peste, tendon de porc, molusca, pipote de rata, oua de porumbel, ciuperci de iarna, muguri de bambus si o gainusa. Buza de rechin din farfurie arata ca o vedeta autohtona cand zambeste catre milionar. Dupa Buda si pana la desert, m-am lasat in voia acordurilor muzicii Erhu, Banhu si Jinghu si am admirat lumanarile elegante, pe un pat de petale de trandafir.
Cei de la Europa niciodata nu or sa vina aici, chiar daca au vandut o cantitate impresionanta de geci cu puf de pinguin. Dar stiti de ce chinezii au ochii mici? Pentru ca orezul cauzeaza constipatie. Radem noi si glumim, dar sunt un neam harnic si fascinant, iar noi nu stim mai nimic despre ei. Cred ca pana si turismul romanesc s-ar relansa daca am putea convinge marele popor chinez sa-si faca vacantele la noi cu aceeasi inversunare cu care mergeau confratii nostri in tara Marelui Zid pentru a aduce tenisi de bascheti si alte plasticaraie ieftine pe la inceputul anilor ”90. Ce-ar fi sa le spunem ca aici, in Bucuresti, la Golden Dragon, se da “Buda sare prin perete” gratis la happy hour?
Trebuie sa recunosc ca tot ce e chinezesc la Golden Dragon (bucatarii, ingredientele, muzica, decoratiunile) e de calitate. In schimb, saracii chelneri romani nu inteleg mai nimic. Ceea ce nu e neaparat vina lor, ci a patronilor, care au ratat o nota mai mare prin nepregatirea personalului.
Am ajuns si la deserturi care, in toata Asia, nu sunt punctul lor forte. Pe cat e de minunata mancarea, pe atat de banale sunt dulciurile. Asa ca nu m-am dat in vant dupa orezul cu cocos sau tarta cu alune care de fapt era cu seminte de floarea-soarelui. Buna, in schimb, inghetata Tian Jin, un desert mai europenizat.
Si asa am mancat eu la Golden Dragon, gandindu-ma o seara intreaga ca totusi Elena trebuia sa ramana.
peter.imre@zf.ro
Str. Biserica Amzei nr.6. Rezervari la: 021/317.74.98,
0800.888.777
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
