La restaurant cu Peter Imre: La varu' (cui o fi)

Apropo de asta, mi-am adus aminte de un banc: rromul minoritar merge cu avionul in Italia. La Milano, ofiterul de la controlul pasapoartelor il intreaba: “Nume?” “Olaru”, spune al nostru. “Prenume?” “Banel” “Varsta?” “24” “Ocupatie?” “Nu, in vizita”. Din fericire, pe langa genul acesta de ambasadori culturali ai Romaniei, am mai aratat lumii cate putin si din gastronomie, asa ca europenii stiu despre tuica si mititei, cat sa mai reabiliteze imaginea tarii. Gastronomia ce ne mai poate salva!
Eu insa de doua saptamani, dupa cum sper ca ati observat, nu am mai scris despre gastronomie. Din diferite motive, si eu, ca altii mai importanti, nu am mai fost lasat sa vorbesc – probabil ca sa nu influentez campania. Dar tot a castigat al nostru. Sigur, putem avea fiecare antipatiile/simpatiile noastre, pentru ca asta e frumusetea democratiei pana la urma.
Dar mi se pare totusi exagerat cand para-blonda, domnul Monica Tatoiu, isi da cu parerea despre politica romaneasca, din postura unui pseudo-politician ratat. E exagerat sa o aud ca ea, pentru ca are mijloacele financiare, poate sa emigreze cand vrea.
Chiar si pentru o blonda turmentata mi se pare usor deplasat. Indraznesc sa o intreb pe domnul Monica Tatoiu – unde si-a facut banii cu care se lauda in emisiune si cu care ar putea sa emigreze? Nu cumva pe spatele acelor romani prosti care l-au votat pe Oprescu sau pe Basescu sau pe Iliescu?
Ca din biografia domniei sale de profesoara de matematica n-a reiesit ca ’89 ar fi prins-o pe lista Forbes. Asa ca, mai Monica, gradinareste mai departe si lasa romanii sa-si vada de ale lor, in prostia lor. E tare deranjant cand cineva e mai destept decat restul lumii. Concluzie – Monica Tatoiu nu a invatat nimic din democratie.
Dar ceva bun tot a iesit pentru ca, la indemnurile lui Moni, am emigrat si eu la margine de Bucuresti, ca sa gasesc un restaurant cu mancare romaneasca.
Bucurestiul duce lipsa de restaurante romanesti adevarate, unde sa mananci ciorba de potroace si sarmaua pana te saturi si sa te ridici de la masa cu colesterolul la 1.000, dar fericit ca te-ai nascut in Romania unde mancarea e asa de buna. Dar iata ca am dibuit unul cat se poate de autentic-romanesc, de la blanurile de oaie si pana la ceramica de Horezu, undeva la granita dintre teritoriul piperian si Bucuresti. Chiar la frontiera. O mare parte din restaurant e inca in Bucuresti, iar coada ajunge in Pipera Land. Care, trebuie sa recunosc, e una dintre zonele cele mai active, in dezvoltare, unde planul cincinal se face in trei ani si jumatate.
Stii ca locul e cat se poate de autentic din momentul in care vezi cum se numeste: “La Varu'” – nicio legatura cu ministrul finantelor, domnul Varujan Vosganian care, pe langa “Pianistul”, mai este alintat si cu “Varul”. Nu vreun nume fitos si pseudo-elegant care sa insemne, de fapt, ca trateaza sarmalutele in foi de vita ca si cum ar fi ceva din bucataria fusion – adica iti pun 3 mini-sarmale in farfurie, o orneaza cu o panglicuta de smantana si apoi iti cer si pe mama si pe tata pentru asa mancare cu fasoane. La Varu’ e doar un restaurant cinstit, unde mergi sa mananci bine.
Interiorul are trei elemente principale: mult lemn (pereti imbracati pe jumatate in barne geluite, mese de lemn masiv, scaune tot de lemn), piei de oaie peste tot (chiar si o oaie neagra care cine stie ce nazbatii o fi facut de a sfarsit agatata pe perete) si enorm de multa ceramica (farfurii, farfuriute, ulcele – sute de exemplare de Horezu si Corund). La asta se adauga un meniu cu mancare ca la mama acasa, un serviciu foarte rapid si cu mult bun-simt si o chelnerita frumoasa si focoasa, o machedoanca bruneta si mladie.
E un loc numai bun de venit si gasit spiritul neamului. Desigur, fiind asa de aproape de Pipera, evident ca, la un moment dat, a descins si Piperiana, care, la cum arata, poate sa se inscrie in orice partid mai pe val – ar face o treaba buna pe langa orice presedinte de partid.
Cu blugii albi cu pietricele colorate, tatuajul de rigoare si geanta aurie, Piperiana e un exemplar aparte. O manelista sofisticata. Aducea usor cu Raluca Turcan. La privire. Cat sa invioreze peisajul cu blanuri si parfum de afumatura. Si asa ne amintim ca poporul e colorat – de la liiceni, tatoi si becalisti pana la florinsalamuri, acoperim tot regnul. Unitate in diversitate, asta suntem.
Restaurantul e fabulos, ca si mancarea. Am mancat toata ciorba de potroace cu zdreanta (scuze, nu era intentia mea sa-l imit pe latifundiarul din Pipera – zdreanta era chiar in ciorba), acra, fierbinte, aromata, hranitoare, cu inimi, pipote si mult zarzavat. Buna si ciorba de pui ? la grec, chiar daca nu mi s-a parut asa de acra cum s-ar fi cuvenit.
La felul principal, sarmalele in foi de varza cu mamaliguta si ardei iute mi-au placut mai mult decat altele, dar tot nu sunt perfectiunea parfumata cu afumatura pe care o astept eu. Astea de la La Varu’ sunt prea cuminti – nu destul de grase, fara bucati de slanina afumata pusa pentru aroma… Pomana porcului, tot cu mamaliguta, e buna si satioasa, ca si tochitura pe care eu am mancat-o cu carcalete – adica o specialitate machedoana adevarata: cartofi prajiti, amestecati cu ou ochi moale si branza. Un deliciu. Sa tot mananci.
Asta chiar daca inainte de ciorba facusem si onorurile unui platou rece cu sunca, slaninuta, pastrama, salam, branza de burduf, telemea, o crema de branza cu marar si o fasole batuta la fel de cremoasa.
Cu toate ca am stat mai mult cu nasul in farfurie, am apucat sa ma uit si la o usa pe care scria “Accesul persoanelor neautorizate strict interzis”.
Si ma gandeam: care o fi diferenta dintre “strict interzis” si “interzis”? La interzis oare doar poti sa-ti bagi capul, iar la strict nici nu te poti apropia?
Cred ca e ceva de genul: atacul la persoane e interzis, iar atacul la presedinte – strict interzis.
Desi am strict interzis de la doctor, am mancat si papanasi (extraordinar de pufosi si crocanti, aromati si fragezi cu multa smantana si dulceata, nu ca in alte parti), tort de biscuiti si tort cu mere, facute in casa.
Si am conchis ca, sincer, eu personal ma simt bine in tara asta, chiar si asa cum e ea cu politicienii ei cu tot si recunosc ca, in cazul in care Moni Tatoiu o intinde din tara, n-o sa-i simt lipsa.
As suferi mult mai mult dupa restaurantul asta. Daca la varu’ e asa de bine, cum o fi la fra-su!