La restaurant cu Peter Imre: La sarbu acasa: Casa sarbeasca

Adevarul pentru care a trecut ceva vreme de la inceputul anului pana sa reluam articolele va fi spus mai tarziu. Deocamdata, va spun doar atat: Maestrul scria la un moment dat ca esti limitat intelectual daca faci acelasi lucru in acelasi mod si astepti ca rezultatul sa fie diferit. M-am tot gandit ce as putea face altfel ca rezultatul sa fie diferit, dar nu am ajuns la nicio concluzie. Atat de tare m-am indragostit de propriile mele greseli, incat le tot repet, fara sa ma plictisesc de ele. Si am mai avut un motiv pentru care m-am apucat din nou de treaba – sunt nevorbit. Acasa, nevasta-mea nu ma lasa sa vorbesc, seful nu ma lasa la serviciu, asa ca macar aici pot sa ma exprim liber.
Din pacate, in timpul asta de pauza, pe care l-as fi putut folosi de exemplu si pentru o cura, nu m-am oprit din mancat – am continuat sa merg la restaurante, numai ca nu am scris despre ele. Insa, ca obiectiv clar pentru 2008, imi propun sa slabesc 5 kilograme. Daca cineva are leacuri miraculoase, il invit sa mi le impartaseasca. Dar nu sa nu mananc sau sa ma duc la sala, pentru ca din astea nu stiu. Mai bine miracole. Sau, cel mai bine, sa gasesc pe cineva care sa rezolve problema. Asa, ca doamna mai in varsta care se tot ducea la dentist ca sa-i mai pileasca din proteza. Cand s-a dus si a treia oara, dentistul, revoltat, ii spune: “Draga doamna, daca v-as pili proteza atat cat imi cereti, nu vi s-ar mai potrivi in gura”. La care doamna ii replica: “Dar cine vorbeste aici de gura? In pahar nu incape!” Ar fi minunat sa ma “razuiasca” si pe mine cineva ca sa pot incapea in costumele de acum 5 ani.
In rest, sunt foarte relaxat: o secunda nu-mi fac griji ca anul asta nu o sa am subiecte: restaurante, evident, vor fi pentru ca se tot deschid. Cat despre politicieni, astia cat mai misca nu se dau batuti. Apropo – de unde va puteti da seama ca un politician minte? I se misca buzele. Si, inainte sa ma lansez in consideratii culinare, trebuie neaparat sa mai spun cate ceva despre politica, avand in vedere ca de atata timp n-am mai avut supapa si simt nevoia sa-mi emit ideile. Problema cu Romania (de fapt, una dintre problemele cu Romania) este ca tara asta nu merge niciodata inainte – ori la stanga, ori la dreapta, dar niciodata inainte.
Poate ca la un moment dat ar trebui sa avem si noi un guvern de centru, care sa mearga inainte. Si eu am mers inainte, catre Rondul Cosbuc, si am ajuns la un restaurant nou, numit Casa Sarbeasca. Normal – cu cateva zile inainte sa se declare independenta provinciei Kosovo, unde sa mergem si noi decat intr-un cuib de sarbi? Am vrut, pe langa mancare, sa testam si atmosfera, sa vedem daca nu se comploteaza de vreo lovitura sau un razboi. Ca tot veni vorba, politicienii ar trebui sa aiba mai multa rabdare, pentru ca e mult mai usor sa incepi un razboi decat sa inchei un acord de pace.
Din cate am remarcat eu in vila de pe Gramont, la Casa Sarbeasca nu se schita niciun plan de contraatac – restaurantul rasuna de slagare sarbesti usor iredentiste, chelnerul e tanar saritor si cam obraznic (dar nu asa obraznic ca fostul ministru al justitiei), iar mancarea, dupa cum se va vedea, e o minunatie. Deci liniste si pace, desi m-as fi asteptat la ceva framantare printre patriotii sarbi. Ce-i drept, la un moment dat s-au auzit niste racnete la etaj si chiar mi s-a parut ca s-a iscat o lupta, dar pana la urma zarva s-a potolit. Asa ca am putut sa ne vedem linistiti de zacusca si placinte. Si sa ne gandim cum oare s-o fi intamplat ca, in sfarsit, toata clasa politica romaneasca a cazut de acord asupra unui subiect. O sa intram in istorie – romanii nu au fost de acord cu independenta provinciei Kosovo. E singurul lucru in care imi amintesc sa fi fost uniti. Ce-i drept, e un punct de vedere cel putin discutabil din partea unui neam care face atata tam-tam cand vine vorba de notiuni precum independenta, identitate si unitate. Vor si amaratii aia de kosovari un loc sub soare, dar sarbul – nu si nu.
Adevarul e ca, indiferent cum or fi sarbii si ce politica or duce ei, aici la carciuma treaba e simpatica. Omul a rezistat tendintei bucurestene de a distruge bunatate de vile ingropandu-le sub mormane de decoratiuni kitschoase si s-a multumit sa amenajeze un loc aerisit si luminos. Mesele de lemn intunecat la culoare fac un contrast frumos cu peretii albi ca laptele, iar faptul ca bucatarul vorbeste sarbeste si ca meniul e bilingv (sarba si romana) ma face sa cred ca locul e chiar autentic.
In timp ce incercam sa pronunt numele sarbesti ale mancarurilor, mi-am dat seama ca avem si noi niste prieteni adevarati. Cu italienii ne-am facut de mailat, iar Micul Paris oricum n-avea relevanta. Sarbii sunt singurii nostri prieteni. Altii nu mai avem. ~stia din UE se uita toti la noi ca la niste raiosi, desi ei ne-au primit. Acuma chiar de la egal la egal nici sarbii nu ne trateaza, dar mai merge. ~ia construiau capitalismul cand noi opream muzica la ora 20.00 si ultimele stiri erau despre cum a crescut productia la hectar in Baragan. Ce-i drept, nici sarbilor nu le-au mai ramas prea multi prieteni pe planeta, asa ca se amesteca si ei cu cine pot.
Adevarul e ca Milosevici i-a nivelat repede si pe ei, numai ca si asa, dupa un razboi, ei tot s-au reconstruit mai repede decat noi. Bine ca i-au bombardat americanii ca asa au putut sa mai construiasca niste autostrazi. Ce pacat ca prin ’90 nu ne-au bombardat si pe noi SUA sau NATO… Acum ar fi fost toata tara plina de autostrazi.
Neam razboinic sarbii, dar aici la Casa Sarbeasca atmosfera e pasnica. Noi am deschis tratativele cu zacusca sarbeasca, dulce si buna. Lipia pe care ne-au adus-o n-a fost prea grozava – cam painoasa si fara niciun schepsis. Dar placinta a fost exceptionala – o foaie frageda de strudel, umpluta cu branza sarata de la oile sarbesti, pe care parca le si vezi, vesele, peste Dunare de Turnu-Severin. Cred si eu ca sunt vesele, ca daca ciobanasii sarbi se iau la bataie, pe niciunul nu-l loveste resemnarea si nu se intind la umbra asteptand sa-i omoare colegii. Ei se lupta pentru o viata mai buna, iar mioarele prospera si ele pentru ca mananca in loc sa piarda vremea tinandu-le ciobanasilor discursuri de incurajare. Si prietenii nostri tot asa sunt, ce-i drept – nici ei nu stramba din nas la fratricid. Dar asta nu-i opreste sa faca mancare buna. Chiar foarte buna. Zacusca noastra e mai zemoasa decat a lor, dar fasolea cu carnati a fost extraordinara, cel putin la fel de buna ca si cea mai reusita din restaurantele romanesti. Iar papricasul de vita e comparabil cu ce face Ioana, doctorita mea preferata: bucatele de carne de vita foarte moi si foarte aromate, alaturi de multe legume (dar nu prea multe ca sa nu fie ghiveci), intr-un sos de care nu te mai saturi. O paine as fi putut manca inmuiata in sosul asta delicios. In ritmul asta, nu numai ca nu o sa slabesc 5 kilograme pana la sfarsitul anului, ci parca vad ca imi cumpar alt set de haine.
Plescovita (carne tocata si condimentata facuta la gratar) e nemaipomenita – o carne de vita de calitate, proaspata si bine tocata, fara zgarciuri (sarbul foloseste materie prima de prima mana).
La desert, mi-a placut baclavaua si au fost bune si clatitele – palacinka, adica, mai pe romaneste, clatitele noastre din Ardeal, facute cu dulceata de visine, au fost perfecte. Tortul de biscuiti era cam prea roz pentru gustul meu, iar frisca fusese batuta in sensul in care tubul a fost plesnit de perete. Parca si vad – bucatarul, cu o miscare rapida de incheietura a apucat tubul dupa care l-a trantit de perete, repetand operatiunea cu un tub de sos de ciocolata, pe care a prelins-o apoi peste tort. Sper ca nu e ranchiunos si nici la fel de indemanatic si cu un Uzi, pentru ca, desi i-am desfiintat tortul de biscuiti, am de gand sa revin la Casa Sarbeasca pentru placinta si pentru papricas.
In rest, e un loc foarte curat – chiar langa masa noastra se lafaiau sticlele de Cilit Bang Bang si de detergent de geamuri. Acum, nu stiu daca erau pentru curatenie sau pentru initimidarea clientilor care nu sunt foarte cuminti.
In concluzie, e o crama unde poti sa mananci pana pici si sa-ti aduci aminte de vremurile bune, cand se mergea cu tancurile catre Zagreb.

Str. Gramont nr.23
Rezervari la: 021/337.40.86

Gastronomie /La restaurant cu Peter Imre