La restaurant cu Peter Imre: La Marie, Chez Marie

Dar am si eu o satisfactie – in mod evident, am avut viata mai lunga cu rubrica asta decat un guvern. Asta-mi aminteste de Mariuca si Sofronela, neveste de activisti de partid. Mariuca ii zice Sofronelei: “Al meu s-a inscris la Stefan Gheorghiu”. “Al tau e asa prost ca nici nu stie sa scrie”, zice Sofronela.
“Draga, dar nu e la cursurile prin corespondenta”, a replicat senina Mariuca. Noi corespondam cu tine, cititorule, pe aceasta cale. Dar pasamite ca e asa anosta rubrica asta ca nimeni nici macar nu protesteaza ca sa-l opreasca pe Imre din scris.
In fine, a fost si marea vacanta nationala, dupa care va urma marea liniste nationala. In timpul asta m-am retras si eu, sa ma odihnesc putin dupa un an atat de intempestiv.
Dar, din pacate, nu mi-am permis un sejur in statiunile luxoase de schi – Poiana, Predeal sau alte statiuni romanesti precum Innsbruck sau Ischgl.
Isi iubeste romanul tara – vara la Saint Tropez, iarna la Ischgl. Fie iarna cat de rea, tot mai bine e la Viena…
Eu nu am echipamentul necesar ca sa ma dau pe partie, dar mi-am dat seama de ce ii apuca pe toti romanii de sarbatori sa se duca in statiuni de iarna: ca sa invete cum sa circule in luna ianuarie prin orase.
Am facut opinie separata si m-am dus nu la schi, ci la soare si la plaja, iar cu ocazia asta am descoperit de ce s-a insurat Mutu cu Consuelo – suntem extraordinar de asemanatori cu dominicanii, numai ca ei sunt mai buni ca noi la toate: mint cu un zambet mai frumos, muncesc mult mai putin, iar timpul la care se intampla actiunea e “maine”. Totul e “maine”. As vrea sa recomand ceva doamnei ministru al turismului – apriga muiere: sa infratim Romania cu Republica Dominicana – sa ne facem tari surori.
Ce Italia, ce iberi, ce latini… Republica Dominicana ne trebuie si ni se potriveste! Si ar trebui sa incepem prin a adopta sloganul lor national: “No es problema, porque todo se pasa manana”. Azi nimic – manana. Si asa, prin corciri succesive, poate mai prindem si noi putina culoare. Sau culoare locala.
Dar e bine sa fii acasa, la gerul nostru cel de toate zilele si la bucatele bune din restaurantele bucurestene. Nu m-am simtit in stare sa fac o trecere gastronomica brusca de la mancarea dominicana la taranul vesel, asa ca m-am dus la un restaurant care serveste tochitura, dar si pui cu busuioc, ambele excelente: Chez Marie.
Situat in locul defunctului Trocadero, chiar langa Gradina Icoanei, Chez Marie este, dupa cum arata si numele, restaurantul Mariei, o doamna minunata care invarte in oale cu mare talent si care a stiut sa-si aranjeze un loc foarte primitor. Interiorul e elegant, in acelasi timp minimalist si cald, iar pe fundal susura acorduri de Hotel Costes, foarte potrivite cu decoratiunile oarecum fusion. Mancarea nu e fusion, ci o lista eclectica de inventii ale Mariei (tortul de branza exceptional e una dintre ele), alaturi de clasici in viata precum gulasul sau tochitura.
Maria e un geniu in bucatarie, dar e si patroana adevarata de restaurant, pentru ca se vede ca se preocupa de detalii, mai face cate un rond prin restaurant intre doua fierturi, ca sa vada daca totul e la locul lui si daca nu cumva serviciul ii face pe clienti sa inghita cu noduri.
Din fericire, nu e cazul, pentru ca, pe langa mancarea excelenta, serviciul e atent, binevoitor, cu un chelner entuziast dar nu bagaret, prezent exact atat cat trebuie ca sa-i comunici dorintele, fara sa ti se bage insa in farfurie. E, in cateva cuvinte, un restaurant cochet, modern, fara fite, dar cu standarde, exact ce-i trebuie unei capitale europene.
Ar putea fi restaurantul managerilor si al managerasilor, pe langa diplomatii de la ambasadele puzderie din jur, pentru ca are stil, rafinament, poti sa vii cu cravata si costum. E si pentru multinationalisti, managerul marketing, sales, trade marketing – stiti, functiile astea de nu le stie nici mama lor ce inseamna cu adevarat. Cu atat mai putin cei care le detin.
Eu am venit doar in costum, dar ma simteam tot in tricou si pantaloni scurti, ca-n vacanta, pentru ca am mancat pentru inceput quesadilla, aproape la fel de buna ca si cea pe care ne-o facea Gonzalez pe plaja. Dupa care am facut un salt urias si am ajuns la noi in Transilvania, cand am trecut la gulas – fierbinte, gros, picant cat ii sade bine unui gulas, cu bucati de carne de vita bine fiarta. Mi-a priit, mai ales ca Marie era de fata, dupa ce m-a primit cum se cuvine, ca o matroana/patroana adevarata, mandra de restaurantul ei sic si de mancarea care fierbea pe aragaz.
Asa ca nu mi-a parut rau ca am revenit pe meleagurile noastre – e drept ca e frig de-ti pica urechile, dar e asa de frig ca nici criza nu are loc. S-a amanat din cauza gerului. Ce criza sa fie? Ne crizam din cauza politicienilor, din cauza a ceea ce vedem la televizor ca fac baietii astia. Cred ca si crizei i-e frica sa vina pe aici. Dar sigur ca noua, ca maimutele, mimetisti ce suntem, ne place sa ne crizam. Cum adica – toata lumea e in criza si noi nu? Cum sa fim lasati pe dinafara?
E bine ca la Maria nu am fost lasati pe dinafara, pentru ca am fi ratat niste mancaruri cum nu credeam ca se mai fac prin Bucuresti. International-international, cu quesadilla, pui cu smantana si busuioc, pui ˆ la Kiev sau sufleu de vanilie cu sos Grand Marnier, dar Maria face o tochitura belea – carnita de vita, de pui, de porc, cu rondele de carnati si cu ciuperci, intr-un sos exact asa cum trebuie, in care se simte afumatura, servita cu mamaliguta, cu un ou ochi si cu branza rasa deasupra. Tochitura asta are in ea o particica din sufletul Mariei. Daca asa e criza, sa tot fie. Nici puiul ˆ la Kiev nu e de lepadat, un croissant crocant, cu carne frageda la interior si in inima caruia se ascunde sosul de unt si verdeata.
Toate ca toate, dar promit ca, orice se intampla, anul asta dau jos 5 kilograme. Nu de alta, dar nu mai incap in poza si, daca o sa continui in ritmul asta, o sa fie nevoit fotograful sa-si ia un aparat foto cu un obiectiv XL.
La desert am mancat cel mai bun si mai original tort cu branza, care nici nu poate fi descris, asa ca va sfatuiesc sa mergeti sa-l incercati.
Ca si tortul de ciocolata, si el facut in casa si impovarat de straturi grele de crema de ciocolata bogata si moelleux au chocolat umplut cu o crema fina si fierbinte de ciocolata si servit cu inghetata de vanilie.
E atat de bun, incat putea sa joace rolul principal in Chocolat (in locul lui Johnny Depp). Se vede ca toate minunatiile astea nu pot fi facute decat de Marie, care e omniprezenta. Astea sunt restaurantele de clasa mijlocie care ne vor ajuta sa scapam de criza.
Iar pentru anul acesta dorim la toata lumea crize usoare, ca restul rezolva guvernul.

Str. Dionisie Lupu nr.48.
Rezervari la 0311 07 20 33