La restaurant cu Peter Imre: La mana stanga

Acum am inteles de ce cetateanul din Constanta a tinut mortis sa se mute la Cotroceni – frumos cartierul asta: liniste, flori, copaci, pasarele cantatoare (nu pasarici, nu blonde, ci pasarele care ciripesc).
Sunt case mari, nu ca in suburbie, nu e forfota orasului imens, ci doar fosnetul lenevos al frunzelor de tei si castan. Sincer, chiar e de inteles dorinta unora de a ajunge la Cotroceni. De azi, imi doresc si eu acelasi lucru.
In acest cartier minunat, cu case frumoase, in care poate locuiesc si oameni civilizati, s-a deschis restaurantul The Left Hand. De ce i-o fi spunand asa? O fi proprietarul stangaci? Sau bucatarul o face cu mana stanga? Sau poate daca scrii prostii despre restaurant, incasezi un croseu de stanga?
In orice caz, e un nume original pentru un restaurant, dar nu m-am mai gandit la asta cand am vazut locul cu pricina. Un cititor ne-a spus la un moment dat ca e pacat ca nu mancam vile, avand in vedere cate case nemaipomenit de frumoase au fost transformate in restaurante mai mult sau mai putin reusite. Are si cititorul dreptate. Totusi, parca altfel se vede viata dintr-o vila atat de eleganta decat de la etajul 7 din Berceni. Gradina a fost transformata intr-o terasa foarte placuta, cu mese putine, cat sa te uiti nestingherit in jur, la flori, la case si, de ce nu, la ce se afla in farfuriile de pe alte mese. Inauntru, un stil eclectic, dar curat, cu linii pure – pereti luminosi punctati cu rame mari, aurii, in care si pe langa care nu se afla tablouri, ci masti venetiene si trandafiri cat se poate de naturali. Parchetul aproape negru se asorteaza cu fetele de masa in tonuri inchise, de gri petrol si negru, cu frunze catifelate, in relief.
Frumoasa vila asta art decorata. Dupa cum se vede si in poza – eu sunt elementul eferemer din compozitie. Rama si mastile raman. Dar pentru cei care vor sa vina, sa stiti ca, din cand in cand, vin si stau acolo sa decorez, pentru ca proprietarul mi-a oferit un deal foarte avantajos: primesc doua supe de rosii cu branza si busuioc daca stau jumatate de ora in rama. E bine, pentru ca asa imi dezvolt calitatile de politician: stau in rama si nu zic nimic, asa cum faceau si aia de la summit – un panou mare, un personaj fix, iar restul se perindau ca la ziua lui de nastere.
Semana foarte bine cu celebrarea a X ani de la lansarea samponului acela. Cred ca personajul si-a facut un album de familie pentru batranete.
Revenind la mancare, crema groasa de rosii proaspete si dulci din gradina (sigur, nu de aici din Cotroceni, ci din zona agricola a Romaniei, adica restul) este perfect completata de un bot de branza frantuzeasca si de busuioc puternic aromat, dar de la natura, nu de la spray. Servita cu un castronel plin ochi de crutoane, e un mod foarte gustos de a incepe masa. Colegul a mancat supa cu mana dreapta, nefiind impresionat de numele restaurantului. Adevarul e ca, aflandu-se foarte aproape de sediul de campanie al PSD, chestia asta cu mana stanga s-ar putea sa fie un mesaj subliminal.
Tot pentru inceput, am incercat rulada cu smantana si cascaval. Extraordinara. Un blat pufos si bine copt, umplut cu crema de cascaval, acoperit in intregime de un strat gros de smantana si de branza rasa. Si tot aici am vauzt ce minunatie se poate face si dintr-un pumn de bureti cu usturoi, vin si putin patrunjel.
Placut antreu, ca si locul. Am avut, ce-i drept, un scurt moment de indoiala la felul principal – pentru o secunda am crezut ca sunt si sub buget PSD (de austeritate) pentru ca ne-au adus, pentru lasagna, parmezan din pliculet. Dupa ce am refuzat sa mananc aromele identic naturale, si-au revizuit atitudinea si au adus parmezan proaspat ras, dar le-as atrage atentia celor care vor veni aici sa nu cumva sa se lase amagiti cu tot felul de facaturi din pungi de la … nici nu mai indraznesc sa spun numele lantului de hipermarketuri, ca iar ma cearta ca ma leg de ei. Dar sunt totusi negustori de lucruri ieftine, asa ca nu vad de ce atata indignare.
Supararea cu parmezanul mi-a trecut repede cand a venit snitelul vienez. In sfarsit, am vazut si eu o felie adevarata de snitel, ca la Viena. Snitelul veritabil trebuie sa aiba cateva calitati foarte simple ca sa fie bun: carnea trebuie sa fie foarte bine batuta, pana se face subtire-subtire. Iar pesmetul trebuie bine ales, ca sa fie zgrumturos si sa crantane in dinti. De asemenea, trebuie un echilibru atent studiat, ca sa nu sfarsim cu o feliuta amarata de carne complet pierduta intr-un cojoc de pesmet. Snitelul se mananca numai cu cartofi piure – restul e batjocura. Si se serveste fierbinte, proaspat.
Snitelul indpelineste toate aceste criterii aici, la mana stanga – sau restaurantul Mana stanga, nici nu stiu cum sa-i spun. Adevarul e ca, in multitudinea asta de restaurante, e greu sa gasesti un nume nou, care sa nu fi fost utilizat niciodata. Desi ar suna bine si La sintelul vesel sau La turnul rosu. Aici, data fiind zona, ar merge ceva de genul Prezidentiabilul sau poate ar putea sa-i spuna simplu EL – nu el la care ne gandim toti si nu putem sa-i spunem numele, ci El, restaurantul, unicul.
Excelenta halca de ton la gratar – bine fript, dar si suculent, cu mamaliguta cubista pe post de garnitura – mamaliga ? la Kandinsky, perioada galbena, cu subtile urme de gratar. Cred ca tonul s-a simtit foarte mandru asa dichisit, intr-un asemenea decor artistic. Din pacate, nici parmezanul adevarat nu a reusit sa salveze lasagna, care nu prea era structurata asa cum trebuie, fiind mai mult un talmes-balmes cu bucati prea mari de carne. Dupa cum vedeti, ma asigur ca mancam aici de toate, pentru ca la noi deja a inviat si nu mai trebuie sa sarbatorim Postul mare si nici Vinerea suferintelor. Eu o sa sarbatoresc printr-o saptamana de vacanta, pentru ca oricum cred ca jumatate de Romanie se depopuleaza zilele astea, ca toata lumea pleaca. Nu-i frumos cand crestinismul si sarbatoarea muncitoreasca se unesc ca sa faca un Paste cu punte spre 1 Mai, pentru o vacanta de 10 zile? Si asa, mai cu un summit, mai cu 23 august, trece si anul asta – din sarbatoare-n sarbatoare, mai culegem cate-o floare (in afara de smecherii care culeg terenuri).
Ma bucur ca plec in vacanta, pentru ca la TV o sa vina iar Rastignirile si bataile lui Mel Gibson, iar in piete – cainele vandut pe post de oaie. Apropo, ati auzit ca s-a deschis un restaurant coreean? Dar despre asta, dupa Paste.
La desert, imi venea sa-i strang de gat cu mana stanga, pentru ca mi se pare inadmisibil ca un astfel de restaurant, intr-o asemenea zona, cu asa pretentii sa serveasca niste ofilituri cica importate (un alt nume pentru semipreparate congelate). Oricum, de cand suntem in UE, nici nu se mai poate spune ca se importa, ci doar se aduc din alte zone. In orice caz, importate sau doar aduse, dulciurile sunt jalnice, cu creme care imi aduc aminte de prajiturile pe care le mancam la cofetariile de cartier pe vremea comunismului, in care se simteau guguloaiele de margarina si tot felul de arome si coloranti cat se poate de naturali. Deci nu va pot recomanda nici tarta cu branza, nici tortul de ciocolata si nici mousse de lamaie.
In consecinta, The Left Hand primeste 3Imre pentru ca se apropie totusi Pastele si trebuie sa avem clementa. Si, daca de Pastele reformat nu l-am putut ierta pe reporterul ala de teren ratat (pentru necunoscatori, cititi va rog articolul din acea saptamana), macar acum, de Pastele ortodox, sa iert restaurantul asta.

Cultură