La restaurant cu Peter Imre: La Catalin ca la Catalin

Stiti care e, de fapt, marea problema cu canicula asta? Ca noi, incet-incet, ne-am obisnuit cu 40 sau 45 de grade si organismul se adapteaza, ca asa e facut omul. Romanii au reusit sa se deprinda si cu Iliescu, si cu Constantinescu si cu Basescu… La un moment dat, chiar ti se pare anormal fara.

Prin urmare, daca noi ne incapatanam sa traim la 50 de grade Celsius, la 30 (care era nu demult considerata o temperatura ridicata), deja ni se pare ca e racoare si zburdam fericiti prin asfalturile si betoanele Bucurestiului. Iar la 20 de grade murim de frig. Am fost ieri la Londra si la 15 grade Celsius a trebuit sa-mi pun puloverul ca tremuram ca varga-n cucuruz.
Asa si cu astia – lipsesc o zi-doua de la televizor si nu stii de ce e atata liniste, de ce nu tu un pumn in gura, nu tu o insulta sau macar o replica mai taioasa. Trebuie sa recunosc ca si jurnalistii sunt slabi – cum e ceva caldura, cum o lasa mai moale.
Cat despre jurnaliste, marturisesc ca am avut mari dubii fata de Ioana Lupea, pentru ca mi se parea foarte partinitoare. Insa citind-o mai des de cand m-a bagat si pe mine intr-unul din articolele ei, o apreciez din ce in ce mai mult, precum cardiacii aparatele de aer conditionat pe vremea asta. Am fost tare mandru de mine sa-mi citesc numele acolo.
Dar pe caldura asta, din nefericire, parca nici sa ma bucur nu mai reusesc – nu-mi mai tresalta inima deloc. Parca sta aerul. Unde e vantul? Cineva a zis ca vantul e partea aerului care se grabeste. Dar se pare ca in ultima vreme, nicio parte a aerului nu se grabeste niciunde. Totul a incremenit si lumea se multumeste cu starea actuala de lucruri. E greu sa faci politica pe vremea asta. Pana si rautatile ies mai greu din gura.
Eu n-am mai reusit sa ma tarasc intr-un loc cu aer conditionat, asa ca a trebuit sa ma multumesc cu o gradina de vara. Cred ca e, de fapt, o gradina secreta pentru ca, pe langa ca nu are vreo firma (mie mi-a soptit cineva ca locul se cheama La Catalin, altfel n-as fi stiut), mai e si dosita pe o straduta foarte laturalnica, atat de laturalnica, incat pana a gasit-o taximetristul cu care a venit fotograful, noi ajunseseram deja la felul principal. E adevarat ca, la Londra, zilele trecute, m-am suit in taxi, i-am spus soferului adresa, a bagat-o in jepese si aparatul destept i-a zis imediat unde sa mearga. Asta in Bucuresti nici nu se pune problema. Taxiurile noastre nu au nici macar aer conditionat, daramite jepese. De altfel, cred ca soferului i-a luat atata vreme sa gaseasca adresa pentru ca era prea ocupat sa faca preinfarct in masina incalzita la vreo suta de grade…
La Catalin acasa e placut, cu o gradina mare pavata cu pietris si adapostita de mai multi copaci si copacei. Tot din decor face parte si boxerul care ne-a aratat adevarata temperatura – trebuie sa fi fost vreo 70 de grade afara, ca dansul sa nu faca nici macar o tentativa de cersit pe la mese, multumindu-se in schimb sa se tolaneasca la umbra.
E frumos amenajat si cred ca ar fi fost si mai frumos daca nu faceau atata risipa de materiale publicitare – am fost nevoit sa-mi fac o poza mai restransa, la masa, ca sa nu se vada toata reclama pentru ca m-am gandit ca, daca vede Sarbu, ma da afara pentru publicitate mascata. Una peste alta, Catalin s-a asigurat ca, daca nu ii ies bani din vanzarea de mancare (ceea ce e putin probabil pentru ca se gateste chiar bine), o sa castige din reclama: mobilier, umbrela, pahare, tava, camasa chelneritei. Totul e ca un mare panou publicitar.
In rest, din cate am vazut, proprietarul a facut bine locul. Poate ca, totusi, ar fi trebuit sa informeze si chelnerita despre ce si cum se gateste pe acolo, printre care, de exemplu, supa de pui. Pentru ca nu stia, chelnerita, dragalasa de altfel, a presupus. Si a presupus gresit. Dar eu nu m-am suparat, pentru ca imi place atmosfera familiala de la Catalin, fara pretentii, cu mancare de casa. Eu, totusi, cred ca as fi botezat locul dupa nevasta sau prietena proprietarului – La Catalina parca ar fi sunat mai frumos si cred ca oamenii mai degraba au incredere si merg la Catalina decat la Catalin. Dar terasa era deja plina, asa ca nu mai comentez. Cred ca pe caldura asta e frumos sa vii aici, in cartier, in spatele Primariei Sectorului 1. Probabil ca toti angajatii lui Chiliman, indiferent de apartenenta politica, vin aici sa manance o friptura buna la pranz. Stiti ca angajatii primariei sunt oameni avuti… Ca sa fiu sincer, nu e nevoie sa ai jeep ca sa mananci la Catalin, pentru ca dimensiunea portiilor (care sunt imense) e invers proportionala cu preturile (care sunt minuscule, in caz ca, din cauza caldurii, nu a inteles cineva).
Am inceput cu o salata de vinete pe paine prajita si m-am cam strambat pentru ca eu nu inteleg moda asta noua – sa presari vegeta prin salata. In primul rand e prea sarata si in al doilea rand isi pierde gustul de vanata. Si pe Maria, menajera mea, a trebuit sa o opresc sa mai toarne vegeta in vinete, de unde deduc ca e un trend, o moda, avand in vedere ca e deja a doua sau a treia oara cand dau peste asa ceva. Sper sa fie o moda foarte trecatoare pentru ca uite asa se pierde reteta traditionala.
Pentru felul principal, am poftit la niste ciocanele de pui crocante, care au fost foarte bune si foarte crocante, exact asa cum imi plac mie. Problema a aparut cand am poftit si la piure si mi s-a raspuns imediat ca asa ceva nu se pregateste. Nu inteleg: daca pe meniu scrie “avem cartofi natur”, de ce refuza bucatarul sa faca si piure? Ce-i mai trebuie? Niste unt si bunavointa sa zdrobeasca putin cartofii. De ce imi tranteste dragalasa de chelnerita: “Nu avem si stiu sigur ca nu facem pentru ca au mai cerut si altii”? O spunea cu mandrie, ceva de genul “dom’le, nu se fac exceptii si clientul poate sa vrea el ce vrea, dar noi nu-i dam”. Imi amintesc cum se agita Louis de Fun?s in “Septime” pentru ca un chelner nu-i zambise clientului si deplangea “la dcadence de la restauration fran?aise”. In Bucuresti nu se pune problema pentru ca noi nu avem de unde sa decadem. Nimeni (in afara de mine) nu isi face mari probleme pentru ca bucatarul are probabil alergie la piure sau si-a promis sa nu prepare niciodata asa ceva.
Oricum, felul principal a venit impreuna cu antreul, dar nu prea m-a deranjat pentru ca, lasand la o parte reclama, ignoranta chelneritei si faptul ca restaurantul e o zona libera de piure, mancarea e foarte buna. Muschiuletul de vita ars bine la gratar asa cum ii place colegei e in acelasi timp zemos si fraged, iar carnatii usor afumati merg chiar si pe canicula asta. Antreul – adica ciupercute la gratar cu cascaval, e suculent si gustos.
Si evident ca am pastrat ce-a fost mai bun pentru incheiere – micii de la Catalin. Trebuie sa recunosc – dimensiunile sunt impresionante. Micul e de fapt mare. Urias. Desi noi stim ca nu marimea conteaza, aici a fost totusi bine-venita. Asa ca am uitat iar de cuptorul in care ne aflam si am infulecat repede doi mici imensi, cu cartofi prajiti si cu mustar. Fabulosi. Pana acum primesc titlul de “micul anului”.
Chestia asta cu mititeii de la Catalin imi aminteste iar de menajera mea Maria, pe care am rugat-o intr-o zi sa-mi aduca un castronel mic, iar dansa s-a infiintat cu ditamai bolul. Eu ii spun, “Stiti, Maria, v-am cerut un castron mic”. La care a venit cel mai elegant raspuns, ilustrand perfect teoria relativitatii: “Domnul Imre, pentru mine asta e mic”. Ce oale o fi avut femeia asta la viata ei? Asa si la Catalin – micul e foarte mare.
Toate ca toate, am mancat bine pana la urma, iar functionarasii si managerasii cred ca s-au simtit foarte bine. Adevarul e ca, la cat de cald era, de-abia daca mai reusim sa mancam, ce sa ne mai si miscam sau sa mai comentam… Cat despre politica, nici nu poate fi vorba.
La desert n-am mai luat nimic pentru ca dupa ditamai fripturoiul si dupa micii care parca fusesera vrajiti de Harry Potter, n-am mai putut sa inghit nimic dulce, mai ales ca nu erau prajituri facute in casa, ci eterna inghetata din hipermarket.
In concluzie, asa cum unele reviste fac topurile acelea referitoare la stilul vedetelor (stiti, cu “pastram geanta, schimbam pantofii”), vom face si noi cam acelasi lucru.
La Catalin tinem micii, friptura, carnatii si muraturile. Schimbam serviciile si vinetele. In plus, introducem piure de cartofi. Pana apar schimbarile de mai sus, La Catalin primeste un 3Imre mai spre 2Imre si sper ca la urmatoarea vizita chelnerita sa-mi spuna din ce e supa si sa mananc o salata autentica de vinete.