La restaurant cu Peter Imre: Il Carnevale - Un carnaval de gusturi

Un proverb spunea ca, daca vrei sa gasesti o idee noua, trebuie sa citesti o carte veche. Asa mi s-a intamplat si mie zilele astea – Piata Amzei nu e deloc o noutate pentru mine, pentru ca ma plimb des prin zona si o cunosc foarte bine. Cu toate astea, vechiul loc de preumblari mi-a oferit o idee noua, cand am descoperit, pe langa Teatrul Ion Creanga, un restaurant care merita atentie – Il Carnevale.
Impreuna cu Wine Bar, Il Carnevale este, dupa parerea mea, unul dintre restaurantele italienesti care imbina o atmosfera eleganta fara a fi ostentativa, cu mancare buna si servicii cel putin la fel de placute. Cei care imi citesc articolele stiu ca nu am neaparat o parere buna despre italieni in genere si despre spiritul latin, nici despre Venetia in mod special.
Motiv pentru care, cand am intrat la Il Carnevale si am vazut toate tablourile cu masti venetiene, nu am sarit de bucurie si nici nu m-a dat pe spate fiorul romantic care le suceste mintile tuturor celor care aud de Venetia.
Dupa parerea mea, Serenissima si-a pierdut stralucirea de altadata. Acum, in afara de geografia absolut unica, este doar un loc al exagerarilor de preturi si al canalelor din care se ridica miasma de petrol, pentru ca gondolierii au facut loc barcilor cu motor care gonesc pe ape ca scuterele prin Roma, plus ca mai si polueaza totul. Ca sa redea farmecul Venetiei, ar trebui sa limiteze si numarul de turisti si dezvoltarea tehnologica. Dar, una peste alta, chiar cu fantezia mea limitata si cu o inclinatie clara catre carcoteala, pot totusi sa apreciez splendoarea carnavalelor venetiene.
Mastile, in general, sunt paravane perfecte, in spatele carora poti sa-ti ascunzi identitatea si intrigile. Si daca teoria asta e adevarata, inseamna ca Parlamentul Romaniei ar trebui sa fie un bal mascat continuu.
La Il Carnevale, macar, mastile sunt pe pereti, in niste tablouri la limita dintre bun-gust si kitsch, dar se incadreaza perfect in stilul venetian, care, dupa parerea mea, ar putea fi denumit kitschul elegant. Mobilierul de culoarea scoartei de copac, cu reflexe rosietice, e elegant, iar scaunele sunt tapitate cu o discreta imitatie de piele de Cordoba. Frumoase si stergarele crem, simple, care mai lumineaza atmosfera.
Cum am intrat, m-am si repezit catre o masa asezata la geam, nu ca sa ma postez in vitrina si sa ma vada lumea din piata, ci pentru ca ferestrele sunt mari cat casa si, cand sunt deschise, e o placere sa te bucuri de adierea vantului prin platanii uriasi. E ca si cum as lua masa al fresco – o placere in zilele de vara. In locul primariei, eu le-as da si trotuarul din fata, ca sa amenajeze o terasa in toata regula.
Ma bucur ca am descoperit restaurantul asta, chiar daca s-a intamplat cu o oarecare intarziere. Si tot acum mi-am dat seama ca exista cate un restaurant in fiecare colt al Pietei Amzei – Trattoria Il Calcio, Mazagran, The Harbour si, bineinteles, Il Carnevale. Ca sa nu mai vorbim de magazinul de delicatese, de unde iti vine sa cumperi tot ce vezi.
Zona s-a dezvoltat foarte frumos, chiar daca nu poate sa rivalizeze Dorobantii, si e o placere sa stai seara la masa, bucurandu-te de o mancare buna si de spectacolul animat al strazii.
Si asa m-am bucurat de o dupa-amiaza linistita la Il Carnevale – presedintele n-a mai zis nimic, premierul n-a ripostat, nici nu ne-am retras. A nu se intelege ca e vreo acalmie politica – doar perioada de vacante. Toti s-au dus care incotro, unul la mare, altul la munte.
Oare cum va fi la anul pe vremea asta, cand vom fi deja integrati? Brusc ni se va ridica nivelul (de trai, de cunostinte, de maniere), vom deveni civilizati, n-o sa ne mai porcaim. Eu sper sa scriu si la anul rubrica asta, dar atunci voi avea de-a face cu restaurante europene, adica integrate.
Poate ca am ajuns noi la o ora nepotrivita la Il Carnevale, de eram singuri prin restaurant. Sper ca doar asta sa fie motivul, pentru ca locul e chiar placut si merita in mod cert mai multa atentie. Eu am devenit dintr-o data foarte atent cand ne-au adus antreurile, pentru ca maslinele verzi umplute cu un ragu splendid si apoi prajite ? la parisienne sunt atat de gustoase incat trebuie neaparat sa te concentrezi asupra lor. Pe acelasi platou se odihneau si niste girolles, ciupercile mele preferate, rare si scumpe, care au fost trase la tigaie pana au capatat o usoara aroma de afumat. Au disparut imediat si palariutele de ciuperci albe, fripte si apoi acoperite cu un strat consistent de gorgonzola. In unele restaurante, crema de gorgonzola e ca salamul de pui cu cal, in proportii egale – adica un pui si-un cal. De multe ori mi s-a intamplat sa mi se aduca o pasta alba in care predomina smantana sau laptele praf sau cine stie ce-or mai pune prin ea, in timp ce branza era doar simbolica. La Il Carnevale, ciupercile sunt chiar umplute cu gorgonzola pura, ceea ce le da un gust puternic, piscacios, bine balansat de aroma ciupercilor. Totul e suculent si aromat, cu gusturi indraznete. Cred ca o sa vin sa iau niste lectii de la bucatar. Mi-a placut si salata de caracatita cu cartofi, pentru ca bucatarul a reusit sa pregateasca atat de bine carnea, ca era mai frageda decat un piept de pui.
In timp ce mancam, fredonam Angel Eyes sau Waterloo. La varsta mea, muzica pe care mi-am petrecut tineretea nu se numeste Andra, ci Abba. Pe vremea respectiva, erau discotecile adevarate, unde puteai sa asculti muzica, dar si sa schimbi doua vorbe cu fata-tinta. In ziua de azi, trebuie sa ai un sistem de semne foarte bine pus la punct ca sa poti sa comunici cu victima, ceea ce presupune un nivel considerabil de inteligenta la participantii la actul discotecal. Sau trebuie sa ai o viata emotionala minimalista, ca sa poti sa te cuplezi dupa cateva ore de basi aritmici in ureche. Poate totusi semnele nonverbale, cum ar fi modelul masinii sau marca ceasului merg mai bine. Si aici intervine adevarata problema – cine e victima? Eu cred ca si el si ea sunt victimele unor parinti frustrati care nu au primit nimic in copilarie si care vor acum sa le dea totul odraslelor, intr-un mod gresit de altfel, incercand astfel sa cumpere dragostea copiilor.
Procesul se perpetueaza, asa ca si ei, si ele ajung pe la vreo 20 de ani si au impresia ca in viata nu e important decat sa cumpere.
Dar, dupa cum stim, unele lucruri nu se pot cumpara nici macar cu acel card… Spune-i asta noului imbogatit roman si o sa vezi ce se va mira in prima faza.
Revenind in Piata Amzei, la Il Carnevale se fac tot felul de paste in casa, care mai de care mai apetisante si in combinatii mai interesante: cu vodka, cu icre de Manciuria, cu cafea. Eu am chibzuit bine, ajutat de o carafa de limonada acrisoara si parfumata de lamaile verzi, si, intr-un final, am ales pansotti cu urda si broccoli, sos de carne si cafea. Pastele ca niste pachetele sunt umplute cu crema de branza, iar sosul rosu e usor picant, dar nu pentru ca s-ar fi folosit piper sau ardei iute, ci datorita cafelei. Cu mult parmezan deasupra, sunt tot ce-ti poti dori.
M-am relaxat la Il Carnevale, dar tocmai acum s-a intamplat sa fiu in contratimp cu cel mai bun fotograf din Bucuresti, adica Silviu, care e de obicei calm, conciliant si ii intelege pe toti cei mai putin inzestrati mental. Dar azi a dat si el, saracul, pe dinafara. Bine ca i-au adus niste spaghetti chittara cu sos bolognez asa de bune incat i-au inchis gura si l-au calmat imediat. ~sta e efectul unei farfurii cu paste bine facute asupra nervilor. La sosul bolognez, toata smecheria e cu ragu – cat de fin e tocata carnea, cat de mult e lasata sa stea pana se fragezeste si se combina cu mirodeniile.
Si asa am mai mancat o pasta, am mai ascultat ceva Abba, aducandu-mi iar aminte de tineretile mele, cand, baiet fiind, discoteci cutreieram si fete fugaream. Nostalgia ar fi putut sa duca la melancolie, dar la Il Carnevale nu ai cum sa nu fii bine dispus, cu o mancare asa inspirata si niste servicii fara cusur. Chelnerii vorbesc, se misca si arata impecabil, cu o uniforma eleganta si niste papioane mari cu galben si negru. Din cand in cand ma mai uitam si pe geam, la multimea colorata (nu-i o figura de stil), multietnica. Imi pun serios intrebarea cat de unitar e statul national roman. Desi, intr-o Europa unita, un stat national si unitar e la fel de demodat ca valorile morale la noul imbogatit.
Ca sa nu ma mai gandesc la probleme importante pentru tara si sa nu ma apuce vreo migrena, am gustat din alt fel de paste – tagliatelle cu ciuperci de padure. Pastele lungi sunt stropite cu un sos consistent din ciuperci, smantana si, dupa cum mi s-a parut mie, si nuci.
Punctul culminant al serii a fost palaria de foccacia, mare cat un sombrero, umpluta cu muschi de vita julienne, tras la tigaie intr-un sos gros de soia si asezat pe un strat de ruccola. Bineinteles ca nu puteam sa dezonorez o asemenea minunatie cu lipsa de apetit, asa ca m-am infipt in palarie, uitand de planul de dieta aprobat de viitoarea mea partenera pe veci. M-am gandit ca, pe de o parte, ea asa m-a cunoscut, in forma asta (am mai zis eu ca si rotund e tot o forma) si daca m-as pune pe slabit acum, lumea rautacioasa ar putea sa puna asta pe seama dictaturii impuse de ea asupra-mi. Dictatura reala de altfel, dar eu tot nu slabesc – am un organism rezistent.
Pana sa ajung la desert, s-a pregatit si de o furtuna, ca sa confirme previziunile meteo de dimineata ale lui Busu, care a zis ca dupa-amiaza vor fi 35 de grade si prea cald. Omul nu e vinovat, pentru ca si el cumpara prezicerile de la altii. Ma gandesc cate lansari de navete si rachete sunt amanate din cauza vremii nefavorabile. Sunt in stare sa construiasca animale de miliarde de dolari, dar nu si sa estimeze cum va fi vremea peste trei zile.
La desert m-am bucurat de un tiramisu racoros si un tort cu nuca facut in casa. Daca blatul era mai subtire si mai insiropat si crema mai generoasa, ar fi fost perfect.
Dar si asa, la Il Carnevale m-am simtit mai bine decat in Venetia, unde, pe langa mult snobism si furaciune, a trebuit sa inghit si miasmele din canale.

PS: Retragem 1Imre de la restaurantul Siam, dupa ce mai multi cititori care au vizitat locul la recomandarea noastra mi-au trimis mesaje in care se plangeau de calitatea serviciilor. Imi cer scuze – poate ca a fost o decizie pripita. Dar ma explic din nou: e bazata pe un subiectivism autentic si nu pe criterii masurabile. Siam ramane deci cu 4Imre pana cand remediaza situatia.

Cultură