La restaurant cu Peter Imre: Haveli, indianul

Chiar daca nu am participat si eu la summit, tot m-a marcat, la cat de palpitant a fost cu Georgia, cu Ucraina si in momentele in care delegatul grec a ales sa-si expuna atitudinea fata de Macedonia intr-un mod nu foarte diplomatic, dupa parerea mea, dar foarte eficace ca strategie de imagine.
In rest, marele american a zis no way in problema vizelor, dar nu-i nimic pentru ca noi eram prea ocupati sa ne extaziem ce amabil si ce frumos s-a purtat. In primul rand, suntem teribil de provinciali – numai noi am putea crede ca Bush poate asa de la el putere sa ne scoata vizele pentru ca l-am rugat noi. Cat despre amabilitate – miroase a formol politic omul. Mai are cateva luni si se duce acasa, si tot familionul iese de pe scena politica pentru ca li s-au terminat mandatele.
Pentru el nimic nu mai e scump, poate sa spuna orice vrea. De ce sa nu fie prietenos? A dansat doar malumba in Africa de ce nu ar manca inghetata de pe la Ciresica din Neptun? Mare branza ca i-a placut inghetata. Ce sa faca? Sa o scuipe? Sau sa-i traga una dupa ceafa lu’ al nostru? S-a purtat normal, in niciun caz nu mi se pare ca a facut vreun exces de amabilitate, cum se intreceau analistii nostri sa comenteze. Trebuia doar sa zica “Ce buna e inghetata” si sa spuna si marca – atunci era si agent publicitar.
Ce a omis, dupa parerea mea, a fost cu totul alt element. Ma asteptam si eu sa spuna “ce politiciene tinere si promitatoare are tara asta, adevarate rezervoare de cadre!” In plus, mi se pare o veritabila rea-vointa din partea americanilor faptul ca nu au mentionat nimic de domnul Boc.
Normal ar fi fost, dupa intalnirea de la Neptun, sa fuga si la Cluj si sa efectueze o reuniune cu gigantul taiat in doua.
Eu, ca sa scap de toata agitatia cu summitul, m-am refugiat intr-un restaurant indian, alegerea perfecta, pentru ca astia nu au fost la summit si nici nu cred ca ii intereseaza aceste chestiuni. Fericit neam.
Nu vor nici sa adere, nici sa dezadere – sunt bine acolo unde sunt, cu mostenirea lui Gandhi, iar noi, cum spunea un ziar de satira, suntem cu Propagandhi. Desi, ca sa fiu sincer, mie-mi pare rau ca a trecut summitul, pentru ca asa nu se mai circulase in Bucuresti de multa vreme. Neam de tanguitori ce suntem – ca o sa intepenim in blocaje, ca moare bucuresteanul de foame (stocau astia mancare de la hipermarketuri de parca se pregateau sa fuga in bunker ca vine confruntarea mondiala apocaliptica). Nu cred ca e neam care sa se priceapa mai bine la circareala si la zvonistica decat noi.
Bine ca am scapat ieftin – nimeni nu a murit, niciunul nu si-a varsat sangele pe altarul terorismului, iar bucurestenii, inchisi in bunkere cu tonele de alimente de la hipermarket, au supravietuit si ei. Asa ca de acum putem sa ne reluam balcaniada cea de toate zilele. Aia “normala”. De departe, cea mai mare realizare a fost ca au reusit sa se abtina si cei doi – nu s-au mocirlit, nu s-au facut de doua parale.
Sper ca aceste zile sa le fie invatatura de minte staff-ului lor, pentru ca sa stie ce masuri sa aplice si de acum incolo: e suficient sa mentii intre ei o distanta geografica decenta. Toata smecheria e sa nu ii aduci prea aproape unul de altul, sa nu-i lasi sa vorbeasca la telefon, sa nu le faci legatura in direct. Si gata – se poate crea iluzia ca au o relatie civilizata. Dar sa nu ne temem ca perioada palpitanta s-a incheiat, pentru ca urmeaza marea confruntare locala – sa ne alegem primarii, prefectii si subprefectii, ocazie cu care sunt convins ca vom avea parte de mult spectacol.
Pana atunci insa, dupa un summit bun, nimic nu e mai indicat decat o masa indiana, intr-un restaurant autentic, cu muzica de-a lor, cu chelneri indieni sadea (nu de-ai nostri, de langa Targoviste, ci din Punjab) si cu o mancare – belea. Intre timp, insa, un gand sacaitor nu-mi dadea pace – oare am prezentat si noi la summit ce avem mai bun si mai frumos? Vreo Monica sau Marioara? D-ale noastre, sanatoase si rumene in obraji. Sa vada americanul ignorant ce frumos s-au dezvoltat copiii strazii – nascuti si crescuti in conditii vitrege, sunt acum imuni la orice.
Dar sa revenim – de fapt sa venim la mancare, ca n-am apucat sa spun nimic despre ce gasiti la Haveli si e pacat, pentru ca mancarea e cu adevarat foarte buna, desi eu sunt cam circumspect la bucataria indiana. Am inceput cu paneer tika, branza de casa cu ceapa, rosii si ardei, toate la cuptor, bine asezonate cu condimente dintre cele care se gasesc pe continent. Si multe mai sunt pe acolo – nucsoara, chimen, curry, cocos, menta. Plus o groaza pe care nu le stiu, dar pe care ma bucur totusi sa le gust intr-o mancare bine facuta. La Haveli merita sa mergeti chiar daca mancati numai painea (naan): cu unt, cu usturoi, cu menta sau umpluta cu cartofi, e de fapt o lipie frageda care ti se topeste in gura, calda si aromata. Un cos intreg a fost adus la masa si am ras tot. Extraordinara.
Pe meniu nu sunt multe mancaruri, dar ce e (pui, miel si tot felul de specialitati vegetariene) e foarte bine pregatit. Poate nu toata lumea stie e e Roganjosh sau Madras sau Sag. Dar nici nu conteaza – comandati orice vi se pare ca suna bine, pentru ca sigur nimeriti ceva bun. Eventual, doar intrebati inainte cat de picant este, pentru ca unele sunt intr-adevar datatoare de transpiratii.
Daak Makhani – sau, pentru cei ce nu stiu, linte neagra in sos picant de smantana si unt, e adusa intr-o galetusa de cupru faurita probabil de artizanii Punjabi, iar garniturile de orez merg numai bine rasturnate in sosul cald si lasate sa se imbine. Sau, si mai bine, sa fie combinate cu o lingurita din sosul de menta sau cel de mango, aduse inainte de masa.
Puiul in sos de rosii, smantana si unt e perfect pentru cei care nu suporta nici macar un ardei iute la ciorba de burta – e foarte cuminte, aromat fara sa fie deloc picant si foarte fraged. Mielul cu spanac e foarte reusit si imi place ca spanacul nu e adus cu ditamai frunzele ca sa rumegi la el toata seara, ci e fin maruntit.
La desert, aveti de ales intre niste galuste de branza umplute cu fistic si cocos, prajite si apoi aduse intr-un sos de miere, si inghetata de mango facuta in casa. Dupa ceva atat de dulce si de bun, nu mai aveam decat o dilema – oare manga vine de la mango?
Pentru cei pe care exotismul din Pipera nu-i satisface, Haveli e o alternativa perfecta – aici vor vedea personalul indian si vor manca lucruri al caror nume e mult mai greu de pronuntat decat un banal pui Shanghai.
Si, ca sa inchei tot cu NATO, stiu de ce a fost bun summitul – timp de cateva zile, nici nu i-am vazut, nici nu i-am auzit pe politicienii nostri locali. Nici macar un discurs al lui Paul Pacuraru.

Str. Episcopul Radu, nr.3. Rezervari la: 021/211.03.90

Gastronomie /La restaurant cu Peter Imre