La restaurant cu Peter Imre: Gradina de vara din Primaverii

Desi toata lumea e in vacanta, eu inca trebuie sa-mi castig existenta pe plantatia de la Otopeni, dar, spre bucuria mea, a venit si acea zi a saptamanii in care imi dau frau liber talentelor jurnalicisto-gastronomice. Ca atare, macar pentru doua ore am avut permisiunea de a intra in oras si asa am descoperit un nou restaurant – City Grill.

Cum eram inca afectat de descoperirea de saptamana trecuta, cand am realizat pe pielea si papilele mele gustative ca noutatea nu este neaparat ceva bun, am bantuit pret de cateva minute prin jurul restaurantului, cautand un indiciu care ar fi putut sa traga semnalul de alarma. Din fericire pentru mine, desi va asigur ca eram gata sa sacrific inca o masa pe altarul jurnalismului gastronomic de investigatie (daca nu s-a inventat inca notiunea, o patentez eu), am descoperit numai semne bune. In primul rand, umbrelutele brenduite cu numele unei beri nu m-au deranjat deloc, deoarece se integreaza perfect pe terasa, care este in primul rand confortabila. Poate parea ciudat sa spun ca relaxarea si confortul primeaza intr-o veche vila pretentioasa, dar locul e, inainte de toate, placut si corect. In mod cert nu e restaurant de cinci sele, dar nici nu se doreste a fi un local de lux, ci, mai degraba, incearca sa reinvie atmosfera bonoma si lejera a vechilor gradini de vara.

City Grill e pozitionat cat se poate de fericit, la umbra parfumata a teilor, intr-unul din colturile unui nod strategic pentru circuitul bucurestenilor – Piata Charles de Gaulle, in prima vila de pe Bulevardul Primaverii. Sunt convins ca va aspira toti agentii imobiliari din zona si o buna parte dintre angajatii TVR (aceia care sunt mai bine platiti, nu cei care lucreaza in sistem de spaga). De asemenea, probabil ca atunci cand scapa de la sedinta de strategie ” Cum sa invingem PSD-ul “, si liberalii de pe Bulevardul Aviatorilor se opresc sa-si intremeze puterile la City Grill. Dar nu toti, pentru ca, acei liberali care si-au facut teren de tenis si restaurant in mijlocul curtii vilei de pe malul Lacului Snagov, probabil ca nu vor onora cu prezenta acest restaurant, care nu e destul de impresionant dupa anumite standarde. Locul e doar de bun simt, nu de fite.

Sa nu va lasati insa pacaliti de aparenta simplitate a locului. Rafinamentul exista totusi: de pilda, mobila nu a fost transportata din sala sedintelor de partid, ci a fost confectionata pe masura, astfel incat, si in gradina si in interior, se vede ca totul a fost gandit in detaliu. Spatiu este berechet, mai ales pe terasa, unde bradutii deocamdata pitici vor creste cu siguranta voinici in cel mult doi ani, alcatuind un veritabil gard viu ce va astupa zgomotele traficului si va permite meseanului doar sa ghiceasca formele vedetelor de televiziune care trec pe aici.

Se vede ca proprietarii si-au dat silinta sa creeze un loc cat mai placut, in aceste momente de cotitura, cand economia de tranzitie sta cracita si e gata sa nasca, in sfarsit, clasa de mijloc, chiar daca e nevoie si de un forceps. Si daca tot am indraznit sa pomenesc cuvantul ” cracita “, perseverez si povestesc o istorioara in care apare acelasi termen. Pe la sfarsitul anilor ’70, la sedinta de partid din Viseul de Sus (asta e, imi tot aduc aminte de sedintele de partid), agitatorul ideologic le-a tinut localnicilor o cuvantare care, in terminologia moderna, s-ar numi motivational speech: “Tovarasi, trebuie sa municm mai mult sI sa ne autodepasim, pentru ca noi de-acuma suntem cu un picior in socialism si cu celalalt in comunism”. Atunci, din randul din spate, o tovarasa mai in varsta care fusese integrata mai cu forta in colectivitate, a ridicat sfios mana si a zis : ” Nu va suparati ca pui si io o intrebare, da’ noi cat om mai sta asa craciti ? “

Lasand povestirile la o parte, revin la celelalte lucruri care mi-au placut din start la City Grill: numele chelnerilor nu apare pe vreun ecuson, dar cel care serveste se prezinta imediat si creeaza astfel o atmosfera de familiaritate si incredere. De asemenea, dupa ce ia comanda, chelnerul o repeta pentru ca nimeni sa nu aiba surprize si anunta imediat si timpul de asteptare pentru fiecare fel in parte. Astfel, meseanul flamand macar nu-si mai suceste gatul dupa fiecare chelner care apare cu o farfurie, incercand sa ghiceasca daca e sau nu comanda lui. Scoala tanara de chelneri e bine reprezentata la City Grill: stiu exact despre ce vorbesc si sunt profesionisti fara a se plasa in pozitia ” ghiocel “.

Ma bucura aceste prime semne de viata normala in cartierul Primaverii, deoarece, in ultimii 15 ani nu s-a miscat mai nimic, zona fiind probabil prea ingreunata de povara trecutului – de fiecare data cand treceai pe aici, te asteptai sa-ti apara stafia vreunui fost membru CC. Din fericire, pe langa conace misterioase si sediile NATO sau Banca Mondiala, a aparut si acest restaurant ce insufla viata locului, exorcizand fantomele secolului trecut.

Simtindu-ma relaxat si bucurandu-ma de o zi nu foarte caniculara, am savurat o salata Gorgonzola, care, avand in vedere bogatia de ingrediente si dimensiunile demne de eroii lui Rabelais, m-a invins si, cu regret m-am despartit de farfuria pe jumatate plina. Dar sa elaboram: dupa ce i-am furat salata cu pricina Ralucai, orice urme de remuscari au fost eutanasiate imediat de minunatia gusturilor – salata verde si creata, peste care au fost culcate feliute de castraveti proaspeti, parca de-abia culesi din gradina, felii fine de piept de pui, rosii mici cirese, bucati mari de branza cu mucigaiul nobil, toate scaldate intr-un sos cremos si nemaipomenit de gustos de gorgonzola. Totul udat cu limonada facuta in casa din vreo patru lamaI, langa care se aduce separat zaharul, astfel incat meseanul, nu chelnerita, decide cat de mult vrea sa se indulceasca. Dupa parerea mea, este cel mai bun si mai usor pranz de vara.

Asa arata o terasa la care merita sa-ti pierzi ora pranzului, in loc sa mananci deasupra tastaturii sandwichul adus de-acasa. Iar daca va ganditi sa mergeti seara, gradina e superb luminata de lampioane si racoarea noptii e datatoare de o pofta sporita de mancare. Ziua, o adiere usoara te face sa te simti ca in mijlocul naturii, desi esti la poalele Televiziunii Romane, care e si ea o natura in felul ei, poate mai salbatica.

Nu cred ca restaurantul o sa bata vreodata localul lui Alain Ducasse, dar nici nu-si propune, ci intentioneaza (si va reusi) sa-i atraga pe acei tineri manageri care si-au pierdut deja telefonul mobil de la firma, sa-i hraneasca bine si sa le mai lase bani in buzunar si pentru florile ce trebuie musai cumparate pentru intalnirea de cu seara. Cu acest tel nobil in minte, au realizat probabil importanta presei si nu mi-au sarit cu furculita la gat cand, dupa eternul meu obicei, am inceput cu pozele.

Dar cum un adevarat critic nu trebuie sa se socoata niciodata multumit, am gasit un cusur locului: cititorilor mai vechi cred ca le este bine cunoscuta aversiunea mea fata de verdeata, in special marar, de altfel o planta de mare finete, pe care insa, daca se poate, o cedez bucuros altora. Cer in mod constant ca mancarea mea sa nu fie ingropata sub verdeata atat de populara in restaurante, dar, de data asta, Gabriela, chelnerita nu a observat ca garnitura de cartofi cu costita la cuptor era ornata cu marar din belsug. Cum poate cineva sa indrazneasca sa strice gustul sublim al unui asemenea deliciu cu aceasta iarba ingrata?

Greseala odata indreptata, m-am putut dedica snitelului, din pacate un preparat destul de rar reusit prin restaurantele bucurestene. Aici a fost la inaltime. N-am mai mancat asa snitel bun de la restaurantul Primavera din Drumul Taberei. Carnea frageda si suculenta, invelita intr-o blana brun-aurie de pesmet crocant, a fost acompaniata de rondelele de cartofi la cuptor, asezonati cu ceapa si bucati sanatoase de costita zemoasa. Iar cand am gustat din salata de rosii proaspete cu telemea rasa deasupra am simtit imediat cum clasa de mijloc devine mai productiva.

Insa, cum dimineata ii promisesem Dianei ca ma voi tine serios de regim de-acum inainte, m-am comportat corespunzator si, pentru ca nimeni nu m-a mai speriat asa tare cum a facut-o Diana, am mancat doar una dintre cele doua bucati imense de snitel, iar pe cea de-a doua am luat-o acasa, intr-o doggy bag.

Daca City Grill nu are inca drepturi de autor pe expresia ” Bunlatoate “, ar merita sa aiba, deoarece preparatul cu acest nume are un gust si o savoare unice. Bucatelele de carne macra de pui, vita si porc sunt trase la tigaie intr-un sos foarte gustos, care mai contine ceapa si felii de rosii calite usor. Iar daca adaugati ca garnitura un piure de cartofi cremos, preparat cu unt si lapte, sau susnumitii cartofi la cuptor cu costita, veti deveni cu siguranta un obisnuit al restaurantului.

Pe de alta parte, am remarcat ca nici noua generatie de chelneri nu se poate generaliza. Cred ca debarasoarea noastra era intr-o transa profunda, pentru ca, dupa ce ne-a intrebat daca poate elibera masa, si-a raspuns singura, a intins mana dupa pahare, si-a retras-o, iar a intins-o, pentru ca, intr-un final, sa plece fara nimic. Dar, cum nu exista partid fara Mischii, nici trupa de chelneri ireprosabili nu se afla.

Am ajuns si la desert. In ceea ce ma priveste, daca dulcele nu este superb, atunci nu are rost sa ma incurc cu el. Aluatul clatitelor mele cu branza dulce si stafide a fost cam tare, dar smantana de casa era buna.

Avand in vedere ca locul a implinit de-abia o luna de existenta, sunt convins ca va creste, dar serviciile nu se imbunatatesc singure. Acestea fiind spuse, vom monitoriza cu atentie evolutia la barna a restaurantului City Grill.

PS Din ce in ce mai multI cititori imi scriu despre aroganta chelnerilor de la Kiraly Csarda. E pacat ca un loc unde toate ingredientele succesului sunt prezente, ca in reteta unui gulas bun, sa neglijeze aspectul factorului uman. Dupa cum am mai spus, orice idee mare poate fi compromisa de opera impostorilor.

In rest, cu Dumnezeu inainte pentru o vara de tranzitie

3 Imre

Primaverii nr.3. Rezervari la tel: 021/233 98 18, 0726 62 62 62

Gastronomie