La restaurant cu Peter Imre: Floare de crin pe o farfurie cu vanat
La restaurant cu Peter Imre: Floare de crin pe o farfurie cu vanat
Stimati cititori, tin sa va relatez un fapt incredibil: Elvetia functioneaza! Probabil ca au ei metodele lor obscure de a pune lucrurile in miscare sau se folosesc de cine stie ce formula magica. La drept vorbind, nici nu ma intereseaza ce si cum fac, atata vreme cat pana si mersul trenurilor in Elvetia include niste ore extraordinare, cum ar fi 11:47 sau 10:52. Partea interesanta este ca trenul chiar porneste din statie la 10.52 si ajunge la destinatie nici mai devreme, nici mai tarziu de 11.47.
Eu sincer cred ca e o metoda care impusca doi iepuri: creeaza o imagine buna si ii si educa pe elvetieni pentru a fi orientati catre cele mai mici detalii.
Sigur, e mult mai dulce perspectiva mioritica din avion, in care trenurile pleaca din gara in jurul orei 11.00, cat sa mai bea omul o cafea si sa se adune toti intarziatii. Iar ora de sosire e in mare parte o enigma. Cred ca nici Berceanu cu super trenurile lui de lux n-o sa schimbe aceasta mentalitate. Daca tot povestim de trenuri, imi aduc aminte de istorioara in care maramureseanul, dupa o vizita la neamurile din Bucuresti, alearga disperat la Gara de Nord. Transpirat si cu desaga in spate, ajunge pe peron, unde un bucurestean flegmatic si smecher proptea un stalp. Osanul nostru intreaba cu rasuflarea taiata: “Da’ nu te supara, trenul de Baia Mare o plecat deja?” La care bucuresteanul ii zice din coltul buzei: “Bade, a plecat acum 10 minute”. Badea rasufla usurat si zice: “Vai, ce bine ca n-am intarziat mult!”.
Revenind la ale noastre restaurante, as vrea, in primul rand, sa ne aducem aminte de ce mergem la restaurant – ca sa mancam mai bine decat gateste nevasta acasa. Scop care, in majoritatea cazurilor, nici nu e foarte greu de atins, pentru ca muierea de azi se ocupa mult mai mult de cariera si telenovele decat de aragaz. In cazul meu insa, restaurator sa fie care o bate pe nevasta-mea la gatit. Si totusi, nici macar ea nu e specializata in vanat, in afara de faptul ca ma vaneaza pe mine. Cateodata ma si impusca (in inima, cu bunatatea ei).
Niste prieteni – oameni de omenie – ne-au invitat la o seara de vanat pentru ca a inceput sezonul. Adica la un han pe numele lui Fleur de Lys, langa Lausanne.
N-am vazut eu legatura dintre floarea de crin si vanat, dar, dupa ce am intrat si m-am uitat putin in jur, nu m-a mai preocupat deloc acest aspect. Cum sa-mi bat capul cu denumirea restaurantului, cand mancarea e asa de buna?
A fost o seara minunata de sambata, intr-o toamna frumoasa si intr-o tara unde oamenii nu se streseaza si unde la masa poti discuta si altceva decat politica, violuri si cine cu cine s-a mai combinat in lumea mondena bucuresteana.
Poti sa stai la lumina lumanarilor, intr-un han cald si ospitalier si sa depeni amintiri, asa cum am facut si noi pentru ca toti mesenii sunt prieteni ai Romaniei, care au stat si au lucrat pe meleagurile noastre multa vreme.
A fost o placere sa ne amintim de anii ’90-’91-’92, perioada de inceput a marilor afaceri, momentele in care entuziasmul noilor angajati si confuzia noilor titluri au mers pana intr-acolo incat unul dintre merchandiseri si-a angajat un electrician si o secretara.
Amintiri, caldura si multa prietenie. Am mai spus-o de multe ori – cred ca asta este ceea ce ne lipseste in zilele astea de “Hai sa facem cat mai mult profit cat mai repede” si “Da’ tu ce afacere ti-ai deschis?”
E greu de povestit despre vanat sau despre o masa atat de bogata, unde bucatile de carne usor in sange sunt atat de moi si bine baituite incat nu stii ce-i mai bun si mai placut: carnea sau multitudinea de garnituri din toata aceasta poveste.
Trebuie sa inteleaga cititorul nostru ca felul in care se serveste vanatul in acest restaurant e cam asa: ti se aduce o farfurie plina, pe care disperatul de mine o da gata repede, crezand ca asta e toata mancarea. Dupa care, tocmai cand ma gandeam multumit ca am mancat bine, doamna care e si patroana si chelnerita mi-a luat farfuria si mi-a adus o alta, si ea plina varf. Iar povestea s-a repetat inca o data.
Ceea ce nu m-a descurajat insa, pentru ca era totusi vorba despre specialitatea casei – sel de chevreuil, adica cel mai fin muschiulet de pe spinarea cerbului. Judecand dupa mormanele de mancare, cred ca intreg cerbul ne-a fost gatit noua si au hotarat ca pana la sfarsitul mesei trebuie sa-l mancam pe tot. Marturisesc ca nu m-am opus, mai ales ca garnitura a fost diferita la fiecare farfurie.
La inceput am avut broccoli, varza de Bruxelles, piure de castane, gem de smochine si un sos brun vanatoresc, delicat si fin ca adierea brizei de langa lac. Si totusi, era un sos vanatoresc cu mult caracter.
A doua farfurie a cuprins, pe langa acelasi muschiulet de cerb, varza rosie calita, castane care de data asta au fost tavalite in sos caramel si apoi rumenite la cuptor, un sos brun care a devenit putin mai acrisor, struguri si kiwi intregi.
Prietenii mei cunoscatori si degustatori de vinuri, Dermott si Graeme, au ales un vin rosu lejer din cantonul Vaud, care mergea perfect cu delicatetea cerbului, iar doamnele s-au delectat cu cate o cupa de sampanie. Inainte sa primesc critici referitoare la care bautura merge cu care mancare, vreau sa spun ca, dupa parerea mea, la fiecare mancare merge bautura care tie iti place cel mai mult. Deci sampania poate fi perfecta pentru vanat.
Revenind la Fleur-de-Lys, cand vorbim de un han de la marginea orasului as vrea sa fiu bine inteles: pentru a avea parte de o seara in acest loc si pentru a gusta bunatatile vanatoresti trebuie sa faci rezervare cu cel putin o luna inainte, iar hanul e plin in fiecare seara.
Nu laud restaurantul pentru ca as fi adeptul vanatorii – ceea ce, dupa cum am mai spus, chiar nu sunt. Oricum, cred ca o buna parte din vanat – cel putin rata salbatica, cerbii si porcul mistret provin din rezervatii special intretinute pentru a putea alimenta restauratorii.
A fost un sfarsit de saptamana perfect, petrecut cu prietenii, cu care am schimbat amintiri si nostalgii si chiar am avut impresia ca sunt pe alta planeta, desi Elvetia nu e totusi chiar asa departe. Sincer sa fiu, daca as fi in locul lor, proabil ca si eu m-as opune integrarii europene.
Nimic rau cu Europa noastra, doar ca suntem mai colorati si mai putin disciplinati.
Dar eu sunt convins ca sunt si in Romania multe salbaticiuni care se pot vana si recunosc ca, o data pe sezon, macar si pentru diversitate, gust cu placere un vanat.
Asa ca, in cazul in care mergeti prin Elvetia, faceti-va rezervare din timp la Fleur-de-Lys langa Lausanne si sunt convins ca prietenii mei Dermott si Graeme vor fi incantati sa va indrume in alegerea unei specialitati de pe meniu.
Pana atunci, recunostinta multa lui Dumnezeu ca ne da toamna asta superba. N-a mai fost asa toamna frumoasa, lunga si calda de la revolutie incoace (chiar n-am vrut sa insinuez nimic, desi…).
Auberge de la Fleur-de-Lys
1008 Prilly
Route de Neuchatel 73
Rezervari la: +021 647 09 09
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
București, ce bine că ești! Cum arată un city break în Capitală la recomandarea Anei Rubeli? „Aș începe cu zona Cotroceni, apoi Icoanei-Ioanid, aș continua pe străzile din jurul bulevardului Dacia, apoi spre Armenească și Cartierul Evreiesc”
Cristina Roșca, După Afaceri Premium: București, ce bine că ești!
