La restaurant cu Peter Imre: Exista vreo luminita la capatul De Light ?
La restaurant cu Peter Imre: Exista vreo luminita la capatul De Light ?
In chinurile mele perpetue de a dieta, sunt gata sa incerc tot ce se poate, asa ca mare mi-a fost bucuria auzind de un restaurant vegetarian – De Light. Desi situat intr-o zona a orasului unde nu ma incumet prea des, m-am gandit ca poate acolo este locul unde se strang vegetarienii. De fapt, nici nu stiu daca exista asa ceva prin Bucuresti, pentru ca pana acum nu am gasit vreun restaurant vegetarian adevarat. Cu toate acestea, este un mod de viata pe care partenerele noilor bogati ar trebui sa-l imbratiseze din toata inima, pe langa jetski si Max Mara. Sunt convins ca instructorul americano-roman facator de posterioare minunate le recomanda si consumul exclusiv de zarzavaturi discipolelor sale de ale caror progenituri au grija bonele angajate full-time.
Cat despre restaurantul vegetarian la care m-am repezit pentru a ma absolvi de pacatele culinare, nici vorba. Este doar o casa scorojita in exterior, care probabil a vazut ultima renovare prin timpul Revolutiei. La inceput, am crezut ca voi gasi o ciudatenie totusi interesanta, in culori vii, ceea ce de altfel nu mi-ar fi displacut. Restaurantul e insa un soi de strutocamila, unde dai peste toate formele si culorile. Pacat de casa care probabil a trait si vremuri mai bune, judecand dupa sobele de teracota pe care le mai vezi doar la muzeu. Mobila e un hibrid fascinant, intre o terasa de vara si plaja de la Mamaia, dar confortabila.
In rest, poate mi s-a parut mie ciudata atmosfera la pranz, cand locul era cu desavrsire gol, desi spatiile generoase si incaperile inalte ale vilei sunt perfecte pentru un restaurant de calibru.
Atmosfera este zeno-chinezeasco-asiatico-damboviteana, ” rafinament ” sugerat si de fasiile textile de pe blatul de masa neagra. Stiu foarte bine ca mama nu ne-a facut pe toti cu bun gust (pe unii ne-a facut doar cu bani), dar nu e nici o rusine sa realizam aceasta lipsa si sa apelam cu incredere la un decorator profesionist. In ultima vreme, insa, am vazut tot mai multe locuri publice decorate cu entuziasm de proprietarii care se considera probabil niste artisti ai designului. Un sfat : apelati cu incredere la Sonia (daca nu stiti cine e, va dau eu numarul de telefon, gratis. Nu percep nici macar comision).
Sincer sa fiu, la De Light eu as fi preferat ceva mai simplu, dar mai curat. Cu alte cuvinte, domneste un aer de delasare – se vede ca se vrea, dar parca nu se apuca. In acest ansamblu s-a integrat perfect si aproape-chelnerita, care, judecand dupa cum era imbracata, putea fi la fel de bine si o trecatoare de pe strada: tricouas cu vedere la buricul apetisant si jeansi trei sferturi numai buni de mers la pescuit. Poate ca nu sunt eu in ton cu moda, insa am o cu totul alta imagine despre chelnerul la care ma astept sa ma intampine.
Avand in vedere afluxul mare de clienti (a se citi nici unul), nu m-am mirat defel atunci cand chelnerita s-a repezit sa protejeze intimitatea comesenilor inexistenti, afirmand hotarata ca ar trebui sa cerem aprobarea sefului pentru o poza langa vatra.
Meniul este de fapt Enciclopedia Britanica deghizata – ce nu gasesti aici nu are rost sa mai cauti pentru ca oricum nu exista. Surpriza cea mare a survenit insa atunci cand am aflat ca toate felurile de mancare fanteziste de pe lista de bucate sunt disponibile si in realitate. Asa am aflat ca locul raposatului meniu vegetarian a fost luat de preparate precum Sambal cu fructe de mare (specialitate indoneziana), Sashimi de somon cu orez sisushi (japoneza) si muschi de vita in sos de chilli si ciocolata (origine incerta). Tot aici mai au si Midii Saint-Jacques sau cu sos iute de patrunjel, rosii si ceapa pe pat de orez cu sofran, si cate altele, de numai povestile din ” O mie si una de nopti ” mai stiu. Daca Arcadele sufera de lipsa de identitate, cei de la De Light sunt de-a dreptul schizofrenici, sau, mai rau, au personalitate multipla, daca e sa ne luam dupa meniul risipit in atat de multe directii. Motto-ul locului ar putea fi ” Diversitate, iubirea mea.”
Din pacate, recunosc ca zborul meu catre culmile gastronomice a fost frant inca de la intrare, cand, in drum spre locul faptei, am trecut pe langa toaleta a carei usa era larg deschisa si unde, ghici ce, o vana impozanta trona in mijlocul salii, acest loc atat de drag celor cu diaree. Ciudata arhitectura.
Altfel, cred ca toata familia s-a mobilizat pentru a ne servi, pentru ca, la un moment dat si-a facut aparitia si baietelul trecatoarei, ceea ce arata ca nu trebuie neaparat sa faci scoala pentru a-i ospata pe clienti.
Dupa ce am primit painea si pana cand mini-chelnerul si-a facut curaj sa urce scarile cu ciorba noastra, m-am aventurat in alt salon, unde am observat o masa cu aranjament tipic chinezesc. Cred ca acolo se aseaza numai cei care vor sa manance chinezeste. La celelalte mese, tacamul ieftin, sutit cu siguranta de la cantina din Grozavesti, arata ca asa se mananca romaneste, spre deosebire de coltul chinezesc. Cred ca i-am luat prin surprindere – nu se asteptau ca cineva sa-i incurce cu prezenta, astfel incat nu au apucat sa stearga praful gros de un deget de pe bolurile sI tavitele, din care cred ca nu a mai mancat nimeni de vreo sase luni. In mod cert, la capitolul curatenie locul mai are mult pana sa ajunga la statutul de restaurant.
A sosit si felul intai: ciorba de legume de-a dreptul oparita si ciorba de pui cu tarhon calaie, asa ca putem spune ca temperatura medie a fost buna.
Ceea ce a urmat poate fi caracterizat drept ” surprize-surprize “: indiscutabil, a fost cea mai gustoasa ciorba de pui de care am avut parte in Bucuresti – legume dese, tarhon aromat, pui fraged, smantana din belsug, busuioc, patrunjel si mirodenii pe care, in aceasta combinatie, le-am mancat numai aici.
Acrita cu cativa stropi de lamaie, ciorba m-a facut sa uit de cat de anapoda e locul. Fara indoiala, bucatarul face o treaba mult mai buna decat femeia de serviciu si cred ca ar merita sa se afirme in locuri mai decente decat De Light.
In orice caz, ciorba a meritat suferintele estetico-igienice. Cu puterile improspatate, m-am incumetat sa vizitez si vana, care, dupa cum am constatat, se integreaza perfect in ambient, expunand cu mandrie vreo doua degete de praf. Cred ca e protestul tacit al proprietarilor impotriva urbanismului decadent si a curateniei excesive. Oare si farfuriile or fi fost spalate la putul din capatul strazii?
Ei insa sunt mandri de locasul lor. La complimentul meu referitor la ciorba, chelnerita m-a apostrofat ” Da’ restaurantul nu va place ? ” Am conchis ca, in materie de estetica si igiena ambientala, avem puncte de vedere diferite.
La felul principal, cotletul meu de porc a fost fraged, cu un sos de gorgonzola alb si delicios, acompaniat de bucati mari de cartofi copti, iar apoi prajiti si presarati cu mirodenii si condimente din belsug. Un pranz extraordinar si parca nu m-am mai gandit asa mult la modul de spalare a farfuriilor.
La randul lui, puiul cu ciuperci proaspete in sos de vin rosu si usturoi, insotit de cartofi copti, e un deliciu care ar merita 5Imre. Sosul maroniu auriu bine dres cu vin, piper, cimbru si usturoi, in care au fragezit bucatelele de pui si de ciuperci mi-a dat peste cap toate estimarile cuminti in ceea ce priveste consumul de paine. Dar, in apararea mea, voi spune ca e o crima sa irosesti macar o picatura dintr-o astfel de licoare. Poate candida la Puiul Anului si va merita inca o vizita din partea noastra, doar pentru a-l mai savura.
Imbunat de mancare, am inceput sa sper ca, pana trece vara, oamenii astia o sa-si vina in simtiri si o sa faca ordine. Sau, in caz contrar, poate bucatarul isi va reveni si va migra intr-un loc unde calitatile lui de gatitor-sef vor fi acompaniate de un ambient pe masura. Locul este exact ca o echipa de fotbal din provincie, unde exista un singur jucator bun care-i tine pe toti in Divzia B. In cazul nostru, evident, bucatarul.
Si chiar daca ne-au explicat ca vila e in general inchisa si se foloseste mai ales terasa, eu stiu ca un restaurant e ori inchis ori deschis – nu exista o stare intermediara in care, printre datul cu bidineaua mai servesc si cate un mesean. Atata vreme cat renoveaza locul (si numai Dumnezeu stie ca intr-adevar are mare nevoie de reparatii), ori sa-l tina inchis cu desavarsire, ori, daca il tin deschis asa cum e, sa nu-l numeasca restaurant.
Daca sunteti in vacanta pe undeva prin tara, la munte si la mare, nu va grabiti inapoi pentru De Light, ci mai bine asteptati sa vedem daca termina renovarea.
Cat despre desert, ca sa incheiem intr-o nota placuta, a fost opera aceluiasi bucatar – un fel de torto-inhgetata cu o crusta fina de ciocolata si un miez de vanilie, cocos si branza, o bunatate care mi-a intarit spusele despre fotbalistul din echipa provinciala.
Bulevardul Marasesti nr.111. Telefon : 0724 561 700
2 Imre
peter.imre@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
București, ce bine că ești! Cum arată un city break în Capitală la recomandarea Anei Rubeli? „Aș începe cu zona Cotroceni, apoi Icoanei-Ioanid, aș continua pe străzile din jurul bulevardului Dacia, apoi spre Armenească și Cartierul Evreiesc”
Cristina Roșca, După Afaceri Premium: București, ce bine că ești!
