La restaurant cu Peter Imre: Eleganta la Novotel

Mai demult promisesem ca scriem despre restaurantele din hoteluri pentru ca, acum ca suntem si noi europeni, ne-am umplut de hoteluri, care mai de care nume mari si ditamai francizele.
Si asta pentru ca vin si la noi restul europenilor sa ne viziteze, sa vada cu ochii lor cum e locul de origine al acelora care ii invadeaza in Italia, in Spania, in Anglia. Sigur ca ei, europenii, vin in Romania ca si cum ne-am duce noi in Malawi sa vizitam rezervatiile de bastinasi. Vin sa vada exotismul romanesc…
Iar in civilizatia noastra oarecum speciala, hotelurile mari sunt pentru straini o oaza de liniste si siguranta. Orice s-ar intampla pe strada si in suburbii, la Novotel e Novotel. Si, daca reusesti sa ajungi la hotel dupa ce bravezi traficul din Bucuresti fara sa fii luat la suturi de vreun taximetrist sau vreun loganist, e si un motiv de mandrie personala.
Venind la noi, aceste mari lanturi de hoteluri aduc cu ele si cultura organizationala cu care se mandresc vesticii, si anume faimosul sistem, din care trebuie, volens-nolens, sa faci parte, altfel esti exclus din societate. Confruntandu-ma cu sistemul asta gen Matrix am inteles ca, asa, cu subcivilizatia noastra cu tot, noi suntem o oaza de umanitate si de caldura. Si am mai inteles ca avem si cea mai buna companie aeriana din lume – Tarom. Cele mai bune servici, cei mai buni piloti, cea mai buna mancare, cele mai frumoase avioane si, mai ales, cea mai punctuala. E o companie umana. Mitrea, Dan Ioan Popescu, Tariceanu, Berceanu si Orban – toti ministrii astia merita multumiri pentru ca nu au distrus Taromul. Nu stiu daca au facut ceva in politica (probabil ca nu), dar un lucru au facut bine – nu au nenorocit compania noastra aeriana. Fiecare ar trebui sa aiba macar un zbor gratuit cu Taromul (dupa ce nu mai sunt ministri).
Stiu ca am mai scris de o companie din Franta ca ar fi, ca sa ma exprim fin, neperformanta. Si nu-mi venea sa cred ca ar putea exista ceva sub ea. In mod cert, m-am inselat, pentru ca exista: LUFTHANSA. Care a reusit sa bata orice recorduri de nesimtire, ineficienta si mai ales de comportament inuman. Imi cer scuze anticipat doamnelor care lucreaza in Romania la compania sus-numita, dar nu-mi cer scuze de la niciun angajat al lor – pilot, stewardesa sau personal deservitor la sol.
Experienta pe care am trait-o pe 14 septembrie (doar una dintr-o serie lunga de traume provocate de Lufthansa) m-a facut sa decid definitiv si irevocabil ca mai bine calatoresc in portbagajul microbuzului care cara muncitori in Spania decat sa mai suport jignirile si tratamentul inuman aplicat pasagerilor de catre angajatii acestei companii de stat, care, aparent, nu s-au dezbarat de apucaturile de acum 60 de ani.
Poate ca au reusit sa faca sistemul sa functioneze, dar nu au nici cea mai vaga idee de “human touch”. Pentru protectia consumatorilor si a tuturor celor care ma citesc, sunt dispus sa livrez toate amanuntele la cerere.
Nu faptul ca din cauza lor am pierdut doua avioane in aceeasi zi m-a revoltat, ci aroganta, duritatea si lipsa totala de respect fata de o alta fiinta umana a mai multor lucratori Lufthansa in sir. Si nu puteam rata ocazia sa va spun pentru ca tineam in mine de saptamana trecuta, de cand n-am apucat sa scriu.
Macar cu atat pot sa ma revansez in fata nevesti-mii, dupa ce Lufthansa mi-a ruinat sarbatorirea unui an de casnicie.
Dar la Novotel pe terasa e o atmosfera minunata, iar personalul e numai lapte si miere. Poate ca n-om fi noi atat de bine organizati ca germanii, poate ca, intr-adevar, sistemele inca nu functioneaza si cu siguranta avem greselile noastre, dar prefer sa ramanem umani decat sa ne transformam in niste robotei nesimtiti.
Revenind la ale noastre, ma bucur ca, in sfarsit, s-a facut ceva cu cap si in aceasta parte a orasului, de langa Palatul Telefoanelor, indelung neglijata de edilii nostri. Novotelul a reusit sa mentina aerul de arhitectura veche, dar si sa-l combine cu o linie moderna, ceea ce confera cladirii un aer original. Se vede ca totul e centrat pe afaceri, fiind vorba in primul rand de un hotel de business. Bucataria insa e mai buna decat la un simplu restaurant, ceea ce demonstreaza ca, numai pentru ca e de afaceri, asta nu inseamna automat ca trebuie sa fie si prost.
Ca sa nu mor de foame pana la primul fel, avand in vedere ca petrecusem o buna parte din zi blocat pe drumurile Bucurestiului, ne-au adus repede niste baghete frantuzesti proaspete si bune de parca erau coapte acolo, pe loc. Unse cu unt fin, feliutele de paine sunt teribil de gustoase. Si m-au dus cu gandul la mancarea mea preferata – paine cu unt si parizer.
Asa ca am stat si mi-am mancat cuminte painea cu unt, mangaiat de soarele unei dupa-amieze superbe de toamna dulce, pe terasa de la Novotel, intr-o atmosfera frumoasa, cu un companion de masa bland si dragut.
O cunostinta de-a mea, fosta lucratoare la fabrica de ascutitoare, mi-a spus: “Ce poate fi mai frumos decat o dupa-amiaza de toamna?” Poate doar o dupa-amiaza de toamna plus o masa excelenta. Cum ar fi crevetii imbratisati de parca ar juca intr-o hora a crustaceelor, bine inabusiti cu usturoi si acompaniati de un orez fantastic, cu ciuperci de padure si legume asiatice. Asa ceva te face sa uiti de Lufthansa si sa-ti amintesti de Tarom, unde am mancat o tocanita de pui absolut fantastica, intr-un sos alb reusit, iar la desert un cremsnit asa cum se servea la Scala prin anii ’70, pe vremea lui Toma Caragiu, inainte de marea zguduitura.
Amintindu-mi de faimosul cremsnit Tarom as fi sarit direct la desert si la Novotel, dar ma bucur ca nu am facut-o pentru ca ar fi fost pacat sa ratez platoul gurmandului francez, si anume trei feluri de terine – de iepure, de gasca si de rata. Varianta Du Barry, adica de iepure cu coniac, este absolut perfecta si merge perfect cu briosa din mijlocul farfuriei. Excelent si foie gras de gasca, o crema fina de nota 20, asezonata cu trufe. In timp ce savurezi asa un antreu de sofisticat, te bucuri si de combinatia suprarealista dintre blocurile comuniste din jur (dar civilizate pentru ca sunt totusi de prin anii ’50-’60) si hotelul ultramodern cu terasa superba.
In timp ce ma bucuram eu mai abitir de caldura atmosferei si a personalului, a venit o domnisoara care mi-a spus cu amabilitate ca, desi nu e voie sa se pozeze mancarea, pe noi ne lasa totusi. As vrea sa-i intreb pe toti cititorii: daca eu platesc mancarea, nu pot sa o si pozez daca am chef? Ca daca as fi spion fie as comanda-o in camera unde as poza-o tihnit, dupa pofta inimii, fie as aduce un aparat de James Bond, nu ditamai obiectivul vizibil de la o posta. As vrea sa ii intreb si pe juristi si pe avocati, ca sa imi dea o solutie, ca sa stiu cum sa-l tratez pe seful de sala care imi spune ca mancarea nu e voie sa fie fotografiata.
Asta in timp ce mananc pateul de ficat de gasca, un adevarat campion mondial, facut cu vin de Porto de nu e mai bun nici la mama terinei in sudul Frantei. Si tocmai atunci se trezeste Mita, pe post de sef de sala probabil, sa-mi explice ca, in generozitatea ei, o sa-mi permita totusi sa-mi fotografiez propria mancare. Asteptam parerile legale. Din cate stiu eu, inainte in restaurante erau bucatari, ospatari si sefi de sala, dar se vede ca sistemele astea nasc manageri. Ca razboinica blonda de la Novotel care ne-a pus in vedere sa nu mai facem poze. Trebuie sa recunosc ca nu-mi plac nici directorii, nici managerii, nici multinationalele pentru ca fac exact ce face Lufthansa – dezumanizeaza. Probabil ca managerita asta lucra inainte la service center, la Lufthansa.
Dar Novotelul, desi este asa un sistem de mare, are numai oameni prietenosi, in afara de managerita asta care s-a repezit la mine ca gaina-n lemne. Iar pentru cei care nu doresc sa pozeze mancarea, ci doar sa o savureze, e locul perfect, pentru ca se mananca foarte bine. Si e o atmosfera de lux, calm si voluptate. Ati observat ce liniste da normalitatea? Motiune-motiunica… In afara de asta, toata lumea isi vede de treaba – maxim 2-3 ministri arestati. Dar din vreun motiv inca de neinteles, nu mai exista zgomotul de fond al primilor doi ani de oranjada. Sau macar s-a diminuat simtitor. Mi-am adus aminte de asta pentru ca si zona terasei de la Novotel e mai linistita – chiar daca e la malul drumului, nu se aud claxoane, urlete, injuraturi.
Pe care totusi, dupa cum am mai spus, le prefer totusi placiditatii ostile a soldateilor din sistemul implementat de companii precum Lufthansa. Avem noi pacatele noastre – suntem indisciplinati, needucati si incapatanati, dar insusi faptul ca cineva se enerveaza si ai un schimb de replici e ceva fata de robotii aia. Care sunt si incorecti si mincinosi. La cei de la Lufthansa ma refer.
Toata lumea se plange de politicienii romani, dar oare politicienii de la Bruxelles cum apara drepturile pasagerilor? Pentru ca firme precum Lufthansa si Air France fac super lobby la Bruxelles ca biletul de avion sa fie un contract unilateral in care Lufthansa sa faca orice cu mine, iar eu sa stau ca prostul si sa-i mai dau si o groaza de bani pentru asta. Sper ca, dupa 25 noiembrie, politicienii nostri, indiferent de ce culoare vor fi la Bruxelles – vor lupta si pentru drepturile pasagerilor.
Supararea de om oprimat mi-a trecut din fericire imediat, cand au venit ravioli – paste facute in casa, in sos de rosii proaspete, cu ciupercute trase la tigaie, cu rosii uscate la soare si acoperite cu parmezan alb ca neaua. E o mancare de sarbatoare. Ca si cordon bleu de pui, foarte fraged, sau antricotul argentinian cu cartofi prajiti.
La desert – sarlota de ciocolata alba si neagra e servita cu sorbet de portocale aromat, iar banana split e de fapt o portie gargantuana de inghetata, pe care, la cat e de buna, va va fi foarte usor sa o dati gata.
Cat mai e toamna asta blanda ca mierea, merita sa veniti la Novotel si duminica pentru brunch, pentru toate bunatatile si pentru terasa magnifica.