La restaurant cu Peter Imre: E bine la MJU

Prietenul meu Jose mi-a declarat ca sunt prea ingaduitor cand vine vorba de cronici de restaurante si dau prea multi Imre. Eu i-am explicat ca nu trebuie sa faca neaparat o comparatie cu ce vede pe afara si ca, in absenta unor restaurante instelate, defilam si noi cu ce avem, desi unele dintre locurile bucurestene sunt chiar bune. Cu toate astea, observatia lui m-a cam intepat, asa ca m-am hotarat ca, de acum incolo, sa fiu rau dar nedrept. Si m-am infiintat la restaurantul MJU deja montat, gata sa descopar si sa sanctionez toate defectele, fie ele cat de mici, ca sa ma redresez in ochii lui Jose.

Din pacate, tocmai in saptamana in care ma hotarasem sa “dau in ei”, am nimerit la un restaurant asa de bun incat chiar nu am avut ce sa comentez. Si uite asa s-a dus incercarea mea de a ma transforma intr-un calau de restauratori.
Restaurantul, ce-i drept, nu e la nivelul lui MJU de la Londra, dar sa speram ca in directia asta se indreapta. Locul e fusion de la decoratiuni pana servicii si mancare. Vila mare, solida, e varuita intr-un gri-cenusiu cuminte, dar interiorul face toti banii: un bar in acelasi timp elegant si hi-tech, care emite o lumina calmanta, un pom (al vietii probabil, sau al cunoasterii) desenat in detaliu pe un perete alb, mese lacuite si canapele tapitate cu catifea mov in relief. Chelnerii au toata amabilitatea orientalilor si intreaga sofisticare a occidentalilor, desi imbracati din cap pana in picioare in negru, seamana mai degraba cu niste ninja silentiosi. Tacamurile au o forma neobisnuita, iar pe post de pahare sunt niste pocaluri grele de cristal, negre, cenusii si mov, care te trimit cu gandul la una din nuvelele lui Edgar Allan Poe. Sau la cupele in care se toarna otrava. Stiti ca poporul inghite otrava, dar numai aia care-i place.
Eu, dupa ce m-am delimitat de popor, n-am inghitit otrava, ci o salata bogat ornamentata cu bucatele de branza Brie care se topea languros pe frunzele de spanac si de rucola bine unse cu ulei de masline extravirgin. Printre frunze se iteau si feliute de capsune, nu din Spania, ci din gradinile noastre. Si, parca mai trebuia subliniata nuanta fusion a mancarii, au adus si un bol de sosulet cu mult usturoi. Combinatia asta de capsune care isi emana aroma de dragoste si branza Brie aristocrata e o adevarata armonie obtinuta din lucruri care, in conditii normale, nu au cum sa se amestece. Asa cum numai astazi in Parlamentul Romaniei reusesc sa se armonizeze grupuri care nu au nicio treaba unul cu altul. Si, cand armonia ar parea perfecta, apare Boc.
La MJU, din fericire, nu a aparut Boc, asa ca la mine armonia chiar a fost netulburata. Am continuat cu Thom Kha Gai, o supa thailandeza cu lapte de cocos, pui, creveti si ciuperci. De regula, nu as putea spune ca am asa multa pasiune pentru Asia, dar supa asta cu fasii de pui bine fierte si cu creveti proaspeti, usor picanta cat sa te simti barbat, e un deliciu. Nu ma simt deloc vinovat si nici prea amabil in timp ce laud supa asta, pentru ca ar putea satisface chiar si gusturile de cubanez rafinat ale lui Jose.
Totul e cool la restaurantul asta, de la chelneri pana la canapele. Pe vremea mea se zicea groovy, dar vad ca acum termenul la moda e cool. Deci e cool fuziunea asta intre Europa si Asia, intre eleganta somptuoasa si accentele subtile, intre dulce si picant, intre fructe si fructe de mare. Daca MJU reuseste doar sa se mentina la nivelul la care e acum, o sa se numere clar printre restaurantele de top din Bucuresti.
Pachetelele de primavara sunt servite cu niste betisoare fine, usor rotunjite, nu ca in alte locuri unde betele parca de-abia au fost rupte din copac. Pentru ca nu sunt rugoase, pot fi folosite numai de catre cunoscatori, avand in vedere ca de celelalte se mai lipeste cate o boaba de orez, dar astea super finisate sunt foarte dificil de folosit.
Crevetii cu praz si ghimbir au o intreaga poveste. Cred ca au fost crescuti si educati special ca sa poata fi mancati in farfurii de restaurant super. Asa se explica de ce sunt asa de gustosi si de ce stau asa cuminti, intr-o postura atat de eleganta, alaturi de prazul zemos. Jose, iti spun ca sunt mai buni decat homarul pe care l-ai mancat tu. Si vin si foarte repede la masa.
De fapt, totul a venit anul asta mai repede: si caldura, si referendumul. Poate si alegerile or veni mai repede. Ce-am semanat in 2004, asta culegem acum. Dar macar poporul se distreaza de minune. Cel mai bine se distreaza ziaristii, care n-au mancat o paine atat de buna de multa vreme. Nici Radu Vasile n-a reusit sa surclaseze circul asta. Atunci veneau minerii si era paguboasa treaba. Acum e oarecum inofensiva. Si amuzanta pentru cine vrea sa se distreze.
Eu nu ma prea distrez, dupa ce am reusit sa slabesc cinci kilograme in doua saptamani, si in patru zile am pus la loc patru. Dar cum sa tin regim cand in ultima vreme am tot fost pe la restaurante bune? Cred ca, de dragul siluetei, va trebui sa incep sa merg si prin bombe, ca sa mananc mai putin. Ca cu atata bucatarie fusion si mediteraneeana si italiana mai am putin si ma transform in Pavarotti. Minus vocea si succesul la femei.
Dar pana sa aterizez in vreo carciuma fara autorizatie sanitara, m-am mai bucurat de dorada cu ciuperci si cu feliute de pere, lacuita cu un sos din miere, usor caramelizat. Am savurat carnea alba si moale si perele dulci si parfumate.
Stiti cum se spune ca unii oameni, dupa ce mor, se mai intorc pe pamant de dorul celor dragi? Eu cred ca m-as intoarce de dragul pieptului de rata cu piure, chutney de ceapa si sos de fructe rosii. Feliile de carne usor afumata sunt marginite de stratul subtirel de grasime alba, asa cum imi place mie si cum nu-i place ficatului meu.
Desertul e absolut socant de bestial. Banana flambata in sos de miere, cu stafide, alune de padure si cu mousse de scortisoara s-a mancat imediat. Cat despre rulourile de ciocolata cu dulceata de lapte si menta – m-au dat gata, dar si eu pe ele. Iar sorbeturile si toate soiurile de inghetata sunt facute in casa, ceea ce se vede si se simte.
E asa de frumos si de bun totul la restaurantul asta, incat am si uitat sa numar gafele din politica. Si mai bine mort de colesterol decat de nervi din cauza politicienilor. Mai ales ca s-au prins ca oamenii nu au nevoie de realizari, ci de promisiuni. Dupa cum spunea si un primar la al doilea mandat, care, in primul mandat a promis case la oameni si a construit trei blocuri cu vreo 50 de apartamente, pentru care s-au inscris 1500 de oameni: “La urmatoarele alegeri, aia 50 nu m-au votat pentru ca au considerat ca si-au platit apartamentele si nu au de ce sa-mi fie recunoscatori, iar restul de 1450 cu siguranta nu m-au ales, pentru ca nu au primit casa. De unde eu am tras concluzia ca nu trebuie facut, ci doar promis, pentru ca oamenii sa te voteze”.
Revenind la mancare, merita sa mergeti la MJU pentru combinatiile neasteptate de culori, pentru sorbetul rosu ca sangele si supa alba ca laptele, dar si pentru adierile de arome – scortisoara focoasa, zmeura proaspata si somon bine afumat. Si pentru a vedea cum se poate face dintr-o veche casa boiereasca un loc foarte cool. Sigur, altfel de cool decat tatal Ioanei care si el e cool, dupa cum am citit eu pe tricou. Are dreptate. Pentru prima data, m-am gandit ca si tatal meu e cool. De fapt, tatii in general sunt cool.
Pentru ca m-a speriat Jose, restaurantul primeste 5Imre, dar pentru desert le dau totusi 6Imre.

Str. Vasile Lascar nr.29. Rezervari la: 021 313 00 15

Gastronomie /La restaurant cu Peter Imre