La restaurant cu Peter Imre: Capricciosa, barlogul pacatelor (gastronomice si nu numai)
Fac ce fac si tot la italieni ajung. Ma plang ca ne-au invadat cu pastele si pizzele lor, ca ne cumpara terenurile si ne cuceresc femeile cu cate un simplu "Ciao signorina", dar tot la un bol cu paste poftesc sau la o felie de foccaccia fierbinte pe care sa o intind in niste ulei de masline picant
Fac ce fac si tot la italieni ajung. Ma plang ca ne-au invadat cu pastele si pizzele lor, ca ne cumpara terenurile si ne cuceresc femeile cu cate un simplu “Ciao signorina”, dar tot la un bol cu paste poftesc sau la o felie de foccaccia fierbinte pe care sa o intind in niste ulei de masline picant.
Asa ca, saptamana asta, cine se afla intr-unul dintre cele mai italienesti restaurante italienesti din Bucuresti, poftind la toate felurile de pizza si paste, desi trebuia sa fie la aeroport in mai putin de o jumatate de ora? Subsemnatul, evident.
Am ajuns la Capricciosa intr-o zi de primavara care numai capricioasa nu era – cald, senin, soare, pasarele care ciripeau si tinere gratii care topaiau vioaie pe strazi. Cum am intrat in restaurant m-am inviorat si eu, vizibil, pentru ca am aruncat un ochi la bufetul incarcat cu tot felul de aperitive si un alt ochi la vitrina cu dulciuri facute in casa, care aratau asa de bine ca parca-mi venea sa incep masa cu o felie de tort.
De fapt, totul arata foarte bine la Capricciosa – e o veritabila trattoria, de la cuptorul imens cu lemne in care se coc pizze cat roata carului, pana la meniul plin de tot felul de denumiri italienesti, pe care sunt foarte dornic sa le descifrez si sa le testez.
Locul e destul de mare si spatiul e valorificat la maximum, dar, cu toate astea, nu stai inghesuit, chiar daca, la ora pranzului nu ai loc sa arunci un ac printre oamenii care se rasfata cu paste facute in casa si tot felul de delicatese in combinatie cu trufe. Mesele simple de lemn, acoperite cu tesaturi cu carouri albastre, sunt asezate pe o podea de piatra tocita bine – cred de fapt ca podeaua este un indicator excelent al popularitatii restaurantului, avand in vedere ca a fost uzata de picioarele nerabdatoare ale miilor de clienti (locul era asa de plin, ca atunci cand PSD era in sedinta extraordinara). Mi-a placut si tavanul sprijinit de niste grinzi masive, dar vedeta zilei au fost geamurile imense.
Tocmai ma intrebam daca o sa rasara vreodata soarele si pe strada mea si chiar atunci l-am vazut cum intra pe ferestrele de la Capricciosa, unde numai calitatea mancarii nu e capricioasa. E un loc unde te simti acasa din momentul in care intri, asta daca nu luam in considerare perseverenta companiei Coca-Cola, care reuseste sa strice multe interioare, plasand ditamai frigiderul fix in mijlocul unei incaperi. Intr-un loc unde totul e piatra naturala si lemn nobil, parca nu-ti arde sa admiri si o lada frigorifica. Bine ca macar hurdubaia nu se vedea de forfota chelneritelor frumoase si sfatoase, care zbarnaiau printre mese cu agilitatea unor caprioare. Nici nu comandasem bine ca am si primit trei farfurii imense cu antreuri care, pentru un om mai cumpatat, ar fi putut fi o masa in sine.
Fiind la masa cu colega, bineinteles ca au figurat si ciupercile pe meniu, dar nu mi-a parut rau pentru ca m-am delectat cu feliile elegante de mamaliguta, peste care tronau bucati generoase de hribi (dupa trufe, cele mai nobile ciuperci, daca nu le luam in considerare si pe acelea care se gasesc pe corpul uman). Mi-a placut tortul de mamaliguta ferma, acoperit de hribii suculenti si galbiori, la fel de mult ca si feliile de paine alba la cuptor cu ficatei tocati cu manatarci, asezonati cu mirodenii si patrunjel proaspat de primavara. Si atunci am avut iar o revelatie – ca sa fim fericiti, nu avem nevoie decat de soare, patrunjel si iubire.
Dar ca sa fim satui avem nevoie de mai mult, asa ca eu nu m-am abtinut sa gust din pancetta – felii subtiri de carne afumata, roz, ca un fel de rulada, strabatuta de vinisoare subtiri de grasime alba, nobila. Combinata cu frunzulitele usor amarui de rucola si cu cateva trufe iti da o pofta nebuna sa te repezi pana in Toscana si, eventual, sa ramai acolo, printre maslini, portocali si vita de vie. Mergeti acum la Capricciosa pentru ca acestea sunt ultimele trufe avand in vedere ca sezonul e pe sfarsite si se redeschide de-abia in noiembrie.
Ce noroc a avut PSD-ul – niciun alt partid nu a avut un restaurant asa de bun si asa de aproape. Cred ca de asta au uitat de social-democratie, pentru ca mancarea de aici te inspira la orice numai la valori social-democrate nu. Sigur castigau alegerile daca, in programul de guvernare, in loc sa includa constructia de economate, si-ar fi decretat intentia de a construi cate o Capricciosa in fiecare oras si cartier.
Oricum, varianta asta ar fi fost mult preferabila situatiei actuale de pe DN1, pe care l-au invadat investitiile si investitorii. Nimic rau cu o economie putin supraincalzita (desi iarna asta lunga cred ca a racit discret atmosfera din Alianta). Dar nu cred ca economia poate fi chiar atat de infierbantata incat sa trebuiasca sa acceptam aparitia unor depouri brenduite in mijlocul orasului.
Ceea ce odinioara se numea Livada Baneasa si era plina de copaci seculari a ajuns acum un teren plin de cioturile arborilor taiati fara mila. Demult, cand intrai in Bucuresti dinspre Ploiesti, era o adevarata placere sa privesti zona verde luxurianta, care parca era o prelungire a muntilor semeti si a dealurilor line. Te facea sa crezi ca si Bucurestiul e un oras cu verdeata.
Peste noapte, din nu se stie ce considerente de investitie, zona asta paradiziaca s-a transformat intr-un teren plat si pustiit care-mi da dureri de cap de fiecare data cand intru in oras. Si macar de ar fi murit stejarii pentru vreo universitate, o scoala pentru copii dotati sau o baza sportiva unde sa aiba acces tot romanul ca sa se mentina in forma. Nu – sunt niste hale imense care in orice alt oras normal se afla undeva departe, la capatul lui, in zone pe care sa le ridice, nu sa le distruga.
Acolo produsele sunt mai ieftine tocmai pentru ca oamenii se suie in masina si conduc mult pana ajung in cartierul marginas in care sunt construite depozitele cu pricina. Nu conteaza daca le cheama Metro sau Selgros – oricum totul se vinde la bax si la vrac. Dar la noi, totul e de-andoaselea, asa ca avem halele fix in mijlocul orasului, unde au culcat toti pomii ca sa construiasca parcari si depozite. Daca astea sunt investitiile pe care le putem atrage, mai bine nu. Poate ca era mai bine sa faca depourile astea fix in Casa Poporului. Oricum, la cum merge treaba, foarte curand e posibil sa le vedem prin Parcul Herastrau sau Carol, asta daca nu le retrocedeaza inainte.
Cum poti sa macelaresti un oras asa? Inteleg ca se fac subterane si pasaje si bordeluri in centrul orasului. Dar care e scopul depourilor? Daca ar fi o dezvoltare urbana necesara, as mai intelege, dar ca sa fie al optulea Metro din oras…
Atata indignare cetateneasca mi-a facut si mai mare pofta de mancare, asa ca m-am infipt imediat in ravioli cu spanac si branza – pastele subtiri si fine sunt probabil facute in casa ca prea sunt reusite, iar chelnerita generoasa mi-a adus ditamai pocalul cu sos de spanac, ca sa ma satur. Plus un bol de parmezan nobil, pe care imi venea sa-l iau cu mine in avion, sa-l mananc in loc de alune sau eternii cipsi. Pastele sunt un deliciu, iar sosul de branza parca-i frisca, de nu-ti dai seama foarte bine daca e desert sau fel principal.
Aceeasi poveste si cu pieptul de pui umplut cu trufe albe, sunca si cascaval si acoperit de un sos caramel – chiar si cu aviara asta care ne ataca din toate partile, nu m-am putut abtine sa gust. E foarte greu sa gatesti bine carnea de pui, care are tendinta sa alunece pe o panta fada daca bucatarul nu stie sa arunce la timp condimentele potrivite in tigaie ca sa o transforme intr-un festin, asa cum, din fericire, e cazul la Capricciosa.
Festin este si desertul – numai dulciuri facute in casa, asa ca untul nu e margarina, frisca nu e din tub si blatul e cu multe oua, nu cu praf.
Prin urmare, nu m-am abtinut nici de la tortul cu multa crema si cu zahar ars, nici de la prajitura cu capsune sau tortul cu multa crema de ciocolata. Asa de zemoase si dulci erau capsunele ca pana si Julia Roberts cred ca ar da o fuga pana aici pentru asa ceva.
Ce mai – Capricciosa e un barlog al pacatelor – te uiti la chelnerite – ai ganduri necurate; te uiti la mancare – te gandesti la PSD. Si eu m-am tot uitat in jur, dar n-am vazut nicio urma a vizitelor dese si prelungite ale membrilor PSD. La Capricciosa numai preturile au ramas social-democrate, motiv pentru care e si locul preferat al CTP-ului. Iar Hurezeanu cred ca vine din simpatie pentru CTP dupa emisiune.
Parca-i vad cum stau aici la o pizza sanatoasa, crocanta si discuta: “Auzi, mai Cristiane, pe cine masacram saptamana asta?” “Bai Emile, prea repede l-am facut pe Nastase. Acum despre ce o sa mai vorbim? La ce se mai uita ai nostri?” Emil e elegant si cred ca se opreste la muschiul de vita cu rucola, pate si parmezan, iar CTP-ul o carmeste spre mamaliguta.
Eu unul sigur o sa mai trec pe aici pentru pizza.
peter.imre@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
București, ce bine că ești! Cum arată un city break în Capitală la recomandarea Anei Rubeli? „Aș începe cu zona Cotroceni, apoi Icoanei-Ioanid, aș continua pe străzile din jurul bulevardului Dacia, apoi spre Armenească și Cartierul Evreiesc”
Cristina Roșca, După Afaceri Premium: București, ce bine că ești!
