La restaurant cu Peter Imre: Bolta Rece pe canicula

M-am intors si am remarcat ca au reusit baietii astia sa intreaca lejer performantele din ’96-2000. Atunci am crezut ca CDR-ul a aratat tot ce se poate mai penibil in materie de politica, dar cei de acum au depasit cu mult. Ati observat cum e? Cum zice unul “hais”, alalalt imediat striga “cea!”. Dar timpul care se scurge de la declaratia unuia pana la contradeclaratia celuilalt e egal cu intervalul dintre schimbarea in verde a culorii de la semafor si primul claxon. In fizica cuantica, asta se numeste secunda.
Cred ca nici Marquez cu mintea lui intortocheata si fantezia debordanta nu va fi niciodata in stare sa scrie ceva care sa egaleze realitatea romaneasca a anului 2007. Avem tot: romanta, telenovela, copii care se indragostesc, parinti care se opun, Romeo si Julieta in varianta damboviteana – “Daca te mai vezi cu ala iti iau decapotabila”. Avem Tari la pensionari, Nuti pe plaja in costum roz, senatorul halterofil care salveaza parcul Bordei. Pitoreasca tara!
Venind de la frontiera spre Bucuresti cu masina, m-am mai linistit pentru ca aveam o teama ca mai fac astia vreun metru de autostrada in plus si nu mai stiu cum sa ajung, ca poate ma incurc in vreo bucla care urca pe mareata autostrada. Dar nu – toate gaurile au fost lasate acolo unde erau, ca nu cumva sa ma loveasca vreun atac de panica, pe mine si pe ceilalti soferi care s-au atasat de gropi, de pietre si de drumurile care ne-au facut celebri in lume. Toate sunt deci la locul lor, asa cum le-am lasat. Sperasem ca macar Corina Dragotescu sa-si fi luat cel putin o saptamana de concediu, dar am vazut ca nici asta nu s-a intamplat. Si, desi e vara si vacanta si macar acum ar trebui sa mai scapam de politicieni, problema cu sistemele astea ultra-performante de telecomunicatii este ca indiferent cat de departe pleaca parlamentarii, si de acolo pot spune tampenii pe care pe urma le vezi la televizor. Nici macar in zilele alea cat sunt plecati nu ne bucuram de o pauza, pentru ca dau interviuri prin telefon.
O frantura de Romanie este si restaurantul Bolta Rece, care mi-a adus aminte de un banc pe care l-am mai spus, dar cine nu l-a citit poate o sa-l guste. Soferul pe TIR bate autostrazile Europei si, la un moment dat trage pe dreapta sa faca o pauza. Acolo da peste o practicanta a celei mai vechi meserii din lume si o arvuneste pentru o ora. Dupa care, scoate tacticos din camion un aragaz de voiaj, o craticioara si ceva de-ale gurii si o roaga pe tanara domnisoara: “Pregateste si tu ceva, dar ai grija sa arzi mancarea, sa fie aproape necomestibila”. Dansa se mira, dar, cum fusese deja platita, face asa cum o roaga. Dupa ce reuseste sa faca scrum ce era in cratita, soferul ii spune: “Acum pune mancarea in farfurie si tranteste-mi-o pe masa, dupa care te rog sa ma porcaiesti rau. Nu te zgarci la insulte”. Femeia nu mai rezista si spune: “Da’ de ce vrei sa ma port in halul asta cu tine?” la care camionagiul roman ii zice cu alean: “Mi-e tare dor de casa…”.
Asa si noi la Bolta Rece – ne-am dus ca ne era dor de carciuma romaneasca, asa cum e ea, cu flori de plastic, mese mai mult sau mai putin stabile si muzica din alt film. Dar iti da sentimentul de acasa, cu bune si cu rele.
Terasa de la Bolta Rece este de fapt un fel de Shorley in aer liber – adica un kitsch agreabil, artistic chiar daca ma gandesc mai bine. Va mai amintiti vremurile bune de la Shorley? Era perioada de inceput a acestei guvernari, cand puteam merge la Shorley sa mancam o ciorba fara sa fim grupuri de interese… Mai era o speranta atunci. La Bolta Rece e o terasa cu mult lemn, cu mese usor inclinate si cu o exuberanta de flori din plastic viu colorate. Pe seceta asta, cand totul se ofileste, numai florile de la Bolta Rece si parlamentarii inverzesc – ultimii pe malul unor mari straine. Fratilor, unde ne e patriotismul? Nu e bine sa te manance gandacii la Eforie si algele la Costinesti? Asta in cazul in care reusesti sa ajungi pana acolo. Daca incerci sa ajungi pe litoralul nostru pe mare, dai de braconierii turci, iar pe uscat e o aventura epocala. Soferul roman trebuie sa evite capcanele de tancuri plasate strategic pe fiecare drum. Cat despre autostrada, e Gameboy: cand nu trece caruta, baga de pe margine fum. Alternativ, sare militianul in mijlocul drumului, asta daca miristea nu se aprinde la timp. Sau motociclistul iscusit se arunca pe burta.
Daca toate acestea vor fi fost invinse de indemanarea soferului care din motive clar masochiste se incapataneaza sa ajunga la marea romaneasca, mai are o proba de trecut: trebuie sa reuseasca sa n-o asasineze nici pe nevasta, nici pe soacra pentru comentariile malitioase la adresa stilului sau de conducere, si nici pe copilul urlator care vrea cu tot dinadinsul inghetata cu salmonella.
In acest caz, premiul cel mare nu e departe – omul se poate refugia in caldura unei camere de hotel unde aerul conditionat se activeaza prin deschiderea ferestrei si unde singurele vietati perene sunt gandacii. Si ce daca asternuturile au fost folosite?! Au fost schimbate intre camere, de la 207 la 312!
Dupa o buna si igienica odihna, a doua zi se poate tavali pe malul marii, unde aroma senzuala a algelor in putrefactie il ameteste instantaneu de tre sa cumpere numai o bere ca sa cada lat in cap. Macar mai economiseste niste bani. Si astfel, ametit fiind, nici nu face infarct cand salvamarii ii scot plodul pe jumatate mort din apa. Bine macar ca nu l-a calcat jet-skiul.
Dupa episodul “miriste pe autostrada” am inteles ca sotul doamnei Vlasov a fost nemultumit de prestatia militienilor si i-a gonit pe drumurile patriei. Vreau sa-i transmit pe aceasta cale ca initiativa domniei sale a avut un mare efect. Din zece in zece kilometri, pe drumul dintre Odorhei si Bucuresti dormea cate un echipaj de militie.
Dar sa revenim la ale noastre, la Bolta Rece. Sigur, dupa un resataurant instelat, s-ar putea numi mai degraba Dusul Rece decat Bolta Rece, dar avand in vedere arsita ucigasa, e de fapt un compliment. Trebuie sa recunosc ca personalul e foarte amabil si saritor. N-au ei, saracii, vina ca patronul a tinut cu tot dinadinsul sa umple locul cu flori de plastic. Ce-i drept e o diferenta intre ficusul de plastic si rododendronul de plastic, pentru ca primul n-are miros, iar al doilea emana o aroma uluitoare de cauciuc incins.
Locul serveste bucatarie romaneasca (mi-as dori sa indrazneasca cineva sa defineasca ce anume inseamna asta). Eu am retinut doar ca au mici buni de la Mircea Macelarul.
Ciorbele cred ca au fost facute demult sau, dimpotriva, n-a apucat bucatarul sa le termine, pentru ca in mod clar le lipseste ceva.
Cum ar fi gustul, in cazul corbei mele de fasole, la care macar pot spune ca ardeiul iute a fost foarte iute. Iar in cazul ciorbei de pui a la grec as spune ca lipsesc legumele pentru ca oricat de mult am cautat, n-am dat decat peste niste bucatele singuratice de carne de pui.
Tot ciorba a la grec avea smantana “branzita”, in firimituri mici, iar daca o lasai destul de mult pe masa vedeai ca e si taiata, pentru ca dupa vreo doua minute iesea la suprafata si stratul de ulei.
Cred ca bucatarului ori nu-i place sa faca ciorba, ori a lipsit de la lectia asta la scoala.
Dar cu siguranta a fost prezent la cursul despre saramura, pentru ca la Bolta Rece am mancat una dintre cele mai bune saramuri din crap romanesc, fara pic de grasime, cu carne alba excelenta, cu un sos usor picant si o mamaliguta tapana.
Bun si snitelul de pui cu parmezan si piersici, foarte crocant, intr-un strat gros de pesmet, cu un sos alb aromat. Iar cotletul de porc e fraged si merge bine cu sosul rosu cu legume.
Restaurantul asta chiar ca e ca la mama acasa: cand nimereste ingredientele, iese o minune de mancare. Cand nu-i iese, asta este – poate o fi mai buna data viitoare. Dar mancarea de la Bolta Rece m-a ajutat sa scap de fitele culinare pe care le aveam in cap si sa revin cu picioarele pe pamant. Inainte eram ca Boc pe scaunul de presedinte – adica imi balabaneam picioarele prin aer, dar acum am revenit pe pamant.
Si asa trecu un pranz linistit intr-o dupa-amiaza torida, in prezenta chelneritei materne. E placut sa fii acasa, in toata nebunia asta. Aici stii si raul, si ramul si nepasarea. Totul e al nostru.
Buna si piersica taiata in doua, facuta pane si umpluta la mijloc cu o crema de ciocolata cu nuci, intr-un sos de vanilie foarte gustos.
Ca si bucatelele de mere pane, cu inghetata de vanilie cu nuci si cu frisca adevarata, nu oroarea aia de la tub.
Locul a fost ca guvernarea Tariceanu – a inceput prost, dar pe parcurs s-a imbunatatit situatia. Adevarul e ca si bucatarul are dreptate – dupa ce gusti din ciorba lui, orice altceva ti se pare foarte bun.
Restaurantul primeste de la mine 3 Imrisori, ca de Imre inca nu s-au calificat. Dar sunt ai nostri, si mai fac si o saramura excelenta, asa ca vi-i recomand.