La restaurant cu Peter Imre: Atmosfera selecta la Select

Politicienii astia ai nostri au pus-o de un show de Halloween, din cate-mi dau seama: referendumul si uninominalul. Pacat ca tot spectacolul asta morbid e pe cheltuiala romanilor. Si asa isi permit politicienii
sa topaie ca strigoii din morminte urland “uniiii, uninominal! Sa speriem poporul!”
Mi se pare interesant ca o gasca de asa-numiti “alesi” in diferite functii (chiar nu are nicio importanta pozitia) folosesc oamenii ca poligon de incercare si teren de lupta pentru toate bezmeticismele. Niciunul nu are nici cea mai mica notiune despre ce e sau nu e bine pentru oameni. Nici macar unul. Nici nu-i intereseaza.
Sunt convins ca nimeni nu intelege nimic din toata povestea cu uninominalul, dar asta nu-i impiedica sa se certe, asa ca unul face referendum, iar celalalt asuma. Dar intr-un singur lucru nu cred si nici nu mai vreau sa se intample vreodata: aparitia lui Robin Hood, a lui El Lider Maximo, care lupta impotriva intregului sistem si care isi salveaza poporul de la ciuma politica. Secolul 21 este despre sisteme, despre consens, nu despre minti luminate care salveaza lumea. A apus epoca lui Bruce Willis care nu se putea abtine sa salveze tot ce misca, fie ca avea sau nu de la ce sa-i salveze. Sincer, pe mine ma sperie cand cineva e singur si in mod constant trebuie sa evoce poporul abstract ca argument suprem. Poporul roman nu mai e poporul roman – e intelectualul mai mult sau mai putin bogat, afaceristul mai mult sau mai putin cinstit, functionarul public, oengistul. Fiecare cu specificul lui. Plus ca nimeni nu mai vrea sa fie salvat.
Am tinut sa va spun toate astea pentru ca m-am enervat vazand toate povestile cu cine voteaza, cine referendeaza. Iritat eram deja pentru ca m-a prins si pe mine raceala asta de toamna – eu si cu toti copiii am facut viroza. Asa ca, infierbantat de nervi si de febra, m-am gandit ca cel mai bun remediu ar fi o ciorba fierbinte de gaina, ca sa-mi alunge nervii si microbii.
Si dupa ce am ratacit prin oras vreo ora in cautarea unui loc in care sa fiu sigur ca primesc o ciorba buna, am ajuns la batranul si elegantul restaurant Select. In eventualitatea improbabila in care mai exista cineva care sa nu stie unde este locul, precizez ca Select este situat chiar langa doua case de spioni (casa lui Pacepa si MAE), intr-o zona eleganta, dar care si-a pierdut demnitatea interbelica si a ramas cu semi-misterul nomenclaturii. Numai Gigi si partidul ce mai au sedii pe aici.
Dar nici Gigi, nici partidul nu pot stirbi cu nimic aura selecta a restaurantului Select. Probabil ca, la inceput, restaurantul a fost facut, asa, pentru un fel de noua nomenclatura.
La Select, pe langa vechea si noua structura de partid si de stat, isi va face veacul si colega, pe care a fascinat-o imediat faptul ca meniul include un capitol intreg dedicat ciupercilor, in diverse ipostaze si combinatii: prajite, fripte, trase in frigare, pane, cu verdeata, cu branza etc. Tot la antreu, creierul pane e facut exact ca la carte, o rara delicatesa. Aici fac si creier macelaresc, o papara cu ceapa, excelenta. Pacat ca nu va pot spune ceva mai destept despre creierul asta, decat ca a fost bun. Foarte bun.
Ciorba de pui ? la grec e si ea delicioasa, mai ales pentru ca in loc de eternul si fadul piept de pui, oamenii au avut curajul sa foloseasca pulpe dezosate, a caror carne zemoasa face toti banii. E o pulpa de pui sanatos, crescut in ograda, bine hranit. Carnea plus legumele fierte si orezul inoata intr-o zeama excelenta. E o ciorba regateana, bine acrita cu bors si apoi amestecata cu multa smantana. Cred ca asta e visul oricarui barbat, ca femeia lui sa faca asa ceva acasa, nu ce a facut Cecilia. La urma urmei, e si usor sa o intinzi la Beau Rivage in Geneva cu miliardarul de serviciu.
Pentru bucuresteni, usor e sa se suie in masina si sa traga o fuga la Select, un loc elegant, dar nu elitist si deloc snob. Sala de mese, mare, luminoasa, aerisita, se afla la primul etaj, iar atmosfera placuta e accentuata de notele de pian care picura dintr-un colt.
Serviciile au fost fara cusur, sub forma unei chelnerite mamoase si amabile, care ne-a facut sugestii, ne-a soptit ce e mai bun si proaspat si a garantat ca bucatarul poate sa mai schimbe cate ceva prin retete, daca tinem neaparat la un ingredient sau altul. O bomboana de femeie, chelnerita noastra, ca o matusa grijulie, preocupata sa ne rasfete si sa nu ne lipseasca nimic.
Bine ca e restaurantul asta bland si chelnerita buna, ca altfel, in starea febrila si iritata in care ma aflam, as fi fost in stare sa merg sa protestez in fata vreunui palat. Si, daca tot am readus vorba, vreau sa va spun: votul uninominal nu va rezolva absolut nimic, pentru ca oamenii tot aia sunt. Poate ceva mai frezati si mai aranjati, pentru ca trebuie sa faca poze si materiale promotionale, dar asta nu inseamna ca o sa apara vreo diferenta.
Revenind la Select, e un loc incredibil de agreabil, in stil vechi, gen anii ’70, cand Bucurestiul inca se respecta. E discret, dar placut demodat. Totul parca pastreaza un usor aer din filmele lui Sergiu Nicolaescu. Sau chiar din romanele Rodicai Ojog-Brasoveanu, in care fostulestii” se mai amesteca, din cand in cand, cu nomenclaturistii de vaza. Este un fel de lux in interpretarea candida a acelor ani. Pana si lumea e parca teleportata din aceeasi perioada, pentru ca aici vin functionarii de la Directia Tarile de Est din MAE si de la celelalte institutii de spionaj de prin zona. Sigur, azi nu trebuie sa-ti mai fie frica aici ca scrumierele sunt Philips.
Desi, cine stie, ca acum cu noua moda, orice loc public trebuie filmat din buton. Asa ca, poate, chelnerita dragalasa si pieptoasa n-o fi fost adevarata ci silicon cu cipuri, ca sa poata filma sa te prinda cu caltabosul. Cred ca in locurile publice e acum obligatoriu sa-i filmeze pe toti si totul sa fie raportat comandantului suprem care sa ia deciziile necesare. Eu am luat decizia de a manca o saramura de crap la felul principal si bine am facut, pentru ca a fost nemaipomenita. O carne extrem de frageda, picanta atat cat trebuie, alaturi de o mamaliguta galbena si ferma. Crapul era asa de proaspat, incat probabil ca la pranz inca ii povestea crapitei unde o sa o duca seara. Nu cred ca isi inchipuia el ca o sa ajunga la restaurantul Select si nu sub forma de saramura, dar toti mai gresim. Dimineata credem ca suntem in rai, iar seara ne dam seama ca de fapt suntem pe drumul pavat cu intentii bune. Salaul Meuniere era mai mult ca sigur un peste intreg – nu stiu cum au reusit sa-l inghesuie pe tot in pesmet, dar tare bun a mai fost, presarat cu capere si servit cu cartofiori si morcovi fierti, imbibati cu unt.
Special e in restaurantul asta ficatul de gasca. De ce? Pentru ca e facut romaneste. Taraneste. Simplu. Tras la tigaie pana se rumeneste frumos, fara farafastacuri precum amaretto sau gem de afine. Gasca romaneasca in ulei romanesc in tigaie romaneasca. Asa ca pentru noi, taranii, ca si noi avem dreptul la ficat de gasca. Sau ma rog, oamenii mai simpli ce suntem. O lingura buna de cartofi piure cu unt si smantana, gogonele facute in casa – rosii verzi (ce dementa, asta suna ca politicianul cinstit) acre. Si, partea mea preferata – am intins coltul de paine in zeama de la ficat amestecata cu uleiul din tigaie. Sa mananci ficat de gasca la tigaie cu piure si cu muraturi de casa – asta e viata!
In timp ce mancam, ii tot examinam pe functionarii MAE care se ospatau si ei la Select – oameni educati, trebuie sa recunosc. Maximum 20-25 de ani m-am simtit transportat inapoi uitandu-ma la ei. Nimic nu s-a schimbat – in Externe stim ca e din tata-n fiu. Numai pentru asta si merita sa mergi la Select, sa-i vezi. Aproape ca as fi spus sa vezi o specie pe cale de disparitie, dar stim ca functionarul MAE nu o sa dispara niciodata. Serviciile – nu cele de la restaurant, ci serviciile de urmarire de la spioni si de la externe nu se vor schimba niciodata, indiferent cine e la varf. Secretul supravietuirii si instructiunile se predau pe timp de seara, in intuneric, de la o generatie la alta. Cred ca daca Toma Caragiu ar fi fost la Select in seara asta ar fi strans material pentru 10 scheciuri.
La final, am mancat clatite – ca la bunica, dintr-un aluat sanatos, dar pufos, umplute bine cu gem de afine si cu zahar pudra deasupra, cum era cel de dinainte de ’89. Clatitele au un usor gust de afumat, asa cum s-au prins putin de tigaie, o fractiune de secunda doar, cat sa fie bune. Iar gemul e facut in casa, dupa o reteta din vechile timpuri, cand cele mai bune dulceturi in Romania erau cele de visine, cirese si petale de trandafiri.
Tot ca inainte de ’89 e si parfait-ul de praline, ca cel care se gasea in cofetariile cu pretentii, pentru bucurestenii care se respectau.
Mergeti deci la Select pentru chelnerita materna, pentru ciorba de pui si saramura de crap si pentru atmosfera incremenita in anii ’70.