La restaurant cu Peter Imre: Asia superioara

Dupa cum am mai marturisit, capacitatile mele intelectuale se limiteaza la nivelul de baza, fara complicatii. La urma urmei, ce altceva fac in viata decat sa scriu despre restaurante si sa vand tigari? Fac aceasta introducere ca nu cumva cineva sa ma acuze de intelectualism. Pentru mine, maximum de catharsis imi produce “Tanar si nelinistit”, care imi foloseste toate capacitatile.
Totusi, dupa cum am mentionat deja saptamana trecuta, cat de mult ma fascineaza profunzimea simplitatii, dar si combinatia unor minti stralucite, cum ar fi Liiceanu si Plesu. Oamenii astia doi ar trebui tratati precum manastirile din Moldova, ca o valoare nationala, pentru ca putine tari au doi si in acelasi timp. Daca se da liber la clonari, cu ei doi ar trebui sa inceapa, ca asa poate am avea o sansa pentru secolul urmator. Altfel …. Spatiul liber se va completa de catre fiecare.
Pentru mine, care nu cunosc nici Kant, nici Kierkegaard, varful intelectual a fost “Obscenitatea publica” a lui Plesu. Sigur ca nu m-am repezit sa o citesc pentru ca m-ar fi atras cuvantul “publica” din titlu. In cadrul acestei obscenitati publice, locul de frunte il ocupa descrierea experientelor culinare din Asia ale autorului. Nu cred ca exista o placere intelectuala mai mare decat sa citesti descrierea experientei lui Plesu din Japonia. E de o candoare, de un umor de-ti curg lacrimile de ras, dar te si solidarizezi cu suferintele personajului. Eu sunt convins ca s-a vandut cartea in sute de mii de exemplare si ca a fost inclusa pe lista lecturilor scolare obligatorii, deci e arhicunoscuta. Dar daca totusi cineva nu a citit-o, v-o recomand.
Sper ca apreciati ce introducere ocolitoare si frumoasa am facut pentru restaurantul de astazi, pe numele lui Asia. Afirm cu mare responsabilitate ca, despre mancarea asiatica, eu chiar vorbesc in cunostinta de cauza, pentru ca in momentele mele de acumulare financiara, m-a atras exotismul Asiei – Thailanda, Singapore, Coreea, Bali. Tin minte ca eram foarte tanar si, la Budapesta, s-a deschis un restaurant coreean unde am fost si eu invitat. U-Shil a pus pe masa un bol cu apa si petale de trandafir. Bunul meu simt mi-a spus ca trebuie sa ma conformez etichetei, drept pentru care am baut o gura. Ulterior, mi s-a explicat ca era apa de spalat pe maini.
Atunci am invatat ca e mult mai putin rusinos sa intrebi, decat sa te pomenesti in penibila situatie de a pretinde ca stii ceva despre care tocmai dovedesti ca habar nu ai. Celor tineri, cu multa dragoste le spun ca se poate invata si punand intrebari – nu trebuie sa le stii pe toate.
Cum nici eu nu stiam despre Asia, noul restaurant chinezesc care s-a deschis pe Decebal si despre care pot sa spun, dupa ce l-am vizitat, ca e printre cele mai bune din Bucuresti – poate chiar cel mai bun.
Vorbiram saptamana trecuta despre imbinarea elementelor. La Asia trebuie ca proprietarul e o femeie cu foarte mult bun-gust, pentru ca toate elementele si componentele se armonizeaza perfect.
In primul rand, imi place numele – Asia, pentru ca e simplu si iti spune de la inceput la ce trebuie sa te astepti. In interior, mobilierul e elegant, simplu, cu linii austere si pure, care reflecta valorile asiatice. Scaunele comode au un fel de grilaj pe post de spatar care chiar mi-a amintit de mobilierul de pe taramurile orientale, iar vesela e simpla, alba, cu margini ondulate, de parca ar fi niste scoici mari, iar mancarea ar fi, daca mergem inainte cu aceeasi analogie, perla care asteapta sa fie descoperita. Locul e intesat de plante, de ai impresia ca te afli intr-o sera cu vegetatie luxurianta sau chiar in Singapore. Mult bun-gust, vizibil si la servetele de matase verzuie, cu motive din China superioara din epoca Yangului tarziu.
Dar am incercat sa nu ma entuziasmez, pentru ca in multe locuri am vazut decoratiuni frumoase si pe urma m-a palit catastrofa – adica mancarea. Aici insa mancarea e fabuloasa, asa ca m-am relaxat total.
Daca ar fi sa descriu mancarurile intr-un cuvant, cred ca primul care imi vine in minte este “curatenie” – adica toate preparatele pur si simplu sclipesc, stralucesc, culorile sunt proaspete si nimic nu balteste in ulei, chiar daca sunt prajite sau pane. Totul da senzatia de foarte proaspat, de tocmai pregatit.
Pachetelele de primavara sunt pline cu legume proaspete facute la aburi (muguri de bambus, de pin, fasii de morcovi, urechi de lemn, ciuperci chinezesti), iar aluatul din foetaj e crocant si subtire, nu ca la alte restaurante unde ai impresia ca au bagat legumele intr-o chifla de dinainte de ’89.
Chiftelutele cu susan sunt din carnita frageda si roz, acoperite cu seminte de susan si facute de manutele Suzanei. Carnea e bine prajita in ulei, astfel incat sunt doar crocante, nu si grase – un deliciu, mai ales daca le inmoi intr-un sos picant sau dulce-acrisor. Foarte buni si castraveciorii cu usturoi, iar supa acra-iute e exact asa cum trebuie sa fie dupa toate canoanele chinezesti. E supa mea preferata – cred ca Freud ar fi putut scrie un tratat despre mine, pentru ca intotdeauna ma marcheaza primele experiente. De exemplu, prima data cand am mancat mancare chinezeasca am comandat supa acra-iute si de atunci am ramas blocat pe ea. Azi cu mare iscusinta stiu sa fac diferenta intre o oboseala incropita cu gelatina si minunatia de la restaurantul Asia, unde consistenta supei vine de la fierberea indelungata a legumelor, peste care se adauga bucati de ciuperci chinezesti, zdrente de ou si ardei chilli pisat marunt, care face sa paleasca ultima campanie prezidentiala.
Puiul cu ciuperci se topeste pur si simplu in gura – pentru puiul de la Asia tocmai am inventat o noue expresie: “carne cremoasa”. Pot sa spun ca niciun restaurant din Bucuresti nu face un pui mai moale, mai fraged, mai gustos. Bucatelele de carne sunt de o finete incat mai repede aduc a galuste decat a carne. Sosul brun e numai bun de combinat cu orezul si cred ca in el au fiert ciupercile chinezesti.
Apropo de orez, o sa mai distrug un mit care a prins radacini printre cei care umbla mai rar prin restaurantele asiatice: in Asia si in special in China, orezul se mananca numai la sfarsitul mesei, nu ca garnitura, si foarte rar. De altfel, Asia pare sa fie singurul restaurant care cunoaste aceasta regula.
Am facut o scurta pauza si m-am mai uitat prin meniu – daca atunci cand mentionam bunul-gust al decoratiunilor imi dadeam cu parerea ca patroana trebuie sa fie o femeie, cand m-am uitat mai cu atentie pe lista de bucate, impresia a devenit certitudine. Pentru ca numai o femeie putea sa dedice o pagina intreaga mancarurilor “beauty” care cica ajuta la obtinerea si mentinerea frumusetii obrazului. Eu, din toata povestea asta cu beauty, mi-am luat prepelita trasa la wok. Am ales-o pentru ca era garnisita cu un sos de ginseng si speram ca poate imi imbunatatesc si eu memoria. Dar pe urma am uitat de ce am luat-o si am mancat-o asa, pur si simplu, pentru ca era foarte buna in sosul asta mieros (adica dulce ca mierea), cu tot felul de arome si mirodenii.
Prepelita crocanta m-a facut sa uit de mine, dar ce m-a dat pe spate a fost rata pe plita incinsa. Sunt cativa oameni in tara asta pe care as dori sa-i vad cu posteriorul pe plita incinsa, ca tot veni vorba. Dar rata asta merita sa fie numita rata secolului si ar trebui sa fie standardul oricarui restaurant de exceptie.
Asia e luminos, elegant, superb amenajat si cu mancare de nota 10. Cate lucruri bune face guvernul asta liberal… Pai s-ar fi nascut un astfel de restaurant in timpul celorlalte guvernari? Abia de-a venit un liberal la sefia guvernului si deja se deschid restaurante. Si, cu gustul ratei, simteam si o nuanta de patriotism aparte – uite si in Romania se pot face lucruri din astea chinezesti extraordinare, nu numai in China. Si mai trebuie sa laud si limonada, facuta cu zahar pudra si lamai importate din China, totul trecut prin mixer, de se face o licoare matasoasa si spumoasa. Merge bine cu rata.
Cat despre desert, fiind vorba de un restaurant chinezesc, nu poti alege decat dintre suspectii de serviciu: fructe caramel sau prajite si inghetata prajita. Care sunt foarte bune, pentru cei care apreciaza astfel de dulciuri.
Stiu ca lumea zice ca-s zgarcit – ca n-am facut, ca n-am cumparat etc. Asa este – pana si calificativele mele cu Imre parca le-as da din buzunar, asa tare ma zgarcesc. Si exact asa s-a intamplat si la Asia – cu toata zgarcenia mea, ma pregateam sa le dau 5Imre, cand am observat ca in tot exotismul asta fara cusur (lemn fin, plante, chinezi care se baga in sacose), hop si vinul din podgorie cu numele lui mare. O fi el vin de vin, dar ce cauta aici? Pacat ca e un restaurant asa de elegant si il strica lada alcoolica. Nici nu stiu cum se spune in chinezeste sau thailandezeste la “reclama ca nuca-n perete”. Nu stiu daca intereseaza pe cineva, dar eu tin sa anunt ca oriunde o sa dau peste asa ceva, restaurantul va fi depunctat pentru reclama.
Cum se intampla si cu Asia, care in loc de un 5Imre binemeritat, primeste doar 4Imre. Pacat, pentru ca e vorba de o Asie eleganta, superioara, deosebita. Va recomand deci sa mergeti la Asia pentru o oaza veritabila de orient – daca puneti mana la ochi in timp ce treceti pe langa ladoiul cu vin.
Bd. Decebal nr 12. Rezervari la: 021/327.34.76