La restaurant cu Peter Imre: Antioch sau La Turcul vesel

S-au terminat toate Pastele si s-a terminat si unu Mai decat celalalt. Acum, la mai bine de o saptamana de la eveniment, am reusit sa-mi curat mesageria de toata lumina primita. Ce ti-e si cu tehnologia asta! Cum om fi luat noi lumina inainte de telefonia mobila?! Eu stiu sigur ca daca pe vremea lui Iisus ar fi existat mobile, El, Fiul Omului, ar fi interzis trimiterea de lumina pe SMS-uri. Ati observat de cata creativitate da dovada poporul roman in materie de kitsch sentimentalo-poetic? E mult mai prolifica decat capacitatea noastra de tanguiala, care, dupa cum bine se stie, e impresionanta. Citeam si ma minunam: sa ma lumineze cozonacul, sa iasa lumina din oua dupa care sa-mi intre in suflet etc. Au distribuit romanii mai multa lumina decat Electrica zilele astea. Iar companiile de telefonie mobila au facut mai multi bani decat la Craciun, probabil.
Dupa ce au demonstrat ca sunt crestini constiinciosi si moderni, romanii si-au revenit la normal, adica au efectuat reversul exodului si au sufocat total Valea Prahovei, deasupra careia cred ca in sfanta zi de duminica s-a abatut un potop de injuraturi.
Cu toate astea, eu sunt tare fericit ca am reusit sa ajung inapoi in tarisoara, pentru ca m-am simtit foarte strain printre europenii austrieci. Si as vrea sa ma simt si in continuare strain de tot ceea ce e austriac, fie ca e autoritate, vama sau benzinar, fie ca e vreun receptioner de hotel. Cat despre modelul cultural tata-fiica si inmultirea extrem de selectiva, eu fiind mai conservator de felul meu, cred cu tarie in raportul care exclude rudele de sange. Probabil ca austriecii astia sunt foarte familisti – le place asa de mult familia lor incat nu concep sa se amestece cu altii. Cred ca si mustaciosul mic a fost rezultatul unei imperecheri in sanul familiei.
Prin urmare, locusorul asta al nostru e chiar preferabil, cu toate neajunsurile lui. Mai bine isteriile noastre balcanico-orientale de Marea Neagra decat monstruozitati ca la Amstetten. In comparatie cu ce s-a intamplat acolo, stirile de la ora 5 au trecut deja la capitolul divertisment lejer pentru gradinite.
Cat despre pistele lor de schi frumoase si valsul vienez, cred ca trebuie sa se mai nasca vreo 3 Strauss si sa se mai formeze vreo 3 super munti ca sa se mai spele Austria de rusinea asta. Nici cele mai barbare triburi din junglele necalcate de omul civilizat nu ar putea sa-si inchipuie ororile petrecute in mijlocul marii culturi europene.
E bine acasa! Mi-au lipsit blocurile gri, gropile din asfalt, tanguiala noastra vesnica. Dar e totusi o tanguiala vesela. Nimic nu-i bun, dar, cu toate astea, reusim sa ne mai si bucuram: mai un gratar pe malul drumului, mai doua tone de gunoaie tot pe amarata asta de Valea Prahovei, mai o saptamana-doua de vacanta.
Acum, in schimb, e nasol pentru ca trebuie sa bagam munca pana pe la inceputul lui iunie, cand vin concediile. Nu mai exista nicio scuza: nu tu post, nu tu Paste, nu tu ziua muncii…Astea sunt cele mai dificile perioade: de aici pana la vacanta de vara si apoi din septembrie pana la Craciun.
Mie insa asa de mult imi place orientalismul nostru ca m-am si repezit la un restaurant turcesc, ca din astea italienesti-frantuzesti-mediteraneene-fusion mi-a ajuns. La romanesti n-am indraznit: cum poporul a devastat totul saptamana trecuta, probabil ca n-a mai ramas decat vreo sarmaluta sleita prin vreo cratita uitata.
Antioch, restaurantul asta turcesc, e un loc simpatic, o constructie noua pe Dacia, chiar langa Newton. E foarte luminos, foarte aerisit, cu spatii ample, in care te simti confortabil. E modern, dar sigur ca inteleg si impulsul cultural care l-a indemnat pe patron sa puna fresca din baia turceasca alaturi de ditamai plasma si de luminitele de discoteca de pe pardoseala. E un restaurant turcesc unde se poate dansa – Turkish dancing restaurant, cum ar spune probabil omul, care, din cate am vazut, nu prea vorbeste romaneste.
Nu ca ar fi vreo problema, ca doar toti suntem acum cetatenii lumii, nu ai unui stat anume. Pacat ca in toata discoteca nu se vedea picior de dansatoare din buric din harem.
Dar am vazut altceva – intr-un colt se afla o cascada mititica ce susura linistitor, iluminata intr-un verde psihedelic de plastic, probabil pentru a complementa efectul disco dat de parchet. Pe tavan, o plafoniera ca o explozie de stelute romantice, care, ce-i drept, nu prea se asorta cu lampasul de pe perete. Si tot intr-o dulce cacofonie de design, la intrare vezi imediat falsul semineu de caramida falsa in care arde vesel un foc fals.
Stilul nu e tocmai unitar – e unitate prin diversitate, intocmai ca si Romania. Sectiunea transversala a societatii romanesti se regaseste la Antioch, ca si la Nicoresti.
Acum, ramane intrebarea noastra caragialesca: “Eu cu cine votez?” Trebuie sa recunosc ca ar fi imporiva principiilor mele sa fiu impartial si corect. Trebuie sa tin cu cineva nu pentru ca omul ar merita sa fie ales, ci pentru ca imi place mie, intr-un mod foarte subiectiv. Daca as fi obiectiv, automat m-as descalifica din statistica nationala si nu pot sa nu apartin; vreau si eu sa fac parte, vreau ca trasaturile neamului sa se regaseasca si in mine. Asa ca tin cu El. Si vreau ca El sa fie primar. Apropo de politica, eu va spun de ce-mi place Tariceanu – pentru ca e un politician care nu vrea sa placa. De asta imi place si asta care vreau sa castige la Primarie – nu isi propune sa fie placut de popor, ci vrea sa ia decizii, e dur, e bun. As vrea sa se inteleaga o data ca, numai pentru ca cineva striga (mai) tare, nu inseamna si ca are dreptate. Si incep sa am greata de acei politicieni care cu orice pret doresc dragostea poporului. Nu asta e treaba unui adevarat om politic.
Si, ca de obicei, mai vreau si sa mananc bine, prin urmare m-am bucurat de humusul cu ulei de masline si patrunjel din belsug, de crema de iaurt cu menta si usturoi, de branza grasa cu rosii si castraveti si de pasta de ardei iute cu nuca. Bune antreurile astea, ca si ciorba de linte pe care v-o recomand.
Singura problema a fost ca, desi eram singuri-singurei prin tot restaurantul, a durat destul de mult pana sa ne aduca farafastacurile astea. Probabil ca o sa intre in situatie de criza daca se intampla sa aiba de hranit doua mese in acelasi timp.
Dupa antreu au reusit totusi sa se grabeasca putin si au adus destul de repede vita cu legume (rosii, ardei gras, morcovi). Problema e ca nu a fost mancabila – carne foarte tare, fara gust, ca si cum ar fi ales cea mai batraioara vacuta, care mai avea putin si se savarsea din viata pe considerente cat se poate de naturale.
Sunt eu amabil si dragut cu biata vaca, dar mancarea chiar nu s-a putut consuma, asa ca incepusem sa ma gandesc ca ar fi fost un restaurant mai potrivit pentru camionagii, numai ca au gresit locatia si preturile. Probabil ca pregatisera carnea la imitatia de foc din imitatia de semineu. Din fericire, situatia s-a mai inseninat odata cu aparitia puiului – pulpe dezosate bine fripte la gratar, foarte zemoase si pline de savoare, servite cu un mormanel de orez. E un pui care a scapat de Paste si a fost sacrificat numai dupa ce s-au terminat evenimentele pascale.
Ceva mai relaxat, m-am gandit ca, de fapt, Antioch aspira sa ajunga la acelasi nivel cu Sorley, dar nu cred ca are sanse. Sorley e totusi o institutie – iti trebuie mult timp si dedicatie sa ajungi la un asemenea nivel de kitsch autentic.
Nu stiu cat de autentic a fost cataiful insa, spre deosebire de vita cu legume, a fost comestibil, chiar daca o tara cam uscat. Dar, decat sa stai acsa si sa o lasi pe soacra sa gateasca, dupa care sa mai si faci o fata de parca ti-ar placea, mai bine vii aici ca macar poti sa le spui ca nu e bun.
Antioch primeste 2Imre pentru ca mi-au placut puiul si cascada. Dar o sa inchei pe o nota politica, pentru ca tot suntem in plina campanie. La un moment dat, mentionam creativitatea poporului roman.
Cred ca nicaieri nu se manifesta ea mai plenar decat in timpul campaniilor electorale, sub forma de slogan. Acum vreo patru ani, o doamna, respectabila de altfel, isi dorea sa devina primarita la sectorul 2 si a fost convinsa de stafful ei de experti ca propozitia cea mai de impact pentru a convinge electoratul ar fi: “Prima la doi”. Asta a fost in 2004, iar eu am crezut pana acum ca acest slogan nu poate fi batut. Iaca au venit urmatoarele alegeri si prima la doi a fost stearsa cu buretele de (dupa parerea mea) castigatoarea marelui premiu al sloganelor electorale. E vorba tot de o doamna, care doreste sa devina primarita si pentru asta spune: “Incearca cu o femeie”. Mi se pare genial. In loc de ce??? Trebuie sa recunosc ca pana acum niciodata nu am incercat altfel. Poate e doar prostia si conservatorismul meu. Inchei cu un slogan de-a dreptul cuminte in comparatie cu anterioarele, al unui domn care se vede primar si care candideaza sub motto-ul: “Suparat pe primarie”.
Eu nu sunt suparat pe restaurantul kitsch turcesc. E cel putin la fel de amuzant ca si campaniile electorale romanesti.