La restaurant cu Peter Imre: Allegro de Ramada

Sunt foarte fericit ca am reusit sa pierd cateva kilograme in ultimele zile, printr-o dieta pe care nu o recomand nimanui, pentru ca e mult mai dureroasa chiar si decat ceea ce se intampla in viata politica de azi. In paranteza fie spus, pentru o femeie e mult mai simplu sa piarda cateva kilograme in plus – nu are decat sa se descotoroseasca de sot.

Referitor la situatia din pretinsul nostru stabiliment politic, e drept ca pe noi ne afecteaza si ne streseaza, dar am fost la Geneva saptamana trecuta, iar elvetienii nu pareau deloc preocupati de al nostru “Parlament tango”. Asa ca m-am hotarat sa ma relaxez si eu. Si, daca tot am slabit, o sa ma apuc sa mananc ca sa pun kilogramele la loc. Altfel o sa creada lumea ca am slabit de suparare ca l-au suspendat, iar eu n-as vrea sa se creada asta. Asa ca trebuie sa ma ingras din nou, avand in vedere actualul context politic. E o minune si treaba asta cu viata politica romaneasca. Eu mi-am dat seama ca cel mai bun lucru este sa scriu despre mancare, natura, femei/barbati/capre (cine cu ce prefera), pentru ca astea sunt subiecte frumoase, pe cand toata povestea asta politica mie mi se pare murdara.
Le multumesc, insa, tuturor politicienilor, pentru ca mi-au legitimizat dorinta de a nu face parte din popor. Eu vreau sa fiu eu – cu placerile mele, doleantele mele, femeia mea. N-as vrea sa se interpreteze, dar chiar am ajuns la concluzia ca si singur pot sa reprezint ceva. Nu trebuie sa fac parte dintr-o masa ca sa am o voce si o identitate. Asta a fost marea mea iluminare. Am fost electrificat, adica m-am luminat la ochi, strabatut de curent electric, si acum stiu ca sunt eu singur, fara sa trebuiasca sa apartin nici de nevotati, nici de nevorbiti, nici de neconfirmati. Vreau sa ma reprezint pe mine insumi cu bunele si relele mele. Nu vi se pare un lucru senzational? Mi-am dat seama ca vreau sa fiu eu insumi si pentru ca toate partidele astea definesc in felul urmator individualitatea – o masa de un milion de oameni impartita la un milion. Asta vad partidele in poporul pe care “il iubim”. In mod cert, oamenii astia sunt mult mai inteligenti ca mine, pentru ca au capacitatea de a iubi abstract.
Revenind la individualitatea pe care vreau sa mi-o recapat, nu o sa ma duc prin vreo carciuma populista garadenordista sau drumultaberana in care sa intru in contact cu poporul si sa ma integrez in neamul nostru. Eu o sa fac opinie separata si o sa merg in locuri cu mancare buna si atmosfera selecta, ca sa ma simt bine.
Demult am vrut sa scriu despre restaurantele din cadrul hotelurilor – o categorie aparte, majoritatea industriale, cu produse mediocre si bucatari asijderea, cu unele exceptii. Eu am nimerit peste unul de exceptie, pentru ca prost sunt destul, in consecinta am noroc cu carul. E vorba despre Allegro de la Ramada.
Recunosc ca, desi stau prin zona, nu prea stiam de acest hotel Ramada, asa ca mare mi-a fost surpriza cand am descoperit un restaurant de o eleganta aparte – lemn care imbraca peretii, piele multa, mobila sobra dar foarte frumoasa. Aduce cu un club select englezesc, unde membrii sunt de vreo doua veacuri din aceleasi familii.
Restaurantul e bine separat de restul hotelului. Daca si tot hotelul e ca Allegro, m-as muta aici. Dupa faza asta, probabil ca nevasta-mea o sa ma trimita iar sa dorm in curte. Ce nu stiu femeile insa e ca noua ne place sa dormim in curte, pentru ca e ca la camping si ne aminteste de aventurile din tinerete.
Eleganta ca eleganta, dar pentru mine strategia de izolare de popor a inceput sa aiba din ce in ce mai mult sens atunci cand a sosit primul fel de mancare – intr-o farfurie superba care singura intra la capitolul opere de arta si semana, la forma, cu o mandra corabie, se odihnea o minunata supa de gaina cu galuste. Asa o perfectiune nu poate sa faca decat cineva din Ardeal care a avut gaini in curte, a fiert oratania intr-o oala mare de nu mai trebuie taiata carnea pentru ca se desprinde singura de pe oase si a facut si niste galuste aurii din gris proaspat. Supa fierbinte e acoperita de firicele de patrunjel proaspat, asa verde si imbietor ca de data asta n-am mai protestat si am mancat tot. Daca nu sunt atent, o sa-nceapa sa-mi placa si patrunjelul. Atata vreme cat se poate manca asa supa de gaina in Bucuresti, poate sa-i suspende pe toti si sa dizolve si parlamentul si presedintia, pentru ca noi tot o sa traim bine, mancand lucruri extraordinare.
E un restaurant intr-adevar impresionant. E drept ca in marile capitale europene, hotelurile de lux au restaurante remarcabile, dar pana acum nu a fost cazul si in Romania. E clar ca proprietarii de la Allegro au adunat ce e mai bun prin Bucuresti in materie de chelneri si bucatari. Chelnerii sunt profesionisti, meseriasi, care nu au venit nici de la Buhusi, nici de pe vreun vapor de croaziera nescufundat.
Carpaccio a fost si el impecabil – rotocoale subtirele de carne de vita rosie, nu roz, sanatoasa si gustoasa, combinata cu parmezan si ulei de masline. Tot fara cusur si foie gras – pur si simplu o crema consistenta, care se intinde perfect pe feliutele de paine prajita.
Pe mine supa m-a infierbantat de puteam sa fiu sunat. As putea chiar sa spun ca am transpirat ca presedintele in Piata Constitutiei. Partea buna e si ca, in timpul degustarii acestei supe delicioase, nu mi-a crescut incrancenarea. Dimpotriva – am devenit senin, bun.
Si asa, atmosfera asta de pian, de jazz parca te transpune intr-o alta lume. Sau poate ca de fapt asta e Bucurestiul si nu cel pe care il vad eu la TV, umflat cu motopompa de niste televizoristi insetati de senzational cu orice pret. De altfel, mi se pare foarte sugestiv faptul ca cea mai mare audienta in Romania o are un post care se ocupa cel mai putin de politica.
Oamenii sunt interesati de o viata normala, nu de cine ce scaun a mai aruncat in capul carui parlamentar. Si asa si trebuie. La urma urmei, si americanii, si francezii si englezii au pareri despre politicieni, antipatii si simpatii, dar in fiecare zi isi vad de ale lor, de SRL-uri ca sa vanda suruburi, sa cumpere lana, sa creasca economia.
Singurul lucru care mie imi displace profund este ca se doreste a ne antrena in acest spectacol. Domne, si la teatru ma duc la piesa la care vreau eu si, daca nu-mi place spectacolul, pot sa plec de la inceput fara sa-mi spuna nimeni nimic. Avalansa asta de informatii la televizor, de stiri, de reviste si ziare e infioratoare si trebuie sa fii de o abilitate extraordinara ca sa poti ocoli toate chestiile astea fara sa fii tarat in vartej. E ca si cu revistele pornografice pe care le vezi la tot pasul pe standuri si care, chiar si fara voie, iti trezesc curiozitatea.
Mai bine lasati-i sa se bata si sa se insulte intre ei, pentru ca o masa la Ramada este mult mai sanatoasa decat un spectacol penibil, chiar si pe gratis.
Ce mi-a mai placut la hotel e faptul ca ofera si cate un pahar de sampanie buna, pentru amatori si cunoscatori. Nevasta-mea e mare admiratoare de sampanie fina, asa ca am de gand sa o aduc aici, ca poate ma iarta pentru remarca de mai devreme. In plus, desi eu las in seama altora treaba cu alcoolul, nu am putut sa nu remarc ca tot la Ramada, in dreptul fiecarui fel de mancare, exista si cate o recomandare de vin, ceea ce mi s-a parut foarte nimerit. E pe undeva la mijloc intre a fi de capul tau si a asculta sugestiile unui sommelier super elegant.
Cat despre felul doi, am mancat un ardei umplut de casa excelent, cu carne proaspat tocata, cu orez, cimbru si putina boia, indesate intr-un ardei gogonat si proaspat, pierdut pe sub stratul de smantana cremoasa, adusa de chelner intr-o “smantaniera”. E un deliciu, ca pe vremea bunicilor mei.
Ficatul de rata e parca intins si nivelat cu o spatula de e asa uniform si neted, fin ca matasea, cu un gust completat perfect de sosul de afine.
Cu asa un restaurant, asa mancare si asa chelneri parca nici nu-mi mai vine sa ma duc in Piata Universitattii sa apar democratia. O apar de aici si combat cu furculita. Iar saptamana viitoare o sa ma duc la un alt restaurant bun, ca sa o apar si de acolo. L-am rugat pe prietenul meu Cezar sa ma reprezinte si pe mine in Piata Universitatii. Eu in acest timp voi sta la masa si il voi reprezenta pe el in fata unei fripturi. Credeti ca e fair asa?
La desert m-am mai dezumflat o tara, pentru ca, dupa deliciile de mai sus, nu m-au impresionat prea tare nici profiterolul, nici prajitura cu mandarine si nici tarta cu mere. Le acord 4Imre si, cum gust un desert mai onorabil, promit sa upgradez la 5Imre.