La restaurant cu Peter Imre: Acasa la Enache
Saptamåna trecuta spuneam ca, daca nu suntem atenti, o sa intram in normalitate. Ei bine, am fost foarte atenti, probabil pentru ca nu dorim nci in ruptul capului sa ni se intåmple asa ceva. Cu greu se poate numi normala o tara unde procurorii se comporta asa cum am vazut la televizor saptamåna trecuta, in cazul lui Dinu Patriciu
Saptamåna trecuta spuneam ca, daca nu suntem atenti, o sa intram in normalitate. Ei bine, am fost foarte atenti, probabil pentru ca nu dorim nci in ruptul capului sa ni se intåmple asa ceva.
Cu greu se poate numi normala o tara unde procurorii se comporta asa cum am vazut la televizor saptam̴na trecuta, in cazul lui Dinu Patriciu. Stiu despre caz at̴t c̴t stiti si dumneavoastra Рadica ce vad la stiri. Si daca 10% e adevarat din ceea ce spune omul, iar o reptila de spion ratat ca Talpes poate sa se joace in functie de cheful, dar mai ales de interesele sale, atunci dau imediat dreptate celor 49% din tineri care vor sa emigreze. Stiti ca sunt trei categorii de oameni care traiesc din banii altora: copiii, hotii si politicienii. Iar talpasul nostru in mod cert nu face parte din prima categorie. Diferenta imensa intre el si Dinu Patriciu este ca acesta din urma chiar munceste pentru banii lui.
Eu am stat de vorba de vreo doua ori cu Dinu Patriciu, la niste evenimente, si tot ce am vazut a fost un om de bun-simt. Pe bune, daca e vinovat, arestati-l, iar daca nu Рachitati-l. Dar a-l tine o zi si o noapte printre sobolani (de tot felul) n-are nimic de-a face cu Europa. Iar daca modelul de urmat pentru unii ram̴ne Moscova sau Novosibirsk, eu totusi m-as indrepta catre Bruxelles. Sunt convins ca toti oamenii din tara asta imi dau dreptate Рimpotriva ar putea fi doar securistii de joasa speta pentru care teroarea si controlul asupra mintii oamenilor sunt singura modalitate de a conduce.
Imi pare tare rau ca, in loc de o introducere gurmanda, v-am oferit parerile mele indignate, dar nu tin minte ca din excrementele publice ale ultimilor 15 ani, ceva sa ma fi revoltat mai tare decåt asta. Revenind la måncare si lucruri gustoase, saptamåna asta am vrut sa manånc romåneste, ca sa imi amintesc unul dintre motivele pentru care mai stau in tara asta si sa nu uit ca mai exista si lucruri bune in Romånia. Asa am ajuns la Casa Enache, un restaurant tocmai bun pentru un prånz gustos.
Enache asta stie sa-si utilizeze spatiul: o fosta casa batrÃ¥neasca a fost putin coafata, i s-au facut cÃ¥teva operatii estetice si s-a transformat intr-un restaurant cÃ¥t se poate de primitor. Cum intri e “sectiunea” casual, de prÃ¥nz, la mijloc e barul, iar in spate e aranjat mai intim, pentru cei care au anumite discutii de purtat.
Cred ca proprietarul e un vizionar, pentru ca si-a proptit restaurantul fix in buricul unei zone care geme de birouri, magazine si saloane de frumusete, astfel ca atrage tot ce misca: frizerite, coafeze, v̴nzatoare de mobila. Nu cumva sa ma intelegeti gresit: sunt meserii absolut onorabile si nici nu se compara cu indeletnicirile unui politician. Tot la Enache mai man̴nca si acei aspiranti la titlul de yuppy, care vorbesc la doua telefoane o data (dintre care unul bineinteles de la firma), wapuiesc, semesuiesc si, mai nou, memesuiesc. E un amestec interesant Рstii ca n-o sa te plictisesti p̴na vine m̴ncarea, doar studiindu-i pe cei din jur.
Altfel, locul e frumos aranjat, fara culori stridente, fara ornamente kitschoase – decorat doar atÃ¥t cÃ¥t sa iti tihneasca mÃ¥ncarea, fara puseuri de “creativitate”. Cred ca totul ar fi fost si mai bine daca, in loc de palmierul din PVC ar fi pus cÃ¥teva plante in viata. Sigur si plasticarelile au avantajele lor: nu trebuie udate, daca temperatura coboara sau creste – cel mult crapa ici-colo, si nici nu se usuca. Pentru mine insa, florile de plastic intra la categoria fete gonflabile si vibratoare.
Dar chiar si eu, asa cusurgiu cum sunt, m-am simtit bine Рe un loc unde parca man̴nci in familie: atmosfera e relaxata, iar m̴ncarurile gustoase si in portii mari, ca atunci c̴nd iti pune mama in farfurie cu polonicul. Chelnerii alearga printre mese si c̴nd ii intrebi c̴te ceva, recita cu mare patos meniul, ofera recomandari si, in general, sunt rapizi si informati. Parca toti s-au adunat in zona asta sa ajute economia rom̴neasca Рmai toti comerciantii de pe Calea Dorobantilor v̴nd de zb̴rn̴ie magazinele, dupa care se str̴ng sa man̴nce la Enache.
Nu stiu de ce, de foarte multa vreme n-am mai m̴ncat ciorba de perisoare si la Casa Enache am nimerit una veritabila Рlegume bine fierte in zeama acrisoara si perisoare facute din carne de porc prosapata, tocata fin si amestecata cu putin orez si cu leustean. Chelnerul mi-a adus si un ardei iute si un bol mare cu sm̴nt̴na groasa, care mergea numai bine cu p̴inea prajita.
Atåt de buna a fost ciorba ca de-abia am mai putut gusta din ciupercile zemoase peste care cascavalul topit curgea ca si crema fina de fondanta pe o prajitura de ciocolata. Si asta a fost doar asa de inceput, cåt sa ne intram in måna.
A venit apoi scaricica de porc Рdoua bucati de coasta bine prajita, cu carne din belsug, crocanta, asa cum se facea odata la tara Рnu cum e acum, c̴nd provincialii care se ocupa de agroturism ar trebui sa treaca pe la Bucuresti sa invete la Enache cum se face m̴ncarea traditionala rom̴neasca. Pe l̴nga scaricica, si-au mai gasit loc si niste cartofi noi, fierti, presarati cu patrunjel si asezonati cu bucatele de costita, si o salata de muraturi: castraveti crocanti si gogosari dulci. Fata de minunea asta, sarmalutele in foi de vita ale colegei, de-abia vizibile sub ditamai stratul de sm̴nt̴na, pareau un fel de desert.
La desertul propriu-zis am gustat din clatitele cu gem de afine, proaspete si usoare. Afinele sunt culese de la Ståna de Vale din Muntii Apuseni, de långa Pestera Scarisoara si au bobul mare si zemos, nu aspru si chircit ca altele. Papanasii coplesiti de småntåna si gem sunt, poate, si mai spectaculosi.
Cåt despre preturi, banii pe care ii dati pe un pahar de sampanie la un restaurant de pe malul lacului Herastrau va ajung pentru o o masa din trei feluri, pentru doua persoane, la Enache. Si chiar daca nu e långa vreun lac, tot e o oaza de racoare in canicula asta, cu aerul conditionat care functioneaza cum trebuie si cu sucurile reci in paharele aburite.
In incheiere, imi amintesc ca, tot saptamÃ¥na trecuta, va indemnam sa mergem toti pe litoral. Am prevazut eu ca o sa fie vreme buna si m-am indreptat catre mare, dar m-a apucat o vijelie pe drum de-am crezut ca nu mai ajung. Avea dreptate soacra-mea cÃ¥nd mi-a spus: “Mai Peter, de ce pleci? Ai lipsa de kilometri?” Totusi, nu-mi pare rau, pentru ca asa am reusit sa ajung si pe la Nicusor, la Vox Maris, bineinteles pentru calcan. Facut la gratar, cu cartofi taranesti cu busuioc si un mujdei de usturoi cu ulei de masline, e clar cel mai bun. Eu il declar “campion mondial”.
peter.imre@zf.ro
Str. Grigore Alexandrescu nr.106.
Rezervari la: 021/210 18 33
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
