La restaurant cu Peter Imre

Crama noua la Culmea Veche

Mi-a placut foarte mult la Bruxelles saptamana trecuta si am profitat de vizita ca sa ajung prin tot felul de restaurante care mai de care mai cosmopolite si exotice si sofisticate, unde am incercat trufe si fructe de mare si alte asemenea delicatese. Si tare bine a fost. Dar parca de-abia asteptam sa ajung acasa ca sa mai gust o tochitura moldoveneasca sau o iahnie de fasole cu afumatura, asa, ca sa simt cum creste colesterolul si cum se ridica sentimentul patriotic in mine ca igrasia in apartamentele nerenovate de Primarie.

Prin urmare, ultimul restaurant de anul acesta (saptamana viitoare ma dedau iar la judecati de valoare si vom face clasamentul carciumilor unde m-as muta sa stau zi-noapte si al acelora unde nu mi-as goni nici dusmanii) trebuia musai sa fie unul romanesc, pentru ca nu degeaba am tinut regim toata vara – acum urmeaza carnatii si afumaturile si piftiile. Ca doar vin Sarbatorile, nu? Oricum, dupa ce toata vara m-am supus la o dieta riguroasa in incercarea de a-mi vizualiza din nou talia, mi-am facut analizele. Doctorita mi-a comunicat rezultatul: “Sunteti mic, gras si chel”. Asa ca, orice regim as tine, asta n-o sa se schimbe. Ca atare, inainte cu sarmalele!

Ca tot veni vorba de carnati, mi-am amintit ca nu mai e mult si intram in Uniunea Europeana, ceea ce inseamna ca n-o sa ne mai putem sacrifica porcii decat daca ii anesteziem inainte cu Novocaina sau cine stie ce alt calmant. Sunt perfect de acord – porcii sunt animale nobile, care ne ofera multe bunatati si care merita un sfarsit fara chinuri. Nu cred insa ca toate porcinele ar merita acest tratament. Mai sunt unii prin Parlament, prin institutiile statului si prin guvern care nu se califica pentru anestezie. Eu, unul, i-as taia pe viu. Desigur, exista si exceptii – cinste lor! Sunt oameni care au convingeri, care muncesc din greu si care fac sa se mai schimbe cate ceva prin tarisoara asta. Exceptiile astea sunt oricum foarte putine si imi aduc aminte de musulmani. Sau mai bine zis de mortii lor. In religia musulmana, cimitirele nu au cruci, nu au pietre de mormant elegante sau semne distinctive. Cu trei exceptii, pentru care chiar s-au acordat onoruri: Mohamed (singurul profet adevarat al lui Allah), Califul Omar, un mare erou al lumii musulmane pentru ca a castigat toate bataliile si sabia lui intra in teaca doar victorioasa, si Abu Basr, despre care istoria nu a consemnat nimic, in afara de faptul ca a fost cumnatul profetului. Ei bine, omul asta care, se pare, nu a facut nimic notabil la viata lui este atat de onorat in cimitirele musulmane. El e exceptia, ca tot veni vorba.

Dar sa revenim la mancaruri, pentru ca ele vor fi preocuparea de baza a romanilor in urmatoarele trei saptamani. Pentru ca am vrut un ospat romanesc dupa atatea trufandale venetice, m-am dus la Crama Culmea Veche, un loc unde bucataria noastra e la ea acasa. Cred ca proprietarul stie foarte bine ce face pentru ca, in afara de o firma oarecum minuscula, locul nu e semnalizat in alt fel. Intrarea se face printr-o usa care arata ca si cum ar duce catre o casa particulara, de mi-era si teama sa nu dau buzna acasa la cine stie cine.

Dupa ce intri, urmeaza inca un moment de panica, pentru ca dai de un hol gol. Unii fac cale-ntoarsa la punctul asta, dar cei mai curajosi inainteaza si se prind ca, fiind o crama, trebuie sa se afle pe undeva pe la subsol. Drept pentru care coboara o scara intortocheata si ajung intr-un loc pe care eu l-as descrie drept o veritabila carciuma romaneasca: mese de lemn, scaune asijderea, acoperite cu niste cergi mititele, pereti albi, curati, fara decoratii care sa-ti distraga atentia de la ceea ce se gaseste in farfurie si, mai ales, Gica Petrescu. Omului astuia ar trebui ca primaria sau guvernul sa ii dea un salariu lunar numai pentru ca este roman si pentru ca inca mai traieste. Cand auzi “tinerete fugi de mine”, “uite-asa as vrea sa mor, intr-o crasma din Obor” sau “eu te vreau, mai spritule, mai”, imediat ti se umezesc ochii, ti se face pofta de niste fasole cu ceapa rosie si sare si mana ti se indreapta automat catre paharul cu vinul ghiurghiuliu. Imi fac deci datoria si avertizez pe toata lumea – nu e un loc pe care sa il inteleaga sau sa il frecventeze cei care sunt inoculati cu valorile de la Angel”s. Chiar – oare ce-o mai face blonda noastra de la Angel”s? O fi devenit deja nevasta investitorului sau inca asteapta ca locul sa fie eliberat de viitoarea ex? La nivelul asta, negocierile trebuie ca sunt foarte complicate, dar merita asteptarea. Chinuitoare asteptare, care poate fi indulcita cu o calatorie culturala la Dubai. Gandindu-ma la blonda cu aspiratii, mi-am adus aminte de fata cu moravuri nu tocmai grele si existenta rurala, care se pregateste sa plece la Bucuresti. Inainte de marea calatorie, mai face o plimbare pe malul garlei, ca sa-si ia adio de la locurile parintesti. Langa apa zacea esuat pestisorul de aur, care, vazand-o o roaga: “Tarancuto, ridica-ma si arunca-ma la loc in apa si promit ca iti indeplinesc trei dorinte”. La care fata il calca in picioare de-l face una cu pamantul si ii zice cu naduf: “Pe cine faci tu, ma, tarancuta?”

La Culmea Veche e mancare taraneasca – nu e un loc “fancy”. E o crasma unde poti sa-ti sufleci manecile si sa zici bancuri cu baietii. Un loc fara fite si fasoane. Pacat – tocmai cand mi-am luat si eu ceas de marca, primul pas catre integrarea in lumea de la Angel”s. Deja simteam ca sunt pe drumul cel bun. Si acum m-am gasit sa ma duc printre “taranismele” de la Culmea Veche… Dar mai am o sansa, pentru ca, exact ca orice roman care se respecta, voi migra in iarna asta rece catre un loc foarte cald si exotic.

Un alt lucru care mi-a mai placut la Culmea Veche, chiar inainte sa gust din mancare, a fost faptul ca nu au 284.000 de feluri pe meniu. Sunt cateva, dar asta, dupa parerea mea, e garantia faptului ca bucatarul stie a le prepara cu mare arta. Asta si faptul ca locul era plin ochi, de cu greu gasesti o masa la pranz.

Cu incredere am bagat lingura in ciorba de fasole cu multa afumatura, cu morcovi, telina, patrunjel si leustean, care mi-a fost adusa taman dintr-un ceaun mare care atarna deasupra unui foc vesel. E numai buna pentru iarna si alina orice durere. Ca de altfel si ciorba de pui ardeleneasca, dreasa cu smantana si plina de bucatele de carne de pui. Aduse la masa in strachini de lut colorat, ciorbele astea sunt o rasplata demna de vitejia celui care ajunge la Culmea Veche tocmai din zona de nord a orasului. Oricum, traficul din Bucuresti a ajuns sa il rivalizeze pe cel din New York, dar conditiile noastre urbane nu se compara cu ale lor, asa ca prevad ca, in curand, poluarea va ajunge la dimensiuni absurde si complet incontrolabile. Deja nu se mai poate circula prin oras. Eu as propune reducerea consumului de benzina. Cei care sunt de accord cu propunerea mea sa ridice piciorul drept.

Ma uitam cu tristete la traficul asta infiorator si la fetele incrancenate ale soferilor prinsi in goana de sarbatori si m-am gandit ca asa fac romanii si cu integrarea asta europeana – heirupism pe ultima suta de metri. In loc sa le gandim pe toate din timp si sa ne pregatim tacticos, noi alergam ca nebunii in ultimele momente, fie ca e vorba sa facem cumparaturi, fie ca trebuie sa ne facem temele pentru UE.

Dar la Culmea Veche e inca bine – nici urma de nebunie sau poluare, numai mirosuri imbietoare din bucatarie. Asa ca am trecut cu incantare la saramura de crap excelenta: atat de bine perpelit si pregatit e pestele incat bate de la distanta orice somon sau dorada. Iar coastele de porc la gratar sunt suculente si isi expun cu mandrie fiinta tricolora: soriciul brun, slaninuta alba si carnea aurie, bine rumenita. Alaturi de niste varza calita in vin dulce, cu cimbru si foi de dafin, sunt irezistibile si, orice ar spune doctorii astia despre pericolul de moarte al colesterolului, eu parca nu m-as supara sa traiesc cu un an mai putin, numai sa pot sa mananc mai des asa ceva. Atunci as simti ca mi-e bine. Apropo, saptamana asta implinim un an de cand traim bine si, daca ar fi sa ne luam dupa ce am vazut la Culmea Veche, romanul intr-adevar traieste bine. S-ar putea ca totusi sa fie vreo 2-3 conationali care, la sfarsitul acestui an, sa nu fi urmat indemnul prezidential. Dar pentru ei mai e timp, asa ca sa mai astepte. Si la anul se fac bilanturi, nu? Traim perioada consecintelor – prea putine lucruri se mai pot indrepta, acum doar trebuie sa ne acomodam.

Eu am asteptat desertul ca sa fac un bilant la crama – clatite cu branza de vaci si stafide, pufoase, dulci si fine de-mi lasa si acum gura apa. La fel de bune si cele cu miere si nuci, din care iti vine sa mananci mai mult decat o singura portie. Asa ca bilantul meu e pozitiv – cam 3Imre.

peter.imre@zf.ro

Str. Culmea Veche, nr.2A. Rezervari la: 0743.003.071

Cultură