La restaurant cu Peter Imre
Benihana, un japonez adevarat La un moment dat, in filmul Lost in Translation, doi americani rataciti prin Tokio ajung la un restaurant unde se serveste sushi si, pierduti prin meniul complicat si greu de descifrat de catre ochii profanilor occidentali, sfarsesc prin a comanda un fel de mancare pe care sunt apoi nevoiti sa si-l prepare singuri
Benihana, un japonez adevarat
La un moment dat, in filmul Lost in Translation, doi americani rataciti prin Tokio ajung la un restaurant unde se serveste sushi si, pierduti prin meniul complicat si greu de descifrat de catre ochii profanilor occidentali, sfarsesc prin a comanda un fel de mancare pe care sunt apoi nevoiti sa si-l prepare singuri. Pentru cele doua personaje, experienta nu este tocmai placuta sau comoda, dar aceasta secventa nu ar trebui sa va impiedice sa vizitati cel mai nou restaurant japonez din Bucuresti.
Benihana inseamna floare rosie in limba japoneza si, avand in vedere importanta florilor in cultura Tarii Soarelui Rasare, cred ca este un nume foarte bine ales pentru a sugera sofisticare si in acelasi timp simplitate eleganta in cadrul unui restaurant caruia nu i se poate gasi nici un cusur. Iar Benihana este cu atat mai binevenit cu cat excelenta bucatarie nipona nu prea s-a facut remarcata in peisajul bucurestean pana acum.
Prima impresie conteaza cel mai mult intotdeauna, indiferent daca este vorba de persoane sau locuri. La Benihana, primele secunde induc senzatia de confort, relaxare si calm, datorita atmosferei zen si a tuturor amanuntelor care conspira pentru a construi un intreg atat de armonios cum numai in patria samurailor si a ritualului ceaiului poate exista. Ce alta tara poate imbina la fel de minunat folosirea si dezvoltarea tehnologiei supersofisticate cu arta seculara si cu stilul de viata care respecta reguli ce dainuie de milenii? Secretul consta in simtul esteticului care, la japonezi, este sinonim cu insasi existenta. Iar acum, datorita restaurantului Benihana, putem spune, intr-adevar, ca Japonia si-a mai deschis o ambasada in Romania.
Mobilierul simplu din lemn de cires intunecat este presarat cu petalele sangerii ale meniurilor invelite in catifea rosie, iar luminile placute, muzica relaxanta si decoratiunile specific japoneze completeaza un tablou unde penelul artistului a trasat cu grija fiecare detaliu in parte. De altfel, interiorul traditional si elegant reflecta pe deplin gustul pentru frumos despre care vorbeam si care te face din prima clipa sa te simti, in cazul nostru, nu ca acasa ci ca intr-un taram zen. Pe de alta parte, cred ca toata comunitatea japoneza din Bucuresti se va simti ca acasa, avand in vedere atmosfera, calitatea preparatelor si prezenta hipnotizanta a maestrilor bucatari japonezi get-beget.
Un avertisment – cand pasiti in acest restaurant trebuie sa uitati de ritmul trepidant al lumii inconjuratoare si sa traiti pe deplin placerea clipei, deoarece ochii, urechile si papilele gustative se vor bucura impreuna de orele pe care le veti petrece la Benihana.
Incepand de la farfuriile de portelan delicate si pana la cestile gratioase in care ceaiul este ridicat la rang de licoare magica, totul este gandit pentru ca oaspetele sa se simta bine. Iar cand apar si bucatelele de peste asezate cu grija pe un pat de orez alb ca zapada, e semn ca spectacolul de-abia incepe.
De fapt, veritabila arta sushi consta in filetarea pestelui, astfel incat, pentru a ajunge maestru sushi, un ucenic petrece nu mai putin de cinci ani invatand cum sa sectioneze carnea. Originile acestei arte se regasesc, probabil, in unele ratiuni cat se poate de economice – daca un ton costa in jur de 7.000 de dolari, iar circa 40% din peste se pierde oricum (cap, oase, etc), e logic ca restaurantul trebuie sa profite la maximum de fiecare bucatica ramasa, pentru a-si reduce astfel costurile. Reducand toata aceasta filosofie la cateva cuvinte, resulta ca succesul financiar al unui restaurant de sushi depinde in mare masura de filetarea pestilor.
Tocmai din aceasta cauza este foarte important faptul ca bucatarii sunt cat se poate de japonezi, pentru ca ma indoiesc ca un roman de la La Dud, de pilda, ar putea fileta un peste de mii de dolari, atata vreme cat nu a reusit sa taie cum trebuie un biet muschi de porc, pe care ni l-a trantit in farfurie cu zgarciuri cu tot.
La Benihana veti gasi sase hibachi (mesele traditionale care incorporeaza si o plita unde este pregatita mancarea in fata mesenilor), precum si teppanyaki, platoul de grill la care se produce cu succes un bucatar ce este in acelasi timp si iluzionist si acrobat – la un moment dat, solnita este aruncata in aer si dispare in mod misterios. Doar o observare atenta a ritualului mi-a dezvaluit secretul: de fapt, solnita ajunge in tichia bucatarului, dotata cu o deschizatura special proiectata pentru asemenea numere de scamatorie.
Apoi, in fata meseanului defileaza toate ingredientele, taiate si preparate pe loc pe plita: pui, porc, vita, peste, fructe de mare, asezonate cu diverse sosuri: ghimbir, mustar, usturoi si nelipsitul wasabi, un condiment de un verde placut si prietenos si oarecum asemanator cu plastilina, dar pe care nu il recomandam celor care nu rezista la doi ardei chili. Foarte impresionant la mesele teppanyaki este sistemul de aerisire, deoarece in restaurant nu se simte nici o adiere de mirosuri, desi pe plita se frige si se fierbe mereu cate ceva.
Am avut onoarea de a fi printre putinii care au participat la inaugurarea restaurantului Benihana si trebuie sa va spun ca am avut parte de una dintre cele mai frumoase seri din Bucuresti. Ospitalitatea personalului, maiestria sefilor bucatari si gustul de neconfundat al specialitatilor sushi au reusit sa ma relaxeze complet. Chiar si prietenul meu Brent Walmar, care este obisnuit cu carnea afumata de ren din indepartata Laponie, a ramas cu gura de aceasta data nu cascata ci mai mult inchisa, savurand delicioasele maki – bucati de somon proaspat cu orez, invelite intr-io foaie de alga neagra si condimentate cu ghimbir si mustar.
Se vede ca bucurestenii au inceput sa ceara lucruri de calitate si nu pot decat sa-l felicit pe amicul meu Tinu Sebesan pentru efortul imens de a crea un asemenea restaurant, cu adevarat impecabil.
Am avut parte apoi de o seara de fructe de mare, preparate pe teppanyaki, iar bucatarul s-a dedat din nou la figuri de scamatorie cu ajutorul unei spatule, executand un numar de hocus-pocus cu un ou.
Pe langa sushi, va recomand Mussels a la Benihana (scoici de provenienta neo-zeelandeza cu sos de rosii si ceapa shallot), stridii proaspete la gratar in sos de lamaie si unt sau Usuyaki (felii subtiri din carne de vita de provenienta australiana rulate cu usturoi, ciuperci si ceapa cibulet).
Cat despre desert, nu ratati Creme Brule Ginseng, servita cu seminte de susan caramelizate, care pe langa aroma preparatului original, contine si proprietatile afrodisiace ale ginseng-ului.
Toti cei care nu s-au privatizat inca sau nu lucreaza la guvern trebuie sa mai astepte pana sa mearga la Benihana, pentru ca preturile sunt, totusi, pe masura calitatii. Va fi interesant de observat snobismul bucurestenilor care se vor incurca in betisoare si intre diferentele tempura (sa afle ei ce inseamna acest termen), dar este, la urma urmei, un fel de educatie, care te conecteaza la cultura japoneza. Bucurestenii despre care vorbeam pot macar sa-si cheltuie banii cu folos intr-un asemenea loc, unde invata mult mai mult decat la magazinele Armani.
In orice caz, avem un nou candidat pentru titlul de restaurantul anului, deoarece toate elementele (atmosfera, ambianta, décor, mancare, servicii, personal, muzica) sunt in armonie perfecta.
Benihana este, cu siguranta, o farama gustoasa de civilizatie si cultura japoneza transplantata la Bucuresti. Ar mai lipsi doar gheisele.
Calea Dorobantilor nr 5-7, in cadrul hotelului Howard Johnson. Telefon: 021 201 50 30
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
