La restaurant cu Peter Imre

Am ajuns in port

Tot navigand in deriva prin Bucuresti si, in general, prin viata mea, m-am bucurat sa gasesc un port, unde am ancorat pentru o ora si nu mi-a parut rau. Portul nu-i pe Dambovita, ceea ce ar fi si greu, iar eu nu pot decat sa sper ca nici unul dintre primarii de sector nu va scoate din maneca vreun nou proiect de amenajare a unui port la raul ce starbate capitala sau poate continuarea canalului Bucuresti-Marea Neagra.

Portul cu pricina este restaurantul The Harbour din Piata Amzei, o zona unde atmosfera rivalizeaza cu orice port de prin lumea asta, in ceea ce priveste larma si mirosurile.

Iar daca as fi avut vreun dubiu ca ma aflu, intr-adevar, intr-un port, Basescu intins cu degetul catre mine mi-a inlaturat rapid orice posibile indoieli si, din mijlocul pietei, mi-a indicat locul unde trebuia sa acostez. Nu stiu daca afisul gigantic din Piata Amzei a fost pus acolo in scop electoral sau daca cei de la The Harbour l-au angajat pe vechiul-nou primar sa indrepte clientii catre restaurant. Sau poate nea Ciocan a facut poza special ca sa atraga oaspetii. Oricum, e o asociere fericita intre capitanul de vas si portul din Piata Amzei.

Cat despre textul panoului, “termina ce ai inceput”, imi aduce aminte de un alt graffiti din armata, unde, pe peretele closetului scria “in armata, in acest moment esti singura persoana care stie ce face”. Probabil din sloganul lui Basescu s-a inspirat si hotul care, jefuind un magazin din Piata Amzei, a fost prins de politisti doar pentru ca, fiind un om dintr-o bucata, nu s-a clintit din loc pana nu a golit toate rafturile.

Revenind la The Harbour, este chiar o oaza de liniste in forfota necontenita din Piata Amzei. Terasa, asezata in fata restaurantului, este reconfortanta si placuta in aceasta perioada a anului, cu umbrelele mari care ofera umbra dar nu si protectie impotriva prafului. Gardul inalt, ce inconjoara terasa si seamana cu balustrada unui vas medieval, are mai multe fante prin care mesenii pot privi in siguranta rechinii din piata si pestii mai mici, iar, din cand in cand, cate o sirena.

Interiorul restaurantului reprezinta in mod clar o investitie substantiala si este creat in spiritul puburilor englezesti, fie ele dintr-un port sau in Soho. O veche corabie este reconstruita, cu hublouri, ancora si tot ce-i trebuie. E o priveliste tare placuta si care merge perfect cu clientela extrem de pestrita a restaurantului – de la nativii Albionului si pana la bastinasii Chitilei sau pana la “oamenii de afaceri”, zarzavagiii care au terminat de vandut ciresele aduse din Targoviste si pestii cinstiti. Tot mozaicul social se afla in acest restaurant. De asemenea, Mircea Albulescu este o prezenta eterna in Piata Amzei – cred ca-si face cumparaturile aici in fiecare zi, spre deliciul trecatorilor, mai ales aceia care au fost macar o data la teatru in ultimii 30 de ani. Altfel, sunt convins ca vanzatorului de cirese nu-i spune prea multe.

Portul nostru este inzestrat si cu chelneri tineri, veseli, “fasneti” si smecheri exact atat cat trebuie ca sa ai incredere in recomandarile lor.

Meniul este echilibrat si international, ca intr-un port, cuprinzand de la carpaccio de vita sau jambon de Parma cu rucola si parmezan, la carnaciori umpluti cu cascaval si inveliti in bacon. Lista de bucate trece prin bucatariile multor culturi: peste, paste, tocanita de ciuperci si multe, multe altele, pe care merita sa le examinati la fata locului. Un lucru e sigur: orice natie prezenta in Piata Amzei va gasi ceva pe gustul sau.

Ca orice crasma, nu e pretentioasa, dar te face sa te simti bine, iar daca punctele ar fi acordate doar pentru decoratiunile interioare, cu siguranta ar putea castiga titlul de “Restaurantul cu cea mai ingenioasa amenajare”.

In ton cu tema marina a locului, neincetatul du-te vino din Piata Amzei iti da parca si senzatia de rau de mare, asa de mult seamana cu veritabilul tangaj.

Dar destul cu vorba, sa trecem la mancare! Imi pare rau ca nu am urmat sugestia colegei mele de a incepe cu un platou de legume gratinate, deoarece sunt absolut delicioase. Feliile subtiri de dovlecei si vinete, ca si buchetelele de broccoli, cumparate, desigur, din Piata Amzei, sunt tavalite prin putina faina, bagate la cuptor, iar apoi inecate in cascaval. Merita o mentiune si sosul alb cu marar si usturoi, care transforma antreul intr-o minune de inceput.

Pentru ca al meu chelner mi-a recomandat borsul de gasca dolofana, am mers pe mana lui si s-a dovedit o alegere corecta. Bucatile de carne de gasca bine fierte si taiate feliute, zeama rosie si acrisoara (excelent dreasa cu lamaie), legumele savuroase si leusteanul din belsug m-au ajutat sa nu sufar chiar atat de mult dupa legumele gratinate din farfuria colegei mele. Pe de alta parte, gulasul este preparat foarte original, aflandu-se intr-un stadiu intermediar intre un sos Bolognese si o supa de rosii. Pentru gulas va recomand mai departe tot Restaurantul Secuiesc, dar borsul de gasca este, fara putinta de tagada, cel mai bun din Bucuresti.

Cred ca The Harbour este singurul loc unde agitatia si galagia nu deranjeaza, ci sunt chiar placute, pentru ca, la urma urmei, daca mergi intr-un port stii la ce sa te astepti. Si totusi, daca vreti un colt mai linistit, subsolul restaurantului, amenajat intr-un mod foarte placut, poate fi locul ideal si pentru mese de afaceri dar si pentru un tete-a-tete cu iubita. Asta pentru cei care au una. Cei care nu au, pot veni cu nevasta. Desi, lor de ce le mai trebuie intimitate?

Mancarea este facuta intr-adevar de marinari, care le amesteca pe toate cu toate si in toate felurile posibile, de ies lucruri mult mai bune decat creatiile palide ale unei gospodine intelectuale.

De exemplu, snitelul Harbour a fost facut dupa tipicul descris mai sus: carnea a fost batuta bine cu incheieturile degetelor, pentru ca fibrele sa nu fie zdrobite (cum se intampla cu batatorul) ci bine intinse si fragezite, asa cum procedeaza marinarii adevarati. Apoi, felia subtire de carne a fost trecuta prin faina in care se adaugasera, in prealabil, bucatele de slanina, ceapa si branza, astfel incat aluatul in sine ar fi putut constitui o mancare.

La randul sau, pastravul la gratar, tolanit in farfurie, radea cu gura pana la urechi – pardon, branhii, de fericire ca s-a transformat intr-un preparat asa gustos. Ar fi putut el oare sa-si inchipuie, in timp ce topaia cu pastravoaica prin apele raului, ca avea sa calatoreasca tocmai pana la Bucuresti? Ajuns in capitala, a facut o mare bucurie comesenei mele. Rumen, bine fript, cu o carne roz pal presarata cu condimente si cativa stropi de lamaie, tinteste la onoarea de “Pastravul Anului”. Sigur ca, unui asemenea pastrav, ii sade foarte bine cu florile verzi de broccoli. Cred ca de asta radea.

Incontestabil, punctele forte ale portului din Amzei au fost pulpele de rata pe varza, care proveneau de la o oratanie ce ar fi putut trece usor drept o vanzatoare de flori din piata, asa erau de dolofane. Copanele grasute sunt dotate cu o cantitate impresionanta de carne discret afumata, care se asorteaza perfect cu varza calita, usor condimentata si asezonata cu cimbru. Un deliciu de mancare. N-am mai mancat rata asa de buna de cand prietenii mei Claudia si Radu m-au servit cu pastrama de rata. De altfel, Claudia face parte dintre putinele intelectuale care gatesc mai bine decat orice mester bucatar de la un restaurant.

Cum, in randul marinarilor, romul e la mai mare pret decat desertul, nici portul nostru nu va deveni celebru pentru dulciuri. Desi placinta cu mere, miere si scortisoara a fost bunuta, semana mai degraba cu una de la McDonald’s, in vreme ce tiramisu facut din piscoturi e tot opera unui mic Basescu.

Una peste alta, crasma merita 4Imre si e un loc demn de vizite dese.

Incet-incet vine si vacanta de vara si, dupa ce copiii pica la bacalaureat, mergem si noi la mare sa vedem daca Mazare a mai deschis vreun restaurant. Pana atunci, pofta buna la The Harbour.

* Str. Piata Amzei, nr. 10-22. Tel: 210 90 91
peter.imre@zf.ro

Gastronomie