La restaurant cu Peter Imre
La restaurant cu Peter Imre
In adevaratul paradis romanesc
Daca nu ai fost pana acum la Casa Romaneasca in Otopeni, inseamna ca inca nu stii ce inseamna ospat sau cum arata un veritabil restaurant traditional romanesc.
Eu unul, cum am intrat la Casa Romaneasca am fost coplesit de sentimente amestecate: bucurie imensa pentru ca exista asa ceva, dar si regret si eternul semn de intrebare: oare de ce nu se poate sa apara mai multe asemenea locuri?
La prima vedere, totul este potrivnic reusitei unui astfel de restaurant, inclusiv amplasamentul: pe malul drumului, cum dai sa iesi din Bucuresti, catre munti, vizavi de aeroport, chiar in dreptul pistei de aterizare de ai impresia ca avionul da sa se aseze drept intre mici. Ca sa nu mai punem la socoteala si traficul de pe drumul national, care complica, la randul lui, situatia.
Si totusi… Iar in acest “si totusi” se ascunde genialitatea proprietarilor, care au avut curajul de a construi, la propriu si la figurat, cel mai autentic restaurant neaos romanesc din Bucuresti.
Dupa ce treceti de poarta cu bolta, va pomeniti intr-o curte interioara unde vegetatia e la fel de deasa ca in jungla amazoniana: plante, flori, verdeata, liniste si umbra, un loc atat de minunat incat nu-ti vine sa crezi ca doar cativa metri te despart de zgomotele asurzitoare ale autostradei. E un paradis inverzit, de unde, intocmai ca Adam si Eva, nu-ti vine sa mai pleci vreodata.
Mobilierul rustic, simplu si de bun gust, este suplu si confortabil si, impreuna cu acoperisul terasei, se pliaza in jurul copacilor, caci nici o planta nu a fost sacrificata in crearea acestui loc de odihna si de desfatare. Exista, bineinteles, si un ceardac, dotat cu o masa si scaune asternute cu blana de oaie. Iar daca va intrebati de fondul sonor, exista chiar doua, care se armonizeaza perfect: pe de o parte susurul apei din fantana, iar pe de alta muzica populara de cea mai buna calitate, precum genericul de la Viata Satului. Este muzica autentica romaneasca, iar volumul permite oaspetilor sa o savureze, dar, in acelasi timp, sa poarte si o conversatie placuta, fara a fi nevoiti sa-si utilizeze la maximum capacitatile vocale. Cred ca asa trebuie sa fie atat de mult erodata ospitalitate romaneasca.
Intr-o zi torida de vara, cand Guvernul a dictat afara 30 de grade, temperatura era mult mai scazuta la Casa Romaneasca, la umbra salciilor pletoase. Asa de bine e in aceasta oaza, incat parca nici nu-ti vine sa te mai intorci la birou, mai ales ca meniul intrece orice masura de bun simt dietetic. Asa ca mi-am declinat orice responsabilitate pentru ceea ce avea sa urmeze.
Ccosul, cat o fi fost el de cocos, s-a facut jumari, de n-am mai mancat asa ceva niciunde. Bucati de carne de cocos afumata au fost insotite de jumarile cu pricina care mi-au rapus orice intentie onorabila sau macar prudenta. Langa ele se lafaia cea mai cremoasa si parfumata zacusca, in care simti aroma distincta a fiecarei legume si totusi gustul este armonios si unic. Cat despre fasolea batuta ca la Slobozia, cu un discret gust de usturoi sau palariile de ciuperci umplute cu coditele lor si persarate cu cascaval si marar, nu pot spune decat ca macar pentru antreu si tot a meritat sa ma scol de dimineata.
Mi-as permite acum sa va povestesc cate ceva despre ciorba de fasole, o capodopera culinara cum poate numai la Viorel se mai poate manca, in Poiana. Se spune ca cea mai buna ciorba de fasole este cea din armata, pentru ca se face intr-un cazan mare. Vreau sa demontez acest mit: in ciorba din armata e mai putina afumatura decat constiinta proletara in subofiterul de serviciu. La Casa Romaneasca, bucatarul nu a fost deloc zgarcit, astfel incat castronul debordeaza de bucati sanatoase de carna afumata, cu sau fara os, iar boabele sanatoase de fasole sunt mai multe decat s-ar putea numara. Cimbru, leustean si cateva firicele de patrunjel ii dau gustul, ca si praful de boia nobila si dulce de un rosu-auriu. Ce mai, e o ciorba asa de buna si pur romaneasca, incat iti vine sa-i faci poza si sa o pastrezi in albumul cu amintiri.
Dupa ce am ispravit, numai bunul simt si gandul la celelalte feluri de mancare pe care deja le comandasem m-au impiedicat sa solicit cu mare convingere un bis entuziast la blidul cu ciorba. Va dati seama cat de greu este sa te concentrezi, atunci cand stii ca se pregatesc de sosire sarmalute fierte in grasime de gasca, acompaniate de mamaliguta si costita afumata. Desigur, cei care nu sunt “fani sarmalute” se pot delecta cu muschi de vita umplut cu ficat de gasca a la Cotroceni sau cu muschiulet de porc la gratar, umplut cu costita, carnaciori si usturoi. Sau, de ce nu, o pastrama frageda din pulpe de berbecut facuta in casa, cu mamaliguta si castraveciori…
Lista ar putea continua, dar va las sa descoperiti restul cand ajungeti la restaurant, pentru ca sunt sigur ca veti ajunge dupa ce cititi acest articol. Iar pentru cei care ar trebui sa tina regim, asa ca mine, recomand pentru inceput chiftelute de dovlecei si branzica de oaie cu ulei de masline si mirodenii. Oricum, pana la urma tot la jumari de cocos si ciorba de fasole vor ajunge.
Totusi, ca cele enumerate mai sus sa para o tara mai dietetice, chelnerul roman iti aduce la inceput un cos mare cu lipii coapte pe vatra de lut din gradina, o specialitate de panificatie atat de moale si gustoasa, incat poate tine loc si de desert.
Eu, in efortul de a ridica imaginea Romaniei (de altfel serios zdrentuita), as include Casa Romaneasca in circuitul turistic pentu cei care viziteaza Bucurestii, dar, in acelasi timp, i-as trimite aici si pe cei care se plang ca nu se pot face treburi serioase in Romania, ca sa ia lectii de la patronul casei despre ceea ce se poate face cu vointa si bun-simt.
Cat despre chelneritele cel putin la fel de apetisante ca ciorba de fasole, cand le vezi imbracate asa “traditional”, cu fusta rosie si iia alba, nu te poti gandi decat la capita de fan din capatul gradinii. Totusi, neamul asta are potential.
Iar cand se lasa intunericul, doar lumini discrete strapung bezna si dezvaluie ochilor minunatia de gradina, muzicanti autentici creeaza o atmosfera atat de placuta incat abia atunci alegerea devine cu adevarat dificila: ciolanul de porc la gratar cu iahnie de fasole sau capita de fan?
Casa Romaneasca se recomanda locuitorilor din Titan, Drumul Taberei, Ferentari si Berceni care, in grupuri organizate pot face turism rural ca sa traiasca in direct cateva dintre valorile romanesti, altele decat cele difuzate pe canalele etno. Acelasi lucru se recomanda si personalului diplomatic, care, la terminarea misiunii, dupa o vizita la Casa Romaneasca, s-ar putea sa-si schimbe radical impresia despre Romania descoperita la inaltimea Garii de Nord.
La Casa Romaneasca, pentru englezi ar trebui sa se instaureze vize. Nici nu merita sa calce intr-un loc atat de sfant.
In orice caz, ca sa revenim la mancare, meniul de la Casa Romaneasca dovedeste cu prisosinta ca bucataria noastra exista si este putin mai complexa decat mamaliguta si mititeii. Pentru ca era tare cald si depasisem deja cele 50.000 de calorii permise pe zi, am comandat o discreta ciulama de ciuperci cu un sos de smantana cremoasa, mult patrunjel, bucati mari si carnoase de ciuperci, mamaliga facuta la ceaun, si un ardei iute care radea la mine, stiind ca oricum nu o sa pot ispravi imensa portie. Sfidandu-mi ciulamaua, colega mea a ales specialitatea “Castelu Peles”: muschi de vita tras la tigaie, cu cascaval, costita afumata, ciuperci, rosii si unt negru. Carnea frageda se scalda ademenitor in sosul de unt, potentat de cativa stropi de lamaie, iar aroma ciupercilor fripte domina toata constructia.
Cand, pentru o abtinere totala m-am hotarat sa comand si desert, a sosit chelnerita cea cu fusta rosie, iar in ochii ei am citit toata suferinta dacoaicelor inainte de intrarea romana, dar si zambetul de speranta de la coltul gurii, ca poate ceva bun se va intampla. Am fantazat gandindu-ma cum va arata in mainile ei portia de clatite domnesti cu nuca, stafide si sos de ciocolata. Va relatez ca le-a stat bine impreuna.
Clatitele mi-au ucis in fasa orice scrupul: aluat fin, usor, umplut ca o sarma de Ardeal cu nuci tocate fierte in lapte, cu stafide dulci cu boaba mare si stropite din belsug cu un sos de ciocolata cu lapte. Au fost atat de bune incat si vaca Milka ar cere reteta.
Manager la multinationala sa fie ala care, dupa o masa ca asta, mai merge la birou.
peter.imre@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
