La restaurant cu Peter Imre
La restaurant cu Peter Imre
Voila ca s-a deschis
Iata ca mi s-a cam terminat vacanta si, intorcandu-ma in Bucuresti, am prins imediat culoarea normala a functionarului – bronzul de birou. Si totusi, ma bucur ca am apucat sa revin exact la timp in Capitala, si n-am pierdut nici o repriza din clasicul “ba p-a matii” politic dambovitean, ceea ce prevesteste o lunga toamna fierbinte, in care indienii au dezgropat cheia franceza de lupta si se vopsesc pe fata, pregatindu-se de batalia cea mare. Diferenta intre ai nostri si tribul Sioux este ca autohtonii se vopsesc cu scaune – pierde cel al carui scaun e mai moale. A stiut el Doroftei de ce lupta prin Canada sau SUA si nu aici.
Totusi, mie imi place toamna la Bucuresti, cand inundatiile se revarsa poetic pe strazi, incepe vanatoarea romantica a cainilor vagabonzi si adanca intelepciune a analistilor politici se manifesta cu spor. Ce vara indiana poate fi mai frumoasa?
Si tot asa cum natura se reinnoieste primavara, restaurantele se nasc si renasc toamna, asteptand cu zambetul primitor romanul jecmanit la mare, caruia ii mai trebuie vreo sase luni ca sa-si refaca portofelul pustiit, dar numai daca, mai intai, se trezeste din pumnii luati la cumparaturile de rechizite scolare si muraturi.
Noroc cu cataramele economiei de piata, care, desi se resimt din greu dupa cheltuielile de la Saint Tropez, cu o ultima tresarire a cartii de credit, mai apuca sa viziteze si cate un restaurant bucurestean.
Dar inapoi la preocuparile noastre simple gastronomice. Cu mare bucurie am descoperit noul locas al ospatului adevarat. Voila – iata un super restaurant, deschis de cateva zile in locul vechiului Blue Cactus, din care a supravietuit decorul impecabil al caramizilor naturale, vopsite in diverse culori moderne. Restaurantul se afla in subsolul unei case boieresti, intr-unul dintre cele mai chic cartiere bucurestene.
Atmosfera este moderna si zen in acelasi timp, eleganta dar simpla, cu pete de culoare care incanta si odihnesc privrea Рphoto-arturile de pe pereti imi amintesc de Ibiza, de Marbella si de Caf̩ del Mar, cu care seamana localul nostru de azi. Proprietarul a facut din start un lucru foarte bun Рs-a zgarcit la mese, astfel incat, atunci cand gesticulez cu lingura, nu risc sa pocnesc vreo persoana de la masa vecina. Muzica ambientala murmura asa placut, incat pana si pestii rari din acvariile imense s-au relaxat si au iesit din ascunzatoare.
Chiar inainte de sosirea mancarii, ma simteam apasat de un oarece stres, deoarece, de regula, in restaurantele bucurestene se afla fie ambianta placuta, fie mancare buna, foarte rar amandoua. Dar, din fericire, nu exista nici un fel de motiv de ingrijorare, pentru ca mancarea de la Voila este cel putin la fel de minunata ca si decoratiunile. Pe deasupra, fiind vorba de bucatarie fusion, ce se remarca, pe langa combinatia de gusturi, si prin asortarea indrazneata a culorilor tari, mancarea e o incantare atat pentru gust, dar si pentru vaz.
Am inceput cu o supa de ceapa: firicele subtiri si fine de ceapa dulce si zeama acrisoara dar in acelasi timp dulceaga de vin alb care m-a facut sa ma gandesc la recolta mustului Riesling – o minunatie parfumata. Supa e servita cu bucatele de paine prajita, acoperite cu un strat cremos de cascaval topit. La randul ei, supa crema de morcov este dulce si aromata, pastreaza intacta savoarea legumei si, in pura traditie de fuziune, este asezonata cu lapte alb de cocos – o combinatie mai putin obisnuita in zona Pietei Matache, unde, macar ca lipsesc cocosii, sunt in schimb cu atat mai multe maimute.
Insa marea surpriza s-a dovedit a fi painea, o bunatate cum nu am mai mancat in viata mea. De fapt un cozonac fraged, cu o coaja aurie si miez de puf, in care se gasesc bucati carnoase de masline – este atractia evidenta a locului. Sunt convins ca cine va merge la Voila va gasi o modalitate de a indesa in geanta sau prin buzunare cateva felii de paine, pentru ca ar fi o crima sa o lasati in cos.
In asemenea conditii, se numara printre ciudateniile economiei de piata faptul ca, langa Voila, tot pe strada Dianei pot exista si ciurucuri pseudo-culinare. Crasma cealalta ar trebui inchisa, pentru ca strica tinuta impecabila a strazii. De fapt, restaurantul cu pricina imi aminteste de o poveste, in care tanarul merge la maestru si ii spune “Maestre, nu inteleg ceva”. La care maestrul ii raspunde “Tinere, iti explic”. Insa tanarul ii replica “Maestre, stiu si eu sa explic – de inteles nu inteleg”. Tot asa, nici eu nu inteleg cum o oboseala din asta poate coabita cu un restaurant care, dupa parerea mea e fara cusur, de la servire, la atmosfera si mancare. Iar despre produsele de panificatie nici nu mai vorbesc. Gandirea trecatorului nu e de ajuns pentru a intelege cat de bune sunt – poate doar daca e vorba de un geniu, dotat cu imaginatie debordanta. Dar daca aveti IQ-ul tot asa slab ca mine, e neaparat nevoie sa mergeti sa gustati pentru a va face o idée.
Am continuat cu piept de rata acompaniat de Foie Gras si fructe de padure. Feliile fine de carne macra, bine patrunsa si frageda, sunt insotite de bucati aurii si suculente de ficat de gasca, scaldate intr-un sos matasos din patru feluri de dulceturi de fructe de padure. La fel de nobila ca si preparatul, garnitura din cubulete de telina intr-un sos usor de smantana si Rocquefort are un gust complex, excelent. Si cum e vorba de fuziune, savoarea acrisoara a fructelor de padure se imbina armonios cu dulceata ficatului si cu telina usor amaruie. Cei carora le e teama ca se vor confrunta cu o babilonie de gusturi, trebuie sa stea linistiti: combinatiile sunt indraznete, dar niciodata nu suna fals.
Puiul cu sote de legume, lapte de cocos si ghimbir mi-a amintit ca, spre surprinderea mea, aceasta radacina pe nedrept neglijata, si anume ghimbirul, se gaseste in stare naturala la Mall, de unde o puteti cumpara pentru a adauga o nota inedita la mancaruri. Carnea de pui este usor sarata si crocanta, iar legumele sunt putin picante, cat sa le sada bine pe papilele gustative. Iutimea condimentelor si aroma distincta a ghimbirului sunt temperate de dulceata laptelui de cocos, alcatuind din nou, un complex indraznet, dar nimerit de gusturi.
Este intr-adevar un restaurant fusion, unde bunul simt a fuzionat cu bunul gust (si in materie de decoratiuni si de mancare). Iar daca nu ma credeti, incercati si tortul de ciocolata specialitatea bucatarului: ciocolata de lapte cremoasa si satioasa, strat de nuca razuita, blat pufos facut din noua oua (nu din acelea si nu ale respectivului), firicele de ciocolata care alcatuiesc o glazura ce se topeste in gura. Si, colac peste pupaza, frisca la care bucatareasa tine mai mult decat la barbat, pentru ca a batut-o mai mult (cel putin o jumatate de ora). Sa mai spuna careva ca nu e frumoasa toamna la Bucuresti.
Am mai gustat din crema de zahar ars, servita intr-un bol transparent si acoperita cu felii de kiwi si mandarine. Iar buseurile de visine, tot cu frisca sanatoasa de casa, si la care si-au adus aportul si visinele culese probabil din pomul din curte sunt delicioase.
Sper ca, si atunci cand va trebui sa rezerv cu o saptamana inainte un loc la Voila, patronii sa tina minte ca am fost printre primii clienti si sa imi tina o masuta si un scaunel langa bucatarie, unde sa ma pot bucura de ficatul de gasca unicat in Bucuresti. La urma urmei, Baraganul e destul de mare ca sa tot produca ficat de gasca, cum de altfel e destul de mare si Parlamentul ca sa produca ficat cirotic de deputat si senator. Oare o fi vreo diferenta intre ficatul de parlamentar la putere si cel din opozitie? Vom vedea la iarna.
Pana atunci, voila 5 Imre pentru Voila.
* Strada Dianei nr.9. Rezervari la telefon: 021/312.51.55, 0788 99 33 99
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
