La restaurant cu Peter Imre

Satul de toate experimentele curajoase dar ratate, am decis sa merg la sigur saptamana asta, ca sa-mi crut papilele gustative de alte surprize horror. Asa am ajuns la un autentic romanesc (rara pasare!). Nici nu-mi vine insa sa va spun numele, pentru ca numai patronii stiu cum de un restaurant neaos se poate numi Golden Blitz. Am incercat cu intelectul meu redus toate combinatiile logice, straduindu-ma sa-mi dau seama de unde s-o fi tragand numele asta, dar, pana la urma, am renuntat. Tin minte doar ca, prin anii ’70, cand ascultam eu Radio Monte Carlo sub patura, era o melodie a lui Gary Glitter, de genul “Blitz, Blitz, Blitz, Golden Blitz”, dar de aici si pana la numele stabilimentului mi se pare totusi cale cam lunga.

Cred ca daca, pe langa mancare si numele ar fi fost mai romanesc – “La claponul fraged” sau “Cu Gelu la vanatoare de ursi” sau “La Mistretul tricolor”, atunci ar fi venit si mai multi oameni. Asa insa, nu stii daca e restaurant, bar de noapte sau loc de pierzanie a virginitatii…

Trecem insa peste aceste amanunte, pentru ca e aberant sa fii mereu perfectionist. Chiar daca numele si specificul se potrivesc ca puiul umplut cu somon, restaurantul se numara totusi printre primele si putinele momente lucide ale economiei de piata. Doi tineri (pe vremea aceea), pe care i-am cunoscut pe atunci, prin ’91, in loc sa se apuce sa importe tigari, tenisi de bascheti chinezesti sau ciunga care se putea folosi si ca radiera, au preferat sa faca un ban cinstit, ridicand un restaurant intr-o zona a Bucurestilor grav lovita de elanul demolator al carmaciului, care apoi a umplut-o cu maretele cutii de conserve din beton, pentru poporul folosit pe post de sardine.

In zona Drumul Sarii, totul a ramas la fel – doar restaurantul nostru e o pata de culoare. Iar temeinicia primilor proprietari (care nu stiu daca au ramas aceiasi) se vede si in paduricea care inconjoara locul si care a fost plantata acum vreo 13 ani, devenind intre timp o oaza in intersectia prafuita.

Ma gandesc oare unde a derapat situatia generala, pentru ca, cine vedea locul asta in ’91 avea senzatia ca Romania se indreapta in directia cea buna. Dar apoi, descendentii ienicerilor, sub forma negustorilor neo-otomani de Bonibon, au reusit sa deturneze bunul-gust romanesc catre eternele angrouri – primele mostre ale economiei de tranzitie.

De alfel, maestrul spune ca poporul (oricare popor) nu poate face reforma, pentru ca inteligenta lui ajunge doar pentru revolutie. Si asa mi-am adus aminte de marea intamplare din ’89 si, cu sufletul la gura, astept marea intamplare din noiembrie – sa ma dumireasca si pe mine cineva cat om mai sta in tranzitie.

Intre timp, aceste meditatii filosofice nu m-au impiedicat sa comand o ciorba de potroace. Golden Blitz este unicul stabiliment vizitat pana acum de mine unde aceasta zeama divina exista in meniu. Numai adevaratii cunoscatori, cei care stiu ce inseamna o jumatate de litru de palinca si cateva carafe de vin intr-o noapte, pot aprecia la justa ei valoare ciorba de potroace de a doua zi. Ciorba de burta va fi intotdeauna pentru profani. Adevaratul betiv va comanda a doua zi intotdeauna ciorba de potroace, pentru “reveneala”.

Desi m-am lasat de mult de sportul asta – palinca, inca tin bine minte binefacerile ciorbei de potroace, exact ca in povestea care urmeaza. Evita Peron, prima doamna a Argentinei, era renumita pentru cateva lucruri, unul dintre ele fiind si faptul ca, in perioada “domniei” ei, s-a produs un fenomen pe care nici un economist n-a putut sa-l lamureasca pana in ziua de azi: inflatia a ajuns la 11.000% pe an. Adica, mai pe intelesul tuturor, daca muncitorul se ducea dimineata cu tramvaiul la serviciu, pana seara, banii pe care ii lua pe o zi de munca nu ii mai ajungeau sa cumpere un alt bilet de tramvai ca sa se intoarca acasa. Din punctul asta de vedere, femeia a batut de departe multe guverne romanesti. Insa nu inflatia e cea mai importanta dintre performantele Evitei, care, la un moment dat a fost trimisa de sotul ei intr-un turneu de imagine prin Europa – faimosul Turneu al Curcubeului. La un moment dat, in timp ce vizita Anglia, multimea adunata pe strazi a facut-o “curva”. La care Evita s-a intors indignata catre oficialul englez care o insotea si i s-a plans de insulta. Intelept, batranul a raspuns: “Nu fiti suparata. Eu de 11 ani n-am mai iesit pe mare si tot imi spun amiral”. Asa si eu – de multi ani m-am retras din activitate, dar tot imi amintesc momentele de a doua zi.

Revenind la ciorba noastra de potroace, nu trebuie sa aveti multa imaginatie pentru a inchide ochii si a vizualiza bucatelele de carne bine fiarta de curcan, cele cateva bobite de orez, “zdrentele” de albus de ou facute pe post de galuste (adevarat pansament pentru stomacul care se resimte), morcovii si zeama consistenta acrita cu varza din butoi, presarata cu leustean proaspat. Licoarea asta doftoriceste orice betiv de treaba. Iar aici, la restaurantul din Drumul Sarii, e facuta la superlativ. Servita intr-un bol alb, pe un stergar rosu cu motive taranesti, la o masa cu lumanare – ce poate fi mai romanesc, mai taranesc si mai imbietor?

La randul ei, supa cu galuste vine din zona omului bogat, cand puneau la fiert in oala un pui sanatos, caruia i se datora zeama aurie si gustoasa. Bunica mea facea galustele tari, de umpleau o farfurie, punea si bucati de morcov dulce si apoi patrunjel deasupra. Asta e adevarata supa de duminica.

Restaurantul e generos in spatiu, frumos decorat, iar chelnerita stie cum sa zapaceasca oaspetii. Cat despre mese, sunt despartite de o distanta asa de confortabila, incat nici macar mitocanul cu mobil si cunostinte despre crevetii giganti nu a reusit sa strice atmosfera.

Insa, cum nimic nu e perfect pe lumea asta, si aici exista hibe: o pagina intreaga din meniu e devotata preparatelor din vanat, peretii sunt tapetati cu blanuri de urs, iar din loc in loc mai e si cate un mistret, precum cel din poza (cel in costum sunt eu – celalalt e mistretul). Insa, desi animalele sunt multe si impaiate, tocmai cand aveam si eu pofta de ceva vanat si vroiam sa ma delectez cu un fazan, chelnerita m-a informat ca trebuie sa-mi pun pofta in cui, pentru ca vanatul ia-l de unde nu-i. Probabil ca ursul a speriat mistretul, care a gonit fazanul, iar bucatarul a alungat restul vanatului pentru ca in ziua cand am trecut eu pe acolo, cel mai salbatic animal disponibil era pastravul.

Asa stand lucrurile am zis ca o fi fost vreun semn si ca trebuie sa-i dau inainte cu dieta, continuand ca la bunica mea acasa, la mesele de duminica. Prin urmare, am ales un rasol de vita cu hrean. As fi vrut eu si niste sos de rosii sau un compot de cirese langa el, dar colega de camera mi-a interzis definitiv orice altceva in afara de carne fiarta si, mai ales ca a venit si soacra-mea (desi de-abia plecase) nu pot sa risc un scandal, pentru ca ele sunt doua, iar eu sunt de unul singur. Asta imi aminteste de bancul cu Itic si Strul, care se se plimbau prin desert in timpul razboiului arabo-israelian. La un moment dat, Itic spune “Mai Strul, hai sa fugim de-aici ca vin doi arabi si noi suntem singuri”.

Ce-i drept, nici rasol nu mai mancasem de mult, de frica furiei vacii nebune, asa ca o vreme am preferat porcul cuminte. Dar a fost o placere sa savurez din nou carnea de vita frageda, bine fiarta, cu hreanul pregatit in casa de o persoana care cred ca a primit un spor de dificultate pentru operatiune. Eu unul, la prima imbucatura, am devenit brusc sentimental si am inceput sa vars lacrimi gandindu-ma la trecerea timpului si la cat de repede se termina rasolul. Oricum, hreanul de aici mi-a amintit de o reclama la o oarecare bautura facuta din E-uri si alcool rafinat, despre care se afirma ca ar fi bautura pentru barbati puternici. Sunt sigur ca rasolul de la Golden Blitz e pentru barbati si mai puternici. Hreanul e preparat cu doua picaturi de otet si o lingurita de miere, care insa nu-i domoleste deloc cerbicia. Asa ceva n-a mai vazut Europa.

Imi pare bine ca am inceput acest periplu in cautare de restaurante romanesti veritabile, dar cred ca imi va fi destul de greu sa le clasific, pentru ca sunt unele de mare efect. Bineinteles ca niciodata nu e indeajuns si ca ar mai putea aparea si altele, dar, deocamdata, exista cateva care te fac sa te simti mandru ca esti roman (pentru cine este). Iar pentru ceilalti, sunt doar locuri unde mananci bine si esti tratat regeste. De tratament este responsabila si chelnerita, care are un ras de-a dreptul contagios si o placere vadita de a te servi.

Din pacate, toate lucrurile bune au un sfarsit, asa ca dieta mea s-a impiedicat de o clatita, rumenita in tigaie de bucatareasa care a impachetat cu darnicie stafide aromate si carnoase si branza dulce de vaca in aluatul cremos, peste care a mai pus si doua guguloaie de smantana. Clatitele au fost atat de bune, incat cu greu am mai facut efortul de a gasi loc si pentru tort. Spre deosebire de tortul cu blat pufos si strat gros de crema, cel de la Golden Blitz alterneaza niveluri subtiri de aluat si de crema de ciocolata, peste care se asterne o razuiala de nuci, asa de crocante, incat sigur nu sunt de anul asta, altfel ar fi fost moi ca Videanu la dezbatere. Si toata constructia mai e imbibata si cu un delicios sirop de caramel.

Trebuie ca aveam o figura tare satisfacuta de pana si ursul de deasupra usii se uita cu invidie la mine. Insa, dupa cat am patimit saptamana trecuta, meritam un ospat.

Golden Blitz primeste 4Imre, desi ar fi putut capata cinci, pentru ca m-am simtit bine, mancarea a fost excelenta, iar ciorba de potroace unica prin Bucuresti. Insa, era si mai bine daca ar fi avut toate preparatele din meniu, pentru ca orice alta varianta este inacceptabila pentru un restaurant care se respecta.

Str. Razoare nr. 32-32A. Rezervari la telefon: 021/ 410 51 00
peter.imre@zf.ro

Gastronomie