La restaurant cu Peter Imre

Desfatari si indigestii – Topul restaurantelor in 2004

Iaca am ajuns la inca un sfarsit de an. Ori timpul trece prea repede, ori ma lasa memoria tinerii de minte, pentru ca am senzatia ca multe lucruri s-au intamplat ieri si e nevoie de o asistenta sa-mi spuna “Domnule Imre, asta a fost anul trecut”.

Este fascinant sa descoperi locuri noi, dar mai ales felul in care lucrurile evolueaza sau regreseaza in unele cazuri. Dupa un an de explorari culinare, bineinteles ca am pregatit inca un clasament, subiectiv, desigur, nu asa cum spunea un mare umorist “Eu nu am prejudecati – urasc pe toata lumea la fel”.

Am incercat sa evaluez locurile pe unde am fost prin cateva criterii deja clasice: atmosfera, decoratii, servicii, mancare, bun-gust, bun-simt. De fapt, am cautat cumulul acestor criterii, menit sa-ti confere starea de bine sau lipsa ei.

Daca imi pare bine de ceva, asa, la sfarsit de an, e ca s-a terminat cu balciul politic, desi, dupa cum arata lucrurile, lupta sumo abia de-acum incepe. N-as dori sa fiu pesimist, dar nu ma astept la multe lucruri bune pentru ca, asa cum spune maestrul, cand doi elefanti se lupta, sufera iarba.

Am totusi speranta ca, macar in ultimele zile ale lunii decembrie, in loc de campanii, investituri si dezvestituri, poate vom fi preocupati mai mult de cele sfinte si senine. Circuland prin oras, pe drumuri si prin imbulzeala din magazine si auzind urarile pe care si le fac soferii unul altuia prin intersectii si oamenii la cozile kilometrice de la case, parca nu am observat totusi o preocupare generala fata de cele sfinte.

Revnind insa la mancarurile noastre, o sa incercam sa recapitulam cele 50 de saptamani de bucurii gastronomice, cateva indigestii, placerea de a gasi ceva nou, dar si erorile genetice ale economiei de tranzitie.

Restaurantul reprezinta cultura unui neam si poate indica modul de viata al oamenilor. Sa ma explic: daca la Mica Elvetie, un restaurant de altfel corect si meritoriu, totul este de-a dreptul matematic – dupa ora de deschidere se poate regla ceasul si chelnerita e antrenata ca nu cumva sa zambeasca, la polul opus, un bun libanez te primeste zambind oricand ii bati la usa, fara reguli, fara constrangeri. In sfarsit, exista si romanescul nostru, delasator, nici punctual nici foarte ospitalier. Atunci, ma gandesc la ceea ce un vestit politician a spus despre conflictul dintre israelieni si arabi – “Domnule, de ce nu pot sta la masa sa se inteleaga ca niste buni crestini?” Asa poate si dintre toate restaurantele etnice ar trebui luat ce e mai bun si facut un restaurant ecumenic, ceea ce prietenul meu Chisu a incercat la Esperanto.

Locuri unde nu merg nici daca mor de foame

Ca sa incepem cu sfarsitul – sau cu locurile care pot insemna sfarsitul dorintei oricui de a mai merge vreodata la vreun restaurant, iata cateva stabilimente de care trebuie neaparat sa va feriti. Pe primul loc, cu unanimitate de voturi, se claseaza, la categoria “Nu merg nici daca mor de foame”, stabilimentul (pentru ca nu il pot califica drept restaurant) denumit Moods. Nimeni nu poate fi atat de turmentat, infometat au inconstient incat sa se aventureze in acest loc de pierzanie a poftei de mancare. In aceeasi categorie, foarte aproape de prima pozitie, as include si de-acum celebrul “High Life”, cu si mai celebrul “pui dezvirginat cu somon”. Nici Doi Lei nu isi are locul in alta categorie, desi aici as mentiona ca, in cazul in care va aflati chiar pe strada cu pricina si sunteti la un pas de moarte prin inanitie, va puteti aventura in stabiliment, insa numai daca va limitati la o portie de cartofi prajiti si o felie de paine. Pentru restul preparatelor nu raspund. Si am senzatia ca nici proprietarii. Tot aici intra si La Pergola, o strutocamila care a pornit de la un autentic han romanesc pentru a se trasforma intr-un pseudo-italian fara nici un farmec.

Mult mai intelept ar fi fost ca patronii acestor locuri sa se indure de potentialii clienti si sa le plaseze in apropiere de Spitalul de Urgenta, pentru ca toxiinfectia estetica si alimentara sa nu fie fatala.

Cele mai bune restaurante din Bucuresti

Din fericire, am avut parte si de lucruri bune, printre care, de pilda, si cel mai bun local turcesc la care am mancat anul acesta – Golden Falcon, unde oricine se va simti excelent garantat. La capitolul asiatic-chinezesc Jade din Piata Amzei si-a castigat clar un loc printre cele mai bune restaurante din oras.

Pentru cei care apreciaza bucataria etnica, ospitalitatea desavarsita si mancarurile cu gust exotic, cele patru anotimpuri de la Four Seasons reprezinta un punct de reper, fiind cel mai bun restaurant libanez din oras. Four Seasons bate multe locuri cu acelasi specific, fitoase si scumpe. Un loc de frunte la capitolul restaurantelor etnice il ocupa si L’Harmattan, cu o bucatarie africano-marocana de foarte buna calitate.

Mancarea frantuzeasca este, prin excelenta, rafinata si se poate regasi intr-o atmosfera eleganta la La Bastille, care primeste puncte suplimentare si pentru capacitatea de perfectionare, avand in vedere ca, de la localul fad si fara personalitate de acum cativa ani, restaurantul s-a metamorfozat intr-o oaza culinara.

O mai tineti minte pe Brunhilda? O fi ea o prusaca hotarata, dura si nemiloasa, dar in mod cert crasma Die Deutsche Kneipe e cel mai bun nemtesc din Bucuresti. Mergand mai departe pe aceeasi linie, nici Leopoldina nu are zambetul Mona Lisei, dar DavVero este in topul restaurantelor italienesti din Capitala. Daca o vedeti pe crunta si incruntata Leopoldina prin restaurant, chemati repede protectia consumatorului sa o indeparteze, dar nu ocoliti locul pentru ca bucataria e excelenta.

Cel mai spectaculos restaurant, unde turistii ar trebui sa mearga in grupuri organizate e Jaristea si, in acest caz, cuvantul spectaculos e justificat pe deplin prin festinul culinar, dar si prin recitalul dat de patroana. Cel mai autentic local romanesc, cu bucatarie savuroasa, muzica lautareasca veritabila si chelnerite de-ti vine sa le iei acasa este, fara doar si poate, Vatra.

Restaurantele de top

Si asa ajungem in sferele inalte ale culinariei, unde, fara a tine cont de specificul restaurantului, voi include trei locuri.

Incep cu Noblesse, cel mai bun restaurant cu specific international, situat intr-un adevarat palat din vechea zona boiereasca a capitalei. Din fericire, bucataria impecabila se ridica la nivelul cladirii.

Urmeaza cel mai bun restaurant japonez din oras, de o eleganta impecabila, cu un sushi rafinat si o atmosfera de numai gheisele mai lipsesc. Ce-i drept, e greu sa faci din Marie gheisa! Iar Tanta prefera sa frece o vanata pana devine salata decat sa umble in genunchi prin casa pentru a satisface toate poftele lui Ion. Asadar, daca saptamana trecuta ati castigat marele pot la loterie, nu ezitati sa va repeziti la Benihana. Cu pretul unei mese s-ar putea mobila cu usurinta o garsoniera, dar va asigur ca experienta merita toti banii. Tonul rosu va fi intotdeauna proaspat si pregatit fara cusur. Vita este adusa din Noua Zeelanda, pentru ca cele de la Vatra Dornei s-au pervertit din cauza tranzitiei si nu au acelasi gust minunat ca suratele lor de la capatul lumii, care pasc in armonie deplina, asteptand sa fie transportate catre Bucuresti. Spectacolul de la masa teppanyaki merita o vizita – in loc de Circul de Stat, puteti scoate copiii la Benihana. Sincere felicitari lui Tinu Sebesan pentru ce a reusit sa faca din vechea drapanatura a Hotelului Dorobanti.

Reinnoit, renovat si revigorat, Voila, restaurantul fusion de pe Strada Dianei, este fara indoiala una dintre cele mai fine crasme din oras. Discret, elegant, zen, cu o paleta de gusturi nemaiantalnita – iata de Voila!

Restaurantul anului

Mi-a fost relativ usor sa aleg Restaurantul Anului, dupa ce am savurat atmosfera calma si senina, dar si mancarea nemaipomenita, servita de chelneri care stiu meserie. Bucataria este impecabila, de un rafinament inca nou pentru Bucuresti, iar restaurantul este amplasat intr-un loc care te duce cu gandul la marile capitale europene si care, bineinteles, atrage toata crema societatii de Mercedesuri. Casa lui David, sau, dupa cum spun italienii- Casa di David, este Restaurantul Anului.

E genul de loc ce poate intra fara discutie in circuitul restaurantelro “instelate” din ghidurile gastronomice europene. Ca atare, felicitari celor de la Casa di David pentru ca au meritat din plin titlul de Restaurantul Anului.

Ca si in 2003, toate restaurantele mentionate in acest articol primesc un abonament pe un an la Ziarul Financiar, in semn de multumire pentru deliciile culinare pregatite sau pentru ca am scapat viu si ca sa poata citi in fiecare saptamana despre competitori.

Repet ca este un clasament subiectiv, bazat in mare parte pe propriile mele gusturi si preferinte. Insa, ca cat imi veti trimite mai multe mesaje despre experientele pe care le veti avea in localurile descrise, cu atat mai putin subiectiv va trebui sa fiu la sfarsitul anului viitor.

Bucuria mare care ma incearca la sfarsit de an se datoreaza faptului ca nu m-am ingrasat. Din pacate, nu pentru ca nu as fi mancat in restaurante bune, ci din cauza indigestiei care m-a lovit dupa ce am vizitat locurile din prima parte a acestui articol.

In alta ordine de idei, pentru ca am vorbit asa mult despre restaurantele cu specific etnic, as indrazni sa observ lipsa unui restaurant evreiesc de calitate, cu solet si gomboturi matzes, cu gat de gasca umplut si cu vinuri kosher. Sunt convins ca anul viitor se va naste si asa ceva. Tot asa, sunt convins ca, la un moment dat, va aparea si o churrascaria – un restaurant tipic brazilian, cu multe fructe, cu carne de vita, peste si porc la jar, servita pe o sabie la masa clientului. Sunt doar cateva idei pentru intreprinzatprii locali.

Daca nea Sarbu nu inchide ziarul, atunci va promit ca o sa va plictisesc si anul viitor cu evaluarile despre lumea restaurantelor din Bucuresti si nu numai. Si, pana atunci, Domnul sa va puna pe masa de Craciun toate bunatatile, sa va miroasa casa a sarmale facute in oale de lut, mere coapte si scortisoara, iar bradul sa va aduca iubire si liniste pentru un An Nou cu bucate alese.

Gastronomie