La restaurant cu Peter Imre
La restaurant cu Peter Imre
Un Spago fara spaga
Dupa o vacanta mai mult decat aventuroasa in insorita Aruba imi pare bine sa revin pe pamantul patriei, desi, acolo am avut parte de niste restaurante fantastice despre care, in lipsa de inspiratie, probabil ca voi povesti la un moment dat.
In ultimele doua saptamani am observat insa ca parca s-a intors lumea cu susul in jos: in California ninge, in vreme ce in Romania, de Boboteaza sunt 15 grade. Cu toate astea, tot mai bine e aici, unde nu mi-e teama de valuri uriase si alte asemenea cataclisme. Iar cu tsunami-urile politice romanesti ne-am obisnuit deja. Cred ca noi suntem precum homeless-ul asiatic, care, dupa cutremur, isi zice: “Ce bine ca nu mi-am construit casa!” E interesant cat de multi specialisti in dezastre se arata dupa eveniment. Situatia imi aduce aminte de politistul care incearca sa ilustreze binefacerile centurii de siguranta, in conversatia cu un sofer care nu a respectat regula. Aratandu-i o masina implicata intr-un accident, politistul ii explica: “Uita-te la soferul care nu a purtat centura. Vezi in ce hal e? Are toate oasele rupte. Pe cand cel din dreapta, care a folosit centura de siguranta arata de parca ar fi viu”.
Revenind la Romania, m-am mai linistit si ca, totusi, s-au mai asezat lucrurile – avem si guvern si presedinte. In aceste conditii, cred ca putem scrie rubrica mai departe, ca aveam o oarecare neliniste in ceea ce priveste turbulentele astea sumo-politice.
Asa ca m-am gandit ca plusul de salariu pe care mi l-a dat guvernul sa-l cheltuiesc la un restaurant bun. In paranteza fie spus, am observat ca salariile au crescut (fara ca angajatorii sa plateasca mai mult) si, prin urmare, ar fi fost normal sa se mai reduca si preturile la mai multe produse. Fiind insa Romania, bineinteles ca nu s-a intamplat asa ceva, ba au mai avut loc si scumpiri. Iarasi au iesit “ei” bine!
In orice caz, eu am plecat in cautarea unui loc placut si cu bucurie am remarcat ca sportul national de deschidere de noi restaurante nu da semne de oboseala, dimpotriva: spiritul intreprinzator al romanilor se manifesta prin localuri in premiera la tot pasul.
Sincer, nu am prea inteles de la prima vedere ce anume vrea sa fie restaurantul la care am ajuns saptamana aceasta, si anume Spago. Numele m-a dus cu gandul la vremea in care ziarele erau tiparite prin vechile metode, iar culegatorii puteau distruge un articol daca schimbau o singura litera. Si aici, din acest Spago cu usurinta se poate ajunge la sportul national din Romania. Nu cred insa ca patronii s-au inspirat din viata politica romaneasca atunci cand si-au denumit localul.
Restaurantul este foarte elegant, dragalas abstract, cu lumina portocalie si ambianta zen. Canapelele si fotoliile de piele portocalii si bej sunt confortabile, poate prea confortabile avand in vedere ca pur si simplu te scufunzi in ele (ca in bunastarea romanului) si parca nu-ti vine sa mai pleci. Mesele simple, din lemn inchis la culoare sunt acoperite cu un fel de stergare albe din damasc, care contrasteaza placut cu lemnul cald. Vesela minimalista, in alb si negru e reconfortanta prin simplitate, ca de altfel si meniul nebrenduit, care nu contine o multitudine de feluri de mancare. Uitandu-ma la meniu mi-am amintit de urmatoarea istorioara: la maestru a venit o data un ucenic, care cara vreo doua planse mari acoperite de grafice si un vraf de hartii. Vazandu-l, maestrul nu l-a intrebat nimic ci doar i-a spus: “Cand vei sti ce vrei sa-mi spui, mai vino o data”. Cu alte cuvinte, planurile mari se pot exprima prin idei simple. Acelasi lucru se aplica fara gres si in cazul restaurantelor, unde un meniu simplu este intotdeauna semn bun. Eu unul, cand vad 150 de feluri ingramadite pe o lista de bucate, prefer sa plec si sa revin atunci cand patronii se hotarasc ce stiu sa faca. Poate mai tineti minte ce am spus despre meniurile cu poze si peste 50 de preparate, dintre care nici unul nu e reusit.
La Spago, deci, m-am relaxat cand am observat “parcimonia” din lista de bucate. M-am linistit si mai mult cand am remarcat fondul sonor – aici mi-am dat seama ca, inainte de acest current chill out, si pe vremea mea exista muzica de alinare si reflexiva, asa ca am reascultat Shade cu mare bucurie.
Furat de décor si muzica, m-am infipt in chiflele calde, presarate cu susan, si in painicile “bronzate”, cu tot felul de seminte, care, in combinatie cu untul proaspat si cremos sunt irezistibile. Nu-i de mirare ca am uitat de eforturile sustinute de a da jos kilogramele acumulate in timpul vacantei. Imi aduc aminte cum, pe cand eram copil, bunicul mergea pe Corso in Satu-Mare si, de la o alimentara, cumpara 200 de grame de parizer, pe care il mancam apoi cu paine propaspata, unt, o rosie zemoasa sau un ardei verde carnos. Pana astazi mi se pare una dintre cele mai bune mese pe care le-am avut vreodata.
Amintindu-mi de desfatarile copilariei, mi-am dat seama ca mi-era foame, iar antreurile nu mai veneau. Poate ca nu era inca ora cinei sau poate nu ajunsese bucatarul la serviciu – cert e ca am stat jumatate de ora pana au ajuns in sfarsit antreurile. Timp in care mi-am amintit de Aruba, unde, din cate am inteles, nu se vorbeste niciodata despre doua lucruri: vremea (pentru ca e frumoasa si calda in fiecare zi a anului) si timpul (pentru ca e inutil sa te astepti la exactitate – totul se intampla “la un moment dat”). Cred ca si cei de la Spago functioneaza dupa timpul din Aruba – altfel nu-mi explic indelungata asteptare. Asa ca daca vreti sa mancati repede, mergeti la un fast-food.
Insa, a meritat sa astept pentru ca am primit un ficat de gasca de exceptie – o bucata exact atat de mare cat sa-i simt gustul magnific, dar si atat de mica incat sa mai pot manca si felul principal. Ficatul bine fript la suprafata si moale la interior e servit pe o bucata fina de toast si alaturi de bucatele de para aromate, facute la gratar si peste care se toarna un sos cremos de fructe de padure. Tot la gustare au mai venit si rondele de vinete umplute cu legume si carne de pui, feliute subtiri de branza de capra cu otet balsamic, prosciutto si somon.
Cat despre felul principal, nu pot spune decat – iata adevarata bucatarie fusion. Sau, mai pe romaneste, “mai fusion de-atat nu exista”. Crevetii preparati in stil fluturas sunt serviti cu mamaliga cu usturoi. Pe cat de inedita pare combinatia, pe atat e de gustoasa. Sigur, pe meniu garnitura e pompos denumita polenta, dar va asigur ca e mamaliguta ca la mama acasa. Culmea – nici in Aruba nu am dus lipsa gusturilor de acasa, pentru ca m-am intalnit cu bunul meu prieten si unul dintre cei mai fini bucatari din Romania – Nicusor Nastase de la Vox Maris, despre al carui calcan am mai scris. In prima zi, a cumparat peste mahi-mahi si l-a pregatit ca pe calcanul nostru din Marea Neagra, alaturi de cartofi taranesti cu busuioc si usturoi. Apoi, din dorinta de a gati o mancare si mai romaneasca, a vrut sa pregateasca pui si peste cu mamaliga, asa ca s-a dus la supermarketul de pe insula, unde a achizitionat ceva care aducea a malai. La masa, ne-am pomenit cu un bol plin cu un soi de budinca alba, asemanatoare cu grisul, pe care bastinasii din Aruba o consuma pe post de mamaliguta. Sa-i dea Dumnezeu sanatate lui Nicusor Nastase pentru cat de bine ne-a gatit in Aruba!
La Spago insa, mamaliga a fost veritabila, iar in combinatie cu fructele de mare a reprezentat o premiera pentru mine. Crevetii bine aromati si asezonati cu mirodenii sunt facuti in ulei si usturoi. E o mancare super sanatoasa, indicata si pentru cei care se supun canoanelor dietei. Preturile nu sunt foarte dietetice, dar, pentru un restaurant de un asa calibru se justifica.
La desert, tortul cald de ciocolata a fost cel mai bun brownie pe care l-am mancat pana acum. Un blat cum numai acasa poti reusi din faina, multe oua si cacao pura, insiropat cu crema de ciocolata si usor incalzit, alaturi de frisca cremoasa. Ce-i drept, desertul a anulat lipsa de calorii a primelor doua feluri, dar cine poate rezista? Cat despre capsuna – ce sa mai zic? Iti aminteste ca Pretty Woman e acasa si te asteapta.
Fiind un “new entry” pe piata, le doresc succes – cat mai multi clienti si cat mai multi Imre pe viitor. Deocamdata le acord 3 Imre pentru incurajare si pentru ca sa accelereze putin serviciul – daca am asteptat o jumatate de ora in conditiile in care doar doua mese erau ocupate, ncii nu-mi vine sa calculez cat am fi rabdat de foame daca restaurantul era plin.
Pana una-alta, pe saptamana viitoare.
* Str. Mendeleev 1. Rezervari la: 021/310 24 19
peter.imre@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
