La restaurant cu Peter Imre

Marinarul gastronom – la Sailor”s

Pare ca vremea a luat-o razna de tot si, in mod cert, iarna chiar nu mai e ca vara. Atata ploaie s-a abatut asupra tarisoarei, incat mi-a fost frica sa ma duc oriunde, chiar si la restaurant. Asa ca am ales un loc unde colacul de salvare sa fie la el acasa – Sailor”s.

Am senzatia ca am devenit un popor de marinari si de specialisti in ape, de hidrologi de exceptie si conducatori de nave. Cred ca numai politicienii nu-si dau seama ca ar trebui sa se preocupe si ei de stiinta apelor. De altfel, si ei folosesc apa, la igiena politica. Stiti cum vine – o mana spala pe alta. Dar fiecare face ce stie mai bine…

Nu vreau sa fiu insensibil sau cinic – dimpotriva. Dar daca oamenii astia care ne conduc au putina minte, vor vedea oportunitatea in acest necaz national si, dupa vorba cantecului, vor face “altul mai trainic si mai frumos”. Vor ajuta, ar putea sa ajute, de sperat ca o vor face. Cel putin eu asta speram de la un guvern de dreapta – sa lase economia libera si sa se implice doar atunci cand cei mai putin favorizati au nevoie.

Astfel, eventual chiar si guvernantii nostri ar putea deveni profeti in tara lor, pentru ca profet nu e acela care prezice viitorul, ci acela care ne lumineaza prezentul. Baieti, la treaba! Nu de imagine, ci de fapte. Dar nu stiu daca avem noi norocul asta, avand in vedere ca unul dintre mai marii locului, fiind pozat de un jurnalist in vreme ce se afla in masina confortabila, i-a zis: “Stai sa ma dau jos ca sa ma fotografiezi in balta”. Sa nu racesti omule, nu care cumva sa ti se traga la prostata. Pai merita sa te imbolnavesti pentru o inundatie?

Dupa atatea consideratii hidrologico-filosofice, sa revenim la Sailor”s unde ma simteam mai in siguranta, pentru ca erau colaci de salvare pe pereti. Daca vine viitura macar sa avem de ce ne agata. La marinarul nostru (la asta la care am mancat), lucrurile sunt facute cu tare bun-gust: hublouri in loc de ferestre, decoratii pe pereti cu harta lumii, tablouri cu corabii, carme, busole si, bineinteles, obligatoriul cap de mort al piratilor.

Ca simbol ar merge si pentru actualul Parlament al Romaniei cu diferenta ca, in timp ce mai aveai posibilitatea sa scapi de piratii din Caraibe sau sa te trateze omenos, cu ai nostri n-ai nici o sansa. Cat despre reclame, cred ca aici e singurul loc unde afisul cu romul din Caraibe se potriveste perfect cu ambientul, fara sa deranjeze catusi de putin. Muzica e si ea tot cam de prin Caraibe, cat sa te transpuna in atmosfera.

Locul mai are mese ca pe vremuri si niste marinari destoinici care ne servesc, oameni care stiu sa aiba grija de calatorul ostenit. Si, cum e o crasma marinareasca, majoritatea bunatatilor sunt din peste si fructe de mare, adica gustoase si usoare.

Pentru inceput, bruschetele din partea casei au facut impresie buna, pentru ca feliutele de bagheta, crocante exact atat cat trebuie, erau unse din belsug cu crema de branza cu marar sau presarate cu bucatele de rosii, usturoi si patrunjel.

Sa va spun despre salata Sailor”s, cu rosii proaspete, andive taiate bucatele mici si, bineinteles, fasii de somon afumat, cu carne roz, peste care bucatarul a turnat un sos usor, dulceag, cu miere. E un preparat delicios si neconventional.

Clatitele din aluat pufos si foarte fin, care ti se topeste in gura, servesc si drept antreu la Sailor”s, fiind umplute, dupa fantezia bucatarului, cu boabe de porumb fraged si felii de somon afumat. Peste clatita se toarna un sos matasos de smantana, condimentata cu boia si cateva picaturi de sos de rosii, cat sa-i dea aceeasi culoare rozalie ca a somonului. Dupa primul fel, chelnerul ne-a povestit despre peste cu atata entuziasm de a-nceput sa-mi ploua in gura gandindu-ma la salaul proaspat pe care urma sa ni-l pregateasca la gratar, “asa, o piesa dintr-o bucata”, cam vreo 20 de centimetri, dar adevarati, nu asa cum se lauda barbatii. Apropo de centimetri si dimensiuni, am fost mai alaltaseara la un spectacol de balet si am vazut acolo niste fete care dansau pe varfuri. Si ma intrebam de ce nu angajeaza dansatoare mai inalte?

Iar pana la sosirea pestelui, ma gandeam ca sper ca salaul nostru sa nu provina din surplusul de peste care a invadat Romania zilele astea.

In sfarsit, chelnerii care alergau pe scari cu farfurii si tavi, mi-au adus, cu rasuflarea taiata, pestele.

Chiar avea 20 de centimetri. Iar bucatarul priceput ne-a servit trei soiuri de preparate din salau – cred ca o intreaga familie a aterizat in farfuriile noastre.

Al meu, cel mai mandru dintre ei, a fost facut pe gratar in marime naturala. Carnea bine fripta am stropit-o cu sosul cremos din ulei de masline, lamaie, verdeturi si capere, ca totusi pestele sa simta ca nu a fost mancat de caini.

Sora lui mai mica a sfarsit intr-o crusta de ierburi aromate ca in Zanzibar: mii de mirodenii erau presarate prin crusta de aluat, iar ca garnitura am avut parte de broccoli, dulce si de un verde viu, ca buchetele de flori colorate, asa cum ii cumparam si eu Dianei inainte sa ma paraseasca. Dar ii mai ofer si acum flori pentru ca mi-e draga.

Revenind, in tristetea mea melancolica, la salau, m-am gandit ca tare mandru trebuie sa fi fost tatal pestelui ca progenitura lui a ajuns intr-o asemenea companie selecta ca a mea. Atunci cand rapitorul asta fugarea pestisoarele prin apa, nu credea ca cineva ii va veni si lui de hac. Dar, dupa cum bine stim, pestele mare intotdeauna il mananca pe cel mic. Oare in guvernarea actuala, cine o fi pestele mare si cine pestele mic? Vom vedea in curand cine mananca salau.

Oricum, eu unul, de cand am fost parasit si umblu prin cherhanale si diverse restaurante de peste, am slabit. Oare de ce? O fi paraseala sau mancarea sanatoasa? In orice caz, rezultatul e pozitiv.

Colegul a primit goujon de salau, bucatele fine de carne alba intr-un aluat fin de faina si ou, care inflorisera in farfurie de ti-era mai mare dragul sa le admiri inainte sa le mananci. Vazandu-ma in fata atator bunatati, parca am inceput sa-i inteleg pe romani si obiceiul lor mult hulit cu pana.

La desert, desi nu prea mai era loc (pentru ca nu mai suntem pe vremea banchetelor romane), am luat clatite cu mere si scortisoara, clatite cu crema de ciocolata alba si frigarui de fructe. Maestrul de la bucatarie le-a pregatit mai bine decat orice pot sa coaca acesti iluzionisti din politica noastra, care si-ar dori ca romanii de rand sa se fi nascut amfibii si se intreaba – daca vin apele de ce nu stiu sa leviteze. Apropo, am citit o carte despre levitatie pe care abia am reusit sa o las din mana.

In final am ramas impresionat de serviciul impecabil – fugea micul mus pe scari de parca era pe punte si se pregatea sa-i raporteze capitanului.

In concluzie, intr-o dupa-amiaza ploioasa merita sa lasati ancora la Sailor”s.

peter.imre@zf.ro

Str. Maltopol 24. Rezervari la: 0788.680.430

Cultură