La plimbare "pe strasse", in cautare de clisee

Despre Austria se spune ca este mai germanica decat Germania. Strazile sunt mai curate, oamenii mai ordonati, mai organizati, totul este plictisitor de previzibil. Asa se spune, dar, aflat in trecere prin Viena, am descoperit si cateva exceptii de la regula deloc germanice. Ba chiar de-a dreptul balcanice.

Soferul vesel cu plete si ochelari cu lentile rotunde care m-a condus la hotel nu aducea deloc cu austriacul tipic, imbufnat si lipsit de imaginatie pe care l-am vazut eu prin filme. Dimpotriva, nu i-a stat gura deloc: aici e aia, acolo e ailalta, asta e strada centrala Ringstrasse, aia e Opera, stiti, presedintele nostru a murit acum cateva saptamani, dar a venit altul in loc si, stiti, parerea mea e ca… pssstt! (cu degetul la gura)… asta de-acum e mai bun!

Ok, imi zic, inceputul e promitator. Ajung la hotel, imi las bagajul si ies la plimbare hotarat sa iau orasul la picior ca sa ma lamuresc cum e cu cliseele.

Tocmai ma gandeam ca oamenii astia sunt atat de politicosi incat nici macar nu claxoneaza, cand ceva ma face sa ma opresc brusc. Galagie, tipete. Pe marginea strazii, doua masini parcate foarte aproape una de alta. Protagonistii scandalului, o respectabila doamna la vreo 50 de ani si un domn “in floarea varstei”, pe la vreo 60. Au tipat putin unul la altul (din pacate detalii picante nu am, pentru ca se tiganeau pe nemteste; tot ce-am inteles a fost un “zehn zentimeter” printre dinti, adica probabil distanta la care el si-a parcat masina fata de ea) dupa care doamna si-a facut vant si a plecat foarte demna, bazandu-se probabil pe adevarul zicalei universale “cel mai destept cedeaza”. Oricum, eu m-am simtit foarte bine (normal, era aproape ca acasa), imaginandu-mi pentru o clipa ca ma aflu pe celebra strada vieneza “Gigibecalistrasse”. si-am plecat mai departe.

Dupa colt, ma asteapta Catedrala Sfantul Stefan, construita prin secolul al XV-lea, care merita toti banii. E adevarat ca se viziteaza pe gratis, dar oricum, e un fel de-a spune. In fata catedralei, doi domni imbracati in costume de epoca si cu peruci carliontate in cap ma invita sa ma opresc pentru o clipa. Ma opresc, si-asa nu inteleg nimic din ce imi spun in germana. De-abia cand unul din ei deschide catalogul cu poze pe care-l tinea in mana ma lamuresc ce vor de la mine. Imi arata imagini din spectacolul de opera care avea loc la castelul Schonbrunn, in seara aceea. intre timp au dat-o pe engleza si aflu ca in cazul in care ma intereseaza un bilet, costa intre 34 si 66 euro. Mai interesant mi s-a parut accentul lor englezo-dambovitean, asa ca i-am intrebat de unde sunt: din Bulgaria, respectiv Romania. Salut!

Plec mai departe, atent sa nu ma vada vreun politist cand traversez pe rosu. Nu de alta, dar amenda e 21 de euro si politistii de aici nu prea par dispusi sa negocieze.

Ajung si la Dunare, undeva aproape de iesirea din oras. Nu e deloc albastra, ca in valsul acela, ci mai mult de un verde murdar. Si nici urma de lebede. Alta legenda spulberata. Nu mai stiu ce sa cred, dar mi se explica pe scurt ca Dunarea de acum nu e Dunarea de pe vremea valsurilor, pentru ca autoritatile i-au mutat albia, iar culoarea apei e cam incerta din cauza nisipului de pe fund. in sfarsit…

Inapoi in centru, ma intalnesc cu Catalin, un roman venit in Viena pentru o saptamana, la un training. Dupa ce facem cunostinta, imi impartaseste din experienta lui de cateva zile in oras. “Aici ai ce face daca stii unde sa te duci”, spune cu un aer conspirativ. “Eu am vazut aseara ditamai Olandezul Zburator la opera cu 3 euro!”, imi zice fericit. Cum asa? “Sunt bilete chiar in spate, in picioare”, zice. “Stai in picioare, dar stii c-ai fost la Opera din Viena”. E si asta un punct de vedere, am gandit morometian si-am plecat mai departe, reflectand la originalitatea acestui oras pe care credeam ca-l cunosc inainte de a-l vedea.

In “avalansa” de clisee contrazise, un lucru a fost totusi asa cum ma asteptam: strudelul vienez. Excelent. Iar daca dulciurile nu va plac, va recomand sa inlocuiti desertul cu o plimbare in trasura sau, dupa caz si preferinte, cu o vizita in magazinele de vinuri de pe strazile inguste din centru.
mihai.musatoiu@zf.ro

Gastronomie