Cultură /Auto special
La mare viteză. GALERIE FOTO
Automobilele supersport reprezintă cea mai înaltă treaptă a industriei. Două uși, sute de cai sub capotă și cea mai nouă tehnologie sunt câteva dintre elementele care atrag atenția milionarilor.
Ferrari, Lamborghini, Porsche, Pagani și chiar Mercedes-Benz sunt principalii jucători pe o piață unde vânzări de 100 de mașini anual sunt un record.
Ferrari a încercat și a reușit până acum să surprindă publicul în fiecare an cu creații care nu doar arată foarte bine, ci aduc și inovații tehnologice care până atunci se regăseau doar în Formula 1.
F12 Berlinetta este cel mai nou Ferrari și cel mai rapid construit model din uzina de la Maranello, dar și una dintre premierele cele mai așteptate de la Salonul Auto Geneva 2012. Deși numele vehiculat înaintea lansării era F620 GT, italienii ne surprind prin schimbarea tradiției în materie de indicative: “F” provine, după cum era normal, de la Ferrari, “12” de la configurația V12 a motorului, iar “berlinetta” semnifică soluția de coupe cu două locuri, cu motor în față.
În timp ce mulți alții apelează la downsizing, forțați de trendul ecologic, cei de la Ferrari continuă tradiția. Dacă valoarea de 740 CP nu impresionează poate din prima, trebuie subliniat că noul automobil are nevoie de numai 3,1 secunde pentru a atinge 100 de km/h, iar până la 200 km/h ajunge în doar 8,5 secunde, ajungând la o viteză maximă de 340 km/h. Cu alte cuvinte, este cel mai puternic și performant Ferrari care iese pe porțile uzinei din Maranello.
Cunoscut pentru limuzinele luxoase, Mercedes-Benz continuă să fie un concurent important pe segmentul coupeurilor supersport.
Cu un V12 de 6,0 litri și 621 CP, SL65 AMG este nu doar cel mai puternic automobil din gama constructorului german care a existat vreodată, ci și arma supremă a momentului, dezvoltată de Mercedes-Benz și AMG.
A trecut foarte puțin timp de când noua generație Mercedes-Benz SL a debutat oficial. Cea de-a șasea generație a legendarului roadster german părea să fie, încă de la început, și cea mai redutabilă dintre toate prezentate până acum, iar bănuielile au fost confirmate rând pe rând. Primul semn clar a fost SL 63 AMG, despre care am aflat în urmă cu doar o lună de zile.

Cu un V8 de 5,5 litri, versiunea preparată de AMG atacă oponenții cei mai elitiști, precum Bentley Continental GT V8 sau proaspătul BMW M6. A venit se pare, momentul ca Mercedes-Benz să prezinte nu doar cea mai nouă versiune de SL, nu doar cea mai puternică, ci o adevărată operă de artă a casei din Stuttgart, – SL 65 AMG. Dotări precum Airscarf, sistemul de sunet Bang & Olufsen BeoSound AMG Surround System, Magic Sky Control, precum și multe alte sisteme de siguranță și infotainment, toate vor asigura un confort demn de capetele încoronate.
Prețul este pe măsură și se apropie de 200.000 euro, dar clienții vechi ai mașinii vor rămâne cu siguranță impasibili la această informație.
În timp ce toată atenția este îndreptată asupra lui Lamborghini Urus, constructorul italian a venit anul trecut cu o ediție specială: Lamborghini Gallardo LP 570-4 Super Trofeo Stradale. Adică o mașină de curse care poate fi utilizată și pe șosea.
Noua ediție specială de la Salonul Auto Frankfurt 2011, Lamborghini Gallardo LP 570-4 Super Trofeo Stradale este derivată din modelele de curse, care participă la competiția monomarcă Lamborghini Blancpain Super Trofeo.
Primul lucru care îi conferă exclusivitate acestei noi ediții speciale a lui Gallardo este cadența de numai 150 de exemplare. După care mașina surprinde prin stilul exterior aproape brutal, semănând cu un demn frate mai mic al bolidului Lamborghini Aventador.
Motorul V10 aspirat dezvoltă 570 CP, la fel ca și Gallardo Superleggera, în timp ce cuplul motor maxim este de 540 Nm.
Viteza maximă a mașinii se cifrează la 320 km/h, iar masa a fost redusă până la 1.340 kg – din nou, la fel ca Superleggera. Față de Superleggera, însă, Gallardo Super Trofeo Stradale beneficiază de o altfel de cutie de viteze secvențială cu 6 trepte, precum și de un sistem launch-control modificat, denumit “Thrust Mode”.

Cultură /Auto special
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția