La cherhanaua lui Vasile Briceag

Acum ca m-a parasit femeia, ma gandesc ca bine a facut – daca eram in locul ei, nici eu nu as fi stat cu mine insumi: cum ar fi putut sa ramana cu unul care toata ziua umbla prin restaurante si scrie tampenii?

Asta nu e viata de familie.

Trist si abatut, m-am dus la frigider, mi-am dat seama ca n-am nici o sansa sa ma hranesc acasa si atunci am plecat la mare. De fapt, prietenul meu Sebastian, si el in aceeasi situatie de inima albastra, m-a tarat cu el pana pe litoral. Si bine a facut. Calatoria s-a petrecut in acea vineri-sambata cand a fost vara anul asta.

Cu rusine recunosc ca, dupa ceea ce mi s-a intamplat la mare, mi-a trecut toata supararea de barbat parasit. Sa nu va ganditi la una-alta, pentru ca nu e vorba de o alta aventura sau de sex – nici pe departe. Ma refer la un loc binecuvantat de Dumnezeu si descoperit de noi.

Daca mergi pe drumul principal de la Costinesti catre Vama Veche, dupa ce treci de 23 August, la mana ta stanga va fi turnul de apa, mai mergi un pic pana la intrarea catre Olimp, iar acolo faci la stanga. Si tot asa mergi inainte spre Olimp, pana cand dai de tabla Olimp-Mangalia. Ei, acolo trebuie sa faci iar stanga, iar drumul te va duce in Paradis.

Printre vii, stufaris si lacuri de o frumusete inegalabila, drumul te poarta pana ajungi paralel cu calea ferata, unde vei vedea marea.

Acolo si-a facut Vasile Briceag o casuta de lemn cu acoperis pletos de stuf si mese de lemn acoperite cu izul marii. Ii primeste numai pe cunoscatori – trebuie intr-adevar sa fii foarte dedicat ca sa bati drumul asta intortocheat, dar, daca o vei face, eforturile tale vor fi pe deplin rasplatite. E un golfulet unde natura a ramas neschimbata de mii de ani, poate chiar inainte sa fie dacii pe pamanturile astea. Pe plaja intacta, pe nisipul fin, plasele pescarilor, puse la uscat, deseneaza modele ciudate. Iar barca mare cu vasle, asteapta cu nerabdare sa iasa in larg cu noaptea in cap, sa aduca pestele proaspat.

Cand am ajuns, soarele era inca pe cer, dar se tara catre lac. Si, in melancolia asta maritima, ma gandeam cu tristete – oare n-o sa mai vad niciodata Mizilul?

Vasile Briceag ne-a primit cu o carafa de vin rece de Murfatlar (stiti, acolo unde s-a nascut zeul vinului). Eu nu beau alcool, dar Vasile n-avea de unde sa stie asta. I-am zis lui Sebastian “Bea tu si pentru mine – poate uiti si pentru mine”. N-a uitat nici pentru el. Dar asa ne trebuie daca ne incurcam cu fete destepte si frumoase.

M-am plimbat putin pe nisipul fin, din care, pe alocuri, se iteau bucatele de roca vulcanica, dar n-am avut mult timp de elegii si romantism pentru ca pestele mirosea ademenitor – mai precis, barbunul prajit si un morman de hamsii, intr-o farfurie mare.

Ne-a mai pregatit omul si un bol de usturoi frecat cu smantana si ulei – un mujdei de nici daca s-ar fi impacat femeia cu mine nu ma puteam apropia de ea. Asa m-am asigurat cu prietenul meu ca in seara respectiva nu facem nimic (nici macar intre noi).

Carafa de vin se umplea, se golea si iar se umplea cu nectarul galben si racoros. Si noi tot nu uitam … de ce suntem acolo: sa mancam cel mai bun peste de pe litoral.

Borsul de peste a fost mult peste imaginatia sau supararea mea: o adevarata licoare obtinuta din pestisori mici si gustosi, printre care pescarul iscusit a strecurat la sfarsit o bucata mare de pastruga. Totul era presarat cu leustean, acrisor exact atat cat trebuie si picant cat sa-ti faca placere. Apai inima albastra sa fie ala care nu se bucura de asa ceva. Nici soacra-mea nu facea un bors de peste mai bun. E adevarat ca nici nu sunt pesti multi la Mizil.

In timp ce mancam, vedeam marea si zarea si asa imi dadeam seama ca viata e totusi frumoasa. Dupa ce soarele ne-a fermecat cu cel mai frumos apus pe Lacul Tatlageac, am ramas in cherhana la lumina lumanarilor si mai mult dupa nas decat dupa vaz am simtit ca a sosit calcanul la gratar – bucati albe de peste de doua degete, bine facute, suculente si gustoase, de-mi lasa gura apa numai cand imi aduc aminte. Eu nu cred ca exista peste mai bun decat calcanul.

Atunci am inteles de ce spunea soacra-mea: “Stii tu Peter de ce sunt femeile maritate mai grase decat femeile singure? Femeile singure merg acasa, se uita in frigider si se baga in pat. Femeile maritate se duc acasa, se uita in pat si se baga in frigider”.

S-a facut noapte pana cand am terminat si calcanul si eu tot ma uitam in jur, fermecat. In mod cert, e cel mai frumos loc de pe litoral si cea mai buna cherhana. Iar Vasile Briceag e o gazda perfecta. Vinul de Murfatlar nu l-a facut insa pe Sebastian sa-si uite supararea – numai numele lui Vasile. L-a tot botezat, cand Carlig, cand Ciocan, numai Briceag nu i-a iesit pe gura. Doamne, ce fac femeile din barbati!

Dar daca pretul ca sa ajung la cherhanaua asta e sa fiu parasit, atunci as mai vrea sa mi se intample de vreo cateva ori.

Nu stiu daca o cherhana se poate clasifica sau puncta, dar eu ii dau 5Imre. Pacat ca, dupa articol, o sa o viziteze mai multa lume decat as fi dorit, pentru ca, exact ca si cu o iubita senzuala, as fi vrut sa o tin numai pentru mine.

peter.imre@zf.ro

Rezervari la: 0722.288.420

Stil de viață