La Bruxelles cu TGV-ul

Altfel nu se explica de ce ochii mi s-au umplut de lacrimi la jumatate de ora dupa ce am plecat cu trenul de la Londra spre Bruxelles, cand ma aflam la cateva zeci de metri sub nivelul marii. Sub apa, simti presiunea mai acut decat in avion, insa partea buna este ca senzatia nu dureaza decat 20 de minute, pana iesi iar la suprafata.
Teama de necunoscutul TGV nu este altceva decat un fel de teama de avion, care nu poate fi tratata decat in avans, la Pub-ul Saint George din Fleet Street, (unul dintre cele mai vechi pub-uri din Londra, a fost renovat pe la 1600), mi-a spus un experimentat consilier in ale calatoriilor cu cateva ore inaintea “premierei”.
Ei bine, nu mai calatorisem cu TGV-ul pana in urma cu o luna si nu stiam la ce sa ma astept. “Nu vezi mare lucru cand treci pe sub canal, poate doi – trei pestisori si niste picaturi de apa pe geam de la fisurile tunelului”, m-a incurajat voios Keith, profesorul de la Reuters care ne-a insotit, pe mine si pe ceilalti 11 colegi ziaristi balcanici intr-un info-trip de la Londra la Bruxelles.
Keith m-a convins astfel sa depasesc pragul psihologic a doua pahare de bere pe seara, care, pentru un britanic pot constitui un debut fericit al unei seri obisnuite in oras. Noi, balcanicii, aveam inca de invatat multe despre bere, iar Bruxelles-ul nu poate fi decat initiatic in acest domeniu.
Adevarul e ca intre avion si TGV, votez pentru TGV cu ambele maini. E foarte simplu sa te gandesti la avantaje: iei trenul din gara, din centrul Londrei – Saint Pancras, unde ajungi, evident cu metroul.
Check-in-ul, cu tot cu controlul la frontiera dureaza maxim 15 minute, deci nu trebuie sa fii la gara mai devreme de jumatate de ora de ora plecarii. Calatoria pana la Bruxelles e doua ore si jumatate, la Paris e trei ore, cu aproximativ o ora mai mult decat avionul, dar scutesti atatea inconveniente cand te gandesti la avion. Si la Londra, ca si la Bucuresti, sa ajungi la aeroport este o adevarata aventura, din cauza traficului. Apoi trebuie sa iti rezervi cele doua ore regulamentare de dinainte imbarcarii si ai toate emotiile zburatului.
In TGV nimeni nu te obliga sa stai tintuit intr-un scaun, ai wireless si prize pentru telefonul mobil si laptop, un bar simpatic, cu salate cu somon fum, Bordeaux si bere belgiana Duvel, si toaleta spatioasa. Biletele pot costa sub 50 de lire, daca faci rezervare din timp. In gara din Bruxelles, unde am ajuns inainte sa termin exclamatiile mele de incantare fata de o pictura murala din gara din Lille, pe care am zarit-o din tren, am fost preluati de un excelent ghid britanic, care ne-a facut turul centrului orasului.
Bruxelles-ul nu are multe comori de aratat, insa daca ar fi un oras la fel de frumos ca Parisul nimeni nu ar mai sta cu gandul la complicatele afaceri europene. Este insa multitudinea de nationalitati pe care le intalnesti la orice pas care il fac vesel si familiar.
De pilda, Grande Place, principalul reper al capitalei belgiene, este in sine o mixtura de arhitecturi europene: franceza, germana, spaniola, construite de breslele de mestesugari care s-au instalat acolo in urma de peste patru sute de ani. Dincolo de minunatele fatade dantelate ai crede ca inca trebaluiesc barbati cu veste si camasi cu maneci largi, ca pe vremuri, insa cladirile sunt acum impartite in apartamente, iar la ferestre sunt expuse ghivece cu flori in culori vii, in orice anotimp. La parter, ai socolaterii (cine nu stie ca la Bruxelles este cea mai buna ciocolata din lume), magazine cu suveniruri si restaurante in care meniul cel mai solicitat este “frites et moules” (cartofi prajiti si scoici). La fel de vesela este si Primaria, situata perpendicular pe restaurantul “Cave du Roy”, unde sambata si duminica zeci de cupluri se casatoresc pe banda rulanta.
Strazile adiacente sunt la fel de pline de culoare, ai strada greceasca, cu terase animate, decorate in alb si albastru, ai luxoasele galerii Saint Hubert, cu socolaterii in care poti face degustari ca un adevarat profesionist (e adevarat ca nu ati mai incercat pina acum “confiture de chocolat” – dulceata de ciocolata, nu?) si bineinteles un bar cu muzica live cubaneza in care poti sa dansezi si lunea pana la trei dimineata.
Ce e special la clubul lui Che Guevara, cum este cunoscut in petrecareata comunitate de romani din Bruxelles, este nu mojito-ul, care are acelasi gust si la Londra, si la New York, si la Bucuresti, probabil si la Havana, ci faptul ca poti sa scrii pe pereti mesaje spre eterna amintire. Am primit si eu una cu “du bist eine kleine fraulein” si am scris la randul meu numeroase. Si la trei dimineata, dupa ce am ametit si formatia cu dansurile fara pauza, am decis sa ne retragem in glorie, spre hotel, cu un mic ocol la Manneken Pis, un simbol miniatural al capitalei belgiene – reprezentand un fel de Gavroche care a salvat orasul de la o mare explozie urinand peste praful de pusca al dusmanilor.
Ocolul pana la hotel s-a prelungit ore bune dupa ce proaspata cunostinta recalcitranta, care la Londra protestase fata de mersul pe jos, a decis sa ia fraiele si sa aleaga plimbarea: “dureaza maxim 15 minute”, in loc de taxi. O simpla greseala si am ajuns in Rue Neuve, punctul principal de shopping din Bruxelles. Din pacate, magazinele se inchid la 6 seara, deci la 3.30 am nu era nimic de facut acolo. Ne-am intors de unde am plecat si, cu harta in mana, ne-am impiedicat de un catel din piatra ce troneaza in mijlocul unui trotuar – o fi si el un simbol bruxellez, dar nu mai era nimeni sa ne explice la ora aia. Pana la urma am ales taxiul, si nu e scump deloc.
A doua zi, dupa o vizita la Comisia Europeana, cea mai buna metoda de refacere a fost un pranz tarziu cu bouillabaisse, un fel de ciorba frantuzeasca cu scoici si peste, foarte hranitoare si evident, o blonda “Duvel”.
“La mort subite” este un alt loc de pierzanie din centrul capitalei belgiene unde singurul meniu este cel de bere, cu cateva sute de titluri. Este delicioasa berea cu gust de fructe de padure, dar cei care doresc senzatii tari pot alege berile inchise la culoare, Kwak, Gouden Carolus, Forbidden Fruit sau Dubbel, aceasta din urma avand o tarie intre 6 si 8 grade.
Pentru a pastra ideea de multiculturalism, la cina ne-a fost recomandat un local rusesc in apropierea Bursei din Bruxelles, cu orchestra tiganeasca si votca din partea casei, insa “La mort subite” si-a lasat destul de repede amprenta asupra noastra si am renuntat.
O zi moarta in program la Bruxelles, pentru ca am prins si greva pe caile ferate belgiene, poate fi salvata cu o vizita rapida la Bruges, oras – bijuterie aflat la mai putin de o ora cu trenul de capitala. Centrul vechi este traversat de canale romantice, pe care te poti plimba cu barca, iar suvenirul obligatoriu este un obiect din dantela. Poti sa iti cumperi brose cu un euro sau fete de masa cu cateva sute de euro, dar merita, pentru ca sunt lucrate manual si sunt delicate.
Intoarcerea cu TGV – ul la Londra a fost mai putin stresanta, dupa un tur atat de soliciant al capitalei belgiene si chiar as fi putut dormi confortabil daca noii mei colegi balcanici nu ar fi inceput un concurs de hohote de ras. Insa ceea ce ne-a tinut pe toti in forma a fost meciul din acea seara: finala Ligii Campionilor dintre Manchester si Chelsea, pe care am vazut-o intr-un pub din apropierea Bond Street. In interior erau cateva televizoare, dar majoritatea fanilor stateau afara, catarati pe geam, pentru ca in localuri nu se fumeaza, iar tensiunea era la cote ridicate. Fete si baieti s-au precipitat inauntru la penalty-uri, insa supararea n-a fost prea mare pentru londonezi dupa ce United a luat cupa.