Kong... King Kong
"King Kong" e un film titanic (din mai multe puncte de vedere), pentru vizionarea caruia trebuie sa faceti cel putin doua lucruri: cel mai important este sa va injectati o doza mare de tot de ser antiverosimil (neverosiserum, in limbajul Harry Potter), al doilea ar fi sa uitati una dintre ultimele scene din "Titanic", care se regaseste intr-o foarte asemanatoare conceptie la sfarsitul lui King Ko…
“King Kong” e un film titanic (din mai multe puncte de vedere), pentru vizionarea caruia trebuie sa faceti cel putin doua lucruri: cel mai important este sa va injectati o doza mare de tot de ser antiverosimil (neverosiserum, in limbajul Harry Potter), al doilea ar fi sa uitati una dintre ultimele scene din “Titanic”, care se regaseste intr-o foarte asemanatoare conceptie la sfarsitul lui King Kong.
Povestea se stie: un regizor (Jack Black, care va fi probabil votat drept actorul cu cea mai fixa privire din istoria cinematografului) porneste impreuna cu echipa sa de filmare spre insula Skull, zice-se nedescoperita inca. Ajuns acolo, da peste multe chestii neplacute: un trib ostil (care-i rapeste vedeta, pe Ann/Naomi Watts, si o leaga de un copac, drept jertfa pentru o sa vedeti voi cine), dinozauri si fel de fel de alte vietati care au mancat tot cand erau mici, printre care, pazea, gorila King Kong, adica regele Kong. Gorila o place pe Ann si uite-asa incepe o poveste de dragoste (ceva cam “te-nvinetesc si cand te mangai”) in acest clasic cuplu “frumoasa si bestia” carpit pe ici pe colo.
O singura intrebare m-a bantuit pe toata durata filmului: conteaza sau nu marimea? Se pare totusi ca nu, pentru ca altfel nu vad cum ar fi reusit regizorul Peter Jackson sa ma faca sa-mi doresc ca intre Ann si imensul Kong sa se infiripe o relatie. In orice caz, dupa ce s-a jucat cu Sean Penn (de doua ori), Ewan McGregor, Heath Ledger si altii, Watts invarte pe degete si o ditamai gorila (hm, femininul e cam inoportun). De la animalul dezlantuit si nabadaios de la inceput, bestia se inmoaie ca o bucata (mare) de ciocolata uitata la soare si redevine feroce numai cand saraca Ann e atacata de… marele defect al filmului lui Jackson: dinozaurii.
Dinozaurii sunt ok, n-am ce zice, si efectele speciale necesare pentru a-i crea sunt extraordinare. Din pacate, acea ora si jumatate (din trei) in care pe Ann o urmaresc simpaticele reptile, iar Kong o salveaza in nenumarate randuri schimba cu totul directia filmului (parca s-a mai intamplat undeva, unde Jack o iubea pe Rose, pentru a o salva apoi si a muri, nu-i asa?). De la poetica poveste de dragoste care pare ca se infiripa pe vas intre actrita Ann si scenaristul Jack Driscoll (Adrian Brody), Jackson schimba complet stilul si transforma filmul in actiune pura. Pentru a reveni aproape de sfarsit tot la o poveste de dragoste, unul dintre protagonisti fiind de aceasta data Kong.
Cea mai mare surpriza de pe generic este fara indoiala Andy Serkis. Cine este el? Cel care l-a “jucat” pe Gollum in trilogia “The Lord of the Rings”. Si ce cauta el in “King Kong”? Pai joaca un rol destul de asemanator, pastrand proportiile: il joaca pe Kong. Bineinteles, ajutat de o multime de senzori si un costum foarte sofisticat. In orice caz, Serkis a facut treaba buna: Kong pare verosimil (iarasi pastrand proportiile) si foarte repede simti o oaresce slabiciune fata de el, mai ales cand devine evident ca e singurul care are de pierdut din aceasta poveste, in care nu frumoasa ucide bestia, ci mai degraba civilizatia cruda, profitoare si rece-tehnologica.
stefan.dobroiu@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
