Jurnal de bord: Liubliana in 24 de ore

Recunosc, nu-mi plac tururile organizate, cu grup si ghid, ca-n brosurile de calatorii, asa ca m-am sustras, sub un pretext oarecare, de la doza obligatorie de turism ordonat si programat. Cu harta de gat si un ghid Lonely Planet in buzunar, am preferat sa descopar Liubliana dincolo de atractiile traditionale.

Slovenia are o suprafata cat jumatate din Elvetia si o capitala cu populatia unui cartier bucurestean, deci nu e de mirare ca plimbarea cu masina prin Liubliana nu seamana deloc cu cosmarul infiorator de a traversa Bucurestiul la ora de varf. Intr-o dupa-amiaza fermecatoare de toamna, orasul elogiat ca fiind “noua Praga”, aduce mai mult cu o Viena cocheta, fara noianul de turisti, cu Dublinul de acum 10 ani, sau cu un coltisor linistit de Paris.

In mod reconfortant, toata lumea vorbeste engleza macar cat sa-ti ofere indicatiile vitale de orientare in spatiu, orice turist putand avea o conversatie decenta chiar si cu floraresele din piata. Ceea ce, la un oras de numai 330.000 locuitori, este o performanta demna de notat. Piata, cu colonade din piatra arcuite, este o atractie turistica in sine, unde cumparaturile, fie ca e vorba de sticlarie traditionala sau de un ciorchine imbietor de struguri, sunt intotdeauna o aventura.

M-a mai suprins, in mod placut, cochetaria femeilor, care sunt ingrijite si arata bine in orice varianta: cu cinci-sase piercinguri si haine rupte (dar de firma), in varianta punk, in jeans eleganti sau fuste delicate, asortate cu pantofi comozi, de calitate, in varianta casual, sau pur si simplu cu tinuta obisnuita a varstei a treia, inviorata obligatoriu de o frumoasa nuanta de rosu aprins. Oricum, originalitatea si indrazneala coafurilor demonstreaza fara urma de dubiu ca slovenii se uita mai mult decat noi prin revistele de moda.

Pierzandu-ma pe stradute cochete descopar cu incantare ca multe dintre atractiile Liublianei nu sunt nici vechi de sute de ani, nici trecute in brosurile turistice. Cu atat mai placuta este emotia descoperirii unui magazin de specialitati din ciocolata de casa, ce te atrage de pe strada cu mirosuri imbietoare, amintind de bucataria bunicii. Un adevarat amalgam culinar, Liubliana ofera cele mai fine specialitati frantuzesti sau austriece, dar si preparate specifice precum prsut, sunca afumata, sau struklji, o placinta umpluta cu carne, legume sau dulceata.

Inapoi in orasul vechi, o jumatate de ora este arhi-suficienta pentru a vizita pietele vechi si cele trei poduri emblematice pentru capitala Sloveniei. In Preseren Trg, cea mai importanta piata a orasului, poate fi admirata biserica franciscana din secolul al XVII-lea si statuia celui mai de seama poet sloven, Preseren, inconjurate de unele dintre cele mai frumoase sculpturi si cladiri din Liubliana.

La fel cum Barcelona l-a avut pe Gaudi pentru a-i modela look-ul distinctiv, Liubliana isi datoreaza farmecul aparte lui Josef Plecnik, arhitect si maestru in design al anilor 1920, care a transformat orasul intr-o bijuterie de cladiri in stil baroc si art-nouveau, de poduri si bulevarde. Pe ambele maluri ale raului, salciile pletoase si rondurile de flori respira relaxarea si multumirea tihnita a unui orasel de munte, si nu agitatia sau poluarea cotidiana a unei capitale europene. In ciuda patinei imperialismului austriac al perioadei habsburgice, Liubliana contemporana degaja insa o atmosfera slava aparte, tocmai prin amestecul pitoresc de stiluri si vestigii istorice. Piata revolutiei franceze, spre exemplu, aminteste de vremea ocupatiei napoleoniene: la o cafea te poti imagina cu usurinta pe o terasa pariziana, chiar daca nu se aud sansonetele de rigoare.

Inapoi la hotel, abia am timp sa scriu un e-mail in fuga (da, din camera de hotel, pe un ecran cu plasma enorm, ajutata de o tastatura wireless si o conexiune ultra-rapida) pana se umple cada cu apa fierbinte, pentru o incununare binemeritata si spumoasa a unei zile pline de intamplari. Din boxe se prelinge, printre aburii din baie, muzica relaxanta deoarece ecranul cu pricina detine, printre altele, optiunea de “atmosfera”, pe care o setasem pe “nori”, deoarece de un apus tulburator beneficiam in direct, pe fereastra…

La cina, ecranele uriase din restaurant mi-au intregit educatia despre Slovenia, singura tara care are, in denumirea sa, cuvantul “love”… Cu greu mi-am dezlipit privirile de pe spoturile ce infatisau gratia cailor lipitani, mandria scolii spaniole de calarie de la Viena, sau gratia nebanuita a unei curse pe role, printr-o vie apetisanta, demonstrand maiestria lui Davo Karnicar, primul om care a si coborat pe schiuri Everestul, fara oprire. Zambetul enigmatic al profesorului Slavoj Zizek, filosof recunoscut international si invitat la prelegeri la Princeton sau Columbia University, ne-au surprins si in acelasi timp ne-a lamurit de ce in cea mai importanta piata a orasului este statuia unui poet, si nu a unui domnitor sau erou national. Viata culturala este importanta pentru sloveni, care merg des la concertele filarmonicii din Liubliana, printre cele mai vechi trei din Europa, si pot alege dintre 28 de festivaluri internationale anual. Imnul national este un vechi cantec de petrecere, ceea ce spune multe despre jovialitatea si pofta de viata a acestui neam.

Dupa un program atat de incarcat, vine si vremea intoarcerii in tara, cu aceeasi aeronava minuscula CarpatAir, de numai 33 de locuri, unde zambetul stewardesei, plin de farmec autentic moldovenesc si accentul pitoresc de dincolo de Prut, ne face sa uitam de emotiile decolarii. Dupa tentatia irezistibila a unor “caramiele” rusesti cu acelasi gust din copilaria pre-’89, ramane in urma amintirea unei tari originale, pline de pitoresc, care stie sa-si promoveze cu caldura eroii si specificul national. Si, pana la urma, cum ai putea scrie de rau despre o tara unde esti intampinat de functionari vamali cu ecusoane pe care scrie “carina” (vama- lb. slovena)?
andreea.melinte@zf.ro

Cultură