Jos perdeaua! Cum a reușit feminismul să transforme galerii de artă sau banale tricouri în expresii ale cauzei: Astfel de inițiative sunt necesare, mai ales în România. Avem nevoie de repere feminine

Doar 2% din piața artei este reprezentată de femei, abia în 2018 o lucrare semnată de o femeie trecând de pragul de tranzacționare de 10 milioane de dolari, sumă infimă raportată la recordurile stabilite de lucrările semnate de bărbați. Dar speranță există, de la galerii la tricourile de zi cu zi, toate transformând femeia din subiect exprimat în artă în femeie care se exprimă pe sine în artă, după bunul plac. Fără perdea.

„Deși substantivată adesea, ba chiar cu majusculă, arta este mai degrabă un verb, o acțiune măsurabilă prin suma de gesturi artistice“, spune Olga Vintaniuc, director fondator și partener al Kulterra, galerie de artă contemporană recent deschisă în București care își dorește să devină un centru cultural multifuncțional, cu piese de teatru, proiecții video și muzică experimentală.

Privită din acest unghi de acțiune, arta a devenit un aliat al feminității, în toate luptele vizibile sau ascunse pe care femeile le au de înfruntat zilnic. Paradoxal, acest mesaj artistic vine într-o industrie a artei dominată de bărbați.

„Dacă ne referim la «industria artei», adică la acea infrastructură și la acel univers social și economic cvasi-închis, cred că putem admite că-n ultimele decenii prezența artistelor este tot mai remarcabilă.“

Cu toate acestea, Olga Vintaniuc subliniază că arta produsă de femei nu are încă acele recorduri de încasări pe care le are cea produsă de artiști bărbați.

„O lucrare de Jenny Saville (artistă britanică) s-a vândut în 2018 cu peste 10 milioane de dolari, trecându-se un prag psihologic. Dar suntem foarte departe de sumele cu mult mai mari la care au fost licitate lucrări prodse de artiști bărbați.“ În plus, potrivit unor statistici, artistele reprezintă doar 2% din piața artei. Dar industria artei înseamnă și galerii, curatori, critici, istorici ai artei, asociații și organizații, publicații, comunicare etc. „În aceste zone prezența și importanța (poate chiar și ponderea?) femeilor este în creștere“, mai spune fondatoarea Kulterra.

Ca expresie vizuală, de multe ori, mesajul din arta semnată de femei este transmis printr-un realism aproape crud al formelor. Un exemplu este expunerea fără perdea a organelor sexuale feminine în tablouri sau fotografii, dar și pe tricourile de zi cu zi.

„Organele sexuale feminine sunt sustrase prin acest tip de expunere din limitele unui canon care le transformase în tabu, care le idealizase, dar le și falsificase. Orice cod limitează, asta e limpede. Acest tip de exhibare a fost încă de la început o armă, e sub semnul unui realism crud pe de o parte și a unui proces de reinvestire simbolică, pe de altă parte. Organele sexuale feminine sunt obiectualizate în scopul de a dezobiectualiza femeia ca atare. Dacă funcționează (și cum anume), rămâne de văzut.“

Pentru arta la purtător, așa cum sunt tricourile sau hanoracele, această expunere a organelor sexuale feminine ca parte a unui mesaj social funcționează.

„A fost primită foarte bine încă de la bun început“, spune Dorina Stănescu, one woman show-ul din spatele proiectului de broderie Roan Atelier. „Tot atelierul sunt eu“, mai adaugă zâmbind Dorina. Și-a descoperit pasiunea pentru broderie din întâmplare, la începutul anului 2018, când a pus mâna pe ac cu scopul de a recupera un hanorac la care ținea foarte mult.

„Am fost fascinată de la prima cusătură de cât de limpede îmi devine mintea în timp ce brodez, și iată-mă, câțiva ani mai târziu, îndrăgostită mai mult ca niciodată de ac, ață și gherghef.“ Azi, cea mai vizibilă parte a muncii Dorinei este caracterizată prin brodarea pe tricouri sau hanorace a organelor care definesc anatomic femeia. Coincidența este foarte interesantă. E ca și cum broderia a întors acum acul și ața împotriva tuturor celor care ironizau această formă de artă, reducând-o la un hobby al femeilor casnice. De la cumințenia de altă dată, broderia are acum un aer radical și provocator, țesându-și în aceste vremuri tulburi unul dintre cele mai limpezi discursuri artistice. Pe scurt, acul a devenit spadă.

„Înainte, îmi consumam energia și resursele construind visurile altora. Faptul că m-am îndrăgostit de la prima cusătură de această artă a brodatului, mi-a insuflat o încredere covârșitoare în propriile mâini și m-am crezut pricepută de la început, însă analizându-mi parcursul îmi dau seama că învăț constant, tot timpul este ceva de învățat, de documentat, o cusătură într-un alt fel poate crea o dimensiune nouă, deci încă învăț.“

Mesajul muncii Roan Atelier este evident, nu este nevoie de intervenția unui curator pentru a descurca firele artei semnată, împunsătură după împunsătură, de Dorina Stănescu.

„Mesajul muncii mele este unul evident, de empowerment a energiei feminine, de normalizare a corpului femeii, de combatere a conceptelor de viață arhaice care, deși ne-au ghidat mulți ani, nu ne-au condus către o societate prea frumoasă, blândă sau înțelegătoare cu toți semenii săi, dar care este mai ales violentă cu semenele sale.“

În ediția de anul acesta a Art Safari, poate cel mai cunoscut eveniment de artă de masă din România, una dintre lucrările Dorinei Stănescu a fost expusă. Este vorba despre o pânză tulle de 2,5 metri înălțime, pe care artista a brodat-o manual pe Juicy Mary Mother of God, o reprezentare grafică a unui vagin, din care se desprindea conturul unei Fecioare Maria. Scandalos? Nicidecum.

„Mesajul din spatele acestei lucrări este că avem nevoie de repere feminine, care dau naștere, repere ale căror răni nu sunt o mică răzbunare masculină sau vreo concesie jalnică a smereniei, avem nevoie de energie feminină, care emană compasiune, răbdare, dezvoltă și asumă simțuri și emotii.“ Atenție, energia feminină nu este doar a femeilor, trăsăturile ei se pot regăsi atât la bărbăți, cât și la femei.

„Nu pot decât să sper că cei care au văzut-o pe Juicy Mary în cadrul Art Safari 2021 s-au simțit inspirați de această energie pe care o emană.“

Artista spune că se luptă cu propriile ei prejudecăți, cu societatea în care a crescut și s-a dezvoltat, societate care la rândul ei i-a insuflat multe prejudecăți de gen, de culoare, rasă și religie.

„Femeile au fost și sunt în continuare discriminate, abuzate, hărțuite acasă, la job, pe stradă, la medic sau preot – mai ales. Dacă faci parte din comunitatea LGBTQIA, din nou, viața ta s-ar putea să nu fie cea mai fericită, dacă ești persoană de etnie rromă din start ești catalogată într-un anume fel.“

Ea mai precizează că nu există mașinărie mai perfectă decât corpul uman, așa că expunerea unor părți din aceasta ar trebui să fie acceptată cu naturalețe, dacă același corp nu ar fi fost încadrat în tipare degradante.

„Astfel de inițiative sunt necesare, mai ales în România, pentru că trebuie să educăm societatea, iar o societate se educă și ridică la adevăratul său potențial dacă femeile sunt educate corect. Modelul împuternicirii mamelor le va da fiicelor permisiunea de a fi puternice.“

Mai departe, feminitatea bine înțeleasă și asumată devine o moșteniere cu putere transformațională de la o generație la alta. Iar acest lucru începe să se vadă, indiferent de mijlocul de exprimare ales, indiferent de cât de scandaloasă este abordarea. Percepția se schimbă, de multe ori în dimensiuni aproape imperceptibile.

„Am pornit de la femeia ca subiect exprimat în artă și am ajuns la femeia ca subiectivitate care se exprimă pe sine în artă. Și poate ca artă“, subliniază Olga Vintaniuc.

Iar mesajul prinde, arta care vorbește direct despre feminitate începând să câștige adepți și din tabăra bărbaților, unii deveniți aliați ai cauzei.

„Cred că este o reală nevoie de exprimare în această direcție, iar bărbații se raportează neașteptat de frumos și gingaș, am multe cereri din partea lor. Suntem pe drumul cel bun“, conchide fondatoarea Roan Atelier.

Cultură