Jiri Rizek: Mai trebuie doar putin fine tuning

Jiri Rizek (51 de ani) s-a nascut la Praga si inca din scoala generala i-au placut electronicele, asa ca a studiat domeniul si la liceu, si la Universitate. In timpul facultatii a facut practica intr-un studio de televiziune semiprofesionist unde instala si repara VCR profesionale, pe vremea cand nici nu existau videorecordere pe piata. Prima slujba a fost la Televiziunea Ceha, in Cehoslovacia de pe atunci, unde a debutat direct ca sef, la departamentul de proiectii. “A fost intamplator, pentru ca nici nu aveau acest departament inainte si tocmai reorganizasera totul, iar dupa doua luni mi-au spus mie ca voi fi seful grupului”, spune Rizek.
Dar nu a cazut in vraja spectacolului (desi studiourile erau pline de actori si actrite) si dupa doi ani a preferat o munca mai interesanta, pentru ca “voiam altceva, tehnologie reala”. Primul job care i-a placut cu adevarat a fost cel de la o retea nationala de service din Cehia, unde facea training celor care asigurau service-ul de VCR. “Eram tanar, imi placea sa vad tot ce inseamna tehnologie noua si eram printre cei foarte putini care stiau sa repare acest produs. Mi-a placut ca eram in mijlocul oamenilor, era prin ’82-’85 si atunci i-am pregatit probabil pe majoritatea ceor care reparau videorecordere in Cehia. Pot spune ca am implementat service-ul VCR in Cehia singur! A fost una dintre primele mele realizari”.
Din relatiile cu furnizorii, Rizek a prins si gustul businessului, apoi limbajul si intr-un final a acceptat slujba la un retailer ceh care importa echipamente si a devenit sef de departament pentru electronice de import. “Am inceput sa fac singur si economical training, am fost la niste cursuri, dar nimic special. In ’89, am devenit managing director al departamentului importuri. “Dar, dupa ’89, compania mi s-a parut prea mare si prea inceata. Eram un pic rebel, le tot ziceam ca daca faceti asa o sa inchideti compania si ei nu ma placeau, eram si tanar”.
Asa ca a acceptat oferta unei companii germane care reprezenta JVC in Europa Centrala si de Est (Owec). “Asta a fost prima slujba pe care am inceput-o de la zero, de la importuri si distributie. Mi-a placut, am lucrat destul de mult, cam 6 ani pentru acea companie, apoi s-a incheiat contractul lor cu JVC, iar cand cei de la JVC au revizuit operatiunile si au preluat toti angajatii cehi, am mai continuat inca doi ani, adica in total am lucrat pentru JVC aproape 9 ani. Era deja 1999”. “Time is running”, adauga Rizek zambind. “Dar cu japonezii nu pot sa spun ca mi-a placut cu adevarat sa lucrez, pentru ca ei au alta mentalitate, ei creeaza stres pentru a ajunge la performanta. Ceea ce nu e si stilul meu, mie imi place sa motivez oamenii altfel, nu m-am impacat bine cu atmosfera, am discutat cu ei, am fost dezamagit si am decis sa plec”.
A urmat jobul de la Philips (sales manager regional), unde a fost surprins ca i se ofereau piete complet diferite, in tari pe care nici nu le vizitase. “Dar am zis de ce nu, calatoream deja in multe tari, asta imi deschidea si mai mult orizontul, in diverse directii. Asa ca am spus “let’s do it” si am venit la Philips in august 1999, am inceput sa calatoresc in Romania si Bulgaria, care erau primele sarcini. Aici am vazut ca oamenii sunt motivati, gaseam un mod de a lucra cu ei, mai ales daca le ofereai un anumit nivel de autoritate si puteau lua decizii. Am reusit intr-un an sa dublam cifra de afacei in Romania si am devenit lider de piata la electronice”.
Atunci i s-au incredintat si mai multe responsabilitati: Ucraina, Belarus, Moldova, apoi Kazahstan, Kirgizstan. “Imi placea sa calatoresc, chiar si trei saptamani pe luna: Bucuresti, Kiev, Sofia si inapoi… Era interesant, am intalnit multi oameni”. Dar la un moment dat i-au telefonat britanicii de la Dixon’s si Rizek a spus din nou “stop si de la capat”. “Am fost la primul interviu, al patrulea, apoi mi-au spus ca vor sa lucreze cu mine”. Si asta a fost o perioada foarte interesanta. Din aprilie 2002 a inceput ca primul lor angajat ceh, din nou de la zero, si a dezvoltat reteaua Electroworld, cu sprijin din Marea Britanie si tarile nordice.
“Am recrutat singur toti oamenii, pana la vanzatori, pentru ca eram sub presiunea timpului si nu era nimeni altcineva sa recruteze. Era vorba de magazine mari (3.500 mp primul), era foarte pasionant sa lucrezi zi, noapte, sa creezi o echipa… Mi-a placut mult. Apoi am primit si alte sarcini, in alte tari, am intrat in relatii cu top management-ul, calatoream mult in Marea Britanie. Eram destul de fericit. Si deodata a sunat din nou telefonul: nu te-ar interesa sa te muti in alta tara? In principiu, da, dar in ce tara?”. Cand raspunsul a venit “Romania”, Rizek a spus din nou “de ce nu?”. “La inceput m-am gandit, nu a fost o decizie foarte rapida, am comparat cu celelalte posibilitati pe care le aveam, dar pana la urma la ce ma puteam astepta in alte tari? As fi avut o pozitie, dar nu as fi experimentat atatea… De pilda, fuziunea dintre cele doua companii mari anul trecut (Flamingo-Flanco, n.n.). O astfel de operatiune trebuie facuta rapid, e un fel de management de risc sau de criza, trebuie sa iei decizii rapide si asta imi placea”.
In plus, deja stia Romania din perioada Philips, iar treptat a ajuns un ambasador al tarii, dupa cum spune, inlaturand tenta politica. “De fiecare data cand se discuta despre Romania, eu spuneam ce fantastica e tara asta. Sunt cateva lucruri negative, dar trebuie sa ai perspectiva potrivita”.
Cand e intrebat ce ii place aici, primele lucruri pe care le enumera sunt oamenii, mersul la tara si mancarea. La care in ultima vreme a adaugat vulcanii noroiosi, pentru peisajul selenar. “Arata fantastic si ce ma surprinde e ca nu e niciodata nimeni in jur. Daca ar fi fost alta tara din Europa aici ar fi fost parcari, sute de masini. Si sunt sigur ca se va schimba, dar asa se va pierde si atmosfera, ma bucur ca am avut ocazia sa vad un astfel loc fara ingradiri si bariere”.
Rizek se declara fericit in Romania, “pentru ca e usor sa comunici, majoritatea oamenilor vorbesc engleza”. Prima oara a fost aici in 1999 si recunoaste ca prima impresie a fost mai mult negativa decat interesanta: “Erau oameni draguti si pe atunci, dar tara era foarte diferita, imi amintesc drumul de la aeroport care era plin de gropi”.
Dar a revenit. “Prin 2001 am fost in tara in Brasov, vizitam dealerii, magazinele, partenerii, apoi in Sibiu, Deva, Cluj… Imi plac multe locuri, in special la tara, la munte, cand nu e aglomerat”.
“Eu si sotia suntem oameni pozitivi, nu luam in seama partile negative si nu vedem probleme majore. Sigur ca uneori venim cu vreun avion intarziat si la aeroport sunt 100 de persoane la coada, dar pe urma uiti si incepi sa razi… Nu sunt decat chestiuni de “fine tuning”, lucruri marunte. Acelasi lucru il simt si in magazine, inclusiv in ale noastre, ma infurii cand vad ca nu sunt tratati cum trebuie clientii, dar vad si in hipermarketuri din lanturi internationale. Se intampla si in Europa de Cest sau Centrala, dar aici parca frecventa e ceva mai mare”.
CEO-ul Flamingo face si vizite “sub acoperire” in propriile magazine. “Anul trecut in august, septembrie si octombrie am reusit sa vad probabil 90 la suta din retea. Iau masina si plec, nu intotdeauna oficial, pentru ca imi place sa stiu ce facem. In trei luni am parcurs 5.000 de km prin tara, de la Constanta, Braila, Galati, Craiova, Pitesti, Timisoara, Arad, apoi Oradea, Satu Mare, Baia Mare, pana in Iasi”.
Dovada ca ii place intr-adevar aici e si faptul ca in 8 luni nu a fost in Cehia decat de 3 ori. Si a inceput chiar lectiile de limba romana inainte de Craciun, pentru ca “acesta e un mod de a-mi arata respectul fata de oamenii de aici. Dar nu e usor”, adauga Rizek.
Timpul de “dupa afaceri” si-l petrece facand sport, motiv pentru care si prefera sa locuiasca in afara Bucurestiului. “Avem parcul Herastrau, unde merg cu bicicleta impreuna cu sotia, apoi ne asezam undeva si luam o bere…Ne bucuram de viata. Sunt destul de batran ca sa ma bucur de viata”.
Tenis de masa joaca de mai bine de 30 de ani, si-a invatat si cele doua fiice sa joace volei (“pentru spiritul de echipa”), iar mai nou joaca si squash.
Nu ii lipseste Praga, pentru ca si acolo locuia la periferie si in centru ajungea doar cu partenerii straini de afaceri. “Asa imi si place: stai la margine, cand vrei mergi in centru sau te duci in padure”. Cat despre muzica, Rolling Stones si Dire Straits sunt in topul play list-ului, alaturi de jazz si Tina Turner. Dar The Stones doar in concerte, pentru ca e genul de muzica la care “oricat de bun ar fi echipamentul de redare, nu ai sentimentul de la concert”.
Cele mai bune show-uri pe care le-a vazut au fost Rolling Stones la Praga si asteapta cu nerabdare si show-ul de la Bucuresti.