Iubirea si viitorul fost chirias

Daca iubirea dintre doi oameni care se cunosc doar dintr-o corespondenta virtuala vi se pare absurda, ce parere aveti de iubirea dintre doi oameni care locuiesc in aceeasi casa, dar in perioade diferite si nu s-au intalnit niciodata? Intre cei doi e o diferenta de doi ani, dar nu ca varsta, ci ca perioada in care traiesc: ea in 2006, el in 2004. Nu e vorba de o telenovela (in ciuda regizorului argentinian) si nici de un horror, cu toate ca filmul ar avea tot ce ii trebuie: o casa izolata pe malul unui lac, niste urme misterioase si pe Keanu Reeves intr-unul din rolurile principale…
Scenariul suna ca un banc cu gust indoielnic, e adevarat, dar nu veridicitatea e urmarita aici. Totul e pretext pentru o inexplicabila calatorie in timp si o iubire imposibila – genul de filme exploatate la maximum de canalele tv romantice. Diferenta e ca in rolurile principale sunt Sandra Bullock si Keanu Reeves, iar scenariul e un remake dupa un film al coreeanului Lee Hyeon, “Siwore” (sau “Il Mare”). Cei care nu inghit premisa filmului, poate vor fi atrasi de distributie, s-au gandit probabil si producatorii. Si au facut un pariu reusit, pentru ca intre cei doi se simte un magnetism special, cu totul diferit de experienta din “Speed”.
Kate traieste in 2006, iar Alex cu doi ani in urma. Kate e o doctorita care tocmai s-a mutat la Chicago, despartindu-se cu greu de casa din Illinois unde a locuit o vreme. Ceva o face sa se simta datoare fata de viitorul chirias (Alex) si ii lasa acestuia un bilet in care ii spune ca nu are nicio explicatie pentru urmele misterioase din fata usii pe care le-a gasit si ea atunci cand s-a mutat.
De ce ar face cineva o astfel de precizare care are mai degraba rolul de a nelinisti chiriasul? Nu se stie si nici nu are rost sa ne intrebam, e doar un truc ce foloseste actiunii si face parte din sirul de evenimente ce conspira la intalnirea celor doi. Viitorul fost chirias e Alex Wyler, un arhitect despre care descoperim ca, de fapt, a locuit in casa inaintea doctoritei Kate…De altfel, tatal lui (Christopher Plummer) a construit vila, iar fiul isi propune sa o refaca dupa ce o gaseste intr-o stare deplorabila.
Kate si Alex ajung sa comunice prin intermediul unei casute postale care pare sa fie atemporala, iar dupa o corespondenta intensa in care fac cunostinta cu secretele, dorintele si dezamagirile celuilalt, stabilesc o intalnire (la prima vedere imposibila). Intrebarea e daca unul il va ajunge vreodata pe celalalt din urma sau daca timpul se va opri pentru ca ei sa se cunoasca in sfarsit. In cele din urma e vorba doar despre singuratatea a doi oameni si despre sansa ca aceste singuratati sa se intalneasca. O poveste banala, dar emotionanta, mai ales ca e spusa altfel decat ne-am obisnuit. Iar pentru cei care se asteapta de la un film sa fie corect din punct de vedere stiintific si sa respecte regulile – nu are rost sa ocupati fotoliul din sala de cinema. Regizorul pare sa fie fan al teoriei relativitatii…

Stil de viață /Stop-Cadru